ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1418/2015

Decizia nr. 1418/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu B., a solicitat anularea Deciziei nr. 39322 din 5 decembrie 2012 prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal din 24 octombrie 2012 și a măsurilor stabilite prin acesta, anularea procesului verbal. Din 2012, obligarea pârâtelor la decontarea ultimei tranșe de plată, cererea de plată fiind respinsă la 14 decembrie 2012, suspendarea executării actelor administrative, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 156 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei A., ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că pârâta a lansat pentru acordarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltare rurală în perioada 3 noiembrie - 15 decembrie 2008 cea de-a patra sesiune pentru Măsura 322, în cadrul căreia reclamanta a depus cererea de finanțare înregistrată din 11 decembrie 2008, având ca obiect „modernizare drumuri comunale, alimentare cu apă și canalizare și reabilitare cămin cultural în A., jud. Dâmbovița”.

În urma evaluării și selectării tuturor cererilor de finanțare depuse, pârâta, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu reclamanta contractul de finanțare din 30 iunie 2009, în valoare de 9.170.833 lei (echivalent maxim a 2.469.938 euro), reprezentând maxim 100% din valoarea eligibilă a proiectului menționat.

Cu ocazia evaluării și selecției cererilor de finanțare depuse au fost aplicabile, printre altele, Ghidul solicitantului pentru accesarea Măsurii 322 - versiunea 03 (în forma aprobată prin Ordinul B. nr. 664/2008), care la criteriul 2 de selecție - localități rurale din regiuni cu grad de sărăcie ridicat - prevedea acordarea diferențiată a punctajului, respectiv că pentru o rată a sărăciei de 60-89,6 % se acordă 15 puncte, pentru o rată de 40-59,9% se acordă 10 puncte, iar pentru o rată a sărăciei mai mică de 40% se acordă 5 puncte.

Trebuie subliniat că, în cadrul acestui ghid s-a precizat expres că punctajul se acordă exclusiv în funcție de procentul gradului de sărăcie cu care este înregistrată localitatea solicitantă a finanțării, orice alte argumente neputând fi luate în considerare.

În ce privește acest criteriu de selecție, s-a reținut că reclamanta a primit inițial, din partea experților C. 3 Sud Muntenia 5 puncte, corespunzător unei rate de sărăcie de 36,2%, cumulând un punctaj total de 60 de puncte.

Aceasta, întrucât A. s-a desprins din com. Vișina, iar normele precizate prevedeau că în această situație comuna nou înființată prelua gradul de sărăcie al localității din care s-a desprins, com. Vișina figurând cu o rată de sărăcie în procent de 36,2%.

Ulterior, prin Nota privind aprobarea includerii în eșantionul de verificare prin sondaj la nivel central a proiectelor depuse pe Măsura 322, întocmită de către șeful D. - E. - avizată de către directorul F. - G. - și aprobată de către directorul general al B. - H., s-a decis reverificarea criteriilor de selecție și eligibilitate a proiectelor depuse în cadrul Măsurii 322, printre care și cel al reclamantei.

Cu ocazia reverificării la nivelul B., efectuată de către experții D., I. și J., s-a considerat că punctajul acordat reclamantei a fost corect, astfel că acesta a fost menținut, însă ulterior acest punctaj a fost modificat de către șeful D., E., care a acordat reclamantei la criteriul S2 un număr de 15 puncte, astfel că aceasta a cumulat 80 de puncte, proiectul său fiind declarat ulterior eligibil.

Măsura suprapunctării la criteriul precizat a fost motivată de existența adresei din 18 mai 2009 emisă de către Consiliul Județean Dâmbovița, din care rezultă că reclamanta prezintă o rată a sărăciei de peste 65%.

După încheierea contractului de finanțare, reclamanta a luat măsurile necesare implementării proiectului finanțat, în prezent lucrările de execuție aferente acestuia fiind realizate în totalitate.

În cursul anului 2011, în baza notei din 2011 aprobată de directorul general al pârâtei, s-a efectuat un control, finalizat prin procesul verbal din 2011, în cadrul căruia s-a concluzionat că proiectul reclamantei îndeplinește toate condițiile de eligibilitate impuse de fișa măsurii 322 din K., că implementarea proiectului s-a făcut conform condițiilor contractuale, că decizia directorului delegat E. privind suprapunctarea nu a fost influențată de reclamantă sau de o terță persoană și nu mai poate fi anchetată administrativ, ca urmare a intervenirii prescripției.

Urmare acestor constatări, prin adresa din 2012 s-a comunicat pârâtei că experții Comisiei Europene au apreciat ancheta închisă și că nu vor propune nicio corecție financiară.

Ulterior, la solicitarea L. - Serviciul Teritorial Ploiești, M. a efectuat o nouă acțiune de control privind proiectul reclamantei, în urma căruia s-a încheiat procesul verbal de constatare înregistrat la 24 octombrie 2012, prin care, în esență, s-a reținut existența unei nereguli, constând în suprapunctarea reclamantei la criteriul S2, stabilindu-se în sarcina acesteia un debit de 8.587.187,75 lei.

Împotriva acestui proces verbal reclamanta a formulat contestație, completată ulterior, care însă a fost respinsă prin Decizia nr. 39322 din 5 decembrie 2012.

S-a susținut de către instanța de fond că, în ceea ce privește neregula sesizată de către pârâtă, aceasta există, aspect recunoscut inclusiv de către reclamantă, și constă în aceea că în mod nelegal i-au fost acordate 15 puncte la criteriul S2, în condițiile în care rata de sărăcie cu care era înregistrată reclamanta era în procent de 36,2%, pentru care trebuia acordate doar 5 puncte.

Instanța de fond a considerat că, în contextul faptic descris anterior, trebuie subliniat că inițial cererea de finanțare a reclamantei, ca și cea a com. Brănești, nu au fost incluse în eșantionul de reverificare, includerea, prin suplimentarea acestuia, efectuându-se ca urmare a notei din 13 aprilie 2009 întocmită de către E.

Totodată, în ce privește adresa emisă de Consiliul Județean Dâmbovița, precizată anterior, în arhiva acestei autorități publice nu s-au găsit solicitări scrise în vederea emiterea ei, adresa respectivă neregăsindu-se la nicio direcție/serviciu/compartiment din cadrul acesteia și neexistând date privind persoana care a întocmit-o, din relațiile solicitate de către M. și prezentate de către N., vicepreședintele de la cabinetul căruia a fost emisă adresa, rezultând că acesta a semnat-o, la solicitarea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, după care a fost predată primarului reclamantei, O.

De asemenea, s-a constatat că, din raportul de selecție pentru sesiunea M322 aprobat de către directorul general al P., ultimul proiect selectat a obținut 75 de puncte, rezultând astfel că potrivit punctajului acordat inițial proiectul reclamantei nu ar fi fost eligibil, selectarea cererii sale de finanțare și, implicit, încheierea contractului de finanțare fiind posibilă doar prin suprapunctarea la criteriul S2.

S-a apreciat că măsura acordării celor 15 puncte reclamantei la criteriul S2 este nelegală, ca urmare a faptului că gradul de sărăcie a A. era în procent de 36,2%, similar celui al com. Vișina, din care reclamanta s-a desprins, grad pentru care trebuiau acordate 5 puncte, așa cum de altfel cererea de finanțare a reclamantei a fost punctată inițial.

De asemenea, în condițiile în care Ghidul Solicitantului interzicea expres luarea în considerare a oricăror alte date/documente/argumente față de procentul gardului de sărăcie cu care localitățile erau înregistrate și având în vedere gradul de sărăcie de 36,2% cu care era înregistrată reclamanta, s-a considerat că în mod nelegal s-a avut în vedere gradul de sărăcie reliefat de adresa Consiliului Județean Dâmbovița, de 65,5%, astfel că este nelegală și netemeinică acordarea celor 15 puncte de către numitul E., la criteriul analizat, corectă fiind punctarea inițială cu 5 puncte.

În privința unei alte critici a reclamantei, care pornind de la recunoașterea faptului că suprapunctarea a fost eronată, vizează lipsa de vinovăție în ceea ce privește această măsură, respectiv pe faptul că suprapunctarea a fost făcută exclusiv de angajatul pârâtei, E., fără vreo intervenție sau implicare a reclamantei, instanța de fond a reținut că se poate prezuma existența unei „intervenții” indirecte a reclamantei, prezumție fundamentată pe cele declarate de către semnatarul adresei Consiliului Județean Dâmbovița, din care rezultă în esență că adresa a fost înaintată primarului A., pe împrejurarea că adresa a fost depusă, raportat la data emiterii ei, ulterior înregistrării cererii de finanțare, precum și pe faptul că interesul depunerii unei astfel de adrese, în scopul obținerii unui punctaj superior la criteriul S2, îi aparținea exclusiv reclamantei, ca solicitant al finanțării, iar nu emitentului Consiliului Județean Dâmbovița.

S-a apreciat, însă, că o analiză a vinovăției, în sensul indicat de reclamantă, nu este relevantă în prezenta cauză, care are ca obiect doar anularea unor acte administrative prin care s-a constatat existența unei nereguli, în sensul O.U.G. nr. 66/2011, ci eventual o astfel de analiză ar fi incidentă în eventualitatea unei acțiuni în răspundere formulată de către reclamantă, situație premisă neexistentă în prezenta cauză.

Pentru că a fost învestită cu cercetarea legalității și temeiniciei actelor administrative contestate, apreciere ce impune exclusiv analizarea existenței neregulii constatate de către pârâtă și dacă aceasta întrunește condițiile prevăzute de legislația în materie astfel că nu sunt incidente dispozițiile dreptului comun privind condițiile angajării răspunderii civile delictuale sau contractuale, fiind deci fără relevanță, în ceea ce privește constatarea unei nereguli și stabilirea creanțelor bugetare ce rezultă din aceasta, existența sau inexistența vinovăției beneficiarului finanțării.

În ce privește criticile reclamantei privind inexistența unei abateri, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, dar și al inaplicabilității acestui act normativ retroactiv, s-a considerat că acestea nu sunt relevante.

S-a precizat că la data depunerii cererii de finanțare de către reclamantă, a selecției acesteia și a încheierii contractului de finanțare erau aplicabile dispozițiile O.G. nr. 79/2003, iar la data emiterii actelor administrative contestate erau aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, care a abrogat primul act normativ precizat, în actele administrative contestate fiind indicate, alături de multe alte acte normative, doar dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, ca temei juridic al activităților și măsurilor dispuse.

Însă, s-a constatat că ambele acte normative conțineau reglementări exprese privind definirea unei „nereguli”, precum și consecințele și măsurile ce decurg din constatarea acesteia (art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 3 și următoarele din O.G. nr. 79/2003, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 17 și următoarele din O.U.G. nr. 66/2011), astfel că, în condițiile existenței unei reglementări similare privind recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli și al nedovedirii unei vătămări cauzate reclamantei prin neindicarea expresă și a O.G. nr. 79/2003, s-a apreciat că nu se poate reține nelegalitatea actelor contestate, sub aspectul analizat.

Cât privește existența unei „nereguli”, s-a considerat, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din ambele acte normative precizate mai sus, că aspectul nerespectării dispozițiilor legale cu ocazia selectării și punctării cererii de finanțare a reclamantei la Criteriul S2, care se poate circumscrie generic momentului încheierii contractului de finanțare, constituie o neregulă, respectiv o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, pentru existența căreia este indiferent faptul că provine din fapta reclamantei sau a autorității contractante, ea existând în ambele variante și că este evident că bugetul Uniunii a fost prejudiciat cu suma stabilită de către pârâtă, ca urmare a faptului că în realitate proiectul reclamantei din cererea de finanțare nu era eligibil în sesiunea respectivă, astfel că, în condițiile în care s-ar fi respectat dispozițiile legale incidente, cu ocazia punctării cererii de finanțare, cerea reclamantei nu ar mai fi fost eligibilă, cu consecința neîncheierii contractului de finanțare și a neacordării fondurilor nerambursabile.

Nu au fost reținute susținerile reclamantei, în sensul inexistenței unui prejudiciu adus fondurilor comunitare, ca urmare a faptului că oricum cererea sa ar fi devenit eligibilă în sesiunea ulterioară, întrucât aceasta constituie un fapt prezumtiv, respectiv o simplă alegație nedovedită, față de care devin incidente dispozițiile art. 1169 din fostul C. civ., în vigoare la data sesizării instanței cu prezenta cerere introductivă. Aceasta, întrucât nu s-au făcut dovezi din care să reiasă cu certitudine că punctajul acordat reclamantei la sesiunea a patra (60 puncte) ar fi generat eligibilitatea cererii sale de finanțare la a cincea sesiune din iunie 2009.

De asemenea, nu au fost avute în vedere nici aspectele invocate de reclamantă privind respectarea condițiilor contractuale cu ocazia implementării proiectului, respectiv faptul că nu s-a comis nicio neregulă cu prilejul executării acestuia, întrucât neregula s-a produs în faza preliminară încheierii contractului de finanțare și a determinat chiar acest lucru.

În ce privește apărările privind cuantumul mare al prejudiciului, raportat la bugetul reclamantei, precum și imposibilitatea restituirii acestuia, s-a considerat că, chiar reale de ar fi, acestea nu sunt relevante în ceea ce privește legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate, respectiv existența neregulii produse cu ocazia încheierii contractului de finanțare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., considerând-o nelegală și netemeinică, fiind invocate prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

În cadrul recursului a fost reluată situația de fapt și s-a arătat că, indiferent de momentul acordării finanțării, sesiunea IV/2008 sau următoarea, proiectul era declarat eligibil, fiind deci apt de a primi finanțarea nerambursabilă.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că s-a reținut că doar în urma „suprapunctării” Proiectului de către dl. E., cu ocazia verificării criteriilor de selecție, proiectul a fost declarat eligibil și s-a apreciat că instanța de fond a făcut confuzie între procedura de eligibilitate a proiectului apt să primească finanțare și procedura de selecție prin care se stabilea numai sesiunea în care urma să se acorde finanțarea nerambursabilă și că nu pot fi aplicate corecții financiare în legătură cu procedura declarării ca eligibil a unui proiect.

Recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond a arătat că proiectul s-a transformat din neeligibil în eligibil doar prin „suprapunctare” făcută de E. deoarece, în realitate, proiectul a fost declarat eligibil (apt de a fi finanțat) încă din 11 martie 2009 de către primul nivel de verificare - experții C. Sud Muntenia Târgoviște, fiind acordate 70 de puncte.

Ulterior, pentru că a fost transmisă adresa din 18 mai 2009 de către Consiliul Județean Dâmbovița prin care se comunică gradul de sărăcie al localității ca fiind de peste 85%, iar pentru acest procent la criteriul S2 - grad de sărăcie, directorul delegat al F., R. a acordat 15 puncte, infirmând punctajul de 5 puncte acordat pentru acest criteriu odată cu prima evaluare.

În urma modificării acestui punctaj majorat, cel total a ajuns la 80 de puncte, fiind selectat pentru finanțare în sesiunea respectivă, față de situația când a fost punctat cu 70 de puncte și ar fi primit finanțare în sesiunea următoare, care a avut loc peste câteva luni, fiind eligibil, deci apt, de a primi finanțare nerambursabilă.

A fost criticată soluția instanței de fond și în privința susținerilor acesteia referitoare la răspunderea recurentei pentru că instanța de fond nu a ținut seama de definiția „neregulii” din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1), text care face trimitere directă la posibilitatea producerii acesteia și de către autoritatea contractantă, nu doar de beneficiar, adică situația invocată în cauză.

S-a afirmat de către recurentă că nu suntem în prezența unei „nereguli” deoarece una dintre condiții o reprezintă prejudiciul creat sau posibil de a fi creat bugetelor Uniunea Europeană, donatorilor publici și/ sau naționali, iar crearea este posibilă doar printr-o sumă plătită necuvenit, or, în cauză, toate cheltuielile efectuate cu implementarea Proiectului au fost verificate și decontate de intimată ca fiind eligibile și chiar dacă proiectul recurentei a luat locul altui proiect, fondurile europene sau naționale nu au fost fraudate.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive.

Intimata B. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

Au fost depuse la dosar înscrisuri ce vizează cercetări penale efectuate de L. - Serviciul Teritorial Ploiești, ordinul de plată a sumei de 4.714.060 lei către B. București, ordinul de plată a sumei de 1.123.126 lei și ordinul de plată a sumei de 2.735.812 lei, tot către B. București.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 39322 din 5 decembrie 2011 și a procesului-verbal din 24 octombrie 2012, ambele emise de B., obligarea la decontarea ultimei tranșe de plată și suspendarea actelor a căror anulare se solicită.

Soluția instanței de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei este criticată prin motivele de recurs, dar criticile sunt nefondate.

În cadrul motivelor de recurs recurenta a criticat soluția instanței de fond pentru că a făcut confuzie între eligibilitatea unui proiect și selecția acestuia.

Într-adevăr, în cadrul eligibilității, orice proiect este verificat sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale, normative, pentru acordarea unei finanțări nerambursabile, iar proiectele declarate eligibile înseamnă că îndeplinesc toate condițiile pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă din fonduri europene și/sau naționale.

În cadrul procedurii de selecție se face departajarea proiectelor declarate eligibile pe baza unor criterii astfel încât proiectele pot primi finanțare chiar în sesiunea pentru care a fost depusă cerere de finanțare sau în alte sesiuni din cadrul aceluiași program.

Recurenta încearcă să demonstreze nelegalitatea sentinței atacate prin prisma confuziei pe care instanța de fond a făcut-o în motivarea soluției, dar chiar dacă ar exista o asemenea confuzie, aceasta nu duce la nelegalitatea sentinței atacate deoarece instanța de fond a respins acțiunea reclamantei în condițiile în care s-a reținut că punctajul de 80 a fost acordat nelegal proiectului depus de aceasta, iar neregula a existat anterior încheierii contractului de finanțare, în lipsa acestui punctaj neputând fi încheiat contractul de finanțare, iar actele contestate au fost întocmite cu respectarea legii.

Nu prezintă nicio relevanță faptul că proiectul a fost declarat eligibil cu un punctaj de 70 puncte la 11 martie 2009 întrucât, în lipsa suprapunctării criteriului S2 privind gradul de sărăcie, proiectul ar fi primit numai 5 puncte, iar cu totalul de 70 puncte nu ar fi fost încheiat contractul de finanțare în acea sesiune.

Recurenta încearcă să sublinieze faptul că prin declararea proiectului ca eligibil, chiar și cu 70 puncte, punctaj total, respectiv cu acordarea de 5 puncte pentru Criteriul S2 privind gradul de sărăcie, tot ar fi beneficiat de finanțare într-o sesiune următoare, dar aceste susțineri sunt nefondate pentru că, în sesiunea următoare venea în concurs cu alte proiecte și, oricum s-a procedat la rezilierea contractului de finanțare tocmai pentru că în legătură cu încheierea acestuia a fost săvârșită o „neregulă”.

Tot în motivele de recurs, recurenta a făcut referire la conținutul procesului-verbal din 27 iunie 2011 întocmit de intimată și că cele reținute în acel proces-verbal ar fi diametral opuse față de cele consemnate în procesul-verbal din 24 octombrie 2012 emis de aceeași autoritate.

Însă, chiar recurenta a citat din procesul-verbal din 27 iunie 2011 (pag. 5) unde s-a precizat că „pe parcursul evaluării criteriilor de selecție au fost încălcate prevederile procedurale referitoare la punctarea criteriului de selecție S2 - punctaj acordat în baza adresei Consiliului Județean Dâmbovița din 18 mai 2009 și nu conform Anexei 11 din Ghidul solicitantului - de către directorul delegat F., ceea ce a condus la punctarea cererii de finanțare cu 80 de puncte și selectarea pentru finanțare a acesteia”, aspecte reluate și în procesul verbal din 24 octombrie 2012, deși sunt diferite concluziile din cele două procese verbale.

În legătură cu aceste procese-verbale, trebuie precizat că cel înregistrat din 27 iunie 2011 a fost întocmit în baza unei Note din 28 martie 2011 aprobată de directorul general al B., în schimb cel înregistrat din 24 octombrie 2012 a fost emis în baza unei suspiciuni de neregulă/fraudă din 7 septembrie 2012 aprobată de același director pentru a verifica neregulile semnalate în Nota de control M. din 29 august 2012 și care viza tocmai acordarea punctajului majorat în baza adresei emise de Consiliul Județean Dâmbovița la criteriul S2 - gradul de sărăcie.

După cum se poate observa, deși prin procesul verbal din 27 iunie 2011 a fost constatată „neregulă” nu s-a procedat la aplicarea vreunei sancțiuni, dar pentru că această „neregulă” se impune a fi sancționată, numai ca urmare a sesizării M., autoritatea publică a procedat la întocmirea p. v. de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, act contestat în prezenta cauză.

Întocmirea acestui proces verbal s-a făcut în raport de prevederile art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora potrivit cărora autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația „implementării corespunzătoare și la timp a recomandărilor formulate de organismele de control și audit intern și extern, naționale și europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență” și de cele ale art. 21 alin. (2)

5

din același act normativ care prevăd că „Organizarea și efectuarea verificărilor necesare stabilirii creanței bugetare rezultate din nereguli și emiterii procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data comunicării de către M. a actului de control emis în conformitate cu normele și procedurile proprii, respectiv de la data primirii raportului de inspecție emis de M.”

De aceea, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate criticile recurentei referitoare la întocmirea procesul verbal din 24 octombrie 2012 deși, anterior a fost emis procesul verbal din 27 iunie 2011 în condițiile în care prin emiterea celui de-al doilea proces verbal au fost respectate prevederile legale.

În privința criticilor recurentei referitoare la lipsa de vinovăție în producerea neregulii care ar duce la înlăturarea răspunderii se constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula este definită ca fiind „Orice

abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit

, definiție care se regăsește și în art. 16 din Anexa I la contractul de finanțare.

Trebuie precizat că în art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanțare se prevede că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului sau în situația în care autoritatea contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele, autorizațiile, avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate, false, incomplete, expirate, inexacte, nu corespund realității, se poate dispune suspendarea sau încetarea valabilității contractului și beneficiarul va putea fi obligat să restituie integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

În funcție de aceste prevederi se observă că nu pot fi reținute susținerile recurentei că nu poate fi antrenată răspunderea sa pentru că a respectat prevederile contractuale deoarece, așa cum s-a arătat, răspunderea intervine și pentru nereguli săvârșite în legătură cu încheierea contractului de finanțare, nu numai cu executarea acestuia, astfel că în mod corect, pentru că s-au constatat nereguli în legătură cu încheierea contractului de finanțare s-a dispus rezilierea acestuia.

Răspunderea aparține reclamantei deoarece, așa cum rezultă din Nota de control M. din 29 august 2012, adresa din 18 mai 2009 a fost emisă de Consiliul Județean Dâmbovița, deși în arhiva instituției nu s-au găsit solicitări scrise pentru emiterea acesteia și nu se regăsesc la nicio direcție/serviciu/compartiment date despre persoana care le-a întocmit, iar persoana semnatară a acesteia a declarat că a semnat adresa la solicitarea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița și ulterior, a înmânat-o primarului A., aceasta fiind depusă la dosar pentru a se obține reverificarea acesteia.

Nici criticile din recurs ce vizează neîndeplinirea condiției privind existența prejudiciului creat sau posibil a fi creat bugetelor Uniunii Europene, donatorilor publici și/ sau naționali nu sunt fondate.

În această privință se impune a se preciza faptul că în afară de prevederile din legislația națională, noțiunea de neregulă este definită în art. 2 pct. 7 din Regulamentul Consiliului European nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională ca fiind „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunea European - prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

Plecând de la această definiție și Curții de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa a considerat că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii” (C-465/10 pct. 47), „statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării” (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporționalității, principiu consacrat de jurisprudența acestei curți.

De altfel, în același sens, a fost adoptată și soluția de principiu de către secția de contencios administrativ, a Înaltei Curți în ședința din 24 noiembrie 2014 și când s-a considerat că „în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011 aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene, fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului”.

Prin urmare, susținerile recurentei referitoare la lipsa prejudiciului sunt nefondate deoarece obligația de restituire sau recuperare a fondurilor Uniunii Europene există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței sau producerii unui prejudiciu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A., prin primar, împotriva sentinței nr. 156 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2015.