ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 509/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 6 iunie

2011, petenta Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat

completarea Sentinței civile nr. 3863 din 31 mai 2011 în sensul ca instanța să

se pronunțe asupra cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 800 RON, reprezentând onorariu avocat.

Prin întâmpinare,

intimata F.M.N. a solicitat respingerea cererii formulate de Uniunea Națională

a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 4909 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petenta Uniunea

Națională a Barourilor din România în contradictoriu cu intimații F.M.N. și

Baroul București și a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr.

3863 din 31 mai 2011 în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată de 800 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Sentința civilă nr. 3863

din 31 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4787/2/2011, s-a admis

excepția inadmisibilității și a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea

reclamantei F.M.N. formulată în contradictoriu cu pârâții Uniunea Naționala a

Barourilor din România și Baroul București.

Având în vedere

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și față de înscrisul aflat la dosar,

reprezentând copii de pe factura și chitanța ce fac referire la onorariul de

avocat în cuantum de 800 RON solicitat de apărătorul ales al pârâtei U.N.B.R.,

Curtea a constatat întemeiată cererea formulată și a admis-o, cu consecința

completării dispozitivului Sentinței civile nr. 3863 din 31 mai 2011 în sensul

obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON.

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta F.M.N. a

declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta susține că în mod greșit instanța a dispus completarea

dispozitivului Sentinței civile nr. 3863 din 31 mai 2011, întrucât cheltuielile

de judecată de 800 RON sunt nerealiste, ele depășind ca și cuantum un salariu

minim brut pe economie, deși reprezintă doar o singură prestație de

reprezentare în instanță a d-lui avocat angajat de U.N.B.R., prestație ce nu a

durat mai mult de 1 - 2 minute, lipsită de pledoarie, fără a se intra în

dezbaterea fondului.

Referitor la

prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta susține că instanța

le-a dat o formă de aplicabilitate de tip punitiv, de sancțiune, admițând

cheltuielile de judecată ale pârâtei UNBR în totalitate, fără a analiza

rezonabilitatea acestei dispoziții.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse

în continuare.

Potrivit art. 281

2

alin. (1): „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui

capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau

incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se

poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în

cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile

de la pronunțare”.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că pârâta Uniunea

Națională a Barourilor din România a solicitat, în fața instanței de fond,

acordarea cheltuielilor de judecată, atașând dovada achitării onorariului de

avocat în cuantum de 800 de RON.

Având în vedere

soluția pronunțată de către instanța de fond au devenit incidente dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Prin urmare, instanța

de control judiciar apreciază că, în mod legal, Curtea de apel a admis cererea

de completare a dispozitivului în sensul obligării reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată.

Pe de altă parte,

analizând solicitarea recurentei-reclamante privind incidența art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Potrivit acestui text

de lege, „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile

avocaților …, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici

sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Este adevărat că

onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de

asistență juridică, însă acest contract nu este opozabil terților în proces și

ca atare, în raport de natura litigiului și după criteriile prevăzute de art.

274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora, nu onorariul

avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu

de onorariu de avocat.

În acest sens, Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 401/2005, a recunoscut dreptul instanței de

judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată,

cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu

amplitudinea și complexitatea activității depuse.

Cu privire la

cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat solicitat

de către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, Înalta Curte

apreciază că nu se impunea aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., motivat

de complexitatea și miza cauzei, precum și de munca îndeplinită de avocat.

În ceea ce privește

etapa procesuală a recursului, din actele și lucrările dosarului rezultă că

intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat

acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada achitării

onorariului de avocat în cuantum de 800 de RON.

Având în vedere

soluția pronunțată de către instanța de control judiciar, devin incidente

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar Înalta Curte, constatând

culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamantă, ca nefondat și va obliga recurenta-reclamantă la plata către

intimată a sumei de 800 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de F.M.N. împotriva Sentinței civile nr. 4909 din 6 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei-pârâte Uniunea Națională a Barourilor din România 800 de

RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM