ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1982/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 213 din 06 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Călărași, a fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul P.S., formulată în baza art. 197 alin. (2) C. proc. pen. A fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. În baza art. 178 alin. (2) și (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.S., la 3 ani închisoare. În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, calculată de la data rămânerii definitive a sentinței.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. A fost admisă în parte cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile G.M. și C.F. A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă A.V.I.G. SA București la câte 25.000 RON despăgubiri civile sub forma daunelor morale către fiecare dintre părțile civile G.M. și C.F. S-a luat act că partea vătămată N.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la 850 RON cheltuieli judiciare către stat și la câte 1.500 RON cheltuieli de judecată către părțile civile G.M. și C.F., reprezentând onorariul plătit apărătorului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 30 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 2349/P/2006 din data de 30 iunie 2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.S., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 02 ianuarie 2006, în jurul orei 18:35, inculpatul P.S.

în timp ce conducea autoturismul marca M. cu numărul de înmatriculare X pe DN3 în Direcția Călărași - Lehliu Gară s-a angajat într-o curbă la dreapta semnalizată ca deosebit de periculoasă, iar la un moment dat a părăsit prin dreapta suprafața carosabilă, evoluând pe acostament, pe distanța de 32,8 m, după care mașina a intrat în impact cu un arbore pe partea laterală dreaptă. Ulterior, autovehiculul a revenit pe suprafața carosabilă oprindu-se în poziția oblică stânga pe sensul de mers Lehliu Gară - Călărași. Din cauza șocului traumatic și hemoragie suferit, cei doi pasageri ai mașinii, N.I. (locul din dreapta față) și C.I. (bancheta spate) au decedat conform rapoartelor de necropsie atașate la dosar.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 02 ianuarie 2006 semnat fără obiecțiuni de către martorul asistent și de inculpat, a reieșit că accidentul a avut loc la km 103+800 metri în afara Comunei Independența, județul Călărași, autoturismul marca M. implicat în accident fiind găsit în poziția orientat oblic față de axul drumului cu partea din față spre dreapta sensului de mers Lehliu Gară - Călărași spre câmp. Victimele C.I. și N.I. au fost găsite decedate, primul pe capota portbagajului, fiind proiectat prin lunetă (geamul acesteia fiind înlocuit cu o folie din plastic), iar secundul aflându-se pe locul din dreapta față al autoturismului. Carosabilul la acel moment se afla în stare bună, existând indicatoare la dreapta și "drum alunecos", curba fiind semnalizată prin panouri succesive de avertizare, duble, vizibile din ambele sensuri.

La fața locului nu au fost identificate urme de frânare care să provină de la autoturismul implicat în accident și nu au fost identificați martori oculari și să poată da relații despre modul în care s-a produs accidentul. Raportul de expertiză criminalistică nr. 107 din 31 martie 2009 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a concluzionat: "- conducătorul auto a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind prin dreapta carosabilul și a intrat în impact lateral cu un copac; - viteza de deplasare în momentele premergătoare accidentului de cca.

85 km./h; - conducătorul autoturismului putea să prevadă producerea evenimentului rutier în cazul în care, potrivit normelor legale în vigoare la data respectivă, pentru înlăturarea defecțiunilor (fisurarea parbrizului) s-ar fi deplasat la cea mai apropiată unitate de depanare, indiferent de situația reală care a determinat declanșarea stării de pericol iminent; - producerea evenimentului rutier s-a datorat neadaptării vitezei de deplasare a autovehiculului la condițiile de drum și de vizibilitate." S-a întocmit un nou raport de expertiză criminalistică de către I.N. 19 decembrie 2010 care a indicat ca posibilă viteză a autoturismului anterior apropierii de curbă valoarea de 85 km/h (valoare susținută și de conducătorul auto).

În cauză au fost desemnați să participe la efectuarea expertizei și experți parte, care au confirmat susținerile inculpatului referitoare la intrarea în fața sa a unui autoturism care circula din sens opus ceea ce ar fi putut determina ieșirea autoturismului M. de pe carosabil și impactul său cu un copac. Din buletinul de analiză toxicologică emis de Serviciu de Medicină Legală Călărași, a rezultat că sângele inculpatului P.S. nu conținea alcool. Martora P.V. a declarat că în data de 2 ianuarie 2006, în jurul orei 17,30 - 18 se deplasa în autoturismul W.P. cu numărul de înmatriculare Y condus de fratele său T.G. din direcția București spre Călărași DN3.

Între localitatea Vlad Țepeș și Vișini autoturismul a fost oprit de fratele său întrucât pe carosabil se afla căzută o cracă, iar după cinci minute și-au reluat drumul, oprindu-se din nou, în dreptul accidentului în care a fost implicat autoturismul marca M. Aceasta a mai declarat că: "menționez faptul că am fost primul autoturism care a ajuns la fața locului, în spatele nostru apărând apoi și alte autoturisme fără să pot oferi informații cu privire la acestea". Martorul T.G. a arătat că s-a oprit 5 - 10 min. între localitățile Vlad Țepeș și Vișini pentru a înlătura o cracă ce se afla pe carosabil, după care a continuat deplasarea spre Călărași. Dinspre București spre Călărași în acel timp nu a circulat niciun autovehicul, iar după ce și-a reluat drumul nu a fost depășit de niciun autovehicul.

După 7 km a ajuns în curba de la Independența unde a observat autoturismul M. staționat oblic. A mai arătat că traficul era foarte redus, iar starea carosabilului era bună, carosabilul nefiind acoperit cu gheață. Martorul S.I. a declarat că se deplasa pe direcția Lehliu Gară - Călărași iar la un moment dat a oprit în spatele autoturismului cu numărul Y întrucât pe carosabil era o creangă ruptă care bloca circulația în ambele sensuri. După 10 minute ambele autoturisme și-au reluat drumul, oprind după 7 - 8 minute când au ajuns în curba de la drumul de acces către comuna Independența. Martorul a mai precizat că "în luminile vehiculului am observat că șoferul autoturismului marca M. implicat în accident a coborât de la volanul autovehiculului vorbind la telefon.

Când m-am apropiat de autovehiculul avariat am observat că acesta era agitat, repetând la telefon "am nenorocit pe oamenii ăștia" (...) menționez că la ieșirea din autostradă prin localitatea Lehliu pe DN3 am fost depășit doar de autoturismul Y, iar din sens opus m-am intersectat cu maxim 2 autovehicule, traficul în zonă fiind foarte redus". Partea vătămată N.C., mama numitului N.I., a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 RON reprezentând daune morale. Partea vătămată G.M., sora numitului C.I., a precizat că nu se constituie parte civilă în proces. Inculpatul P.S. nu a recunoscut fapta pentru care este cercetat. El a arătat în declarația din 16 ianuarie 2006 că în data de 30 sau 31 decembrie 2005 a constatat că luneta mașinii era spartă, iar parbrizul era fisurat în dreptul șoferului în partea superioară având o formă rotundă cu un diametru de 4.5 cm., de la aceasta pornind fisurile care erau mai numeroase spre centrul parbrizului.

Ca măsură de siguranță inculpatul a acoperit fisura principală cu folie adezivă transparentă, atât în interior, cât și în exterior. Luneta fiind spartă în întregime, a fost înlocuită cu o folie de plastic transparentă. În momentul în care s-a apropiat de curba în care s-a produs accidentul, curbă spre dreapta în sensul de mers, inculpatul a susținut că a observat că din sens opus se apropia cu viteză un autovehicul ale cărui caracteristici nu le poate preciza, neobservându-le, din cauza luminilor foarte puternice ale acestuia. A observat că acesta se deplasa pe mijlocul carosabilului, fiind intrat pe sensul său de mers. Efectuând o manevră de evitare spre dreapta sensului său de mers a ieșit în afara părții carosabile, iar în momentul imediat următor nu și-a mai amintit exact ce a făcut.

A menționat că nu s-a produs niciun impact între vehiculul condus de el și celălalt autovehicul, iar că acesta era pătruns pe sensul său de mers aproximativ jumătate din lățimea mașinii, tendința lui fiind de a pătrunde și mai mult pe sensul său de mers. În declarația sa din 09 septembrie 2006 inculpatul a precizat din nou că în jurul orei 18 00 - 18 40 a ajuns în apropierea intersecției cu drumul ce duce spre Independența rulând cca. 80 km/h în momentul în care a intrat în curbă a văzut că din față venea un autoturism, când s-a apropiat de el a realizat că pătrunde pe sensul său de mers ocupând jumătate din banda sa de deplasare. După impactul cu pomul și-a pierdut cunoștința, iar după ce și-a revenit a văzut venind un autoturism dinspre Lehliu Gară rugând pasagerii să anunțe salvarea.

Fiind din nou audiat la 04 decembrie 2007 inculpatul a menționat că declarațiile date anterior, precizând că autoturismul ce venea din pătruns pe sensul său de circulație nu într-o poziție perpendiculară, ci oblică. Susținerile oscilante ale învinuitului au fost contrazise de întreg materialul probator administrat. Astfel, din declarațiile martorilor P.V. și T.G. a reieșit că aceștia au sosit primii la fața locului accidentului, de martorul S.I. care a circulat în spatele autoturismului lor de la Lehliu până la locul evenimentului rutier, aspect care s-a coroborat și cu declarațiile inculpatului din 09 iunie 2006 în care a precizat că după ce și-a revenit până să fie condus la spital a rugat pe cei din autoturismul ce venea dinspre Lehliu anunțe salvarea.

De altfel, cei doi martori care au condus dinspre Lehliu spre Călărași au afirmat că drumul era blocat cu o cracă pe carosabil, fiind necesare 5 - 10 minute pentru eliberarea drumului. Din cauza traficului foarte redus la acel moment acești doi martori au făcut precizarea că nicio mașină nu i-a depășit pe sensul de mers, ceea ce arată că cele susținute de inculpat privind pătrunderea unui autovehicul din sensul său de mers nu sunt reale. De altfel, dacă o asemenea ipoteză ar fi adevărată nu se poate explica de ce la fața locului nu au existat urme de frânare și de ce oglinda stângă a rămas intactă, nesuferind nici măcar o zgârietură. Starea avansată de uzură a mașinii nu permite stabilirea împrejurării dacă urmele de vopsea brun-roșcat de pe nervura aripii stânga spate presupusul impact cu mașina din 02 ianuarie 2006 sau erau acolo dintr-un moment anterior.

Presupusul impact între autoturismul rămas neidentificat și partea stânga a autoturismului M., produs anterior părăsirii părții carosabile de către autoturismul învinuitului, conform susținerilor expertului parte, este contrazisă de către declarațiile învinuitului care declară că nu a existat un asemenea impact. Față de cele arătate anterior, parchetul a precizat că evenimentul rutier din data de 02 ianuarie 2006 s-a produs din cauza inculpatului P.S. care a pierdut controlul asupra volanului și nu a adaptat viteza la condițiile de drum încălcând legale prev. de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată (care prevăd că conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua manevră în orice condiții de siguranță) și ale art. 123 alin. (1) lit. b) din H.G.

nr. 1391/2006 (care prevăd că conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 50 km/h în afara localităților în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare). Împrejurarea că a pierdut controlul volanului a reieșit și din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv din Raportul de expertiză criminalistică nr. 1011 din 31 martie 2009 și din procesul-verbal de cercetare la fața locului. Instanța de fond a reținut și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. Inculpatul, la instanța de fond, nu a recunoscut săvârșirea faptei arătând că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că un alt autoturism, care circula din sens opus, a pătruns pe sensul său de mers obligându-l să facă o manevră de evitare, trăgând de volan spre dreapta.

Urmare acestei manevre mașina a ieșit parțial de pe carosabil, rulând cu roțile din dreapta pe acostament și la un interval foarte mic de timp s-a produs coliziunea cu un copac aflat pe marginea drumului. Urmare a șocului, inculpatul a suferit leziuni la cap, se exprima greu, a sunat de pe telefonul mobil pe fratele său rugându-l să anunțe poliția și salvarea. Inculpatul a apreciat că într-un interval de 10 - 15 minute de la accident, dinspre Lehliu a apărut un autoturism din care au coborât un bărbat și o femeie, cu care a avut o convorbire legată de împrejurările producerii accidentului, starea pasagerilor, rugând-o pe doamna respectivă să anunțe poliției evenimentul rutier. A mai arătat inculpatul că din câte își amintește, la locul accidentului, până la apariția ambulanței care l-a transportat la Călărași nu a fost decât mașina din care au coborât cele două persoane.

Inculpatul și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale cu precizările făcute în cursul cercetării judecătorești. În cauză au fost audiați și martorii din acte T.G., P.V. și S.I. și niciunul nu a dat vreo declarație cu privire la dinamica producerii accidentului, ei sosind la fața locului la puțin timp după producerea lui. Martorii au relatat despre starea victimelor, constatând că ambii pasageri erau decedați, că inculpatul se afla într-o stare confuză, vorbea la telefon în momentul sosirii martorilor. Aceștia au înlăturat susținerea inculpatului conform căruia, la locul accidentului ar fi sosit doar o singură mașină (cea în care se aflau T.G. și P.V.). Martorii au mai arătat că după ce ei au oprit în zona accidentului a mai apărut imediat o altă mașină ai căror pasageri au coborât și s-au uitat la victimele din mașina accidentată.

Din relatările martorilor, al doilea autoturism sosit în zona accidentului nu putea fi decât cel condus de martorul S.I. Declarația acestuia, dată în instanță, în cursul cercetării judecătorești a fost înlăturată în parte ca imprecisă cu privire la relatarea anumitor aspecte, care vin în contradicție și sunt infirmate de alte probe. Instanța de fond a avut în vedere intervalul mare de timp dintre data primelor declarații date la urmărirea penală de către acești martori și momentul audierii în instanță ceea ce a creat posibilitatea unor confuzii. Astfel, martorul, prin declarația din instanță a arătat că autoturismul M. implicat în accident circula dinspre București - Lehliu spre Călărași, că a fost depășit de acest autoturism pe care l-a văzut oprit pe șosea, după parcurgerea mică 3 - 4 km.

Instanța de fond a considerat că martorul confundă acest autoturism cu autoturismul V.P. cu nr. Y, condus de martorul T.G. În rest, declarația martorului concordă în cea mai mare parte cu declarațiile martorilor T.G. și P.V. și cu propriile declarații și cu raportul de serviciu din timpul urmăririi penale. Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond nu a reținut ca fiind dovedită existența autoturismului care a pătruns pe contrasens, pe o traiectorie de coliziune frontală cu autoturismul condus de inculpat. În opinia acestuia, situația premisă, expusă reprezintă mai mult decât o condiție ce a favorizat producerea accidentului, forțând pe inculpat să iasă de pe carosabil și să intre în coliziune cu primul.

Inculpatul a considerat că persoana ce a condus prezumtivul autoturism ca fiind adevăratul autor al accidentului, în condițiile în care a solicitat achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Este însă de observat că presupusa apariție în trafic a acelui autoturism nu a fost invocată în primele declarații date de inculpat, eventuala coliziune dintre cele două autoturisme nu a fost susținută de inculpat și nici nu ar fi produs o schimbare de traiectorie a autoturismului M. A mai arătat inculpatul în declarațiile sale că nu ar fi fost "orbit" de farurile autoturismului pătruns pe contrasens ci doar incomodat. Declarațiile convergente ale martorilor T.G., P.V.

și S.I., infimă existența în trafic a celui de al doilea autoturism care să-l fi obligat la efectuarea, manevrei de evitare, urmată de ieșire în decor. Ipoteza a fost analizată și luată în calcul de expertul parte propus de inculpat la efectuarea expertizei tehnice privind stabilirea dinamicii producerii accidentului. În opinia expertului, în varianta în care alte probe ar fi confirmat acea ipoteză, ea ar fi constituit un caz fortuit, de natură a-l exonera de răspundere pe inculpat. Este însă de observat că acesta nu a înțeles să fructifice această apărare, invocând dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 47 C. pen. ci și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fără însă a avea vreun suport probatoriu în acest sens. În concluzie, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în producerea accidentului din 02 ianuarie 2006, soldat cu decesul victimelor C.I. și N.I., sens în care a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpat. În concluziile scrise depuse după încheierea dezbaterilor, inculpatul personal, a solicitat constatarea nulității absolute a actelor de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În motivarea cererii, inculpatul a arătat că actele de urmărire penală au fost efectuate de un procuror necompetent material încadrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, după care acesta și-a declinat competența la parchetul competent material, cel de pe lângă Judecătoria Călărași, care în final a și emis rechizitoriul.

Instanța de fond a respins cererea de constatare a nulității absolute a actelor de procedură efectuate între data de 11 iulie 2006 - prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a confirmat începerea urmăririi penale și 23 octombrie 2006 când și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, întrucât la acea dată erau în vigoare dispozițiile alin. (6) al art. 209 C. proc. pen. care stipulau: "procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot îndeplini oricare dintre atribuțiile procurorilor din cadrul parchetelor inferioare, pot infirma actele și măsurile acestora dacă sunt contrare legii (...)", dispoziții care au fost abrogate prin art. I pct. 116 din Legea nr. 356/2006.

În consecință, organul de cercetare penală a propus procurorului care supraveghea cazul - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, competent conform art. 209 C. proc. pen. să supravegheze cercetarea penală efectuată conform art. 207 C. proc. pen. de către organele de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. Propunerea de declinare s-a întemeiat pe dispozițiile art. 42 C. proc. pen. art. 210 C. proc. pen. combinat cu prevederile art. 25 și art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. modificări aduse prin Legea nr. 356 din 21 iunie 2006. Prin ordonanța din 23 octombrie 2006, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și-a declinat competența, în baza art. 25 alin. (2) - 27 C. proc.

pen. rap. la art. 42 - 45 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, fără ca actele de urmărire penală efectuate în perioada respectivă să fie lovite de nulitate absolută. În drept, fapta inculpatului așa cum a fost reținută de instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale ale infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului, tânăr în vârstă de 30 ani, studii superioare, fără antecedente penale, gradul de pericol social concret al faptei, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 81 - 82 C. pen., dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, calculată de la data rămânerii definitive a sentinței.

Instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. și suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că partea vătămată N.C., mama victimei N.I. nu s-a constituit parte civilă. S-au constituit părți civile G.M. și C.F., soră, respectiv frate ai acestuia cu suma de 200.000 RON reprezentând daune morale. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14, 15 C. proc.

pen., art. 1357, 2224 Noul C. civ. și Legea nr. 136/1995 coroborate cu Ordinul CSA 3108/2004. Deși s-au acordat mai multe termene, părțile civile nu au administrat probe în dovedirea întinderii prejudiciului moral suferit. La data producerii accidentului, inculpatul era proprietarul autoturismului M. nr. X, acesta fiind asigurat, valabilă la data accidentului la SC A.V.I.G. SA București. În conformitate cu dispozițiile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 1443 Noul C. civ., precum și cele ale Ordinului CSA nr. 3108/2004, instanța de fond a admis cererea de despăgubiri civile, în parte, obligând pe asigurător la câte 25.000 RON despăgubiri civile sub forma daunelor morale către fiecare dintre părțile civile G.M.

și C.F. S-a luat act că partea vătămată N.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul P.S., recurentul asigurător SC A.V.I.G. SA, recurentele părți civile C.F. și G.M. Ministerul Public a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței penale recurate, arătând că inculpatul a avut o atitudine de nerecunoaștere a infracțiunii pentru care este cercetat, a încercat să inducă în eroare organele de anchetă prin prezentarea unei variante diferite față de săvârșirea infracțiunii, astfel că se impunea o executare a pedepsei în regim de detenție. Recurentele părți civile C.F.

și G.M. au solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței pe latură civilă și rejudecând, să se majoreze cuantumul daunelor morale, prin admiterea în totalitate a pretențiilor formulate. Părțile civile au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, pe considerentul că în mod greșit s-a apreciat ca și daune morale suma de 25.000 RON, cu privire la prejudiciul moral, acesta există și nu poate fi dovedit, durerea pricinuită prin pierderea fratelui nu poate fi măsurată. În acest sens, recurentele au invocat și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Un alt motiv de recurs invocat de recurente este și acela că în mod greșit instanța de fond a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către părțile civile și să fie obligat asigurătorul de răspundere civilă Asigurarea Românească la plata acestora.

Recurenta SC A.V.I.G. SA, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen., Legea nr. 136/1995 și normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al C.S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței penale și diminuarea daunelor morale acordate de instanța de fond părților civile G.M. și C.I., de la 25.000 RON fiecare, la 10.000 RON. S-a arătat de către recurentă că părțile civile au solicitat daune morale exagerat de mari și că potrivit legii române în vigoare, despăgubirile morale pentru repararea unui prejudiciu pur afectiv pot fi acordate persoanelor direct vătămate, precum și persoanelor apropiate victimei, aceeași opinie împărtășind-o și Consiliul Europei cu privire la repararea daunelor morale.

În literatura de specialitate, daunele morale cuantifică suferințele fizice și psihice și acordarea lor trebuie să diminueze sau să înlăture consecințele delictului. În concluzie, aceasta a solicitat ca daunele morale să fie achitate părților civile la limita plafonului rezonabil, fără a duce la o îmbogățire fără just temei a persoanelor implicate. De asemenea, au criticat obligarea doar a asigurătorului la plata daunelor morale. Inculpatul P.S. a depus la dosarul cauzei un memoriu prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

- a solicitat constatarea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, anterior datei de 23 octombrie 2006, dată la care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, ca fiind nule, deoarece au fost făcute de un organ necompetent să soluționeze cauza, în baza apariției Legii nr. 356/2006. - în baza dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) și art. 385 9 alin. (1) pct. 17 raportat la art. 334 C. proc. pen., inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și schimbarea încadrării juridice din art. 178 alin. (2) și (5) C. pen. în infr. prev. de art. 1 și 5 C. pen., motivând că atât urmărirea penală cât și judecarea în fond a cauzei a avut la bază un text de lege care nu era în vigoare la data producerii accidentului, neexistând o încălcare a normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

- cu privire la achitare, acesta a arătat că fapta nu a fost săvârșită de el, că la producerea evenimentului nu au existat martori oculari, iar declarația sa a fost susținută de procesul-verbal de cercetare la fața locului, din Anexa la Raportul de expertiză criminalistică, raportul de expertiză criminalistică nr. 193 din 19 decembrie 2010 întocmit de Institutul Național de Expertiză Criminalistică și mențiuni suplimentare și clarificări la Raportul de expertiză criminalistică. - din mijloacele de probă administrate de Ministerul Public, a rezultat că singurele mijloace de probă directe sunt expertizele efectuate în cauză, probele testimoniale nefiind pertinente pe motiv de contradictorialitate și că martorii nu au fost prezenți la producerea accidentului rutier.

În ceea ce privește achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., inculpatul a arătat că legătura de cauzalitate între pătrunderea autoturismului rămas neidentificat pe sensul de mers al autoturismului său și mecanismul de producere a accidentului, indică toate caracteristicile unui caz fortuit, neimpunându-se inculpatului lipsa prevenției și a alegerii variantei optime de a manevră a autoturismului. La dosarul cauzei inculpatul a depus acte în circumstanțiere. Prin Decizia penală nr. 2020/R din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul P.S., recurentul asigurător SC A.V.I.G.

SA, recurentele părți civile C.F. și G.M. împotriva Sentinței penale nr. 213 din 06 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Călărași. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.S. Recursul este inadmisibil. Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul inculpat este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă calitate procesuală ori printr-un act neprocesual.

În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Întrucât Decizia penală nr. 2020/R din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, este definitivă și având în vedere dispozițiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 2020/R din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 2020/R din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 07 iunie 2013. Procesat de GGC - GV