ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4226/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4226/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, reclamanta
SC A.I.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC
C.E.C. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să
constate că a intervenit prelungirea contractului pentru linie
de credit din 14 decembrie 2007 încheiat între părți.
Prin sentința nr. 6360
din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- a comercială,
în Dosarul nr. 4701/3/2009 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.I.C.
SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.E.C. SA, ca neîntemeiată, instanța de
fond reținând în considerentele hotărârii următoarele:
- în baza
contractului pentru linie de credit din 14 decembrie 2007, pârâta SC C.E.C. SA
- Sucursala Municipiului București a acordat reclamantei un credit în valoare
de 200.000 lei pe o perioada 12 luni, începând cu data de 28 decembrie 2007;
- potrivit clauzei
inserate în art. 7 și 8 din contractul menționat la solicitarea clientului
(reclamanta) linia de credit putea să fie prelungită pe noi perioade de maxim
12 luni fiecare, în condițiile îndeplinirii cerințelor prevăzute de normele și
procedurile interne de creditare;
- prin cererea
înregistrată la pârâtă la 05 noiembrie 2008 reclamanta a solicitat prelungirea și
suplimentarea liniei de credit cu 250.000 Iei;
- la data de 10 decembrie 2008 pârâta
SC C.E.C. SA își exprimă acordul privind prelungirea liniei de credit și
suplimentarea acesteia cu doar 100.000 lei, până Ia plafonul maxim de 300.000
lei, însă în anumite condiții pe care le comunică reclamantei;
-
art. 7 și 8 din contract nu prevedea prelungirea liniei de credit în
condițiile stipulate în contract pentru a primi apărarea reclamantei că nu se
stabilise nicăieri obligația sa de a rula linia de credit de două ori în decurs
de un an singura condiție fiind îndeplinirea cerințelor prevăzute de normele și
procedurile interne de creditare, reclamanta nefăcând dovada că cerința impusă
de SC C.E.C. SA contravine normelor sale interne de creditare;
-
nu s-a realizat acordul de voință al părților cu privire Ia prelungirea liniei
de credit în condițiile în care oferta pârâtei SC C.E.C. SA nu a fost acceptată
integral de reclamantă.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel apelanta - reclamantă SC A.I.C. SRL apreciind soluția
instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- art. 7 și 8
din contract nu prevederea prelungirea liniei de credit
în condițiile
stipulate în contract, singura condiție fiind
îndeplinirea cerințelor prevăzute de normele
și procedurile
interne
de creditare;
- mențiunile din
cuprinsul contractului sunt exprese: „La cererea
clientului, linia de credit poate fi
prelungită pe noi perioade
de
maxim 12 luni fiecare, în condițiile cerințelor prevăzute de
normele și procedurile
interne de creditare”;
- acordul de voință a
fost manifestat în mod expres și inechivoc
în sensul prelungirii liniei de credit;
-
toate condițiile prevăzute
în cuprinsul adresei SC C.E.C.
SA din
10 decembrie 2008 au fost satisfăcute;
- oferta este scrisă
și inechivocă;
- în ceea ce privește
condiția stabilită unilateral referitor la rularea liniei de credit „de cel
puțin două ori în decurs de un an”, aceasta, nu a fost specificată ca atare în
cuprinsul contractului pentru linia de credit inițial, singurul care îi este
opozabil;
- instituirea de
obligații suplimentare în sensul că „semnarea actului adițional de prelungire
se va face în data de 24 decembrie 2008, în condițiile îndeplinirii cerințelor
impuse de rulare a liniei de credit de cel puțin două ori în decurs de un an”
și de sancțiuni neprevăzute în contractul inițial în sensul că „. în caz
contrar linia de credit se va transforma în credit pe termen scurt, rambursabil
în 12 luni” contravine dispozițiilor art. 969 C. civ.;
-
sentința a statuat în mod greșit că nu s-a realizat acordul de voință al
părților „pentru că” reclamanta nu a făcut dovada că cerința impusă de SC C.E.C.
SA contravine normelor sale interne de creditare" (considerente sentință,
pag. 3, ultimele două alineate);
-
normele și procedurile interne de creditare ale SC C.E.C. SA nu sunt publice,
ele nefiind aduse la cunoștința reclamantei nici la momentul încheierii
contractului de credit și nici la un moment ulterior; motivarea sentinței cu
privire la acest aspect este excesivă și ignoră probele administrate în cauză;
Prin Decizia nr. 173 din 10 martie
2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat
apelul reclamantei SC A.I.C. SRL, reținând în esență următoarele:
- în art. 7 și 8 din contract
este prevăzută posibilitatea prelungirii liniei de credit însă, în anumite
condiții, prevăzute de normele și procedurile interne astfel că nu se poate
spune că în contractul dintre părți nu se prevedeau și alte condiții necesare
pentru prelungirea liniei de credit; atât timp cât contractul prevedea o
anumită dispoziție;
- în art. 10 din contract se prevede
că acest contract este guvernat de dreptul român și reglementările interne ale SC
C.E.C. SA iar prin adresa din 03 noiembrie 2008, SC C.E.C. SA îi comunică
reclamantei că este necesară prezentarea de documente în vederea analizării
prelungirii liniei de credit sau alimentarea contului pentru rambursarea
integrală a datoriei; adresa SC C.E.C. SA este anterioară (03 noiembrie 2008);
-
conform prevederilor art. 78 din contractul pentru linie de credit - linia de
credit putea fi prelungită pe noi perioada de 12 luni în condițiile prevăzute
de normele și procedurile interne de creditare;
- în urma cererii
formulată de reclamantă la 20 august 2008 - pentru prelungirea liniei de
credit, pârâta SC C.E.C. SA a răspuns prin adresa din 10 decembrie 2008 aflată
la fila 15 dosar Tribunal București în sensul că a fost aprobată cererea de
prelungire a liniei de credit cu respectarea condițiilor menționate - printre
care și condiția îndeplinirii cerințelor impuse de rularea liniei de credit de
cel puțin 2 or în decurs de 1 an, adresă față de care reclamanta SC A.I.C. SRL
a răspuns prin adresa din 16 decembrie 2008 emisă de B.E.J. C.M. prin care
arată că în contractul de credit nu se a face nici o referire la o astfel de
condiție față de cererea reclamantei înregistrată la 5 noiembrie 2008 - fiind
urmată de adresa din 10 decembrie 2008;
-
față de aceste adrese emise de SC C.E.C. SA și față de dispozițiile art. 78 și
art. 10 din contract apelanta reclamantă nu poate susține că nu cunoaște
aspectele legate de împrejurarea că pentru prelungirea liniei de credit se
impunea respectarea anumitor condiții, astfel că nu este vorba de obligații
suplimentare, reclamanta fiind în cunoștință de cauză că în situația în care se
cere prelungirea liniei de credit sunt necesare a fi îndeplinite anumite
condiții; astfel încât nu se poate spune că s-au încălcat dispozițiile
articolului 969 C. civ. atât timp cât în contract se prevedeau expres posibilitatea
prelungirii liniei de credit în condițiile stabilite de SC C.E.C. SA;
-
din corespondența purtată între părți rezultă că i-au fost comunicate
reclamantei posibilitățile pe care le avea pe care de altfel le cunoștea și din
contract) și nu îi poate fi imputată băncii lipsa de diligență a apelantei -
reclamante; din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că nu s-a putut
îndeplini acordul de voință al părților conform articolului 969 C. civ. în
sensul încheierii unui act adițional de prelungire contractului de credit,
instanța neputând suplini consimțământul părților respectiv al SC C.E.C. SA.;
-
nu se poate constata că a interveni prelungirea liniei de credit astfel cum
solicită reclamanta prin cerere; de chemare în judecată întemeiată în drept pe
dispozițiile articolului 111 C. proc. civ. - care nu-și au aplicabilitate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs
reclamanta SC A.I.C. SRL.
Recurenta își subsumează
criticile motivelor de modificare
reglementate de art. 304 punctele 7,8 și 9 C.
proc. civ. și vizează următoarele
aspecte:
- interpretarea
greșită de către instanță a dispozițiilor cuprinse în art. 7.8 din contractul
de credit;
-
instanța a
interpretat greșit dispozițiile art. 969 C. proc. civ.
întrucât acordul de
voință al părților a fost manifestat în mod expres și neechivoc în sensul
prelungirii liniei de credit, toate cerințele din cuprinsul adresei SC C.E.C. SA
din 10 decembrie 2010;
- susținerea
instanței că nu s-a realizat acordul de voință al părților nu este confirmată
de nicio probă administrată în cauză.
Recurenta
- reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în
sensul admiterii apelului său.
Înalta
Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că
recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Instanța
de apel a dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 7.8 din contractul de
credit față de faptul că nu poate fi imputată băncii lipsa de diligență a
recurentei - reclamante în a face demersuri pentru a lua cunoștință de normele
interne de creditare la care face referire art. 7.8 din contract, dat fiind
caracterul nepublic al acestora.
Recurenta
- reclamanta a fost cea care a solicitat intimatei prelungirea liniei de
credit, ca urmare, era singura în măsură să-și obțină informațiile cuprinse în
normele interne de creditare ale băncii, motiv pentru care nu își poate invoca
propria culpă în susținerea intereselor sale.
De
altfel art. 10 din contract prevede expres că dreptul român și reglementările C.E.C.
sunt cele care guvernează contractul context în care recurenta nu se poate
prevala de faptul că a fost surprinsă de reglementări necunoscute, la care nu a
avut acces.
Nici
critica vizând interpretarea și aplicarea art. 969 C. proc. civ. nu se fondată
întrucât acordul de voință al părților nu s-a întrunit, recurenta - reclamantă
neconformându-se condițiilor impuse de bancă, prelungirea contractului de
credit nefiind concretizată.
Înalta
Curte nu va analiza ultima critică, cea vizând faptul că instanța de apel a
statuat asupra inexistenței acordului de voință al părților în condițiile în
care nu s-au administrat probe întrucât aceasta vizează aspecte de
netemeinicie, ce nu pot forma obiectul controlului de legalitate în această
fază procesuală.
În
considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei
recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,
va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat
de recurenta -
reclamantă
SC
A.I.C. SRL Domnești împotriva Deciziei nr. 173 din 10 martie 2010 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 decembrie 2010.