ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1982/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1982/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 213 din 06 iunie
2012 pronunțată de Judecătoria Călărași, a fost respinsă cererea de constatare
a nulității absolute a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul de
urmărire penală privind pe inculpatul P.S., formulată în baza art. 197 alin.
(2) C. proc. pen.
A fost respinsă
cererea de achitare formulată de inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.
la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de
art. 178 alin. (2) și (5) C. pen.
În baza art. 178
alin. (2) și (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la 3 ani
închisoare.
În baza art. 81 - 82
C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată
de 5 ani, calculată de la data rămânerii definitive a sentinței.
I s-a atras atenția
inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării
condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C.
pen. s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen. și s-a dispus suspendarea executării pedepsei
accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
A fost admisă în
parte cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile G.M. și C.F.
A fost obligat
asigurătorul de răspundere civilă A.V.I.G. SA București la câte 25.000 RON
despăgubiri civile sub forma daunelor morale către fiecare dintre părțile
civile G.M. și C.F.
S-a luat act că
partea vătămată N.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat
inculpatul la 850 RON cheltuieli judiciare către stat și la câte 1.500 RON
cheltuieli de judecată către părțile civile G.M. și C.F., reprezentând
onorariul plătit apărătorului.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de
30 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 2349/P/2006
din data de 30 iunie 2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.S., pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen.
Analizând actele și
lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 02
ianuarie 2006, în jurul orei 18:35, inculpatul P.S. în timp ce conducea
autoturismul marca M. cu numărul de înmatriculare X pe DN3 în Direcția Călărași
- Lehliu Gară s-a angajat într-o curbă la dreapta semnalizată ca deosebit de
periculoasă, iar la un moment dat a părăsit prin dreapta suprafața carosabilă,
evoluând pe acostament, pe distanța de 32,8 m, după care mașina a intrat în
impact cu un arbore pe partea laterală dreaptă.
Ulterior,
autovehiculul a revenit pe suprafața carosabilă oprindu-se în poziția oblică
stânga pe sensul de mers Lehliu Gară - Călărași.
Din cauza șocului
traumatic și hemoragie suferit, cei doi pasageri ai mașinii, N.I. (locul din
dreapta față) și C.I. (bancheta spate) au decedat conform rapoartelor de
necropsie atașate la dosar.
Din procesul-verbal
de cercetare la fața locului din data de 02 ianuarie 2006 semnat fără
obiecțiuni de către martorul asistent și de inculpat, a reieșit că accidentul a
avut loc la km 103+800 metri în afara Comunei Independența, județul Călărași,
autoturismul marca M. implicat în accident fiind găsit în poziția orientat
oblic față de axul drumului cu partea din față spre dreapta sensului de mers
Lehliu Gară - Călărași spre câmp.
Victimele C.I. și
N.I. au fost găsite decedate, primul pe capota portbagajului, fiind proiectat
prin lunetă (geamul acesteia fiind înlocuit cu o folie din plastic), iar
secundul aflându-se pe locul din dreapta față al autoturismului.
Carosabilul la acel
moment se afla în stare bună, existând indicatoare la dreapta și "drum
alunecos", curba fiind semnalizată prin panouri succesive de avertizare,
duble, vizibile din ambele sensuri.
La fața locului nu au
fost identificate urme de frânare care să provină de la autoturismul implicat
în accident și nu au fost identificați martori oculari și să poată da relații
despre modul în care s-a produs accidentul.
Raportul de expertiză
criminalistică nr. 107 din 31 martie 2009 întocmit de Laboratorul Interjudețean
de Expertize Criminalistice București a concluzionat:
"- conducătorul
auto a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind prin dreapta
carosabilul și a intrat în impact lateral cu un copac;
- viteza de deplasare
în momentele premergătoare accidentului de cca. 85 km./h;
- conducătorul
autoturismului putea să prevadă producerea evenimentului rutier în cazul în
care, potrivit normelor legale în vigoare la data respectivă, pentru
înlăturarea defecțiunilor (fisurarea parbrizului) s-ar fi deplasat la cea mai
apropiată unitate de depanare, indiferent de situația reală care a determinat
declanșarea stării de pericol iminent;
- producerea
evenimentului rutier s-a datorat neadaptării vitezei de deplasare a
autovehiculului la condițiile de drum și de vizibilitate."
S-a întocmit un nou
raport de expertiză criminalistică de către I.N. 19 decembrie 2010 care a
indicat ca posibilă viteză a autoturismului anterior apropierii de curbă
valoarea de 85 km/h (valoare susținută și de conducătorul auto).
În cauză au fost
desemnați să participe la efectuarea expertizei și experți parte, care au confirmat
susținerile inculpatului referitoare la intrarea în fața sa a unui autoturism
care circula din sens opus ceea ce ar fi putut determina ieșirea autoturismului
M. de pe carosabil și impactul său cu un copac.
Din buletinul de
analiză toxicologică emis de Serviciu de Medicină Legală Călărași, a rezultat
că sângele inculpatului P.S. nu conținea alcool.
Martora P.V. a
declarat că în data de 2 ianuarie 2006, în jurul orei 17,30 - 18 se deplasa în
autoturismul W.P. cu numărul de înmatriculare Y condus de fratele său T.G. din
direcția București spre Călărași DN3.
Între localitatea
Vlad Țepeș și Vișini autoturismul a fost oprit de fratele său întrucât pe
carosabil se afla căzută o cracă, iar după cinci minute și-au reluat drumul,
oprindu-se din nou, în dreptul accidentului în care a fost implicat
autoturismul marca M.
Aceasta a mai
declarat că: "menționez faptul că am fost primul autoturism care a ajuns
la fața locului, în spatele nostru apărând apoi și alte autoturisme fără să pot
oferi informații cu privire la acestea".
Martorul T.G. a
arătat că s-a oprit 5 - 10 min. între localitățile Vlad Țepeș și Vișini pentru
a înlătura o cracă ce se afla pe carosabil, după care a continuat deplasarea
spre Călărași.
Dinspre București
spre Călărași în acel timp nu a circulat niciun autovehicul, iar după ce și-a
reluat drumul nu a fost depășit de niciun autovehicul. După 7 km a ajuns în
curba de la Independența unde a observat autoturismul M. staționat oblic. A mai
arătat că traficul era foarte redus, iar starea carosabilului era bună,
carosabilul nefiind acoperit cu gheață.
Martorul S.I. a
declarat că se deplasa pe direcția Lehliu Gară - Călărași iar la un moment dat
a oprit în spatele autoturismului cu numărul Y întrucât pe carosabil era o
creangă ruptă care bloca circulația în ambele sensuri. După 10 minute ambele
autoturisme și-au reluat drumul, oprind după 7 - 8 minute când au ajuns în
curba de la drumul de acces către comuna Independența.
Martorul a mai
precizat că "în luminile vehiculului am observat că șoferul autoturismului
marca M. implicat în accident a coborât de la volanul autovehiculului vorbind
la telefon. Când m-am apropiat de autovehiculul avariat am observat că acesta
era agitat, repetând la telefon "am nenorocit pe oamenii ăștia" (...)
menționez că la ieșirea din autostradă prin localitatea Lehliu pe DN3 am fost
depășit doar de autoturismul Y, iar din sens opus m-am intersectat cu maxim 2
autovehicule, traficul în zonă fiind foarte redus".
Partea vătămată N.C.,
mama numitului N.I., a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000
RON reprezentând daune morale.
Partea vătămată G.M.,
sora numitului C.I., a precizat că nu se constituie parte civilă în proces.
Inculpatul P.S. nu a
recunoscut fapta pentru care este cercetat. El a arătat în declarația din 16
ianuarie 2006 că în data de 30 sau 31 decembrie 2005 a constatat că luneta
mașinii era spartă, iar parbrizul era fisurat în dreptul șoferului în partea
superioară având o formă rotundă cu un diametru de 4.5 cm., de la aceasta
pornind fisurile care erau mai numeroase spre centrul parbrizului. Ca măsură de
siguranță inculpatul a acoperit fisura principală cu folie adezivă
transparentă, atât în interior, cât și în exterior. Luneta fiind spartă în
întregime, a fost înlocuită cu o folie de plastic transparentă.
În momentul în care
s-a apropiat de curba în care s-a produs accidentul, curbă spre dreapta în
sensul de mers, inculpatul a susținut că a observat că din sens opus se apropia
cu viteză un autovehicul ale cărui caracteristici nu le poate preciza, neobservându-le,
din cauza luminilor foarte puternice ale acestuia. A observat că acesta se
deplasa pe mijlocul carosabilului, fiind intrat pe sensul său de mers.
Efectuând o manevră de evitare spre dreapta sensului său de mers a ieșit în
afara părții carosabile, iar în momentul imediat următor nu și-a mai amintit
exact ce a făcut. A menționat că nu s-a produs niciun impact între vehiculul
condus de el și celălalt autovehicul, iar că acesta era pătruns pe sensul său
de mers aproximativ jumătate din lățimea mașinii, tendința lui fiind de a
pătrunde și mai mult pe sensul său de mers.
În declarația sa din
09 septembrie 2006 inculpatul a precizat din nou că în jurul orei 18
00
- 18
40
a ajuns în apropierea intersecției cu drumul ce duce spre
Independența rulând cca. 80 km/h în momentul în care a intrat în curbă a văzut
că din față venea un autoturism, când s-a apropiat de el a realizat că pătrunde
pe sensul său de mers ocupând jumătate din banda sa de deplasare.
După impactul cu
pomul și-a pierdut cunoștința, iar după ce și-a revenit a văzut venind un
autoturism dinspre Lehliu Gară rugând pasagerii să anunțe salvarea.
Fiind din nou audiat
la 04 decembrie 2007 inculpatul a menționat că declarațiile date anterior,
precizând că autoturismul ce venea din pătruns pe sensul său de circulație nu
într-o poziție perpendiculară, ci oblică.
Susținerile oscilante
ale învinuitului au fost contrazise de întreg materialul probator administrat.
Astfel, din declarațiile martorilor P.V. și T.G. a reieșit că aceștia au sosit
primii la fața locului accidentului, de martorul S.I. care a circulat în
spatele autoturismului lor de la Lehliu până la locul evenimentului rutier,
aspect care s-a coroborat și cu declarațiile inculpatului din 09 iunie 2006 în
care a precizat că după ce și-a revenit până să fie condus la spital a rugat pe
cei din autoturismul ce venea dinspre Lehliu anunțe salvarea.
De altfel, cei doi
martori care au condus dinspre Lehliu spre Călărași au afirmat că drumul era
blocat cu o cracă pe carosabil, fiind necesare 5 - 10 minute pentru eliberarea
drumului.
Din cauza traficului
foarte redus la acel moment acești doi martori au făcut precizarea că nicio
mașină nu i-a depășit pe sensul de mers, ceea ce arată că cele susținute de
inculpat privind pătrunderea unui autovehicul din sensul său de mers nu sunt
reale.
De altfel, dacă o
asemenea ipoteză ar fi adevărată nu se poate explica de ce la fața locului nu
au existat urme de frânare și de ce oglinda stângă a rămas intactă, nesuferind
nici măcar o zgârietură.
Starea avansată de
uzură a mașinii nu permite stabilirea împrejurării dacă urmele de vopsea
brun-roșcat de pe nervura aripii stânga spate presupusul impact cu mașina din
02 ianuarie 2006 sau erau acolo dintr-un moment anterior.
Presupusul impact
între autoturismul rămas neidentificat și partea stânga a autoturismului M.,
produs anterior părăsirii părții carosabile de către autoturismul învinuitului,
conform susținerilor expertului parte, este contrazisă de către declarațiile
învinuitului care declară că nu a existat un asemenea impact.
Față de cele arătate
anterior, parchetul a precizat că evenimentul rutier din data de 02 ianuarie
2006 s-a produs din cauza inculpatului P.S. care a pierdut controlul asupra
volanului și nu a adaptat viteza la condițiile de drum încălcând legale prev.
de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată (care prevăd că conducătorul de
vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să adapteze viteza în
funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua manevră în orice
condiții de siguranță) și ale art. 123 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1391/2006
(care prevăd că conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză
care să nu depășească 50 km/h în afara localităților în curbe deosebit de
periculoase semnalizate ca atare).
Împrejurarea că a pierdut
controlul volanului a reieșit și din coroborarea probelor administrate în
cauză, respectiv din Raportul de expertiză criminalistică nr. 1011 din 31
martie 2009 și din procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Instanța de fond a
reținut și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
Inculpatul, la
instanța de fond, nu a recunoscut săvârșirea faptei arătând că accidentul s-a
produs ca urmare a faptului că un alt autoturism, care circula din sens opus, a
pătruns pe sensul său de mers obligându-l să facă o manevră de evitare, trăgând
de volan spre dreapta.
Urmare acestei
manevre mașina a ieșit parțial de pe carosabil, rulând cu roțile din dreapta pe
acostament și la un interval foarte mic de timp s-a produs coliziunea cu un
copac aflat pe marginea drumului.
Urmare a șocului,
inculpatul a suferit leziuni la cap, se exprima greu, a sunat de pe telefonul
mobil pe fratele său rugându-l să anunțe poliția și salvarea.
Inculpatul a apreciat
că într-un interval de 10 - 15 minute de la accident, dinspre Lehliu a apărut
un autoturism din care au coborât un bărbat și o femeie, cu care a avut o
convorbire legată de împrejurările producerii accidentului, starea pasagerilor,
rugând-o pe doamna respectivă să anunțe poliției evenimentul rutier.
A mai arătat
inculpatul că din câte își amintește, la locul accidentului, până la apariția
ambulanței care l-a transportat la Călărași nu a fost decât mașina din care au
coborât cele două persoane.
Inculpatul și-a
menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale cu precizările făcute în
cursul cercetării judecătorești.
În cauză au fost
audiați și martorii din acte T.G., P.V. și S.I. și niciunul nu a dat vreo
declarație cu privire la dinamica producerii accidentului, ei sosind la fața
locului la puțin timp după producerea lui.
Martorii au relatat
despre starea victimelor, constatând că ambii pasageri erau decedați, că
inculpatul se afla într-o stare confuză, vorbea la telefon în momentul sosirii
martorilor.
Aceștia au înlăturat
susținerea inculpatului conform căruia, la locul accidentului ar fi sosit doar
o singură mașină (cea în care se aflau T.G. și P.V.).
Martorii au mai
arătat că după ce ei au oprit în zona accidentului a mai apărut imediat o altă
mașină ai căror pasageri au coborât și s-au uitat la victimele din mașina
accidentată.
Din relatările
martorilor, al doilea autoturism sosit în zona accidentului nu putea fi decât
cel condus de martorul S.I.
Declarația acestuia,
dată în instanță, în cursul cercetării judecătorești a fost înlăturată în parte
ca imprecisă cu privire la relatarea anumitor aspecte, care vin în contradicție
și sunt infirmate de alte probe.
Instanța de fond a
avut în vedere intervalul mare de timp dintre data primelor declarații date la
urmărirea penală de către acești martori și momentul audierii în instanță ceea
ce a creat posibilitatea unor confuzii.
Astfel, martorul,
prin declarația din instanță a arătat că autoturismul M. implicat în accident
circula dinspre București - Lehliu spre Călărași, că a fost depășit de acest
autoturism pe care l-a văzut oprit pe șosea, după parcurgerea mică 3 - 4 km.
Instanța de fond a
considerat că martorul confundă acest autoturism cu autoturismul V.P. cu nr. Y,
condus de martorul T.G.
În rest, declarația
martorului concordă în cea mai mare parte cu declarațiile martorilor T.G. și
P.V. și cu propriile declarații și cu raportul de serviciu din timpul urmăririi
penale.
Din probatoriul
administrat în cauză, instanța de fond nu a reținut ca fiind dovedită existența
autoturismului care a pătruns pe contrasens, pe o traiectorie de coliziune
frontală cu autoturismul condus de inculpat.
În opinia acestuia,
situația premisă, expusă reprezintă mai mult decât o condiție ce a favorizat
producerea accidentului, forțând pe inculpat să iasă de pe carosabil și să
intre în coliziune cu primul.
Inculpatul a
considerat că persoana ce a condus prezumtivul autoturism ca fiind adevăratul
autor al accidentului, în condițiile în care a solicitat achitarea sa în
conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d)
C. proc. pen.
Este însă de observat
că presupusa apariție în trafic a acelui autoturism nu a fost invocată în
primele declarații date de inculpat, eventuala coliziune dintre cele două
autoturisme nu a fost susținută de inculpat și nici nu ar fi produs o schimbare
de traiectorie a autoturismului M.
A mai arătat
inculpatul în declarațiile sale că nu ar fi fost "orbit" de farurile
autoturismului pătruns pe contrasens ci doar incomodat.
Declarațiile
convergente ale martorilor T.G., P.V. și S.I., infimă existența în trafic a
celui de al doilea autoturism care să-l fi obligat la efectuarea, manevrei de
evitare, urmată de ieșire în decor.
Ipoteza a fost
analizată și luată în calcul de expertul parte propus de inculpat la efectuarea
expertizei tehnice privind stabilirea dinamicii producerii accidentului.
În opinia expertului,
în varianta în care alte probe ar fi confirmat acea ipoteză, ea ar fi
constituit un caz fortuit, de natură a-l exonera de răspundere pe inculpat.
Este însă de observat
că acesta nu a înțeles să fructifice această apărare, invocând dispozițiile
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. rap.
la art. 47 C. pen. ci și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile art. 11 pct. 2
lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fără însă a avea
vreun suport probatoriu în acest sens.
În concluzie,
instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în producerea accidentului
din 02 ianuarie 2006, soldat cu decesul victimelor C.I. și N.I., sens în care a
fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpat.
În concluziile scrise
depuse după încheierea dezbaterilor, inculpatul personal, a solicitat
constatarea nulității absolute a actelor de urmărire penală, în conformitate cu
dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În motivarea cererii,
inculpatul a arătat că actele de urmărire penală au fost efectuate de un
procuror necompetent material încadrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul
Călărași, după care acesta și-a declinat competența la parchetul competent material,
cel de pe lângă Judecătoria Călărași, care în final a și emis rechizitoriul.
Instanța de fond a
respins cererea de constatare a nulității absolute a actelor de procedură
efectuate între data de 11 iulie 2006 - prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul
Călărași, a confirmat începerea urmăririi penale și 23 octombrie 2006 când și-a
declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași,
întrucât la acea dată erau în vigoare dispozițiile alin. (6) al art. 209 C.
proc. pen. care stipulau: "procurorii din cadrul parchetelor ierarhic
superioare pot îndeplini oricare dintre atribuțiile procurorilor din cadrul
parchetelor inferioare, pot infirma actele și măsurile acestora dacă sunt
contrare legii (...)", dispoziții care au fost abrogate prin art. I pct.
116 din Legea nr. 356/2006.
În consecință,
organul de cercetare penală a propus procurorului care supraveghea cazul - din
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, declinarea competenței în
favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, competent conform art.
209 C. proc. pen. să supravegheze cercetarea penală efectuată conform art. 207
C. proc. pen. de către organele de cercetare penală pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen.
Propunerea de
declinare s-a întemeiat pe dispozițiile art. 42 C. proc. pen. art. 210 C. proc.
pen. combinat cu prevederile art. 25 și art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
modificări aduse prin Legea nr. 356 din 21 iunie 2006.
Prin ordonanța din 23
octombrie 2006, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Călărași și-a declinat competența, în baza art. 25 alin. (2) - 27 C. proc. pen.
rap. la art. 42 - 45 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria
Călărași, fără ca actele de urmărire penală efectuate în perioada respectivă să
fie lovite de nulitate absolută.
În drept, fapta
inculpatului așa cum a fost reținută de instanță, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen.
La individualizarea
pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale ale
infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului, tânăr în vârstă de 30
ani, studii superioare, fără antecedente penale, gradul de pericol social
concret al faptei, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 81 -
82 C. pen., dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o
durată de 5 ani, calculată de la data rămânerii definitive a sentinței.
Instanța de fond a
atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind
revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C.
pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.
a), teza a II-a și lit. b) C. pen. și suspendarea executării pedepsei accesorii
pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Cu privire la latura
civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că partea vătămată N.C., mama
victimei N.I. nu s-a constituit parte civilă.
S-au constituit părți
civile G.M. și C.F., soră, respectiv frate ai acestuia cu suma de 200.000 RON
reprezentând daune morale.
În drept, cererea a
fost întemeiată pe dispozițiile art. 14, 15 C. proc. pen., art. 1357, 2224 Noul
C. civ. și Legea nr. 136/1995 coroborate cu Ordinul CSA 3108/2004.
Deși s-au acordat mai
multe termene, părțile civile nu au administrat probe în dovedirea întinderii
prejudiciului moral suferit.
La data producerii
accidentului, inculpatul era proprietarul autoturismului M. nr. X, acesta fiind
asigurat, valabilă la data accidentului la SC A.V.I.G. SA București.
În conformitate cu
dispozițiile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 1443 Noul C. civ., precum
și cele ale Ordinului CSA nr. 3108/2004, instanța de fond a admis cererea de
despăgubiri civile, în parte, obligând pe asigurător la câte 25.000 RON
despăgubiri civile sub forma daunelor morale către fiecare dintre părțile
civile G.M. și C.F.
S-a luat act că
partea vătămată N.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Tribunalul Călărași, inculpatul P.S., recurentul asigurător SC A.V.I.G. SA,
recurentele părți civile C.F. și G.M.
Ministerul Public a
solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței penale recurate, arătând
că inculpatul a avut o atitudine de nerecunoaștere a infracțiunii pentru care
este cercetat, a încercat să inducă în eroare organele de anchetă prin
prezentarea unei variante diferite față de săvârșirea infracțiunii, astfel că
se impunea o executare a pedepsei în regim de detenție.
Recurentele părți
civile C.F. și G.M. au solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței
pe latură civilă și rejudecând, să se majoreze cuantumul daunelor morale, prin
admiterea în totalitate a pretențiilor formulate.
Părțile civile au
criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, pe
considerentul că în mod greșit s-a apreciat ca și daune morale suma de 25.000
RON, cu privire la prejudiciul moral, acesta există și nu poate fi dovedit,
durerea pricinuită prin pierderea fratelui nu poate fi măsurată. În acest sens,
recurentele au invocat și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Un alt motiv de
recurs invocat de recurente este și acela că în mod greșit instanța de fond a
obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către părțile civile și
să fie obligat asigurătorul de răspundere civilă Asigurarea Românească la plata
acestora.
Recurenta SC A.V.I.G.
SA, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385
9
pct. 9 și 10
C. proc. pen., Legea nr. 136/1995 și normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010
al C.S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței penale
și diminuarea daunelor morale acordate de instanța de fond părților civile G.M.
și C.I., de la 25.000 RON fiecare, la 10.000 RON.
S-a arătat de către
recurentă că părțile civile au solicitat daune morale exagerat de mari și că
potrivit legii române în vigoare, despăgubirile morale pentru repararea unui
prejudiciu pur afectiv pot fi acordate persoanelor direct vătămate, precum și
persoanelor apropiate victimei, aceeași opinie împărtășind-o și Consiliul
Europei cu privire la repararea daunelor morale.
În literatura de
specialitate, daunele morale cuantifică suferințele fizice și psihice și
acordarea lor trebuie să diminueze sau să înlăture consecințele delictului.
În concluzie, aceasta
a solicitat ca daunele morale să fie achitate părților civile la limita
plafonului rezonabil, fără a duce la o îmbogățire fără just temei a persoanelor
implicate.
De asemenea, au
criticat obligarea doar a asigurătorului la plata daunelor morale.
Inculpatul P.S. a
depus la dosarul cauzei un memoriu prin care a solicitat admiterea recursului,
casarea sentinței penale recurate și achitarea în baza dispozițiilor art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
- a solicitat
constatarea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză de Parchetul
de pe lângă Tribunalul Călărași, anterior datei de 23 octombrie 2006, dată la
care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de
pe lângă Judecătoria Călărași, ca fiind nule, deoarece au fost făcute de un
organ necompetent să soluționeze cauza, în baza apariției Legii nr. 356/2006.
- în baza
dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) și art. 385
9
alin. (1)
pct. 17 raportat la art. 334 C. proc. pen., inculpatul a solicitat admiterea
recursului, casarea sentinței penale recurate și schimbarea încadrării juridice
din art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. în infr. prev. de art. 1 și 5 C. pen.,
motivând că atât urmărirea penală cât și judecarea în fond a cauzei a avut la
bază un text de lege care nu era în vigoare la data producerii accidentului,
neexistând o încălcare a normelor legale privind circulația pe drumurile
publice.
- cu privire la
achitare, acesta a arătat că fapta nu a fost săvârșită de el, că la producerea
evenimentului nu au existat martori oculari, iar declarația sa a fost susținută
de procesul-verbal de cercetare la fața locului, din Anexa la Raportul de
expertiză criminalistică, raportul de expertiză criminalistică nr. 193 din 19
decembrie 2010 întocmit de Institutul Național de Expertiză Criminalistică și
mențiuni suplimentare și clarificări la Raportul de expertiză criminalistică.
- din mijloacele de
probă administrate de Ministerul Public, a rezultat că singurele mijloace de
probă directe sunt expertizele efectuate în cauză, probele testimoniale nefiind
pertinente pe motiv de contradictorialitate și că martorii nu au fost prezenți
la producerea accidentului rutier.
În ceea ce privește
achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., inculpatul a arătat că
legătura de cauzalitate între pătrunderea autoturismului rămas neidentificat pe
sensul de mers al autoturismului său și mecanismul de producere a accidentului,
indică toate caracteristicile unui caz fortuit, neimpunându-se inculpatului
lipsa prevenției și a alegerii variantei optime de a manevră a autoturismului.
La dosarul cauzei
inculpatul a depus acte în circumstanțiere.
Prin Decizia penală
nr. 2020/R din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,
a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Călărași, inculpatul P.S., recurentul asigurător SC A.V.I.G. SA,
recurentele părți civile C.F. și G.M. împotriva Sentinței penale nr. 213 din 06
iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Călărași.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs inculpatul P.S.
Recursul este
inadmisibil.
Examinând hotărârea
recurată, astfel cum impun dispozițiile art. 385
6
alin. ultim C.
proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
alin. (1) lit. a)
teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul inculpat
este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a II-a penală, este definitivă.
Înalta Curte reține
că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci
când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede
sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept
epuizat pe o altă calitate procesuală ori printr-un act neprocesual.
În raport de
dispozițiile art. 385
1
C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi
atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz,
nedefinitive.
Întrucât Decizia
penală nr. 2020/R din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a
II-a penală, este definitivă și având în vedere dispozițiile mai sus arătate,
care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs,
Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.S.
împotriva Deciziei penale nr. 2020/R din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală.
Potrivit art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
inadmisibil recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva Deciziei penale nr.
2020/R din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 07 iunie 2013.
Procesat de GGC - GV