ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4226/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC A.I.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.E.C. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că a intervenit prelungirea contractului pentru linie de credit din 14 decembrie 2007 încheiat între părți. Prin sentința nr. 6360 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- a comercială, în Dosarul nr. 4701/3/2009 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.I.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.E.C. SA, ca neîntemeiată, instanța de fond reținând în considerentele hotărârii următoarele: - în baza contractului pentru linie de credit din 14 decembrie 2007, pârâta SC C.E.C.

SA - Sucursala Municipiului București a acordat reclamantei un credit în valoare de 200.000 lei pe o perioada 12 luni, începând cu data de 28 decembrie 2007; - potrivit clauzei inserate în art. 7 și 8 din contractul menționat la solicitarea clientului (reclamanta) linia de credit putea să fie prelungită pe noi perioade de maxim 12 luni fiecare, în condițiile îndeplinirii cerințelor prevăzute de normele și procedurile interne de creditare; - prin cererea înregistrată la pârâtă la 05 noiembrie 2008 reclamanta a solicitat prelungirea și suplimentarea liniei de credit cu 250.000 Iei; - la data de 10 decembrie 2008 pârâta SC C.E.C.

SA își exprimă acordul privind prelungirea liniei de credit și suplimentarea acesteia cu doar 100.000 lei, până Ia plafonul maxim de 300.000 lei, însă în anumite condiții pe care le comunică reclamantei; - art. 7 și 8 din contract nu prevedea prelungirea liniei de credit în condițiile stipulate în contract pentru a primi apărarea reclamantei că nu se stabilise nicăieri obligația sa de a rula linia de credit de două ori în decurs de un an singura condiție fiind îndeplinirea cerințelor prevăzute de normele și procedurile interne de creditare, reclamanta nefăcând dovada că cerința impusă de SC C.E.C. SA contravine normelor sale interne de creditare; - nu s-a realizat acordul de voință al părților cu privire Ia prelungirea liniei de credit în condițiile în care oferta pârâtei SC C.E.C.

SA nu a fost acceptată integral de reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta - reclamantă SC A.I.C. SRL apreciind soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - art. 7 și 8 din contract nu prevederea prelungirea liniei de credit în condițiile stipulate în contract, singura condiție fiind îndeplinirea cerințelor prevăzute de normele și procedurile interne de creditare; - mențiunile din cuprinsul contractului sunt exprese: „La cererea clientului, linia de credit poate fi prelungită pe noi perioade de maxim 12 luni fiecare, în condițiile cerințelor prevăzute de normele și procedurile interne de creditare”; - acordul de voință a fost manifestat în mod expres și inechivoc în sensul prelungirii liniei de credit; - toate condițiile prevăzute în cuprinsul adresei SC C.E.C.

SA din 10 decembrie 2008 au fost satisfăcute; - oferta este scrisă și inechivocă; - în ceea ce privește condiția stabilită unilateral referitor la rularea liniei de credit „de cel puțin două ori în decurs de un an”, aceasta, nu a fost specificată ca atare în cuprinsul contractului pentru linia de credit inițial, singurul care îi este opozabil; - instituirea de obligații suplimentare în sensul că „semnarea actului adițional de prelungire se va face în data de 24 decembrie 2008, în condițiile îndeplinirii cerințelor impuse de rulare a liniei de credit de cel puțin două ori în decurs de un an” și de sancțiuni neprevăzute în contractul inițial în sensul că „. în caz contrar linia de credit se va transforma în credit pe termen scurt, rambursabil în 12 luni” contravine dispozițiilor art. 969 C. civ.; - sentința a statuat în mod greșit că nu s-a realizat acordul de voință al părților „pentru că” reclamanta nu a făcut dovada că cerința impusă de SC C.E.C.

SA contravine normelor sale interne de creditare" (considerente sentință, pag. 3, ultimele două alineate); - normele și procedurile interne de creditare ale SC C.E.C. SA nu sunt publice, ele nefiind aduse la cunoștința reclamantei nici la momentul încheierii contractului de credit și nici la un moment ulterior; motivarea sentinței cu privire la acest aspect este excesivă și ignoră probele administrate în cauză; Prin Decizia nr. 173 din 10 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.I.C.

SRL, reținând în esență următoarele: - în art. 7 și 8 din contract este prevăzută posibilitatea prelungirii liniei de credit însă, în anumite condiții, prevăzute de normele și procedurile interne astfel că nu se poate spune că în contractul dintre părți nu se prevedeau și alte condiții necesare pentru prelungirea liniei de credit; atât timp cât contractul prevedea o anumită dispoziție; - în art. 10 din contract se prevede că acest contract este guvernat de dreptul român și reglementările interne ale SC C.E.C. SA iar prin adresa din 03 noiembrie 2008, SC C.E.C. SA îi comunică reclamantei că este necesară prezentarea de documente în vederea analizării prelungirii liniei de credit sau alimentarea contului pentru rambursarea integrală a datoriei; adresa SC C.E.C.

SA este anterioară (03 noiembrie 2008); - conform prevederilor art. 78 din contractul pentru linie de credit - linia de credit putea fi prelungită pe noi perioada de 12 luni în condițiile prevăzute de normele și procedurile interne de creditare; - în urma cererii formulată de reclamantă la 20 august 2008 - pentru prelungirea liniei de credit, pârâta SC C.E.C. SA a răspuns prin adresa din 10 decembrie 2008 aflată la fila 15 dosar Tribunal București în sensul că a fost aprobată cererea de prelungire a liniei de credit cu respectarea condițiilor menționate - printre care și condiția îndeplinirii cerințelor impuse de rularea liniei de credit de cel puțin 2 or în decurs de 1 an, adresă față de care reclamanta SC A.I.C.

SRL a răspuns prin adresa din 16 decembrie 2008 emisă de B.E.J. C.M. prin care arată că în contractul de credit nu se a face nici o referire la o astfel de condiție față de cererea reclamantei înregistrată la 5 noiembrie 2008 - fiind urmată de adresa din 10 decembrie 2008; - față de aceste adrese emise de SC C.E.C. SA și față de dispozițiile art. 78 și art. 10 din contract apelanta reclamantă nu poate susține că nu cunoaște aspectele legate de împrejurarea că pentru prelungirea liniei de credit se impunea respectarea anumitor condiții, astfel că nu este vorba de obligații suplimentare, reclamanta fiind în cunoștință de cauză că în situația în care se cere prelungirea liniei de credit sunt necesare a fi îndeplinite anumite condiții; astfel încât nu se poate spune că s-au încălcat dispozițiile articolului 969 C. civ.

atât timp cât în contract se prevedeau expres posibilitatea prelungirii liniei de credit în condițiile stabilite de SC C.E.C. SA; - din corespondența purtată între părți rezultă că i-au fost comunicate reclamantei posibilitățile pe care le avea pe care de altfel le cunoștea și din contract) și nu îi poate fi imputată băncii lipsa de diligență a apelantei - reclamante; din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că nu s-a putut îndeplini acordul de voință al părților conform articolului 969 C. civ. în sensul încheierii unui act adițional de prelungire contractului de credit, instanța neputând suplini consimțământul părților respectiv al SC C.E.C. SA.; - nu se poate constata că a interveni prelungirea liniei de credit astfel cum solicită reclamanta prin cerere; de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile articolului 111 C. proc.

civ. - care nu-și au aplicabilitate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A.I.C. SRL. Recurenta își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7,8 și 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte: - interpretarea greșită de către instanță a dispozițiilor cuprinse în art. 7.8 din contractul de credit; - instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 969 C. proc. civ. întrucât acordul de voință al părților a fost manifestat în mod expres și neechivoc în sensul prelungirii liniei de credit, toate cerințele din cuprinsul adresei SC C.E.C. SA din 10 decembrie 2010; - susținerea instanței că nu s-a realizat acordul de voință al părților nu este confirmată de nicio probă administrată în cauză.

Recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Instanța de apel a dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 7.8 din contractul de credit față de faptul că nu poate fi imputată băncii lipsa de diligență a recurentei - reclamante în a face demersuri pentru a lua cunoștință de normele interne de creditare la care face referire art. 7.8 din contract, dat fiind caracterul nepublic al acestora. Recurenta - reclamanta a fost cea care a solicitat intimatei prelungirea liniei de credit, ca urmare, era singura în măsură să-și obțină informațiile cuprinse în normele interne de creditare ale băncii, motiv pentru care nu își poate invoca propria culpă în susținerea intereselor sale.

De altfel art. 10 din contract prevede expres că dreptul român și reglementările C.E.C. sunt cele care guvernează contractul context în care recurenta nu se poate prevala de faptul că a fost surprinsă de reglementări necunoscute, la care nu a avut acces. Nici critica vizând interpretarea și aplicarea art. 969 C. proc. civ. nu se fondată întrucât acordul de voință al părților nu s-a întrunit, recurenta - reclamantă neconformându-se condițiilor impuse de bancă, prelungirea contractului de credit nefiind concretizată. Înalta Curte nu va analiza ultima critică, cea vizând faptul că instanța de apel a statuat asupra inexistenței acordului de voință al părților în condițiile în care nu s-au administrat probe întrucât aceasta vizează aspecte de netemeinicie, ce nu pot forma obiectul controlului de legalitate în această fază procesuală.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A.I.C. SRL Domnești împotriva Deciziei nr. 173 din 10 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.