Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2014
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2014

HOTĂRÂRE
20.01.2014
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 272 din 25 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului B.Ș.R.: - în baza disp. art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) și art. 80 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., faptă din perioada octombrie 2005 - mai 2007, prejudiciu total 206.812 RON, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară; - în baza art. 26 C. pen.

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. a), art. 76 alin. (2) și art. 80 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2005 - mai 2007, prejudiciu total 206.812 RON, la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară; - în baza art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. e) și art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de uz de fals în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2005 - mai 2007, la pedeapsa de 2 luni închisoare; - în baza art. 15 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. e) și art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de înșelăciune în convenții în formă continuată, faptă din datele de 3 octombrie 2005 și 14 octombrie 2005, părți civile B.R.D. FCC, R.B. SA și B.C.R. - Sucursala Județeană Prahova, prejudiciu total 16.489,25 ROL, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară; - în baza art. 290 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. e) și art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din datele de 3 octombrie 2005 și 14 octombrie 2005, la pedeapsa de 2 luni închisoare; - în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. e) și art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de uz de fals în formă continuată, faptă din datele de 3 octombrie 2005 și 14 octombrie 2005, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare. Potrivit disp.

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1), (2) și (3) C. pen., au fost contopite toate pedepsele aplicate inculpatului dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară, ce se va executa în condițiile prev. de art. 66 C. pen. Conform disp. art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În temeiul disp. art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de o zi din data de 30 ianuarie 2007. Pe latură civilă, potrivit disp.

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la disp. art. 14 - art. 15 C. proc. pen., cu aplicarea disp. art. 998 - 999 și art. 1003 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile. În baza disp. art. 348 și art. 445 C. proc. pen. s-a dispus desființarea, în sensul anulării înscrisurilor falsificate de inculpați și folosite la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și a corpurilor delicte. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 71/D/P/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții a inculpatului B.Ș.R., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen.

raportat la art. 215 alin. (1) - (3), (5) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. cu aplicarea finală a art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că începând cu luna octombrie 2005, constituie grupul infracțional organizat, devenind liderul și coordonatorul acestui grup, desfășurând activități de falsificare de documente, de racolare de persoane, în vederea obținerii de credite, valoarea prejudiciului reținută în sarcina membrilor grupului infracțional fiind de 206.812 ROL; - art. 215 alin. (1) - (3) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. cu aplicarea finală a art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în baza unor documente false date de către V.C.

și Gh.Ș., din care reieșea că este angajat la SC ,,S.C." SRL Ploiești, în funcția de agent vânzări, obține la datele de 3 octombrie 2005 și 14 octombrie 2005 trei credite bancare creând un prejudiciu de 16.489,25 ROL. Situația de fapt reținută în actul de acuzare a fost stabilită în timpul urmăririi penale pe baza următoarelor probatorii: declarațiile inculpatului B.Ș.R.

și ale coinculpaților, declarațiile martorilor E.M., Z.M., D.S., S.Ș.A., I.A., R.E., procese-verbale, înscrisurile emise de bănci, declarație G.C., adeverință de salarii, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere împreună cu planșe foto, cerere instalare servicii telefonice B.Ș.R., contract închiriere imobilul din Ploiești, str. IC, autorizație de percheziție, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, procesul-verbal de ridicare, procesul-verbal de predare, raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică, contracte de comodat, copii acte emise de Oficiul Registrului Comerțului, adresă Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, copii acte B.N.R., adrese bănci, referat, adrese, copii cărți de muncă, copii facturi fiscale și acte de creditare.

În virtutea rolului activ instanța de judecată, după citirea actului de sesizare, a readministrat probele din faza de urmărire penală și a administrat în mod direct și nemijlocit probatorii. În urma examinării întregului material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut, în fapt în esență, următoarele: În cauză s-a constituit un grup format de mai multe persoane, fiecare având atribuții clare, care au indus în eroare mai multe societăți bancare, acționând în baza unui plan foarte bine pus la punct, iar alături de acest grup, s-au aflat și alte persoane care erau beneficiare ale creditelor obținute în acest mod. Astfel, în baza unei înțelegeri prealabile cu membrii grupului, acestea remiteau membrilor grupului o parte din bani sau din bunuri, creditele nemaifiind restituite, ulterior, băncilor.

În cadrul grupului unii din membrii acestuia aveau rolul de a recruta persoane care doreau să obțină credite, alții completau documentele false care apoi erau ștampilate cu ștampile având denumirea firmelor la care figurau că lucrează, alții îndeplineau rolul de secretariat, răspunzând apelurilor telefonice ale băncilor și confirmând că persoana despre care se solicită relații lucrează în cadrul societății, grupul desfășurându-și activitatea în mai multe imobile de-a lungul perioadei în care și-au desfășurat activitatea infracțională. În raport de situația de fapt arătată mai sus, tribunalul a pus, din oficiu, în discuția părților necesitatea schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, respectiv constituirea și aderarea la un grup infracțional organizat, în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

și anume asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni. Astfel, s-a motivat că potrivit disp. art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține în mod direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracțional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată, ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Din analiza, situației de fapt arătată mai sus s-a reținut că asocierea inculpaților în scopul obținerii de câștiguri ilicite prin obținerea unor credite de la bănci, prin folosirea unor acte false, reprezintă un grup specializat care a acționat în mod coordonat pe o anumită perioadă de timp (aproape 2 ani) în scopul obținerii unor venituri ilicite dar pentru care, nedovedindu-se prin probatoriile administrate că ar fi avut cu certitudine o structură piramidală, acest grup reprezintă, în opinia tribunalului, mai curând, o asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni, așa cum prevăd disp. art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. Drept urmare, instanța de fond a reținut că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen.

și nu de cea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. S-a mai reținut că inculpatul B.Ș.R. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) - art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., faptă din perioada octombrie 2005 - mai 2007, prejudiciu total 206.812 RON, art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) - 76 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2005 - mai 2007, prejudiciu total 206.812 RON, art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) - art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de uz de fals în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2005 - mai 2007, art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) - art. 76 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de înșelăciune în convenții în formă continuată, faptă din 3 octombrie 2005 și 14 octombrie 2005, părți civile B.R.D. F.C.C., R.B. SA și B.C.R. - Sucursala Județeană Prahova, prejudiciu total 16.489,25 RON, art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b). C. pen., a disp.

art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată în formă continuată, faptă din 3 octombrie 2005 și 14 octombrie 2005 și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) și c) - art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., infracțiunea de uz de fals în formă continuată, texte de lege în baza cărora a dispus condamnarea acestuia.

De asemenea, s-a motivat că la încadrarea juridică a faptelor se impune reținerea stării de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a mai fost condamnat prin Sentința penală nr. 858 din 9 martie 2004 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 460 din 17 mai 2004 a Tribunalului Prahova la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, fiind liberat condiționat la data de 16 iunie 2004, cu rest de pedeapsă de 316 zile, astfel că având în vedere că infracțiunile din prezenta cauză au fost comise în formă continuată iar momentul epuizării faptelor a fost luna mai 2007, s-a concluzionat că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, adică după considerarea ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare la care s-a făcut referire mai sus.

Totodată, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c), cu consecințele prev. de 76 lit. c) sau art. 76 lit. e) C. pen., în funcție de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, având în vedere atitudinea deosebit de sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut și regretat comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa și a achitat o parte din prejudiciul cauzat.

La individualizarea sancțiunilor, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, forma continuată a infracțiunilor, prejudiciile rezultate din comiterea acestora și circumstanțele personale ale inculpatului, care deși este recidivist a recunoscut și regretat comiterea infracțiunilor și a achitat o parte din prejudiciile cauzate, sens în care a aplicat pedepse sub limita minimă, însă apropiat de acesta având în vedere întinderea prejudiciilor cauzate părților civile, iar în privința modalității de executare s-a apreciat că executarea în regim privativ de libertate este de natură să asigure scopul preventiv educativ al acesteia.

De asemenea, tribunalul a aplicat inculpatului și pedepsele accesorii și complementare a interzicerii exercițiului unor drepturi respectiv cele prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, printre alții B.Ș.R., care a criticat soluția instanței de fond pentru netemeinicie. Prin Decizia penală nr. 207 din 10 decembrie 2012 a Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, conform art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen. a apreciat că aceasta este legală și temeinică, sub toate aspectele de fapt și de drept. S-a reținut că încadrarea juridică stabilită de tribunal este legală și temeinică, și prin urmare, și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile arătate este justă.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, s-a apreciat că au fost evaluate în mod corespunzător toate criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, care este ridicat, atât din perspectiva gravității infracțiunii ce a atras, pedeapsa rezultantă, respectiv complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., față de cuantumul prejudiciului, superior limitei cuprinse în art. 146 C. pen., respectiv 206.812 RON, al perioadei infracționale îndelungate, numărul important al persoanelor implicate cât și al modului organizat în care membrii grupului își desfășurau activitatea.

De asemenea, în mod corect au fost reținute circumstanțele atenuante facultative prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) cu referire la art. 76 lit. c) C. pen. și aplicarea de pedepse sub limita minimă. În egală măsură, în mod pe deplin justificat s-a reținut incidența disp. art. 80 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (2) din același cod, ce impun reducerea pedepsei închisorii cel mult până la o treime din minimul special ori de câte ori prin infracțiunea imputată s-au produs consecințe deosebit de grave, așa cum este situația în prezenta cauză, și prin urmare, față de limita minimă prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., respectiv 10 ani închisoare, rezultă că pedepsele minime pentru o astfel de infracțiune sunt de 3 ani și 4 luni închisoare.

Nu în ultimul rând, s-a constatat că instanța de fond a avut în vedere participația penală, rolul acestuia în cadrul asocierii, dar și persoana acestuia care, a săvârșit infracțiunile deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel că stabilirea unei pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare corespunde exigențelor impuse de art. 72 și art. 52 C. pen., motiv pentru care nu se justifică reducerea cuantumului acestora, criticile invocate fiind nefondate. În ceea ce privește latura civilă, din examinarea actelor și lucrărilor cauzei și față de cadrul procesual existent, s-a constatat că, în mod temeinic și legal prima instanță a dispus obligarea la despăgubiri civile apreciind ca fiind incidente dispozițiile cuprinse în art. 346 C. proc.

pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) coroborate cu art. 998 C. civ. Împotriva acestei soluții a formulat recurs inculpatul B.Ș.R. La data de 20 ianuarie 2014, inculpatul B.Ș.R. a învederat instanței că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen. solicită să fie soluționată de către Tribunalul Prahova și, totodată înțelege să își retragă recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 207 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Având în vedere această liberă exprimare de voință, Înalta Curte în contextul dispozițiilor art. 369 C. proc. pen. și în temeiul art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., va lua act de declarația inculpatului B.Ș.R., de retragerea recursului declarat de împotriva Deciziei penale nr. 207 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

De asemenea, ca urmare a solicitării recurentului inculpat s-a procedat la dezatașarea filelor 15 - 17 din Dosarul nr. 3058/17/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție care reprezintă cererea întemeiată pe dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., secția penală urmând a fi înaintată la Tribunalul Prahova în vederea soluționării. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului.

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.Ș.R. împotriva Deciziei penale nr. 207 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1615/2013
prejudiciu total 206.812 lei, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsa complementară; - în baza art. 26 C.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 633/2014
Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 361 din 09 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova s-au hotărât următoarele: A fost condamnat inculpatul C.E.C., după cum urmează: În baza dispozițiilor art. 215 alin. (1), (2), (3
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1596/2014
. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., a dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen., infrac
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3031/2014
., precum și pedeapsa principală de 7 ani și 2 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a co
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1148/2014
arestare preventivă nr. 111/U din 16 mai 2012 emis de Tribunalul Prahova în baza Încheierii din Camera de Consiliu nr. 20 din 16 mai 2012, pronunțată de această instanță în Dosarul penal 3777/105/2012, dacă nu este reținută sau arestată în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă