ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5257/2012

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului:

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data

de 1 iulie 2011, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților pentru a fi obligate la emiterea titlului de

despăgubire pentru suprafața de 2760 mp, sub sancțiunea daunelor de 1.000 RON

pe zi de întârziere.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri

pentru terenul de 2760 mp expropriat prin Decretul nr. 519/1970, teren ce nu

poate fi restituit în natură; cu toate acestea acordarea despăgubirilor nu s-a

realizat în ciuda numeroaselor demersuri pe care acesta le-a făcut.

instanței de fond.

Prin Sentința nr.

447/F-Cont din 11 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte acțiunea

reclamantului.

A obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită, în favoarea

reclamantului, titlul de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2760 mp la

care se referă Hotărârea nr. 519/2007 a Comisiei Județene de Stabilire a

Dreptului de Proprietate Vâlcea.

A respins acțiunea

față de pârâta Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și față de ambele

pârâte, cererea de daune pe zi de întârziere.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente.

Cu privire la lipsa

calității procesuale a ANRP, instanța a reținut că cererea formulată de

reclamant privește acordarea titlului de despăgubire, titlu pentru care art. 16

din Legea nr. 247/2005 stabilește drept emitent Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și numai după primirea acestei decizii reclamantul

poate să urmeze procedura prevăzută de art. 18 și următoarele din același act

normativ.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat că în aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr.

1/2000, prin Hotărârea nr. 519/2007, la poziția nr. 32, s-a recunoscut dreptul

reclamantului la despăgubiri pentru suprafața de 2760 mp, drept care însă nu a

fost valorificat în condițiile Legii nr. 247/2005, deși reclamantul a făcut

numeroase demersuri în vederea emiterii titlului de despăgubire.

A reținut Curtea că

neemiterea titlului de despăgubire într-o perioadă de 3 ani, de când a fost

înaintată Hotărârea nr. 519/2007 și actele ce au stat la baza acesteia, se

constituie într-un refuz nejustificat de îndeplinire a unei obligații legale,

în condițiile în care a trecut mai mult de 1 an de când s-a formulat și

răspunsul evaluatorului la lămuririle solicitate.

În ceea ce privește

solicitarea de plată a daunelor, pe zi de întârziere Curtea a apreciat că atâta

vreme cât Legea nr. 247/2005 nu a stabilit termene de îndeplinire de către

pârâtă a obligațiilor astfel statuate, se impune a fi respinsă.

Curtea a avut în

vedere, în acest sens, Hotărârea Pilot Atanasiu vs. România, prin care se

statuează că deși se reține volumul important de lucru al Comisiei Centrale și

necesitatea analizării dosarelor într-un termen rezonabil, în lipsa unui termen

legal constrângător aceste obligații nu pot fi decât teoretice și iluzorii și

de aceea rezultă necesitatea suspendării pe o perioadă de 18 luni a

procedurilor din celelalte dosare cu care este învestită pentru ca autoritățile

române să adopte "măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor

persoanelor afectate de legile de reparație".

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut,

în esență că în mod greșit prima instanță a reținut incidența unui refuz

nejustificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004.

A arătat recurenta că

dosarul de despăgubiri nr. 15202/FFCC/2008 a fost înregistrat la C.C.S.D. sub

nr. 12169/R/2009 și în prezent se află în cursul procedurii administrative.

Astfel, s-a procedat

la analizarea acestuia fiind admis din punct de vedere al legalității

respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat, astfel că

dosarul a fost trimis unei societăți de evaluare desemnată în mod aleatoriu în

vederea efectuării raportului de evaluare, urmând ca, în vederea finalizării

administrative de acordare a despăgubirilor, raportul de evaluare să fie supus

C.C.S.D., în conformitate cu prevederile pct. 16.14 din H.G. nr. 1095/2005.

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În aplicarea

dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, prin Hotărârea nr.

519/2007 a Comisiei Județene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Vâlcea, la

poziția nr. 32, s-a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri pentru

suprafața de 2760 mp, expropriat prin Decretul nr. 519/1970, teren ce nu poate

fi restituit în natură.

Dosarul de

despăgubiri aferent acestei hotărâri, a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr.

15202/FFCC/2008.

Instanța de control

judiciar constată că reclamantele au început procedurile de recuperare a

bunului sau contravalorii acestuia încă din anul 2005, iar dosarul cu

dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a

fost înregistrat sub nr. 15202/FFCC/2008 la Comisia Centrală.

Intervalul de timp pe

parcursul căruia a fost derulată procedura de acordare a reparațiilor pentru

imobilul preluat abuziv (interval cuprins între anul 2005 - când a fost

formulată notificarea - și iulie 2011 - când a fost introdusă acțiunea), în

condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost

stabilită prin Hotărârea nr. 519/2007 a Comisiei Județene de Stabilire a

Dreptului de Proprietate Vâlcea, conferă consistență concluziei că a fost

încălcat principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat

de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Faptul că legea

specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor, precum și susținerile

pârâtei cuprinse în întâmpinarea de la fondul cauzei referitoare la respectarea

ordinii de transmitere a dosarelor de despăgubire în procedura de evaluare,

atâta timp cât, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale

cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare

procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate

într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un

termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a

dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară

propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa

executării hotărârilor definitive.

Așadar, complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005

constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice,

principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o

garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și o componentă a dreptului la o bună

administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei pârâte, Înalta Curte va

dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 447/F-Cont din 11 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta

pârâtă la plata sumei de 700 RON, cheltuieli de judecată către intimatul

reclamant M.C.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.

Procesat de GGC - GV