ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7040/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, a formulat contestație împotriva Deciziei CNA nr. 250 din 17 mai 2012, prin care a solicitat anularea acestei decizii și, în consecință, anularea sancțiunii amenzii în valoare de 5.000 lei. Prin sentința civilă nr. 4790 din 6 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. SRL (Televiziunea Prahova), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 250 din data de 17 mai 2012, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a aplicat reclamantei SC T. SRL, ce deține postul de televiziune Televiziunea Prahova, sancțiunea amenzii în cuantum de 5.000 lei, reținându-se în sarcina acesteia încălcarea prevederilor art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, precum și a art. 4 alin. (3) și art. 6 alin. (4) lit. b) din Decizia nr. 195/2012 privind principii și reguli de desfășurare, prin intermediul posturilor de radio și de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

În cuprinsul acestei decizii s-a reținut că, în data de 14 mai 2012, postul Televiziunea Prahova a difuzat un promo pentru noul număr al publicației săptămânale A., materialul de promovare începând cu prezentarea primei pagini care îl înfățișa, în prim plan, pe dl. A.V., primar în funcție al Municipiului Ploiești și candidat din partea P., pentru un nou mandat, iar în partea dreaptă sus pe contracandidatul acestuia din partea U., dl. I.B., cu mențiunea „primar pentru Ploiești ” . Deși pe fundal sonor s-a anunțat că va fi prezentat conținutul respectivei publicații, în realitate, au fost formulate acuzații neprobate, cu caracter penal la adresa d-lui V., acuzații de natură a-i prejudicia imaginea.

De asemenea, s-a reținut că în cadrul emisiunii electorale „A IV-A P., difuzată în ziua de 15 mai 2012, în cadrul calupului de publicitate electorală a fost difuzat un spot electoral al candidatului la funcția de primar al Municipiului Ploiești din partea U., dl. I.B., spot care a conținut un limbaj injurios, de natură a aduce atingere demnității umane. Instanța de fond a observat că reclamanta s-a apărat susținând că atât promo-ul publicației săptămânale A. din data de 14 mai 2012, cât și calupul de publicitate electorală prezentat în cadrul emisiunii „A IV-A P." din data de 15 mai 2012, reprezintă manifestări ale dreptului la liberă exprimare, invocând în acest sens art. 62 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 și art. 30 alin. (1) din Constituția României.

Din conținutul raportului de monitorizare cu privire la promo-ul publicației săptămânale A. din data de 14 mai 2012 reiese că reclamanta și-a încălcat obligația de a informa publicul spectator în mod corect și imparțial cu privire la faptele prezentate în condițiile în care cei care le-au afirmat nu au produs probe din care să reiasă temeinicia afirmațiilor lor. Astfel, din conținutul concret a acestor ediții, se observă că în cadrul acestui promo s-au expus o serie de fapte obiective (ex. „(...) a plantat câte o floare pentru fiecare euro furat din bani publici”; „(...) același primar trebuie chemat de procurori să dea cu subsemnatul pentru declarații false", fără însă a fi prezentate probele pe care aceste afirmații se bazează.

Nu în ultimul rând s-a reținut că existența în presa scrisă a unor materiale în care sunt aduse acuzații la adresa primarului municipiului Ploiești nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere pentru reclamantă, nici nu poate fi interpretată ca reprezentând probe ale afirmațiilor din cadrul promo-ului menționat. S-a apreciat de către instanța de fond că această presupusă diferențiere nu există în condițiile în care și o publicație scrisă reprezintă un produs, în vederea comercializării căruia s-a procedat la efectuarea unei campanii publicitare. În cauză nu există niciun element care să facă distincții între acest produs și un altul, oricare ar fi natura acestuia, în contextul în care intenția promo-ului este acela de a-l face cunoscut, a determina populația să-l achiziționeze, iar pe cale de consecință să asigure realizarea scopului comercial.

Prin urmare, instanța de fond a considerat că și promovarea unei publicații scrise se circumscrie sferei spotului publicitar comercial, ce trebuie să respecte exigențele art. 4 alin. (3) din Decizia nr. 195/2012. Referitor la spotul publicitar electoral difuzat în data de 15 mai 2012 în cadrul emisiunii A IV-A P., s-a reținut că potrivit art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale, în speță reclamantei. Așadar, chiar dacă spotul publicitar electoral era realizat în integralitate de candidatul în cauză, răspunderea pentru conținutul acestuia revine exclusiv reclamantei, iar nu candidatului la funcția de primar al Municipiului Ploiești care a realizat spotul electoral respectiv.

Curtea de Apel a mai arătat că în cuprinsul spotului publicitar electoral menționat se fac referiri la adresa unui contracandidat, din raportul de monitorizare rezultând că s-a afirmat „Cred că experimentul pe care l-a făcut în Ploiești maimuța portocalie s-a dovedit un eșec ” . Deși reclamanta a afirmat că realizatorul spotului nu a făcut trimitere la o persoană, ci la un mecanism politic considerat defectuos, Curtea de Apel a precizat că din conținutul acestuia rezultă contrariul. Astfel, s-a constatat că realizatorul spotului a menționat Municipiul Ploiești, locul unde s-ar fi desfășurat „experimentul”, respectiv localitatea în care se candida pentru funcția de primar, și s-a referit la persoana care a deținut funcția de primar, aspect ce rezultă fără putință de tăgadă prin folosirea substantivului „maimuță”, iar nu la un mecanism așa cum s-a susținut, care nu poate fi caracterizat global prin cuvântul menționat.

Totodată, s-a apreciat că utilizarea unui astfel de termen este în contradicție cu prevederile art. 6 alin. (4) lit. b) din Decizia nr. 195/2012, fiind de natură a atinge demnitatea umană. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta SC T. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că instanța de fond a interpretat necorespunzător textele normative aplicabile în speță și nu a raportat dispozițiile incidente la situația de fapt dedusă judecății. În concret, recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011.

Pentru emiterea unei sancțiuni, membrii C.N.A. trebuiau sa analizeze conținutul concret al materialului de promovare, prin raportare la reglementările legale care vizează dreptul la libera exprimare. Recurenta mai susține că sunt de notorietate abuzurile comise de primarul în funcție și maniera detaliată în care acestea au fost expuse în presa locală pe parcursul mandatului său. Așadar, afirmațiile invocate de către membrii CNA au avut la bază informații care nu au caracter de noutate sau în prima reprezentație pentru opinia publică, cum de altfel, nu era cea dintâi a oară când numele acestuia era alăturat faptelor descrise de candidatul în cauză. Recurenta consideră că susținerile aparent „defăimătoare" nu sunt în măsură să aducă în vreun fel atingere reputației, cinstei, demnității, onoarei, prestigiului, integrității dlui.

V. sau imaginii publice a acestuia, întrucât îndelunga mediatizare a faptelor sale a produs demult pentru opinia publica o încadrare corespunzătoare a tipologiei sale, iar instanța de fond trebuia să observe neîncălcarea de către recurentă a textului legal învederat. Se mai arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că se impune luarea în considerarea a poziției membrilor C.N.A., care menționează eronat că, în realitate, spotul comercial prin care se dorea promovarea unei publicații, reprezenta în realitate o referire la un candidat la funcția de primar al Municipiului Ploiești, încălcându-se astfel dispozițiile incidente conform cărora radiodifuzorii nu pot difuza spoturi publicitare comerciale în care apar candidați.

Spotul publicitar electoral în cauză aparține unui candidat la funcția de primar al Municipiului Ploiești. În condițiile în care acest spot a fost realizat în integralitate de candidatul în cauză, respectiv de echipa sa, atât sub aspectul imaginii, cât și sub aspectul fundalului sonor și al mesajului transmis, nu poate fi trasă la răspundere, respectiv sancționată, având în vedere culpa exclusivă a candidatului în cauză cu privire la spotul electoral realizat. Pe de altă parte, formularea utilizată în respectivul spot publicitar este departe de a fi tendențioasă sau jignitoare. În mod vădit, realizatorul spotului nu a făcut trimitere la o persoană, ci a făcut trimitere la un mecanism politic considerat a fi defectuos, aspect dovedit de articolele existente în presa locală și nu numai.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 300/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual: „Orice persoană are dreptul la propria imagine, iar conform art. 40 alin. (1):- „În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt”.

În cauza de fată, în sarcina recurentei-reclamante s-a reținut faptul că postul Televiziunea Prahova, ce-i aparține, a difuzat în data de 14 mai 2012 un promo pentru noul număr al publicației săptămânale A. cu încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizual. Astfel, materialul de promovare a respectivei publicații a început cu prezentarea primei pagini care îl înfățișa, în prim plan, pe dl. A.V., primarul în funcție al Municipiului Ploiești și candidat din partea P. pentru un nou mandat, iar în partea dreaptă sus, pe contracandidatul acestuia din partea U., dl. I.B., cu mențiunea „primar pentru Ploiești”.

Deși materialul audiovizual respectiv a fost prezentat de recurenta-reclamantă ca fiind un spot comercial prin care s-a dorit promovarea unei publicații, în realitate, spotul respectiv a făcut referire la un candidat pentru funcția de primar al Municipiului Ploiești, a cărei imagine se regăsea pe prima pagină a revistei, fapt ce contravine prevederilor art. 4 alin. (3) din Decizia nr. 195/2012 privind principii și reguli de desfășurare, prin intermediul posturilor de radio și de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Potrivit dispozițiilor invocate, în perioada campaniei electorale, radiodifuzorii nu pot difuza spoturi publicitare comerciale în care apar candidați.

Membrii Consiliului au analizat și conținutul emisiunii electorale A IV-A P., difuzată în data de 15 mai 2012, și au constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (4) lit. b) din Decizia nr. 195/2012, întrucât spotul electoral de promovare a candidatului la funcția de primar al Municipiului Ploiești din partea USL, dl. I.B. difuzat în cadrul calupului de publicitate electorală a conținut un limbaj injurios, de natură a aduce atingere demnității umane. Art. 62 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 oferă posibilitatea candidaților de a-și exprima opiniile prin orice mijloc de informare, de a-și prezenta programele electorale și activitatea lor de campanie electorală, iar art. 30 alin. (1) din Constituția României prevede inviolabilitatea libertății de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a fost sancționată pentru că nu ar fi oferit posibilitatea candidaților să-și exprime opiniile sau să-și prezinte programele electorale sau activitatea lor de campanie electorală, ci pentru că spotul comercial prin care s-a dorit promovarea unei publicații, a avut un conținut de natură să prejudicieze imaginea primarului în funcție al municipiului Ploiești, iar, pe de altă parte a făcut referire la un candidat pentru funcția de primar al Municipiului Ploiești, a cărei imagine se regăsea pe prima pagină a revistei, fapt interzis de prevederile legale. Deci, în cauza de fată nu este vorba de o restricție a libertății de exprimare a gândurilor, opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, ci de respectarea unor drepturi fundamentale ale omului prevăzute atât în Constituția României, cât și în legislația audiovizuală.

Instanța de control judiciar are în vedere și jurisprudența CEDO, conform căreia presei îi revine obligația de a comunica, cu respectarea responsabilităților și îndatoririlor sale, informațiile și ideile asupra chestiunilor politice, precum și asupra altor teme de interes general. Prin urmare, limitarea concretă a libertății de exprimare este acceptată dacă este prevăzută de lege, cu realizarea unui control efectiv al proporționalității între scopul urmărit prin acea limitare și mijloacele folosite, în conformitate cu regulile stricte ale art. 53 din Constituția României.

În cazul de fată, nu este vorba de o restricție a libertății de exprimare a gândurilor, opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, astfel cum invocă recurenta-reclamantă, ci este vorba de nerespectarea unor dispoziții și responsabilități instituite în sarcina sa, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, prevederi care, prin conținutul lor, fie erau interzise de lege, fie au fost de natură să afecteze dreptul la imagine și la demnitate a unor persoane. Prin urmare, interdicția de a nu difuza spoturi publicitare comerciale în care apar candidați este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și necesar într-o societate democratică, iar prin promovarea unor spoturi electorale al căror conținut a fost de natură să prejudicieze dreptul la imagine și la demnitate a unor persoane, recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile legale din domeniul în care își desfășoară activitatea.

În ceea ce privește spotul publicitar privind publicația săptămânală A., instanța de fond, în mod corect a reținut că „art. 62 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 nu este aplicabil, în condițiile în care scopul difuzării acestuia este acela de a promova publicația, așadar unul pur comercial, iar nu de a facilita exprimarea opiniilor partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale sau a cetățenilor în cadrul campaniei electorale”. Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a apreciat că „reclamanta și-a încălcat obligația de a informa publicul spectator în mod corect și imparțial cu privire la faptele prezentate, în condițiile în care cei care le-au afirmat nu au produs probe din care să reiasă temeinicia afirmațiilor lor”, opinând că „în cadrul acestui promo s-au expus o serie de fapte obiective (ex.

„(...) a plantat câte o floare pentru fiecare euro furat din bani publici”; „(...) același primar trebuie chemat de procurori să dea cu subsemnatul pentru declarații false", fără însă a fi prezentate probele pe care aceste afirmații se bazează.” Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (3) nesocotite de recurenta-reclamantă „sunt clare și lipsite de echivoc, instituind obligația radiodifuzorilor de a nu difuza spoturi publicitare comerciale în care apar candidați”. Așa-zisul promo prin care recurenta-reclamantă a dorit să promoveze publicația A., în timpul campaniei electorale, în alte condiții legale decât cele permise, a fost în realitate un spot comercial care făcea referire la un candidat la funcția de primar al Municipiului Ploiești, a cărei imagine se regăsea pe prima pagină a revistei respective.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că „promovarea unei publicații scrise se circumscrie sferei spotului publicitar comercial, ce trebuie să respecte exigențele art. 4 alin. (3) din Decizia nr. 195/2012”, dispoziții ce stabilesc anumite limite în care spoturile publicitare comerciale pot fi realizate și difuzate. La momentul difuzării spotului, recurenta-reclamantă nu a avut în vedere, nicio clipă, respectarea obligațiilor legale asumate la eliberarea licenței audiovizuale, ci a ținut cont în primul rând de interesele sale economice ce derivau din promovarea revistei respective, promovare impusă, așa cum susține, de realitățile economice și de nevoia obiectivă a agenților economici de a-și vinde publicațiile.

Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale, în speță recurentei-reclamante, aspect reținut și de către instanța de fond în considerentele sentinței pronunțate. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SRL împotriva sentinței civile nr. 4790 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2013.