ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1868/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

În cadrul procesului de partaj privind pe

reclamanta-pârâtă A.S. și pârâtul-reclamant Z.I. aflat pe rolul Judecătoriei

Sighișoara, pârâtul - reclamant Z.I. a invocat excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 7 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/ C din 22

aprilie 1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În motivarea

excepției s-a arătat că titularul acțiunii este cel stabilit de art. 3 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 146/1997, respectiv reclamanta, care avea obligația să

achite taxa de timbru la valoarea contestată de pârât.

Prin încheierea din

15 mai 2007, excepția de nelegalitate a fost înaintată Curții de Apel

Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, competentă

să o soluționeze.

Prin sentința nr. 61

din 13 mai 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de Z.I. cu

privire la Ordinul nr. 760/1999 al Ministrului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în speță reclamanta A.S. a chemat în

judecată pe pârâtul Z.I. pentru partajarea bunurilor comune.

Prin acțiunea

reconvențională formulată în cadrul procesului de partaj, pârâtul a contestat

dreptul reclamantei asupra bunului imobil dobândit în timpul căsătoriei.

A mai reținut prima

instanță că în raport de dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 146/1997,

este evident că această contestare nu poate avea loc decât „printr-o cerere”

taxa de timbru fiind datorată de titularul acesteia, care în speță este Z.I.

A concluzionat curtea

de apel că dispozițiile art. 7 din Normele metodologice nu adaugă la lege, ci

doar explică cine este titularul cererii, respectiv cel care a formulat

cererea, chiar dacă prin aceasta se contestă situația juridică a unui bun,

astfel încât, dispozițiile din normele metodologice sunt în concordanță cu cele

ale Legii nr. 146/1997.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Z.I. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

În motivarea

recursului, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în considerentele

sentinței, instanța nu a analizat situația particulară, în care pârâtul dintr-o

acțiune de partaj nu formulează cererea reconvențională, putând să conteste

bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor

coproprietarilor numai pe calea întâmpinării.

Mai susține că prima

instanță nu trebuia să se limiteze a analiza situația particulară din dosarul

de partaj în care s-a invocat excepția de nelegalitate și, în care s-a formulat

cerere reconvențională, ci trebuia să cerceteze în ansamblu legalitatea

dispozițiilor art. 7 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C/1999.

Recursul este

nefondat.

Analizând sentința

atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă

din actele dosarului reclamantul Z.I. se află într-un proces de partaj bunuri

comune cu numita A.S., iar în cadrul acestui proces reclamantul a formulat o

cerere reconvențională, prin care a contestat cota fostei soții A.S. asupra

bunului imobil dobândit în timpul căsătoriei. În raport de pretențiile deduse

judecății prin cererea reconvențională, instanța a dispus obligarea

pârâtului-reclamant Z.I. la plata unei taxe judiciare de timbru stabilită

potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 1546/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

Din economia

dispozițiilor Legii nr. 146/1997, rezultă că taxele judiciare de timbru

reprezintă sumele de bani ce se plătesc de partea care formulează o cerere de

chemare în judecată sau exercită o cale de atac.

Astfel, taxele

judiciare de timbru se achită de către partea care formulează cererea și în

acest sens sunt și dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 146/1997

care prevăd că în cazul contestării bunurilor de împărțit, taxa se datorează de

titularul cererii.

Art. 7 din Ordinul

Ministrului justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice

pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 stabilește în explicitarea dispozițiilor art.

3 alin. (2) lit. c) din Lege că prin „titularul cererii se înțelege partea care

contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea

drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de partaj”.

Această normă de

aplicare nu adaugă la lege, ci doar lămurește și confirmă sensul dispozițiilor art.

3 alin. (2) lit. c) teza finală, dispoziții care, chiar în absența unor norme

metodologice nu ar fi putut fi interpretate altfel decât că cel care are

obligația de a timbra este partea care contestă și care poate fi atât

reclamantul, cât și pârâtul din cadrul acțiunii de partaj.

Pe de altă parte,

fără a ne raporta strict la situația existentă între părțile dosarului,

dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. c), teza finală din Legea nr. 146/1997,

astfel cum sunt explicate prin dispozițiile art. 7 din Ordinul Ministrului Justiției

nr. 760/C/1999 au în vedere aspectul potrivit căruia, în cazul partajului de

bunuri, legile aplicabile în materie (C civ. sau C. fam.) stabilesc anumite

cote legale ce se cuvin soților (partaj de bunuri comune), respectiv

moștenitorilor (partaj succesoral). În acest context, legiuitorul a înțeles să

stabilească o taxă judiciară de timbru fixă pentru cei care solicită în

instanță, în cadrul acțiunii de partaj, cota legală ce i se cuvine și asupra

căreia se prezumă că cel care o reclamă are dreptul, și o taxă judiciară de

timbru variabilă, pentru cei care contestă cota legală, valoarea bunurilor de

împărțit etc., solicitând mai mult decât ceea ce prezumă legea.

Prin urmare, cel care

contestă drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor are obligația de a

timbra, iar această contestare se poate face fie de către reclamant prin

cererea de chemare în judecată, fie de către pârât în cadrul procesului de

partaj.

Modalitatea prin care

pârâtul poate contesta dreptul sau mărimea dreptului invocat de reclamant nu

poate fi decât printr-o cerere formulată în cadrul dosarului. Afirmația

recurentului în sensul că această contestare se poate face în cadrul unei

întâmpinări, ca o simplă apărare, nu poate fi primită, deoarece, contestând

câtimea dreptului reclamantului, pârâtul invocă propriile pretenții pe care le

deduce judecății, astfel încât cererea sa nu poate fi decât una

reconvențională, în care pârâtul capătă și calitatea de reclamant.

Acestui raționament

îi sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 146/1997 care stabilesc

faptul că cererile reconvenționale se taxează după regulile aplicabile cererii

sau acțiunii principale.

Prin urmare, și din

acest punct de vedere dispozițiile art. 7 din Ordinul Ministrului Justiției

nr. 760/C/1999 a căror nelegalitate se invocă, realizează o interpretare

corectă și legală a dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 146/1997,

o interpretare în sensul celor susținute de recurentul-reclamant încălcând

principiul egalității în fața legii, creând o situație împovărătoare și

defavorizantă pentru partea care pretinde cota legală și care nu contestă nimic

din ceea ce legea prezumă că i se cuvine.

Pentru considerentele

expuse mai sus, Înalta Curte constată că sentința atacată este temeinică și

legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Z.I., împotriva sentinței nr. 61 din 13 mai 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2010.