ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4766/2014

Decizia nr. 4766/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1591 din 14 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta

SC A. SRL

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a redat și a examinat situația de fapt, constatând că aceasta este

confirmată de materialul audio-video prezentat instanței și atașat la dosarul cauzei pe suport optic.

Totodată, a reținut Curtea că reclamanta nu contestă situația de fapt reținută de pârât, ci formulează critici în legătură cu legalitatea actului administrativ contestat și a sancțiunii aplicate, pe care o consideră nelegală și abuzivă.

Analizând criticile reclamantei, Curtea a constatat că susținerile privind lipsa raportului de monitorizare nu este reală, acesta fiind depus în copie la dosarul cauzei. Susținerile reclamantei în sensul că acest raport trebuia să facă parte integrantă din decizie au fost apreciate ca fiind lipsite de fundament, întrucât niciun act administrativ nu înglobează în el actele pregătitoare emise în cuprinsul procedurii de emitere.

Cu privire la caracterul pretins abuziv al amenzii, Curtea a observat că retragerea licenței nu constituie o cauză de impunitate pentru fapte cu caracter contravențional săvârșite anterior acestui eveniment, în lipsa unei prevederi legale în acest sens.

Reclamanta a mai arătat că mesajele transmise în emisiunile monitorizate au făcut publicitate pozitivă Partidului Poporului, însă nu fac publicitate negativă adversarilor electorali. Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 15 și 16 din decizia nr. 738/2012 privind principii și reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, reținând că textul art. 16 lit. c) din decizia menționată interzice nu numai îndemnul de a nu vota candidaturile depuse de competitorii electorali, dar și îndemnul de a vota un anume candidat, acesta fiind sensul impus de interpretarea gramaticală și logică a textului. Prin urmare, Curtea nu a reținut susținerile reclamantei în sensul că emisiunile monitorizate nu încălca interdicțiile impuse pe perioada scrutinului electoral.

Curtea a apreciat că nu poate reține nici susținerile referitoare la libertatea de comunicare a ideilor și a schimbului de informații, întrucât aceste susțineri au un caracter general și nu explică în ce mod sancțiunea atacată a încălcat aceste libertăți, în condițiile în care faptele sancționate au fost săvârșire în ziua scrutinului electoral, când legea impune limitări în ce privește conținutul programelor audio-vizuale, tocmai în scopul de a favoriza exprimarea liberă, prin vot, a opiniilor politice.

Cu privire la sancțiunea aplicată, Curtea a constatat că aceasta a fost corect dozată, în raport de gravitatea faptelor reținute în sarcina reclamantei, împrejurarea că acestea s-au întins pe toată durata zilei, precum și antecedentele contravenționale ale reclamantei, astfel cum acestea rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că decizia contestată este legală și temeinică, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de anulare a acesteia.

În ce privește solicitarea de suspendare a sancțiunii aplicate, Curtea a constatat că susținerile reclamantei în ce privește existența cazului bine justificat sunt nefondate, în raport cu raționamentul expus în legătură cu legalitatea actului administrativ contestat. Prin urmare, a fost respins ca neîntemeiat și acest capăt de cerere, nefiind îndeplinită una din condițiile obligatorii cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

S-a învederat, prin cererea de recurs, că hotărârea pronunțată de Curtea de apel este netemeinică și nelegală, în sensul dat de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., având în vedere în primul rând că s-a nesocotit principiul proporționalității în raportul dintre fapta ilicită de care recurenta reclamantă a fost acuzată și sancțiunea aplicată.

S-a susținut că încălcarea principiului proporționalității între sancțiunile contravenționale sau disciplinare și gravitatea abaterilor administrative comise de particulari reprezintă exclusiv motive de nelegalitate a actelor administrative astfel emise, fiind necesară existența unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Prin urmare, nerespectarea principiului proporționalității de către autoritățile publice conferă dreptul instanțelor judecătorești de a modifica sau de a anula actele administrative astfel emise, fără ca autoritatea emitentă să poată invoca în apărarea sa oportunitatea actelor respective. Un act administrativ de autoritate poate fi anulat pentru exces de putere atunci când administrația publică și-a depășit limitele dreptului de apreciere și, deci, s-a îndepărtat de scopul legii, actul administrativ devenind nelegal.

S-a arătat că nerespectarea dispozițiilor legale echivalează cu nelegalitatea actului administrativ emis în asemenea condiții, consecința atrasă fiind sancțiunea specifică a nulității actului, sancțiune ce de altfel este specifică ipotezei nerespectării normelor legale imperative.

Mai mult, și mai important, s-a subliniat de către reclamantă că instanța de fond a nesocotit obligativitatea respectării principiului proporționalității cu ocazia manifestării de voință a autorității publice, dat fiind că este vorba de un raport juridic de constrângere, fiind aplicată o sancțiune administrativă specifică. Principiul proporționalității, s-a arătat, nu este o simplă recomandare în ceea ce privește conduita ce ar urma să fie adoptată de autoritatea publică, ci este o normă fundamentală ce reglementează întregul raport juridic de drept administrativ, garantând atât o protecție a drepturilor și intereselor legitime ale particularilor, cât și eliminarea arbitrariului autorităților publice în activitatea de executare și de aplicare a legii.

Prin raportare la cele mai sus arătate, recurenta a relevat că instanța de fond nu a verificat absolut deloc îndeplinirea condițiilor pentru ca actul administrativ contestat să se bucure pe mai departe de prezumția de legalitate. S-a susținut că judecătorul fondului, în primul rând, nu a verificat dacă reclamanta se face vinovată de acuzațiile care i-au fost aduse, în ce măsură este culpabilă și care au fost consecințele faptelor respective, cu atât mai mult cu cât reclamanta cu înscrisurile depuse la dosar a dovedit că nu este prezentă în litigiu o faptă ilicită întrucât pericolul social este inexistent iar consecințele de asemenea.

Pe de altă parte, s-a considerat că intimatul pârât a sancționat-o pe recurentă cu amendă într-un cuantum ridicat în raport de limitele prevăzute de lege, de unde rezultă că periculozitatea socială concretă a faptei de care reclamanta a fost acuzată ar trebui să fie, teoretic, una ridicată. Intimatul pârât, s-a evocat, nu putea dispune ab initio sancțiunea amenzii contravenționale împotriva reclamantei în cuantumul aplicat, în condițiile în care nu există o repetabilitate propriu zisă a consuitei ilicite. Or, dispunerea de la bun început a amenzii contravenționale într-un cuantum ridicat constituie o nelegală aplicare a sancțiunii contravenționale a amenzii și, în fond, o greșită aplicare a textului legal avut în vedere.

A învederat recurenta că este stabilită posibilitatea aplicării de către intimatul pârât a unei somații publice în cazul în care efectele faptei săvârșite sunt minore, ceea ce s-a considerat că este cazul și în litigiu, iar alin. (4) al art. 90 din Legea nr. 504/2002 impune ca sancțiunea să fie individualizată prin raportare la gravitatea faptei și efectele acesteia. Textul legal invocat, s-a solicitat a se observa, nu face altceva decât să confere consacrare principiului proporționalității sancțiunii aplicate cu gravitatea faptei săvârșite, dar în cauză nu s-a respectat acest principiu, în condițiile în care pretinsa încălcare a dispozițiilor legale vizează împrejurarea că postul B. ar fi continuat campania electorală în ziua alegerilor.

Mai mult, s-a apreciat că intimatul pârât avea obligația de a respecta procedura sancționării recurentei prin aplicarea graduală a măsurilor contravenționale, procedură pe care nu a respectat-o deloc, dispunerea amenzii contravenționale în cuantumul de 100.000 RON - de unde ar rezulta că fapta de care SC A. SRL este acuzată ar fi cea mai gravă contravenție - reprezintă o nelegală aplicare a sancțiunii contravenționale a amenzii și, pe fond, o greșită aplicare a textului legal avut în vedere.

Referitor la cuantumul amenzii contravenționale aplicate reclamanta recurentă a învederat că acesta este nejustificat, întrucât prin raportare la condițiile concrete în care s-a săvârșit fapta se puteau lua alte măsuri pentru sancționarea petentei, cum ar fi somația publică, neimpunându-se sancționarea cu amenda contravențională în cuantumul maxim prevăzut de lege, respectiv de 100.000 RON, sumă total disproporționată față de împrejurările concrete, printre care s-a enumerat și faptul că la data aplicării amenzii reclamanta în calitate de radiodifuzor nu mai emitea, având deja retrasă licența audiovizuală.

S-a mai susținut că anularea deciziei de sancționare se impunea a fi anulată și datorită motivului că anterior emiterii actului administrativ contestat în cauză societății reclamante i-a fost retrasă licența audiovizuală prin decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2013, astfel că această entitate nu mai exista la data emiterii deciziei de sancționare.

De asemenea, s-a menționat că în aceeași zi SC C. SA a fost sancționată pentru săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită, însă cu aplicarea unei amenzi în cuantum mult mai mic, respectiv de 30.000 RON față de 100.000 RON cu cât a fost sancționată reclamanta, ceea ce înseamnă că intimatul pârât a realizat o individualizare discriminatorie a sancțiunii în ceea ce privește societatea A. SRL, căreia i-a fost aplicată a amendă într-un cuantum foarte mare pentru săvârșirea unor presupuse fapte care chiar dacă ar exista ar produce efecte minore.

A considerat reclamanta, în fine, că anularea actului administrativ contestat se impune a fi declarată și datorită faptului că nu se urmărește un scop legitim atunci când se interzice publicitatea pozitivă, publicitate pozitivă ce nu vatămă interesul public. S-a opinat că doar în situația în care se dovedea publicitatea negativă expresă decizia Consiliului Național a Audiovizualului ar fi avut suport legal, și s-a subliniat că aspectele evocate au fost deja constatate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2/2012, unde s-a pronunțat sentința civilă nr. 5195 din 21 septembrie 2012.

În cauză a depus întâmpinare intimatul Consiliul Național al Audiovizualului, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu motivarea, în esență, că nu sunt întemeiate criticile aduse hotărârii pronunțate de Curtea de apel prin cererea de recurs formulată de SC A. SRL

Recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1591 din data de 14 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin decizia nr. 51 din data de 24 ianuarie 2013, Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat reclamanta recurentă SC A. SRL cu amendă în cuantum de 100.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 15 alin. (1) lit. b) și c) și art. 16 alin. (1) lit. a) și c) din Decizia nr. 738/2012 privind principii și reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale, constatându-se că în cadrul emisiunii D. difuzată de SC A. SRL în ziua de 09 decembrie 2012, ziua votului, s-au oferit recompense și au fost prezentați o serie de candidați ai unui competitor electoral care au făcut comentarii electorale cu privire la programul electoral al acestora.

Instanța de fond, prin sentința atacată, a procedat în mod întemeiat, cu o motivare completă și convingătoare și aplicând corect normele de drept incidente la circumstanțele de fapt ale litigiului, la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios administrativ (prin care reclamanta SC A. SRL a solicitat, în principal, anularea deciziei nr. 51 din data de 24 ianuarie 2013 a Consiliului Național al Audiovizualului și, în subsidiar, reducerea cuantumul amenzii aplicate la minimul prevăzut de lege), reținându-se judicios că actul administrativ atacat este legal și temeinic și, cât privește sancțiunea aplicată, că aceasta a fost corect individualizată, în raport de gravitatea faptelor imputate reclamantei, de împrejurarea că acestea s-au întins pe toată durata zile de 09 decembrie 2012, precum și de antecedentele contravenționale ale reclamantei, astfel cum acestea rezultă din înscrisurile depuse și aflate la dosarul instanței de fond.

Înalta Curte constată, în primul rând, că nu sunt întemeiate criticile recurentei reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la nesocotirea principiului proporționalității în raportul dintre fapta ilicită reținută în sarcina acesteia și sancțiunea aplicată, actul administrativ contestat respectând atât condițiile de formă cerute pentru validitatea sa, cât și condițiile de fond, fiind motivat în fapt și în drept și emis în vederea respectării legislației audiovizuale cu privire la desfășurarea campaniei electorale pentru alegerea Parlamentului României.

Se reține că la emiterea actului administrativ contestat intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a ținut cont de criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de gravitatea și efectele faptei (difuzarea de materiale electorale cu conținut electoral, în ziua votării, 09 decembrie 2012, începând cu ora 07.01 și până noaptea la ora 02.16, fapt interzis expres de legislația audiovizuală), precum și de faptul că anterior aplicării sancțiunii prin decizia contestată recurenta reclamantă a mai fost sancționată cu o somație publică de intrare în legalitate prin decizia nr. 760 din 20 noiembrie 2012 și cu două amenzi contravenționale prin deciziile nr. 918 din 28 noiembrie 2012 (de 20.000 RON) și nr. 932 din 06 decembrie 2012 (de 30.000 RON), pentru încălcarea prevederilor privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului.

Judecătorul fondului a statuat în mod întemeiat în sensul că retragerea licenței audiovizuale nu poate constitui o cauză exoneratoare pentru fapte cu caracter contravențional săvârșite anterior emiterii actului administrativ de retragere a licenței, în condițiile în care la data săvârșirii faptei, respectiv data de 09 decembrie 2012, reclamanta recurentă beneficia de toate drepturile și avea toate obligațiile decurgând din lege, în calitatea sa de titular de licență audiovizuală.

Nu este întemeiată nici critica recurentei referitoare la individualizarea discriminatorie a sancțiunii în ceea ce o privește pe reclamanta recurentă, pe motiv că în aceeași zi un alt radiodifuzor a fost sancționat cu o amendă contravențională mai mică pentru săvârșirea unor fapte de o gravitate mai mare, întrucât împrejurarea evocată nu poate constitui un motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat instanța, putând fi investită în exclusivitate cu analizarea legalității deciziei individuale de sancționare și nu a actului privitor la alt radiodifuzor.

În fine, nu poate fi primită nici susținerea recurentei reclamante referitoare la faptul că nu poate fi sancționată o publicitate pozitivă, care nu este de natură a vătăma interesul public, dispozițiile legale încălcate de recurentă fiind fără echivoc, în sensul interzicerii, în ziua alegerilor, a difuzării de materiale al căror conținut privesc activități de campanie electorală, sub orice formă.

Soluția favorabilă recurentei reclamante, pronunțată în Dosarul nr. x/2/20132 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu poate fi luată în considerare în cauză, pe temeiul efectului pozitiv al lucrului judecat, întrucât prin decizia nr. 7721 din data de 12 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 5195 din data de 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, dată în dosarul mai sus menționat, și a fost casată sentința recurată, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei SC A. SRL ca neîntemeiată.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1591 din data de 14 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL, prin administrator judiciar E. IPURL, împotriva sentinței civile nr. 1591 din 14 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2014.