Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Decizia nr. 3031/2014 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 122/2011 a Tribunalului Vaslui

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 122 din data de 15 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui s-a dispus următoarele: I. În temeiul art. 38 cu ref. la art. 33 lit. a) C. proc. pen., s-a disjuns cauza în ceea ce-l privește pe inculpatul C.V.M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune, fapte prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. II. S-au respins cererile de schimbare a încadrărilor juridice date faptelor prin actul de sesizare a instanței formulate de: - inculpatul P.L.

din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.; - inculpatul A.I. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și 5 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.; - inculpatul A.N. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în varianta art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - inculpatul Z.O.M. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.; - inculpatul B.C.A. din infracțiunea prev. de 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - inculpatul G.G.D. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și 5 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.; - inculpatul C.M. din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; III. S-a dispus condamnarea inculpatului Z.G., la pedeapsa principală de 13 (treisprezece) ani închisoare și 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pentru comiterea în formă continuată a infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) (4), (5) cu aplic art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

Condamnarea inculpatului Z.G. la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului Z.G. prin Sentința penală nr. 915 din 29 iunie 2004 a Judecătoriei Bârlad și s-a dispus contopirea restului de 1920 zile neexecutat cu fiecare dintre pedepsele aplicate prin prezenta sentință, rezultând următoarele pedepse: 13 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen.

și pedeapsa principală de 7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa principală de 13 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. cu pedeapsa principală de 7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., și s-a dispus ca inculpatul Z.G. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 13 (treisprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.