ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2726/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 587 din 22

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a

art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr.

760/ C din 22 aprilie 1999, invocată de F.L.A. în contradictoriu cu F.I.C. și

M.J., în Dosarul nr. 14125/303/6 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că prevederile art. 7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 sunt legale în raport cu

dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. c) din lege, menirea lor fiind aceea de a preciza noțiunea legală de titular al cererii, ce datorează taxa judiciara de timbru la valoarea contestata.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs F.L.A., care a

solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii excepției de

nelegalitate.

În motivarea căii de atac,

recurenta a arătat că Instanța de Fond a analizat superficial motivele invocate

în susținerea excepției de nelegalitate și a omis diferențele sensibile, dar

importante, care fac ca art. 7 din Normele Metodologice să contravină

dispozițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997.

În acest sens, recurenta a

arătat că titularul cererii, căruia îi revine obligația de plată a taxei de

timbru pentru bunurile sau cotele contestate în cazul partajului judiciar, nu

poate fi decât reclamantul. Astfel, art. 7 din Normele metodologice, care

definesc ca titular al cererii partea care contestă, este în flagrantă

contradicție cu dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, potrivit

cărora titular al cererii este persoana care formulează o cerere, cu alte

cuvinte, reclamantul.

În opinia recurentei, o

persoană nu poate fi obligată la plata unei taxe de timbru doar pentru că

înțelege să se apere față de pretențiile reclamantului, fără a formula o cere

conținând pretenții proprii. În caz contrar, pârâtul ar fi pus într-o situație

defavorabilă față de reclamant, care deși este titular al cererii de partaj în

accepțiunea art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, nu este obligat la plata

taxei de timbru și ar fi încălcate flagrant principiul egalității părților în

cadrul procesului civil și dreptul la apărare al pârâtului.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimatul M.J. a arătat, în esență, că soluția Instanței de Fond este

temeinică și legală. Art. 7 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.J.

nr. 760/C/1999 concordă cu prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997,

pentru că în cadrul unei acțiuni de partaj, contestarea avută în vedere de lege

excede unei simple apărări, pârâtul afirmând, pe cale incidentală, un drept

pentru care solicită protecția Instanței.

Intimatul F.I.C. a

solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea recursului ca

nefondat, cu motivarea că Instanța a aplicat în mod corect legislația în

vigoare.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocare în cererea de recurs și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările formulate de intimați prin întâmpinări,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral, de care

depinde soluționarea litigiului pe fond, poate fi cercetată oricând în cadrul

unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În cauza de față, Instanța

de Fond a fost sesizată cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 7 din

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele de

timbru, aprobate prin Ordinul M.J. nr. 760 din 22 aprilie 1999, publicat în M.

Of. nr. 380 din 10 august 1999, prevederi considerate contrare articolului 3

lit. c) din legea menționată.

Pentru verificarea concordanței

actului administrativ - normativ dedus judecății cu actul normativ cu forță

juridică superioară în executarea căruia a fost adoptat, se impune o

interpretare logică și sistematică a prevederilor Legii nr. 146/1997,

referitoare la taxa de timbru datorată în cazul cererilor de partaj, în corelație

cu întreaga reglementare ce stabilește regimul partajului judiciar și poziția

părților în cadrul acestei proceduri speciale.

Potrivit art. 3 lit. c) din

Legea nr. 146/1997, cererile pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei

succesorale, cererile de raport, cererile de reducțiune a liberalităților și

cererile de partaj, se timbrează cu o taxă de 19 lei.

Separat de această taxă,

dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile

ori mărimea drepturilor coproprietarilor, în cadrul cererilor de mai sus, taxa

judiciară de timbru se datorează de titularul cererii, la valoarea contestată.

Noțiunea de titular al

cererii, a fost definită de art. 7 din Normele metodologice, astfel: „în

aplicarea dispozițiilor prevăzute la art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997,

prin titularul cererii se înțelege partea care contestă bunurile de împărțit,

valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în

cadrul cererilor pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale,

cererilor de raport, cererilor de reducțiune a liberalităților și cererilor de

partaj”.

Fundamentul acestei

dispoziții constă în aceea că partajul este o operațiune juridică prin

intermediul căreia se pune capăt proprietății comune, prin împărțirea materială

a bunurilor între coproprietari, care devin astfel proprietari exclusivi. Având

în vedere acest efect juridic, atât reclamantul, cât și pârâtul își valorifică

dreptul de proprietate, astfel încât contestarea întinderii sau valorii masei partajabile

ori a întinderii cotelor părților, chiar dacă formal este făcută prin

întâmpinare, nu este doar o simplă apărare, ci devine o veritabilă afirmare a

unui drept în fața Instanței.

Din această perspectivă, Instanța de

Fond a reținut în mod corect că art. 7 din Normele metodologice nu contravine art.

3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, ci precizează și definește în concret

noțiunea de titular al cererii, în cazul procedurii speciale a partajului

judiciar.

Susținerile pe care le face

recurenta în motivarea recursului său depășesc cadrul strict al conformității

actului administrativ cu actul normativ cu forță juridică superioară în

executarea căruia a fost emis, referindu-se, în mare măsură, la poziția sa

procesuală în cadrul litigiului de fond, pe care o consideră defavorabilă față

de cea a reclamantului, care deși a formulat acțiunea, nu a fost obligat la

plata taxei de timbru pentru bunurile sau cota contestate.

Nu poate fi reținută însă

ideea că prin aplicarea art. 7 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.J.

nr. 760/1999 s-ar încălca principiul egalității părților în cadrul procesului

civil și dreptul la apărare al pârâtului, care ar risca să fie pus în

imposibilitatea de a contesta pretențiile nefondate ale reclamantului dacă nu

are mijloace financiare.

Folosind același

raționament, în interpretarea contrară, s-ar ivi riscul ca reclamantul să-și

vadă paralizată acțiunea de partaj dacă pârâtul ar contesta în mod nejustificat

masa partajabilă, valoarea acestora ori cotele fiecărei părți.

De altfel, dezavantajul

aparent în care s-ar afla partea căreia îi revine obligația de plată a taxei de

timbru la valoare poate fi remediat cu ocazia soluționării fondului cauzei,

prin acordarea cheltuielilor de judecată proporțional cu cota - parte cuvenită

fiecărui coproprietar.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și urmează

să respingă recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.L.A.

împotriva sentinței nr. 587 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2007.