ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1865/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1865/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta a
solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea
dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 și să-i fie recunoscut
dreptul la o indemnizație triplă pentru creșterea tripleților.
Prin întâmpinarea
formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a
cererii formulată de reclamantă pentru lipsa procedurii prealabile. Pe fond a
solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin încheierea din
25 iunie 2009 instanța a respins motivat excepția inadmisibilității acțiunii
pentru lipsa procedurii prealabile.
Soluția instanței
de fond
Prin
sentința civilă nr. 3448 din 22 octombrie 2009 Curtea de Apel București, a admis
acțiunea formulată de C.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a
anulat în parte H.G. nr. 1025/2006, respectiv art. 3 alin. (1) din acest act
normativ. A constatat dreptul reclamantei de a primi indemnizații legale pentru
cei trei minori născuți la data de 1 octombrie 2007.
Instanța
de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr.
1025/2006 încalcă
principiul
egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în
situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă
(gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.
Desigur că acordarea
acestei îndemnizații a fost raportată prin art. 6 al
O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul
nașterilor, motiv
pentru care dispozițiile art. 3 din Normele
metodologice sunt nelegale.
Calea de atac
exercitată
Împotriva sentinței
civile nr. 3448 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, Guvernul României
a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de
recurs Guvernul României a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins
excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei,
recurentul a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006,
raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc
nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".
Concediul și indemnizația
de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu
handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind
susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și
completările ulterioare.
Potrivit prevederilor
art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația
lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3
nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre
situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care
a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau
care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență.
Așadar, indemnizația
se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii
adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori
încredințați în vederea adopției.
Textul menționat,
cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere,
iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.
Ținând cont de cele
menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere,
se acordă o singură indemnizație.
Indemnizația pentru
creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume
unul sau mai mulți copii.
Astfel, această
prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul
salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează
pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se
poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o
sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată
prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici
un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.
Soluția instanței
de recurs
.
Examinând cauza în
raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale
incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
Referitor
la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile invocată
de Guvernul României, Înalta Curte constată că la filele 18-21 din dosarul de
fond există dovada efectuării acestei proceduri de către reclamantă, anterior
introducerii cererii de chemare în judecată, astfel încât această critică este
nefondată.
Referitor
la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt
neîntemeiate și nu pot fi primite.
Pentru a
ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în
continuare arătate.
Acordarea
indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii,
o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.
nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.
De asemenea, se poate
reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația
cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de
aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite
categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.
H.G. nr. 1025/2006 a
fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005
privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Prin acest act
normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru
acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost
prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice
prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru
aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca
element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare
între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de
ordin obiectiv.
Definind nașterea ca
reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G.
nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în
aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament
între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.
Art. 6 alin. (1) din O.U.G.
nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede
că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri
sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre
situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,
cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în
plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost
numită tutore).
Definind nașterea
într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând
acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor,
prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare
naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului
normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr.
148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre
primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una
din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la
modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a
ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și
cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o
indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar
pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură
indemnizație.
De altfel, este de
menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări
cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut
dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea
copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Astfel fiind, Înalta
Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală
pe care o va menține.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul
va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 3448 din 22
octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.