Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2014

HOTĂRÂRE
28.02.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Negrești-Oaș, reclamanta SC N.I.C. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu SC E.Q.S. SRL, ca pe calea ordonanței președințiale să se dispună suspendarea provizorie a executării silite pornite în Dosarul nr. 100/2013 al B.E.J. M.V., până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul contestației la executare ce face obiectul Dosarului nr. 1089/266/2013 al Judecătoriei Negrești-Oaș. Prin sentința civilă nr. 1300 din data de 02 decembrie 2012, Judecătoria Negrești-Oaș a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând că, având în vedere că sediul pârâtei este în circumscripția Judecătoriei Constanța, în conformitate cu prevederile art. 581 alin. (2) C. proc.

civ., coroborate cu prevederile art. 5 din același Cod, competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Constanța. Prin sentința civilă nr. 15570 din data de 24 decembrie 2013 Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Negrești - Oaș reținând că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ. contestația se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în speță Judecătoria Negrești - Oaș. În raport de dispozițiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Negrești - Oaș. În speță, se constată că reclamanta a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună suspendarea provizorie a executării silite pornite în Dosarul nr. 100/2013 al B.E.J. M.V., până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul contestației la executare ce face obiectul Dosarului nr. 1089/266/2013 al Judecătoriei Negrești-Oaș. În conformitate cu prevederile art. 581 alin. (2) C. proc.

civ. „Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului.". În speță, instanța competentă să se pronunțe asupra fondului este instanța învestită cu soluționarea contestației la executare în cadrul căreia s-a solicitat suspendarea executării silite. Reglementarea de bază privind competența instanțelor de a soluționa contestațiile la executare, atât competența materială, cât și cea teritorială, este cuprinsă în art. 400 C. proc. civ. conform căruia contestația se introduce la instanța de executare. În conformitate cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în speță Judecătoria Negrești - Oaș.

Prin urmare, justificat Judecătoria Constanța a reținut că, față de prevederile art. 581 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 400 și art. 373 alin. (2) C. proc. civ., competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Negrești - Oaș. Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Negrești - Oaș.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Negrești Oaș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3257/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. 5882/318/2009, contestatoarea SC O.P. SA a solicitat ca
ÎCCJ 2013-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4441/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița Năsăud, secția civilă, contestatorul P.V.C., a formulat în contradictoriu cu intimata SC R.S.L.L. I.F.N. SA contestație împotriva ex
ÎCCJ 2013-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3154/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 4 aprilie 2013, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești „I., S. și P.” a înaintat spre încuviinț
ÎCCJ 2013-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1877/2013
ÎNALTA CLRTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, contestatoarea SC A. SA, a formulat în contradictoriu cu intimații SC R.L. SA,
ÎCCJ 2013-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1078/2013
telor de executare ulterioare acestora, motiv pentru care s-a reținut că în mod cert contestatoarea SC O.M.V.P. SA a înțeles să conteste inclusiv executarea silită imobiliară pornită împotriva sa în dosarul de executare nr. 127/2012 al B.E.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă