ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1300/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1300/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

la data de 04 octombrie 2010 sub nr. 47352/3/2010, reclamanta SC M.I.G. SRL a

chemat în judecată pe pârâta SC C.G.E. SRL, solicitând instanței, în principal,

constatarea nulității absolute a actului adițional la contractul de asociere din

29 iulie 2008 încheiat între părți: pentru lipsa totală a consimțământului

reclamantei la încheierea actului și pentru lipsa cauzei actului juridic, iar

în subsidiar, în situația în care vor fi respinse apărările formulate la pct.

1, lipsirea de efecte/anularea actului adițional.

Prin notele de ședință depuse la data

de 14 iunie 2011 pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de

chemare în judecată și excepția lipsei de interes a reclamantei, iar la

termenul din 14 septembrie  2011 instanța a pus în discuție excepțiile

invocate.

Prin sentința comercială nr. 16042 din

14 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

a fost respinsă ca neîntemeiată excepția insuficientei timbrări.

A fost admisă excepția lipsei de

interes și a fost respinsă ca lipsită de interes cererea formulată de

reclamanta SC M.I.G. SRL, în contradictoriu cu pârâtă SC C.G.E. SRL.

În motivare, prima instanță a reținut,

în esență, că în cauză reclamanta nu a făcut dovada unui interes născut și

actual pentru exercitarea acțiunii.

S-a constatat că prin contractul de

asociere din 29 iulie 2008 cele două părți s-au asociat pentru ca împreună să

participe la realizarea proiectului cuprins în scrisoarea de comandă din 19

iunie 2008 transmisă de către beneficiarul SC E.I.I. SRL care constituie anexa

1 la contract.

Prin actul adițional la acest contract

părțile au stabilit că SC C.G.E. SRL va factura către SC M.I.G. SRL producția

lunară aferentă șantierului G.A.B., în conformitate cu situațiile de lucrări

acceptate de reprezentanții ambelor părți.

Prin actul adițional din 14 iulie 2009

s-a consemnat acordul pârâtei SC C.G.E. SRL „pentru modificarea termenului de

plată a facturii din 3 martie 2009 în valoare de 1.730.121,96 lei către SC M.I.G.

SRL, plata acesteia fiind efectuată în termen de 30 de zile de la data semnării

prezentului document".

Factura din 3 martie 2009, a arătat

instanța de fond, a fost emisă de creditoare pentru achitarea de către

debitoare a lucrărilor aferente efectuate în temeiul contractului de asociere,

în valoare de 1.730.121,96 lei.

Această factură fiscală a fost

acceptată la plată, aspect ce rezultă din certificatul de plată din 17

februarie 2009 și factura fiscală depusă la dosarul cauzei.

În absenta actului adițional din 14

iulie 2009, instanța de fond a apreciat că factura din 3 martie 2009 era

exigibilă, în lipsa oricăror convenții, la data emiterii sale, aspect reținut

de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în sentința comercială nr.

10290 din 1 noiembrie  2010.

Astfel, s-a apreciat că prin actul

adițional, contestat în prezenta cauză, reclamanta a dobândit un beneficiu,

anume amânarea termenului de plată a facturii fiscale din 3 martie 2009, motiv

pentru care aceasta nu are niciun interes în anularea unui act juridic care îi

creează o situație mai favorabilă.

Prin actul adițional, a mai arătat

instanța de fond, nu s-a stabilit în sarcina reclamantei vreo obligație de

plată, ci s-a stabilit doar un termen de plată în favoarea acesteia, actul a

cărui nulitate se solicită având efect doar asupra exigibilității creanței în

cuantum de 1.730.121, 96 lei (în favoarea reclamantei), nu și cu privire la

existența și întinderea acestei creanțe.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta

SC M.I.G. SRL prin administrator judiciar C.l.l.D.S.G. a declarat apel, care,

prin Decizia civilă nr. 177 din 9 Aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, a fost admis, a fost anulată sentința civilă

atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul

de asociere în participațiune din 29 iulie 2008, iar potrivit art. 7 care

vizează „Modalitatea de împărțire a rezultatelor activităților economice comune

desfășurate", părțile au convenit expres că „împărțirea rezultatelor

financiare (profit net/pierderi) se va efectua astfel: (...) toate beneficiile

și pierderile care vor rezulta din realizarea proiectului cuprins în scrisoarea

de comandă din data de 19 iunie 2008 transmisă de către beneficiarul SC E.I.

SRL să fie împărțite/suportate în mod egal (în proporție de 50%-50%).

S-a apreciat că prin Actul adițional

la contractul de asociere, încheiat la data de 10 noiembrie  2008 art. 7 din

contract a fost completat, iar nu modificat, nerezultând astfel că modalitatea

de împărțire a rezultatelor asocierii a fost schimbată în vreun fel, ci doar că

asociatul SC C.G. SRL emitea factura fiscală către M. Plata facturii respective

se efectua nu de către M. din contul personal al acestei societăți, ci tot din

contul comun al asocierii deschis pe numele SC M.I.G. SRL, în funcție de cele

stabilite de către Consiliul de administrare și conducere al asociației.

Ținând cont și de prevederile art. 6

alin. (6) lit. e) din contractul de asociere, instanța de apel a constatat că

în cuprinsul contractului de asociere din 29 iulie 2008, astfel cum a fost

completat prin actul adițional din 10 noiembrie 2008, nu se face vorbire despre

vreo schimbare a modalității de împărțire a rezultatelor asocierii, astfel cum

a fost convenită prin art. 7 din contract, în sensul asumării de către unui

dintre asociați, în speță de către asociatul M., a obligației de a achita

celuilalt asociat, SC C.G.E. SRL, lucrările efectuate la Proiectul ce

constituie obiectul asocierii, anterior stabilirii lunare a repartizării

profitului ( sau pierderii ) între asociați, potrivit cotelor de participare,

de 50%-50%.

S-a reținut că încheierea la data de

14 iulie 2009 a actului adițional la contractul de asociere din 29 iulie 2008

care prevedea ca plata facturii din 3 martie 2009 emisă de către asociatul SC

C.G.E. SRL, în valoare de 1.730.121,96 lei, să fie efectuată de către asociatul

SC M.I.G. SRL „în termen de 60 zile de la data semnării", este de natură a

modifica implicit art. 7 din contract, cu privire la modalitatea de împărțire a

rezultatelor asocierii, de participare la beneficii și pierderi, în sensul

acordării unuia dintre asociați a dreptului de a încasa plata pentru producția

lunară aferentă șantierului (obiectivului), indiferent de profitul realizat

(sau nerealizat), în timp ce în patrimoniul celuilalt asociat urmau să se

reflecte doar pierderile ca urmare a neplății facturilor în care sunt incluse

situațiile de lucrări pentru care SC C.G. SRL a emis factura din 3 martie 2009.

S-a arătat că o atare împrejurare

contravine principiilor asocierii în participațiune și clauzelor contractului

de asociere din 29 iulie 2008, privitoare la modalitatea de împărțire a rezultatelor

financiare (profit/pierderi) ale asocierii, în mod egal, în proporție de 50% -

50%, astfel cum a fost convenit prin art. 7 alin. (1), din contract.

Așa fiind, instanța de control

judiciar a apreciat că în mod greșit prima instanță, cu încălcarea

dispozițiilor articolului 969-970 C. civ. care consfințesc principiul „pacta

sunt servanda" a considerat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada unui

interes născut și actual prin promovarea cererii pendinte având ca obiect

constatarea nulității absolute a actului adițional din 14 iulie 2009 la

contractul de asociere din 29 iulie 2008 din 14 iulie 2009 (în subsidiar,

anularea actului adițional nr. 3), pentru lipsa totală a consimțământului

reclamantei la încheierea actului și pentru lipsa cauzei actului juridic

respectiv.

Printr-o interpretare greșită a

clauzelor contractului de asociere și prin schimbarea naturii juridice a

contractului de asociere în participațiune, instanța de fond a apreciat în mod

eronat faptul că factura din 3 martie 2009 ar fi fost exigibilă de la data

emiterii acesteia, în absența încheierii actului adițional din 14 iulie 2009

prin care SC C.G. SRL  „acceptă" ca plata respectivei facturi să fie

efectuată de către SC M. SRL în termen de 60 zile de la data semnării actului

adițional, ceea ce ar fi fost în „beneficiul" reclamantei SC M. SRL și ar

justifica lipsa de interes a acesteia în anularea unui act juridic care îi

creează o situație „mai favorabilă".

Cum încheierea actului adițional din 14

iulie 2009 la contractul de asociere din 29 iulie 2008 modifică, chiar dacă nu

se precizează expres, clauza înscrisă la art. 7 din contract privitoare la

modalitatea de împărțire a rezultatelor asocierii, instanța de apel a apreciat

că apelanta reclamantă are un interes legitim, născut și actual, personal și

direct în a solicita să se constate nulitatea absolută (sau relativă) a actului

juridic menționat.

În termen legal, împotriva acestei

decizii, pârâta SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.L.I. D.S.G. a

declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

atacate, respingerea apelului formulat de reclamanta SC M.I.G. SRL și

menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

În motivarea recursului, după un scurt

istoric al cauzei, recurenta-pârâtă critică decizia atacată pentru

nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., sub următoarele aspecte:

este nelegală pentru că au fost încălcate limitele învestirii instanței (art.

292 alin. (1) și art. 295 C. proc. civ.), iar considerentele hotărârii cuprind

indicații nepermise de lege, raportat la obiectul apelului și la soluția

pronunțată în apel, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 și

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest context, recurenta susține,

în esență, că analiza instanței de apel pornește de la premise stabilite eronat

și concluzionează eronat și excesiv raportat la datele aduse în discuție.

Totodată, antamarea chestiunilor

privitoare la natura contractului și la modalitatea de desfășurare a

raporturilor dintre părți ar fi putut fi considerată ca fiind necesară numai în

condițiile în care apelul ar fi urmat să (re)analizeze cauza în fond (eventual

în condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, arată recurenta, apelul a

vizat numai soluția dată de tribunal asupra excepției, iar la judecata apelului

nu au fost formulate alte cereri.

Analiza oricăror aspecte de fond -

altele decât cele avute în vedere pentru soluționarea excepției - în condițiile

în care acestea nu au fost puse în discuția părților (art. 129 alin. (6) și

art. 129 alin. (4) C. proc. civ.) încalcă dispozițiile procedurale.

Recurenta consideră că instanța de

apel a stabilit asupra unor aspecte de drept fără legătură cu soluționarea

excepției care a determinat soluția de casare.

Considerentele hotărârii din apel

impun instanței de trimitere soluția întregului proces, deși aceasta nu s-a

cerut și nici nu s-a realizat din punct de vedere judiciar.

Astfel, s-a stabili că situația

determinată de actul adițional a cărui nulitate s-a cerut să se constate

„contravine (...) principiilor asocierii în participațiune și clauzelor

contractului de asociere."

Prevederile art. 969-970 C. civ.,

reținute ca fiind încălcate de prima instanță, nu au legătură cu elementele de

analizat pentru stabilirea și configurarea interesului în promovarea acțiunii

civile.

Apărările și argumentele părților

privitoare la excepția lipsei de interes au fost cu totul ignorate.

Totodată, consideră recurenta, soluția

este greșită, întrucât niciuna dintre părți nu a solicitat casare cu trimitere

spre rejudecare, conform art. 297 C. proc. civ.

pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea este

nelegală, întrucât au fost examinate elemente fără legătură cu pricina și au

fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 969 și urm. C. civ. (în

forma în vigoare la data nașterii raporturilor dintre părți.

În dezvoltarea acestor motive, arată

că ceea ce era de analizat era actul adițional la contractul de asociere,

neavând relevanță analizarea mecanismului de plată prevăzut de contractul de

asociere, nici compunerea Consiliului de administrație și nici aspectul

potrivit în cuprinsul contractului nu se face vorbire despre vreo schimbare a

modalității de împărțire a rezultatelor asocierii.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ., iar actul adițional nu

stabilește nicio obligație în sarcina reclamantei, actul adițional constituie o

dispoziție de favoare pentru reclamantă, astfel că cererea în constatarea

nulității este lipsită de interes.

pentru nelegalitate, motivat de faptul că instanța de apel a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul său lămurit, ceea ce a

determinat o concluzie greșită cu privire la pricina dedusă judecății, fiind

incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține, în esență, ignorarea

regulilor stabilite pentru interpretarea contractelor.

Prin actul adițional, arată recurenta,

a fost schimbată modalitatea de desocotire dintre părți, iar interpretare

propusă de instanța de apel este incorectă și fără legătură cu voința părților

și cu cele menționate.

Actul de examinat în cauză cuprinde o

singură prevedere prin care se amână, prin voința ambelor părți scadența

facturii emisă la 3 martie 2009.

Schimbarea naturii juridice a

contractului nu a aparținut instanței de fond, ci părțile au realizat aceasta

prin semnarea și asumarea actului adițional, iar raționamentul instanței de

apel a fost în sensul păstrării naturii contractului independent de voința

părțior.

Intimata-reclamantă SC M.I.G. SRL a

formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Analizând decizia recurată, în raport

de criticile formulate prin cererea de recurs și susținerile din întâmpinare,

în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, înalta

Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru

considerentele care succed:

Instanța de control judiciar, în

temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea și temeinicia

hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de

apelanta-reclamantă SC M.I.G. SRL, a avut în vedere apărările pârâtei,

respectând prevederile art. 129 și art. 295 alin. (1) C. proc. civ., stabilind

situația de fapt sub toate aspectele sesizate, iar faptul că soluția pronunțată

de instanța de apel nu a corespuns voinței recurentei-pârâte, nu reprezintă un

motiv de nelegalitate care să atragă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.

Contrar susținerilor

recurentei-pârâte, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra fondului cererii de

chemare în judecată, ci a analizat cauza sub aspectul existenței/inexistenței

interesului reclamantei în promovarea acțiunii în anularea actului adițional.

Este știut că interesul reprezintă o

condiție de exercițiu a acțiunii civile, folosul practic pe care trebuie să-l

aibă o parte pentru a fi justificată punerea în mișcare a procedurii judiciare,

iar acesta trebuie să fie legitim, direct, actual și trebuie să existe pe tot

parcursul derulării procesului.

Demersul reclamantei în promovarea

acțiunii pendinte a vizat în principal, constatarea nulității absolute a

actului adițional la contractul de asociere din 29 iulie 2008 încheiat între

părți: pentru lipsa totală a consimțământului reclamantei la încheierea actului

și pentru lipsa cauzei actului juridic, iar în subsidiar, în situația în care

vor fi respinse apărările formulate la pct. 1, lipsirea de efecte/anularea

actului adițional.

Amplu argumentat și bine motivat,

instanța de control judiciar a reținut în mod legal că reclamanta are un

interes legitim, născut și actual, personal și direct în a solicita să se

constate nulitatea absolută (sau relativă) a actului juridic menționat, având

în vedere că încheierea actului adițional din 14 iulie 2009 la contractul de

asociere în participațiune din 29 iulie 2008 modifica clauza înscrisă la art. 7

din contractul de asociere privitoare la modalitatea de împărțire a

rezultatelor financiare ale asocierii.

Prin urmare, existența/inexistența

interesului reclamantei nu putea fi analizată în mod singular doar în raport de

prevederile actului adițional a cărui nulitate s-a solicitat, astfel cum

pretinde recurenta, întrucât nu se poate face abstracție de prevederile

contractului de asociere în participațiune încheiat între părți a căror

modificare a intervenit prin actul adițional în discuție.

Întrucât situația reglementată prin

încheierea actului adițional contravine principiilor asocierii în

participațiune și clauzelor contractului de asociere din 29 iulie 2008,

privitoare la modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare (profit/pierderi)

ale asocierii, respectiv în mod egal, în proporție de 50% - 50%, astfel cum a

fost convenit prin art. 7 alin. (1) din contractul de asociere, în mod legal,

instanța de apel a reținut că prima instanță a apreciat, cu încălcarea

dispozițiilor art. 969-970 C. civ., faptul că reclamanta nu a făcut dovada unui

interes născut și actual prin promovarea cererii pendinte.

Or, simpla nemulțumire a

recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au

format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar

a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte care nu pot fi asimilate

unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat ori unei interpretări

greșite a actului juridic dedus judecății în înțelesul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. invocat de recurentă.

De asemenea, nu se poate reține

existența unor contradicții și nici a unor considerente străine de natura

pricinii, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire

logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat

soluția pronunțată, hotărârea instanței de apel fiind legală sub aspectul

prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, având în vedere reglementarea

prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma anterioară modificării

aduse prin Legea nr. 202/2010, față de dispozițiile tranzitorii din art. 22

alin. (2) din această lege raportat la momentul formulării cererii de chemare

în judecată) conform căreia în cazul în care se constată că în mod greșit,

prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului instanța

de apel va anula hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe,

se impunea admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare, dat fiind că prima instanță a soluționat procesul în temeiul unei

excepții procesuale.

Prin urmare, procedând în acest mod,

instanța de control judiciar a înlăturat orice posibile consecințe prejudiciabile

pentru părțile aflate în litigiu, decurgând din imposibilitatea de a se apăra

în fața primei instanțe, în respectarea principiului dublului grad de

jurisdicție și a garanțiilor conferite de art. 6 C.E.D.O., fiind lipsite de

suport legal susținerile recurentei în sensul că instanța și-a depășit limitele

învestirii, întrucât nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Față de corecta soluționare a apelului

și legala aplicare a dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., instanța de recurs

nu poate aprecia asupra criticilor aduse de către recurentă deciziei atacate

prin care se antamează fondul pricinii.

Fără a reitera considerentele expuse, Înalta

Curte constată că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile

legale incidente în cauză, fiind nefondate și criticile subsumate motivului de

nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele care preced,

constatând că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, Înalta Curte,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.l.l.

D.S.G. împotriva Deciziei civile nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V- a civilă, menținând decizia instanței de

apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC C.G.E. SRL prin administrator judiciar C.l.l. D.S.G. împotriva Deciziei civile

nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-

a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

27 martie 2013.