ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3347/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâta U.N.B.R., prin Consiliul U.N.B.R., solicitând anularea Deciziei nr. 186 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R. și pe cale de consecință, admiterea contestației ce a avut ca obiect sesizarea formulată împotriva avocatului E.D.C., din cadrul S.C.A., R. și Asociații. În susținerea cererii, reclamantul a arătat că a formulat o sesizare către Baroul București cu privire la faptele doamnei avocat de a nu emite chitanțe pentru sume de bani plătite în procesul penal cu directorul P.R., respectiv pentru nerespectarea termenelor de judecată și nereprezentarea sa în procesul penal, atât la fond cât și în recurs, deși sumele solicitate au fost achitate integral.

De asemenea, reclamantul a arătat că doamna avocat a refuzat constant între anii 2007 și 2010 să-i remită documentele întocmite pentru C.E.D.O., așa cum rezultă din adresa C.E.D.O. din 24 februarie 2010, ce atestă neprimirea cererii sale din data de 18 mai 2007, plângerea penală împotriva directorului P.R. a fost înregistrată tardiv, tergiversând întâlnirea cu el și lămurirea problemelor procesuale, chiar făcând drumuri speciale la București, iar după 13 luni de la pierderea recursului penal, să-l anunțe că nu o mai interesează aceste aspecte. Reclamantul a afirmat că faptele arătate în sesizare nu au fost clarificate de Baroul București prin actele administrative contestate.

2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2010 din 20 martie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâta U.N.B.R., a anulat Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R., Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 emisă de Consiliul Baroului București și Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a Baroului București și a obligat Baroul București să procedeze la o nouă analiză a sesizării petentului G.D.

înregistrată sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010. Pentru a pronunța această soluție, instanță de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 emisă de Baroul București, a fost respinsă sesizarea petentului G.D., ca tardiv formulată, fără să se facă o analiză concretă a momentului de la care curge termenul de un an, prevăzut de art. 71 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 și art. 253 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, pentru a se stabili exact data săvârșirii abaterilor, fiind astfel nelegală și netemeinică. De asemenea, s-a mai constatat că onorariile încasate au fost stabilite cu acordul petentului, la data încheierii contractelor de asistență juridică, iar d-na avocat a redactat plângerile la care s-a angajat.

Reclamantul nu a contestat că nu a fost de acord cu onorariile, ci a confirmat că le-a achitat, însă, pe de o parte, decanul Baroului București nu a procedat la o analiză pe fond a sesizării, considerând-o tardivă, astfel încât susținerea că d-na avocat a redactat plângerile la care s-a angajat, vine în contradicție cu soluția, întrucât vizează fondul, iar pe de altă parte, d-na avocat nu s-a obligat doar la redactarea plângerilor, după cum rezultă din actele dosarului. Prin Hotărârea nr. 11229 din 17 mai 2011 a Consiliului Baroului București a fost respinsă contestația, ca neîntemeiată și tardiv formulată, constatându-se că onorariile pretinse de d-na avocat au fost modice, apreciindu-se că, decanul Baroului București a respins în mod legal sesizarea, întrucât era neîntemeiată, iar faptele la care se referă aceasta, chiar dacă ar fi constituit abateri disciplinare, nu puteau declanșa acțiunea disciplinară.

În opinia primei instanțe și această hotărâre este nelegală și netemeinică, deoarece raportat la soluția pronunțată prin Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a Baroului București, Consiliul Baroului trebuia să respingă contestația ca neîntemeiată, dacă constata că soluția de tardivitate era corectă, însă nu a făcut nici o analiză asupra susținerilor din contestație, nefiind înlăturate în nici un fel, dar nici asupra momentelor de la care ar fi curs termenul de un an așa cum s-a reținut. În plus, contestația era tardivă dacă ar fi fost ea însăși formulată cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei, însă nu s-a reținut acest lucru. Judecătorul fondului a apreciat că nu se putea respinge sesizarea ca neîntemeiată, câtă vreme faptele sesizate nu au fost analizate pe fond și nu s-a declanșat o procedură de cercetare disciplinară a d-nei avocat.

Referitor la Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 11229 din 17 mai 2011 a Consiliului Baroului București ca inadmisibilă, prima instanță a reținut că soluția este nelegală deoarece refuzul declanșării acțiunii disciplinare se contestă în sistemul căilor administrative de atac, în procedura disciplinară, inclusiv în fața Consiliului U.N.B.R. Prima instanță a observat și o contradicție între soluție și considerente, în sensul că deși se reține că faptele care au fost imputate s-au petrecut cu 3-4 ani în urmă, ceea ce privește de fapt o analiză pe fond a soluției de tardivitate, totuși se apreciază că această cale de atac nu este la îndemâna contestatorului.

Pe de altă parte, a reținut că nu erau aplicabile nici dispozițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 invocate de autoritatea pârâtă, potrivit cărora contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de către decanul baroului, iar decizia decanului poate fi atacată la Consiliul Baroului, a cărui hotărâre este definitive. În speță, reclamantul nu a formulat o contestație privind onorariul încasat, ci a sesizat Decanul Baroului București cu fapte ce constituiau, în opinia petentului, abateri disciplinare, solicitând răspunderea disciplinară a d-nei avocat și restituirea onorariului, urmare a constatării neîndeplinirii obligațiilor asumate, prin urmare nu erau aplicabile aceste dispoziții.

În concluzie, Curtea a constatat că pârâta nu a făcut o analiză a sesizării, în raport faptele sesizate și cu dispozițiile legale incidente, așa cum s-a reținut, motiv pentru care a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 emisă de Colegiul U.N.B.R., Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 emisă de Consiliul Baroului București și Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a decanului Baroului București și a obligat Baroul București să procedeze la o nouă analiză a sesizării petentului G.D. înregistrată la Baroul București sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010. 2. Recursul pârâtei U.N.B.R. Sentința menționată a fost atacată cu recurs de pârâta U.N.B.R., care a criticat-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din N.C.P.C.

(echivalentul art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865, aplicabil în cauză). Recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în condițiie în care instanța, admițând acțiunea formulată de reclamant și anulând Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., a anulat și Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 a Consiliul Baroului București precum și Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a Baroului București, fără a cita în cauză și Baroul București. Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material cu trimitere la art. 32 din Legea nr. 51/1995.

4. Apărările intimatului Prin concluzii scrise depuse la dosar, intimatul - reclamant a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, arătând că recursul a fost declarat la data de 26 martie 2013, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului O primă precizare care se impune este aceea a normelor de procedură aplicabile în speță, pentru că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2010, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile noului cod se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

De asemenea, art. 27 din N.C.P.C. prevede că hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Acțiunea de față a fost introdusă pe rolul instanței anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare N.C.P.C., astfel că, deși recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute în art. 488 pct. 5 și 8 din N.C.P.C., calea de atac urmează a fi examinată prin prisma prevederilor corespunzătoare, cuprinse în art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865. 1. Cu privire la excepția de tardivitate a recursului. Verificând cu prioritate regularitatea exercitării recursului, conform art. 137 C. proc. civ., aplicabil și în această fază procesuală, potrivit art. 316, corelat cu art. 298 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că sentința a fost comunicată recurentei la data de 7 martie 2013 (fila 118 dos. fond) iar recursul a fost transmis prin poștă la data de 25 martie 2013 (fila 8 verso). Potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. Cum termenul de 15 zile de la comunicare, calculat potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., se împlinea la data de 23 martie 2013, într-o zi de sărbătoare legală (sâmbăta), devin aplicabile prevederile anterior citate, recursul fiind așadar declarat în termen. În consecință, excepția de tardivitate a recursului invocată de intimatul-reclamant va fi respinsă.

Pășind la examinarea cauzei prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama, totodată, de apărările intimatului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 2. Argumente de fapt și de drept Intimatul - reclamant G.D. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, Deciziei nr. 186 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., solicitând admiterea contestației ce a avut ca obiect sesizarea formulată împotriva avocatului E.D.C., din cadrul S.C.A., R. și Asociații, înregistrată la Baroul București sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010. Prin Decizia nr. 186 din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.

a fost respinsă ca inadmisibilă contestația împotriva Hotărârii nr. 1129 din 17 mai 2011 a Consiliului Baroului București, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei nr. 120 din 30 octombrie 2010 emisă de Baroul București, prin care a fost respinsă ca tardivă sesizarea petentului formulată împotriva avocatului E.D.C.B.G. Examinând dispozitivul sentinței recurate, reiese că instanța, admițând acțiunea formulată de reclamant și anulând Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., a anulat și Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 a Consiliul Baroului București precum și Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a Baroului București, obligând Baroul București să procedeze la o nouă analiză a sesizării petentului G.D.

înregistrată la Baroul București sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010, fără să observe că această parte, în calitate de emitent al actelor administrative nu a fost citată în cauză. Astfel, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a omis să pronunțe hotărârea în contradictoriu cu toate părțile din dosar, aspect de natură a vătăma drepturile procesuale ale persoanei necitate. În acest context, constatând încălcarea principiilor disponibilității și contradictorialității și prin aceasta încălcarea însăși a substanței dreptului la apărare, instanța de recurs fiind în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., se impune casarea în totalitate a hotărârii și reluarea judecății, punându-se în discuția părților necesitatea definirii cadrului procesual, prin introducerea în cauză a Baroului București, ale cărui acte se solicită a fi anulate. 2. Soluția adoptată în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleeași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U.N.B.R. împotriva sentinței nr. 2010 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2014.