ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5257/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului: 1. Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 1 iulie 2011, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru a fi obligate la emiterea titlului de despăgubire pentru suprafața de 2760 mp, sub sancțiunea daunelor de 1.000 RON pe zi de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru terenul de 2760 mp expropriat prin Decretul nr. 519/1970, teren ce nu poate fi restituit în natură; cu toate acestea acordarea despăgubirilor nu s-a realizat în ciuda numeroaselor demersuri pe care acesta le-a făcut.

2. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 447/F-Cont din 11 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte acțiunea reclamantului. A obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită, în favoarea reclamantului, titlul de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2760 mp la care se referă Hotărârea nr. 519/2007 a Comisiei Județene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Vâlcea. A respins acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și față de ambele pârâte, cererea de daune pe zi de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente. Cu privire la lipsa calității procesuale a ANRP, instanța a reținut că cererea formulată de reclamant privește acordarea titlului de despăgubire, titlu pentru care art. 16 din Legea nr. 247/2005 stabilește drept emitent Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și numai după primirea acestei decizii reclamantul poate să urmeze procedura prevăzută de art. 18 și următoarele din același act normativ. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că în aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, prin Hotărârea nr. 519/2007, la poziția nr. 32, s-a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri pentru suprafața de 2760 mp, drept care însă nu a fost valorificat în condițiile Legii nr. 247/2005, deși reclamantul a făcut numeroase demersuri în vederea emiterii titlului de despăgubire.

A reținut Curtea că neemiterea titlului de despăgubire într-o perioadă de 3 ani, de când a fost înaintată Hotărârea nr. 519/2007 și actele ce au stat la baza acesteia, se constituie într-un refuz nejustificat de îndeplinire a unei obligații legale, în condițiile în care a trecut mai mult de 1 an de când s-a formulat și răspunsul evaluatorului la lămuririle solicitate. În ceea ce privește solicitarea de plată a daunelor, pe zi de întârziere Curtea a apreciat că atâta vreme cât Legea nr. 247/2005 nu a stabilit termene de îndeplinire de către pârâtă a obligațiilor astfel statuate, se impune a fi respinsă.

Curtea a avut în vedere, în acest sens, Hotărârea Pilot Atanasiu vs. România, prin care se statuează că deși se reține volumul important de lucru al Comisiei Centrale și necesitatea analizării dosarelor într-un termen rezonabil, în lipsa unui termen legal constrângător aceste obligații nu pot fi decât teoretice și iluzorii și de aceea rezultă necesitatea suspendării pe o perioadă de 18 luni a procedurilor din celelalte dosare cu care este învestită pentru ca autoritățile române să adopte "măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație". 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta a susținut, în esență că în mod greșit prima instanță a reținut incidența unui refuz nejustificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. A arătat recurenta că dosarul de despăgubiri nr. 15202/FFCC/2008 a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 12169/R/2009 și în prezent se află în cursul procedurii administrative. Astfel, s-a procedat la analizarea acestuia fiind admis din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat, astfel că dosarul a fost trimis unei societăți de evaluare desemnată în mod aleatoriu în vederea efectuării raportului de evaluare, urmând ca, în vederea finalizării administrative de acordare a despăgubirilor, raportul de evaluare să fie supus C.C.S.D., în conformitate cu prevederile pct. 16.14 din H.G.

nr. 1095/2005. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: În aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, prin Hotărârea nr. 519/2007 a Comisiei Județene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Vâlcea, la poziția nr. 32, s-a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri pentru suprafața de 2760 mp, expropriat prin Decretul nr. 519/1970, teren ce nu poate fi restituit în natură. Dosarul de despăgubiri aferent acestei hotărâri, a fost înregistrat la C.C.S.D.

sub nr. 15202/FFCC/2008. Instanța de control judiciar constată că reclamantele au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia încă din anul 2005, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 15202/FFCC/2008 la Comisia Centrală. Intervalul de timp pe parcursul căruia a fost derulată procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv (interval cuprins între anul 2005 - când a fost formulată notificarea - și iulie 2011 - când a fost introdusă acțiunea), în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Hotărârea nr. 519/2007 a Comisiei Județene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Vâlcea, conferă consistență concluziei că a fost încălcat principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor, precum și susținerile pârâtei cuprinse în întâmpinarea de la fondul cauzei referitoare la respectarea ordinii de transmitere a dosarelor de despăgubire în procedura de evaluare, atâta timp cât, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Așadar, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice, principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc.

civ., constatând culpa procesuală a recurentei pârâte, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 447/F-Cont din 11 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 700 RON, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant M.C. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012. Procesat de GGC - GV