ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4694 din 6 iulie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.M.Ș. în contradictoriu cu

pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul București și Cabinet

de Avocat R.A., ca neîntemeiată, a obligat reclamantul la plata către pârâtul

Uniunea Națională a Barourilor din România a cheltuielilor de judecată în

cuantum de 800 RON și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată

formulată de pârâtul Baroul București, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia, la data de

08 octombrie 2009, sub nr. 9633/2009, a fost înregistrată la Uniunea Națională

a Barourilor din România plângerea formulată de reclamant împotriva Cabinetului

de Avocat R.A., în temeiul art. 137 alin. (1), art. 264 alin. (1) și art. 226

alin. (2) și (3) din Statutul profesiei de avocat, prin care reclamantul și-a

exprimat nemulțumirea cu privire la avocatul R.A., susținând că deși i-a

achitat onorariul în sumă de 2380 RON, conform facturii proforme emisă la data

de 10 iunie 2009, acesta nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată

acordate în dosar, mandatând un alt avocat să se prezinte, fără a avea acceptul

său. De asemenea, la ultimul termen de judecată, avocatul nu a depus chitanța

privind plata onorariului de avocat, pe care trebuia să o emită prin ordin de

plată și a uitat să solicite acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin Hotărârea nr.

9633 din 16 februarie 2010 a Consiliului Baroului București a fost respinsă

sesizarea reclamantului ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 830 din 16 iunie

2010, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a respins ca

neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 9633

din 16 februarie 2010.

Apreciind că soluția

dată contestației reclamantului este legală și temeinică, instanța de fond a

constatat că, în luna iunie 2008, reclamantul a încheiat cu Cabinetul de Avocat

R.A. reprezentat de avocatul R.A. în calitate de avocat titular, un contract de

asistență juridică având ca obiect asistarea și/sau reprezentarea acestuia în

Dosarul nr. 5330/300/2008 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2

București, în care a fost depusă împuternicirea avocațială nr. 199232 din 06

iunie 2008, din cuprinsul căreia reiese că, în baza contractului de asistență

juridică, Cabinetul de Avocat R.A. a delegat un număr de trei avocați, membri

ai Cabinetului, să asiste/reprezinte clientul M.M.Ș. în dosarul menționat,

împuternicirea avocațială purtând semnătura clientului M.M.Ș. și a avocatului

R.A., titular al Cabinetul de Avocat. Prin Sentința civilă nr. 8564 din 13

octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a fost admisă

excepția lipsei de interes pe primul capăt de cerere având ca obiect

constatarea deschiderii succesiunii defunctului M.Ș., cu consecința respingerii

acestui capăt de cerere ca lipsit de interes, a fost admisă excepția

inadmisibilității capătului doi de cerere având ca obiect stabilirea calității

de legatar cu titlu particular și a fost respins acest capăt de cerere ca

inadmisibil.

Curtea a observat din

cuprinsul încheierilor de ședință și a practicalei sentinței civile că la toate

termenele de judecată acordate în cauza menționată, pârâtul M.M.Ș. a fost

reprezentat de avocat, acesta depunând împuternicirea avocațială la dosar în

ședința publică din data de 16 iunie 2008. În partea introductivă a

încheierilor de ședință și a hotărârii pronunțate, nu s-a consemnat numele

avocatului care l-a reprezentat în instanță pe pârâtul M.M.Ș., iar din

practicaua Sentinței civile nr. 8564 din 13 octombrie 2008, reiese că în

ședința publică din 13 octombrie 2008, a fost prezent în instanță pârâtul

M.M.Ș. personal și asistat de avocat. În cuvântul acordat de instanță cu

privire la excepțiile invocate de pârâți, cât și din oficiu, avocatul pârâtului

a pus concluzii pe aceste excepții, fără a solicita cheltuieli de judecată.

Analizând

dispozițiile legale incidente, respectiv art. 5 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și art. 179 alin. (1) din

Statutul profesiei de avocat, prima instanță a considerat că, în mod legal,

pârâtul M.M.Ș. a fost reprezentat de avocatul titular R.A. și de către alți doi

avocați colaboratori ai Cabinetului de Avocat R.A. și că susținerile

reclamantului în sensul că numele avocaților colaboratori din cuprinsul

împuternicirii avocațiale au fost trecute ulterior de către avocatul titular,

sunt neîntemeiate, având în vedere că, în ședința publică din 29 iunie 2011,

pârâtul R.A. a prezentat Curții carnetul de delegații în original, instanța

constatând faptul că înscrisul depus în prezentul dosar, constituie copia

împuternicirii avocațiale nr. 199232 din 06 iunie 2008, înfățișate în original.

Totodată, Curtea a

apreciat că, în condițiile în care în prezentul dosar nu a fost depus

contractul de asistență juridică încheiat între pârâtul M.M.Ș. și Cabinetul de

Avocat R.A., despre care se face mențiune în cuprinsul împuternicirii

avocațiale aflate în Dosarul nr. 5330/300/2008, nu se poate constata dacă în

cauza respectivă, pârâtul a solicitat să fie asistat/reprezentat numai de către

avocatul titular.

Curtea a înlăturat și

susținerile reclamantului privind culpa avocatului R.A., în sensul că acesta a

refuzat să prezinte chitanța privind plata onorariului de avocat, iar la

ultimul termen nu a solicitat instanței acordarea cheltuielilor de judecată,

întrucât, la data de 10 iunie 2008, Cabinetul de Avocat R.A., prin avocatul

titular, a emis factura proformă nr. 00039 din 10 iunie 2008, în valoare totală

de 2380 RON cu TVA, iar în cuprinsul acesteia s-a menționat că factura fiscală

se va emite după efectuarea plății, sens în care s-a solicitat clientului să

trimită prin fax copie a ordinului de plată. La data de 11 iunie 2010, prin

ordin de plată fără număr, reclamantul a virat în contul Cabinetului de Avocat

R.A., deschis la B.R.D. - Sucursala Militari, suma de 2.380 RON, pentru

reprezentare în instanță, respectiv, dosar civil pe rolul Judecătoriei

Sectorului 2 București, conform mențiunilor trecute pe ordinul de plată.

Conform relațiilor comunicate Uniunii Naționale a Barourilor din România prin

adresa nr. 2758 din 29 martie 2010 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din

România, avocatul R.A. a emis factura nr. 44 din 20 iunie 2008, din care reiese

că în evidențele Cabinetului de Avocat a fost înregistrată încasarea sumei de

2380 RON, reprezentând onorariul de avocat plus TVA.

Față de modalitatea

de achitare a onorariului de avocat arătată mai sus, în lipsa de la dosar a

originalului ordinului de plată, pe care pârâtul M.M.Ș. nu l-a înmânat

avocatului, Curtea de apel a apreciat că suma de 2380 RON achitată de pârât nu

poate fi dovedită în instanță ca reprezentând cheltuieli de judecată.

Pe de altă parte,

prima instanță a observat că, din practicaua Sentinței civile nr. 8564 din 13

octombrie 2008, rezultă că pârâtul M.M.Ș. a fost prezent personal la ultimul

termen de judecată, având posibilitatea să adreseze personal instanței

solicitarea respectivă.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că soluția pronunțată în cauza menționată este favorabilă

pârâtului M.M.Ș., situație în care, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată aparține acestuia și

se putea face atât în cadrul acelui proces, cât și pe cale separată.

În baza art. 274

alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel, întrucât reclamantul a căzut în

pretenții, a obligat pe acesta la plata către pârâta Uniunea Națională a

Barourilor din România a cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul

procesului în cuantum de 800 RON reprezentând onorariul de avocat, conform

chitanței nr. 43/2010 depusă la dosar, însă a respins ca nefondată cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul Baroul București,

constatând faptul că în cuprinsul chitanței nr. 15/2011 privind plata

onorariului de avocat nu este indicat numărul dosarului în care s-a consemnat

onorariul respectiv.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul M.M.Ș., susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- instanța de fond a

reținut în mod greșit că avocatul R.R.B.I. ar fi făcut parte din Cabinetul de

Avocat R.A., nefiind făcută o astfel de dovadă, ci depunându-se doar un

contract de comodat (nedatat) între persoana fizică R.A. și dl. R.R.B.I., având

ca obiect o cameră situată la adresa în care își desfășoară activitatea

cabinetul menționat;

- s-a reținut în mod

greșit că ar fi fost împuterniciți ca avocați în Dosarul nr. 5330/300/2008 și

numiții B.M. și R.R.B.I., numele acestora fiind adăugat ulterior semnării

împuternicirii avocațiale, de către dl. R.A. (singurul avocat împuternicit de

client);

- instanța de fond a

reținut în mod greșit că în Dosarul nr. 5330/300/2008 nu s-ar fi solicitat

cheltuieli de judecată, aceste cheltuieli fiind solicitate prin întâmpinarea

depusă la respectivul dosar, semnată și însușită de avocatul R.R.B.I. Aceste

cheltuieli trebuiau însă dovedite de pârâtul Cabinet de avocat R.A.;

- în mod greșit s-a

reținut că dovada cheltuielilor de judecată s-ar fi aflat în posesia clientului

(M.M.Ș.), în realitate ceea ce trebuie depus la dosar fiind extrasul de cont

bancar al pârâtei și factura fiscală emisă de prestatorul serviciului,

respectiv dovada încasării onorariului. Originalul facturii fiscale nu i-a fost

niciodată remis clientului, astfel că acesta nu avea cum să-l depună.

Recurentul nu și-a

încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate ce se încadrează în

motivul de recurs prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la

mandatarea și a altor avocați alături de avocatul titular al Cabinetului R.A.,

recurentul nu a reușit să facă dovada susținerilor sale în legătură cu

falsificarea împuternicirii avocațiale prin adăugarea ulterioară a unor nume,

la instanța de fond fiind prezentat originalul împuternicirii avocațiale.

Totodată, acordarea asistenței juridice prin alt avocat din cadrul Cabinetului

nu a fost contestată de reclamant la vremea respectivă, deși acesta a fost

prezent la termenele de judecată.

Cu privire la actele

doveditoare ale cheltuielilor de judecată în situația încasării onorariilor

prin cont bancar, acestea sunt ordinele de plată în original, neemițându-se

chitanță, iar factura fiscală fiind emisă pentru evidențierea TVA.

Pentru considerentele

menționate instanța de control judiciar apreciază că, în mod corect instanța de

fond a respins acțiunea și a menținut Decizia nr. 9633 din 16 februarie 2010 a

Consiliului Baroului București și Decizia nr. 830 din 16 iunie 2010 a

Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, iar în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.M.Ș. împotriva Sentinței civile nr. 4694 din 6 iulie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV