ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1300/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 04 octombrie 2010 sub nr. 47352/3/2010, reclamanta SC M.I.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.G.E. SRL, solicitând instanței, în principal, constatarea nulității absolute a actului adițional la contractul de asociere din 29 iulie 2008 încheiat între părți: pentru lipsa totală a consimțământului reclamantei la încheierea actului și pentru lipsa cauzei actului juridic, iar în subsidiar, în situația în care vor fi respinse apărările formulate la pct. 1, lipsirea de efecte/anularea actului adițional.

Prin notele de ședință depuse la data de 14 iunie 2011 pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de interes a reclamantei, iar la termenul din 14 septembrie 2011 instanța a pus în discuție excepțiile invocate. Prin sentința comercială nr. 16042 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția insuficientei timbrări. A fost admisă excepția lipsei de interes și a fost respinsă ca lipsită de interes cererea formulată de reclamanta SC M.I.G. SRL, în contradictoriu cu pârâtă SC C.G.E. SRL. În motivare, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză reclamanta nu a făcut dovada unui interes născut și actual pentru exercitarea acțiunii.

S-a constatat că prin contractul de asociere din 29 iulie 2008 cele două părți s-au asociat pentru ca împreună să participe la realizarea proiectului cuprins în scrisoarea de comandă din 19 iunie 2008 transmisă de către beneficiarul SC E.I.I. SRL care constituie anexa 1 la contract. Prin actul adițional la acest contract părțile au stabilit că SC C.G.E. SRL va factura către SC M.I.G. SRL producția lunară aferentă șantierului G.A.B., în conformitate cu situațiile de lucrări acceptate de reprezentanții ambelor părți. Prin actul adițional din 14 iulie 2009 s-a consemnat acordul pârâtei SC C.G.E. SRL „pentru modificarea termenului de plată a facturii din 3 martie 2009 în valoare de 1.730.121,96 lei către SC M.I.G.

SRL, plata acesteia fiind efectuată în termen de 30 de zile de la data semnării prezentului document". Factura din 3 martie 2009, a arătat instanța de fond, a fost emisă de creditoare pentru achitarea de către debitoare a lucrărilor aferente efectuate în temeiul contractului de asociere, în valoare de 1.730.121,96 lei. Această factură fiscală a fost acceptată la plată, aspect ce rezultă din certificatul de plată din 17 februarie 2009 și factura fiscală depusă la dosarul cauzei.

În absenta actului adițional din 14 iulie 2009, instanța de fond a apreciat că factura din 3 martie 2009 era exigibilă, în lipsa oricăror convenții, la data emiterii sale, aspect reținut de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în sentința comercială nr. 10290 din 1 noiembrie 2010. Astfel, s-a apreciat că prin actul adițional, contestat în prezenta cauză, reclamanta a dobândit un beneficiu, anume amânarea termenului de plată a facturii fiscale din 3 martie 2009, motiv pentru care aceasta nu are niciun interes în anularea unui act juridic care îi creează o situație mai favorabilă. Prin actul adițional, a mai arătat instanța de fond, nu s-a stabilit în sarcina reclamantei vreo obligație de plată, ci s-a stabilit doar un termen de plată în favoarea acesteia, actul a cărui nulitate se solicită având efect doar asupra exigibilității creanței în cuantum de 1.730.121, 96 lei (în favoarea reclamantei), nu și cu privire la existența și întinderea acestei creanțe.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC M.I.G. SRL prin administrator judiciar C.l.l.D.S.G. a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 177 din 9 Aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis, a fost anulată sentința civilă atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de asociere în participațiune din 29 iulie 2008, iar potrivit art. 7 care vizează „Modalitatea de împărțire a rezultatelor activităților economice comune desfășurate", părțile au convenit expres că „împărțirea rezultatelor financiare (profit net/pierderi) se va efectua astfel: (...) toate beneficiile și pierderile care vor rezulta din realizarea proiectului cuprins în scrisoarea de comandă din data de 19 iunie 2008 transmisă de către beneficiarul SC E.I.

SRL să fie împărțite/suportate în mod egal (în proporție de 50%-50%). S-a apreciat că prin Actul adițional la contractul de asociere, încheiat la data de 10 noiembrie 2008 art. 7 din contract a fost completat, iar nu modificat, nerezultând astfel că modalitatea de împărțire a rezultatelor asocierii a fost schimbată în vreun fel, ci doar că asociatul SC C.G. SRL emitea factura fiscală către M. Plata facturii respective se efectua nu de către M. din contul personal al acestei societăți, ci tot din contul comun al asocierii deschis pe numele SC M.I.G. SRL, în funcție de cele stabilite de către Consiliul de administrare și conducere al asociației.

Ținând cont și de prevederile art. 6 alin. (6) lit. e) din contractul de asociere, instanța de apel a constatat că în cuprinsul contractului de asociere din 29 iulie 2008, astfel cum a fost completat prin actul adițional din 10 noiembrie 2008, nu se face vorbire despre vreo schimbare a modalității de împărțire a rezultatelor asocierii, astfel cum a fost convenită prin art. 7 din contract, în sensul asumării de către unui dintre asociați, în speță de către asociatul M., a obligației de a achita celuilalt asociat, SC C.G.E. SRL, lucrările efectuate la Proiectul ce constituie obiectul asocierii, anterior stabilirii lunare a repartizării profitului ( sau pierderii ) între asociați, potrivit cotelor de participare, de 50%-50%.

S-a reținut că încheierea la data de 14 iulie 2009 a actului adițional la contractul de asociere din 29 iulie 2008 care prevedea ca plata facturii din 3 martie 2009 emisă de către asociatul SC C.G.E. SRL, în valoare de 1.730.121,96 lei, să fie efectuată de către asociatul SC M.I.G. SRL „în termen de 60 zile de la data semnării", este de natură a modifica implicit art. 7 din contract, cu privire la modalitatea de împărțire a rezultatelor asocierii, de participare la beneficii și pierderi, în sensul acordării unuia dintre asociați a dreptului de a încasa plata pentru producția lunară aferentă șantierului (obiectivului), indiferent de profitul realizat (sau nerealizat), în timp ce în patrimoniul celuilalt asociat urmau să se reflecte doar pierderile ca urmare a neplății facturilor în care sunt incluse situațiile de lucrări pentru care SC C.G.

SRL a emis factura din 3 martie 2009. S-a arătat că o atare împrejurare contravine principiilor asocierii în participațiune și clauzelor contractului de asociere din 29 iulie 2008, privitoare la modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare (profit/pierderi) ale asocierii, în mod egal, în proporție de 50% - 50%, astfel cum a fost convenit prin art. 7 alin. (1), din contract. Așa fiind, instanța de control judiciar a apreciat că în mod greșit prima instanță, cu încălcarea dispozițiilor articolului 969-970 C. civ.

care consfințesc principiul „pacta sunt servanda" a considerat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada unui interes născut și actual prin promovarea cererii pendinte având ca obiect constatarea nulității absolute a actului adițional din 14 iulie 2009 la contractul de asociere din 29 iulie 2008 din 14 iulie 2009 (în subsidiar, anularea actului adițional nr. 3), pentru lipsa totală a consimțământului reclamantei la încheierea actului și pentru lipsa cauzei actului juridic respectiv. Printr-o interpretare greșită a clauzelor contractului de asociere și prin schimbarea naturii juridice a contractului de asociere în participațiune, instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că factura din 3 martie 2009 ar fi fost exigibilă de la data emiterii acesteia, în absența încheierii actului adițional din 14 iulie 2009 prin care SC C.G.

SRL „acceptă" ca plata respectivei facturi să fie efectuată de către SC M. SRL în termen de 60 zile de la data semnării actului adițional, ceea ce ar fi fost în „beneficiul" reclamantei SC M. SRL și ar justifica lipsa de interes a acesteia în anularea unui act juridic care îi creează o situație „mai favorabilă". Cum încheierea actului adițional din 14 iulie 2009 la contractul de asociere din 29 iulie 2008 modifică, chiar dacă nu se precizează expres, clauza înscrisă la art. 7 din contract privitoare la modalitatea de împărțire a rezultatelor asocierii, instanța de apel a apreciat că apelanta reclamantă are un interes legitim, născut și actual, personal și direct în a solicita să se constate nulitatea absolută (sau relativă) a actului juridic menționat.

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.L.I. D.S.G. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului formulat de reclamanta SC M.I.G. SRL și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală. În motivarea recursului, după un scurt istoric al cauzei, recurenta-pârâtă critică decizia atacată pentru nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: 1. În opinia recurentei, hotărârea este nelegală pentru că au fost încălcate limitele învestirii instanței (art. 292 alin. (1) și art. 295 C. proc. civ.), iar considerentele hotărârii cuprind indicații nepermise de lege, raportat la obiectul apelului și la soluția pronunțată în apel, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În acest context, recurenta susține, în esență, că analiza instanței de apel pornește de la premise stabilite eronat și concluzionează eronat și excesiv raportat la datele aduse în discuție. Totodată, antamarea chestiunilor privitoare la natura contractului și la modalitatea de desfășurare a raporturilor dintre părți ar fi putut fi considerată ca fiind necesară numai în condițiile în care apelul ar fi urmat să (re)analizeze cauza în fond (eventual în condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. În cauză, arată recurenta, apelul a vizat numai soluția dată de tribunal asupra excepției, iar la judecata apelului nu au fost formulate alte cereri. Analiza oricăror aspecte de fond - altele decât cele avute în vedere pentru soluționarea excepției - în condițiile în care acestea nu au fost puse în discuția părților (art. 129 alin. (6) și art. 129 alin. (4) C. proc.

civ.) încalcă dispozițiile procedurale. Recurenta consideră că instanța de apel a stabilit asupra unor aspecte de drept fără legătură cu soluționarea excepției care a determinat soluția de casare. Considerentele hotărârii din apel impun instanței de trimitere soluția întregului proces, deși aceasta nu s-a cerut și nici nu s-a realizat din punct de vedere judiciar. Astfel, s-a stabili că situația determinată de actul adițional a cărui nulitate s-a cerut să se constate „contravine (...) principiilor asocierii în participațiune și clauzelor contractului de asociere." Prevederile art. 969-970 C. civ., reținute ca fiind încălcate de prima instanță, nu au legătură cu elementele de analizat pentru stabilirea și configurarea interesului în promovarea acțiunii civile.

Apărările și argumentele părților privitoare la excepția lipsei de interes au fost cu totul ignorate. Totodată, consideră recurenta, soluția este greșită, întrucât niciuna dintre părți nu a solicitat casare cu trimitere spre rejudecare, conform art. 297 C. proc. civ. 2. Subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea este nelegală, întrucât au fost examinate elemente fără legătură cu pricina și au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 969 și urm. C. civ. (în forma în vigoare la data nașterii raporturilor dintre părți.

În dezvoltarea acestor motive, arată că ceea ce era de analizat era actul adițional la contractul de asociere, neavând relevanță analizarea mecanismului de plată prevăzut de contractul de asociere, nici compunerea Consiliului de administrație și nici aspectul potrivit în cuprinsul contractului nu se face vorbire despre vreo schimbare a modalității de împărțire a rezultatelor asocierii. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ., iar actul adițional nu stabilește nicio obligație în sarcina reclamantei, actul adițional constituie o dispoziție de favoare pentru reclamantă, astfel că cererea în constatarea nulității este lipsită de interes.

3. Pârâta critică hotărârea recurată pentru nelegalitate, motivat de faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul său lămurit, ceea ce a determinat o concluzie greșită cu privire la pricina dedusă judecății, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține, în esență, ignorarea regulilor stabilite pentru interpretarea contractelor. Prin actul adițional, arată recurenta, a fost schimbată modalitatea de desocotire dintre părți, iar interpretare propusă de instanța de apel este incorectă și fără legătură cu voința părților și cu cele menționate.

Actul de examinat în cauză cuprinde o singură prevedere prin care se amână, prin voința ambelor părți scadența facturii emisă la 3 martie 2009. Schimbarea naturii juridice a contractului nu a aparținut instanței de fond, ci părțile au realizat aceasta prin semnarea și asumarea actului adițional, iar raționamentul instanței de apel a fost în sensul păstrării naturii contractului independent de voința părțior. Intimata-reclamantă SC M.I.G. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și susținerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed: Instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă SC M.I.G. SRL, a avut în vedere apărările pârâtei, respectând prevederile art. 129 și art. 295 alin. (1) C. proc. civ., stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate, iar faptul că soluția pronunțată de instanța de apel nu a corespuns voinței recurentei-pârâte, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să atragă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra fondului cererii de chemare în judecată, ci a analizat cauza sub aspectul existenței/inexistenței interesului reclamantei în promovarea acțiunii în anularea actului adițional. Este știut că interesul reprezintă o condiție de exercițiu a acțiunii civile, folosul practic pe care trebuie să-l aibă o parte pentru a fi justificată punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar acesta trebuie să fie legitim, direct, actual și trebuie să existe pe tot parcursul derulării procesului.

Demersul reclamantei în promovarea acțiunii pendinte a vizat în principal, constatarea nulității absolute a actului adițional la contractul de asociere din 29 iulie 2008 încheiat între părți: pentru lipsa totală a consimțământului reclamantei la încheierea actului și pentru lipsa cauzei actului juridic, iar în subsidiar, în situația în care vor fi respinse apărările formulate la pct. 1, lipsirea de efecte/anularea actului adițional. Amplu argumentat și bine motivat, instanța de control judiciar a reținut în mod legal că reclamanta are un interes legitim, născut și actual, personal și direct în a solicita să se constate nulitatea absolută (sau relativă) a actului juridic menționat, având în vedere că încheierea actului adițional din 14 iulie 2009 la contractul de asociere în participațiune din 29 iulie 2008 modifica clauza înscrisă la art. 7 din contractul de asociere privitoare la modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare ale asocierii.

Prin urmare, existența/inexistența interesului reclamantei nu putea fi analizată în mod singular doar în raport de prevederile actului adițional a cărui nulitate s-a solicitat, astfel cum pretinde recurenta, întrucât nu se poate face abstracție de prevederile contractului de asociere în participațiune încheiat între părți a căror modificare a intervenit prin actul adițional în discuție.

Întrucât situația reglementată prin încheierea actului adițional contravine principiilor asocierii în participațiune și clauzelor contractului de asociere din 29 iulie 2008, privitoare la modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare (profit/pierderi) ale asocierii, respectiv în mod egal, în proporție de 50% - 50%, astfel cum a fost convenit prin art. 7 alin. (1) din contractul de asociere, în mod legal, instanța de apel a reținut că prima instanță a apreciat, cu încălcarea dispozițiilor art. 969-970 C. civ., faptul că reclamanta nu a făcut dovada unui interes născut și actual prin promovarea cererii pendinte.

Or, simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat ori unei interpretări greșite a actului juridic dedus judecății în înțelesul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă. De asemenea, nu se poate reține existența unor contradicții și nici a unor considerente străine de natura pricinii, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, hotărârea instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Astfel, având în vedere reglementarea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 202/2010, față de dispozițiile tranzitorii din art. 22 alin. (2) din această lege raportat la momentul formulării cererii de chemare în judecată) conform căreia în cazul în care se constată că în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului instanța de apel va anula hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, se impunea admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că prima instanță a soluționat procesul în temeiul unei excepții procesuale.

Prin urmare, procedând în acest mod, instanța de control judiciar a înlăturat orice posibile consecințe prejudiciabile pentru părțile aflate în litigiu, decurgând din imposibilitatea de a se apăra în fața primei instanțe, în respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și a garanțiilor conferite de art. 6 C.E.D.O., fiind lipsite de suport legal susținerile recurentei în sensul că instanța și-a depășit limitele învestirii, întrucât nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. Față de corecta soluționare a apelului și legala aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., instanța de recurs nu poate aprecia asupra criticilor aduse de către recurentă deciziei atacate prin care se antamează fondul pricinii.

Fără a reitera considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, fiind nefondate și criticile subsumate motivului de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Pentru toate argumentele care preced, constatând că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.l.l. D.S.G. împotriva Deciziei civile nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V- a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.l.l. D.S.G. împotriva Deciziei civile nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V- a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2013.