ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 07.06.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1986/2013

HOTĂRÂRE

07.06.2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1986/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 95 din 14 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, în baza art. 13 alin. (1) și 2 Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 320

alin. (1)-(4) și alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.N., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin sentința penală nr. 51/2010 a Judecătoriei Lehliu-Gară, pedeapsă care nu se contopește cu cea pronunțată prin prezenta sentință, inculpatul G.N. având de executat 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 14 C. proc. pen., luând act de acordul părților, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă G.N., cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 14 C. proc. pen., a fost admisă în parte cererea de acordare a daunelor morale formulată de partea civilă G.N. și a fost obligat inculpatul la plata, către menționata parte civilă, a sumei de 10.000 lei, cu acest titlu.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă G.N. în baza art. 163 C. proc. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 520 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 150 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călărași din 2 mai 2012 a fost trimis în judecată inculpatul G.N., pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori, faptă prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

În actul de inculpare s-a reținut că, la data de 6 septembrie 2011, lucrători de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Călărași s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în perioada iunie-august 2011, inculpatul G.N. l-a racolat pe minorul G.N., instituționalizat în Centrul de minori „Sfântul Ș.”, în vederea exploatării prin muncă.

Concret, la data de 5 septembrie 2011, ora 11,34, operatorii Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 Călărași și Dispeceratul de Urgență al I.P.J. Călărași au primit un apel telefonic pe numărul unic 112 prin care, un copil ce s-a recomandat a fi G.N. de la Casa Copilului din Perișoru Gară, le aducea la cunoștință că a fugit din centru, că se află în Săndulița de mai mult timp și că nu este lăsat să se întoarcă de un anume „N.”, crescător de animale, care l-a găzduit din luna iunie 2011, cerându-i în schimb să muncească pentru el și care, în toată această perioadă, l-a agresat fizic de mai multe ori.

Procedându-se la efectuarea de cercetări, s-a stabilit că partea vătămată G.N., minor în vârstă de 17 ani, instituționalizat în Centrul de minori „Sfântul Ș.” din com. Perișoru, a fost dat în urmărire la data de 14 iunie 2011, întrucât a plecat din centru și n-a mai revenit.

Verificările au stabilit că victima minoră s-a deplasat pe cont propriu în mun. Călărași, cu intenția de a-și vizita un frate aflat în plasament. La întoarcere, l-a cunoscut pe inc. G.N., zis „N.” care, aflând de situația familială și socială precară a minorului, l-a racolat, propunându-i să nu se mai întoarcă în centrul din com. Perișoru și să-l însoțească în satul Săndulița, la ferma sa de animale, unde să muncească ca îngrijitor de animale, în schimbul sumei de 280 lei lunar, programul zilnic de lucru fiind stabilit între orele 5,30-21,00, cu pauză de masă.

Victima minoră a acceptat propunerea inculpatului și l-a însoțit pe acesta la ferma de animale, unde a fost găzduit din 16 iunie 2011, până în 5 septembrie 2011 când, nemaisuportând regimul la care era supus, G.N. a fugit și a alertat autoritățile.

În această perioadă minorul a fost exploatat de către inculpat, executând munci diverse (îngrijind de animale, cosind) cu încălcarea normelor legale privind condițiile lucrative, de salarizare, sănătate și securitate, modalitate prin care i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale. În perioada de referință, G.N. nu a primit bani pentru serviciile prestate, a fost agresat fizic de către inculpat și, deși și-a manifestat deseori voința de a părăsi ferma și de a se întoarce în centru, nu a fost lăsat de către inculpat.

În cauză, s-a procedat la audierea victimei minore G.N. în prezența psihologului Centrului de ocrotire, împrejurare în care a confirmat situația de fapt expusă.

Cauza a intrat pe rolul Tribunalului Călărași la data de 10 mai 2012 și, în ședința publică din 14 iunie 2012, interogat fiind, inculpatul G.N. a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, arătând că dorește să fie judecat în baza probatoriului de la urmărirea penală, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 320

C. proc. pen.

Tribunalul, analizând probatoriul administrat la urmărirea penală, a reținut că fapta inculpatului G.N. care, în luna iunie 2011, l-a recrutat pe minorul G.N., în vârstă de 17 ani, prin inducere în eroare și care l-a transportat și găzduit până în luna septembrie 2011 la ferma sa de animale din satul Săndulița, com. Sărulești, jud. Călărași, iar prin exercitarea de violențe fizice l-a exploatat prin muncă, impunându-i să lucreze aproximativ 12 ore pe zi, cu încălcarea normelor legale privind condițiile lucrative, de salarizare, de sănătate și securitate, încălcându-i, astfel, minorului, drepturi și libertăți fundamentale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, text de lege în baza căruia acesta urmează a fi condamnat.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a reținut gradul de pericol social concret al faptei cercetate, modalitatea de comitere (asupra unui minor, prin exercitarea de violențe fizice și verbale, prin impunerea unui program de lucru mult prea mare pentru vârsta minorului și prin refuzul de a-i permite acestuia să părăsească ferma de animale) care denotă periculozitate sporită și persistență infracțională. Aceste aspecte impun cu necesitate aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei și nu a art. 81 și 86

C. pen., așa cum s-a solicitat de către inculpat.

În ceea ce privește situația laturii civile a cauzei, tribunalul a luat act de acordul părților referitor la despăgubirile civile, dar cuantumul daunelor morale este excesiv de mare, raportat la incidența suferințelor fizice și psihice îndurate de G.N. pe perioada cât minorul a lucrat pentru inculpatul G.N. Prin urmare, din totalul de 30.000 lei daune morale solicitate de către G.N., tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei corespunde, în mod judicios, traumelor menționate anterior, aceasta reușind să realizeze o justă dezdăunare minorului.

Referitor la instituirea unui sechestru pe bunurile imobile și mobile al inculpatului, tribunalul a respins această cerere, motivat de faptul că, pe de o parte, nu au fost individualizate bunurile proprietatea inculpatului G.N., încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 165 alin. (1) C. proc. pen. și, pe de altă parte, momentul procesual al cererii face ca aceasta să fie inoportună, față de cuantumul despăgubirilor civile și al daunelor morale datorate de inculpatul victimei minore.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă G.N., cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 14 C. proc. pen., s-a admis în parte cererea de acordare a daunelor morale formulată de partea civilă G.N. și a obliga pe inculpat la plata, către menționata parte civilă, a sumei de 10.000 lei, cu acest titlu.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă G.N.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G.N. criticând-o ca fiind netemeinică și invocând circumstanțele sale personale favorabile, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i s-a aplicat.

Prin decizia penală nr. 320/ A din 2 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a admis apelul declarat de inculpatul G.N. împotriva sentinței penale nr. 95 din 14 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași.

A desființat în parte sentința penală și rejudecând în fond:

În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul G.N. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 51/2010 a Judecătoriei Lehliu Gară, pedeapsă pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Onorariu avocat oficiu, parțial, în sumă de 100 lei urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că, în raport de circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, se impune reducerea pedepsei la minimul special procedând în consecință.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385

C. proc. pen., inculpatul G.N., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în raport de atitudinea de recunoaștere a faptei pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal, cât și de regret a faptei săvârșite.

Solicită, de asemenea, inculpatul, să se aibă în vedere că a beneficiat de dispozițiile art. 320

C. proc. pen.

În susținerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat conform art. 385

alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în faza de urmărire penală, recunoscut de inculpat care și-a exprimat voința de a beneficia de judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320

C. proc. pen., în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală rezultă că fapta inculpatului G.N. care, în luna iunie 2011, l-a recrutat pe minorul G.N., în vârstă de 17 ani, prin inducere în eroare și care l-a transportat și găzduit până în luna septembrie 2011 la ferma sa de animale din satul Săndulița, comuna Sărulești, județul Călărași, iar prin exercitarea de violențe fizice l-a exploatat prin muncă, impunându-i să lucreze cca 12 ore pe zi, cu încălcarea normelor legale privind condițiile lucrative, de salarizare, de sănătate și securitate, încălcându-i, astfel, minorului drepturi și libertăți fundamentale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, urmările acesteia, limitele speciale ale pedepsei, inclusiv dispozițiile art. 320

alin. (7) C. proc. pen., cât și circumstanțele personale (faptă săvârșită asupra unui minor, deși nu a folosit violența la racolarea acestuia, nu i-a dat bani pentru munca depusă, dar i-a cumpărat îmbrăcăminte, dulciuri, i-a dăruit un telefon mobil, l-a cazat, i-a asigurat hrana zilnic, cu antecedente penale), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen., care prevăd că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Înalta Curte apreciază, în urma propriei evaluări a cauzei, că nu se mai impune a se acorda o mai largă eficiență aspectelor personale pozitive ale inculpatului, cât timp recunoașterea faptei este una formală în fața evidenței probelor, iar inculpatul a beneficiat deja de dispozițiile art. 320

C. proc. pen. și de clemența instanței în stabilirea pedepsei.

Pe de altă parte, împrejurările pozitive ce caracterizează persoana inculpatului pot fi avute în vedere doar ca elemente de individualizare a pedepsei, ele neavând ponderea unor circumstanțe atenuante care să contribuie la aplicarea unei pedepse într-un cuantum și mai redus.

Apreciază Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatului este bine dozată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, astfel încât este aptă să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În speță, instanța de control judiciar a apreciat corect asupra gravității faptei, dar și a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiții în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.