ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3347/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3347/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâta U.N.B.R., prin Consiliul U.N.B.R.,

solicitând anularea Deciziei nr. 186 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R.

și pe cale de consecință, admiterea contestației ce a avut ca obiect

sesizarea formulată împotriva avocatului E.D.C., din cadrul S.C.A., R. și

Asociații.

În susținerea cererii,

reclamantul a arătat că a formulat o sesizare către Baroul București cu privire

la faptele doamnei avocat de a nu emite chitanțe pentru sume de bani plătite în

procesul penal cu directorul P.R., respectiv pentru nerespectarea termenelor de

judecată și nereprezentarea sa în procesul penal, atât la fond cât și în

recurs, deși sumele solicitate au fost achitate integral.

De asemenea,

reclamantul a arătat că doamna avocat a refuzat constant între anii 2007 și

2010 să-i remită documentele întocmite pentru C.E.D.O., așa cum rezultă din

adresa C.E.D.O. din 24 februarie 2010, ce atestă neprimirea cererii sale din

data de 18 mai 2007, plângerea penală împotriva directorului P.R. a fost

înregistrată tardiv, tergiversând întâlnirea cu el și lămurirea problemelor procesuale,

chiar făcând drumuri speciale la București, iar după 13 luni de la pierderea

recursului penal, să-l anunțe că nu o mai interesează aceste aspecte.

Reclamantul a afirmat

că faptele arătate în sesizare nu au fost clarificate de Baroul București prin

actele administrative contestate.

de Apel

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 2010 din 20 martie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantul

G.D., în contradictoriu cu pârâta U.N.B.R., a anulat Decizia nr. 186 din 03

decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R., Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011

emisă de Consiliul Baroului București și Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010

a Baroului București și a obligat Baroul București să procedeze la o nouă

analiză a sesizării petentului G.D. înregistrată sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010.

Pentru a pronunța

această soluție, instanță de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 120

din 30 noiembrie 2010 emisă de Baroul București, a fost respinsă sesizarea

petentului G.D., ca tardiv formulată, fără să se facă o analiză concretă a

momentului de la care curge termenul de un an, prevăzut de art. 71 alin. (4)

din Legea nr. 51/1995 și art. 253 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat,

pentru a se stabili exact data săvârșirii abaterilor, fiind astfel nelegală și

netemeinică.

De asemenea, s-a mai

constatat că onorariile încasate au fost stabilite cu acordul petentului, la

data încheierii contractelor de asistență juridică, iar d-na avocat a redactat

plângerile la care s-a angajat.

Reclamantul nu a

contestat că nu a fost de acord cu onorariile, ci a confirmat că le-a achitat,

însă, pe de o parte, decanul Baroului București nu a procedat la o analiză pe

fond a sesizării, considerând-o tardivă, astfel încât susținerea că d-na avocat

a redactat plângerile la care s-a angajat, vine în contradicție cu soluția,

întrucât vizează fondul, iar pe de altă parte, d-na avocat nu s-a obligat doar

la redactarea plângerilor, după cum rezultă din actele dosarului.

Prin Hotărârea nr. 11229

din 17 mai 2011 a Consiliului Baroului București a fost respinsă contestația,

ca neîntemeiată și tardiv formulată, constatându-se că onorariile pretinse de

d-na avocat au fost modice, apreciindu-se că, decanul Baroului București a

respins în mod legal sesizarea, întrucât era neîntemeiată, iar faptele la care

se referă aceasta, chiar dacă ar fi constituit abateri disciplinare, nu puteau

declanșa acțiunea disciplinară.

În opinia primei

instanțe și această hotărâre este nelegală și netemeinică,

deoarece raportat la soluția pronunțată prin Decizia nr. 120 din 30

noiembrie 2010 a Baroului București, Consiliul Baroului trebuia să

respingă contestația ca neîntemeiată, dacă constata că soluția de tardivitate

era corectă, însă nu a făcut nici o analiză asupra susținerilor din

contestație, nefiind înlăturate în nici un fel, dar nici asupra momentelor de

la care ar fi curs termenul de un an așa cum s-a reținut.

În plus, contestația

era tardivă dacă ar fi fost ea însăși formulată cu depășirea termenului de 15

zile de la comunicarea deciziei, însă nu s-a reținut acest lucru.

Judecătorul fondului

a apreciat că nu se putea respinge sesizarea ca neîntemeiată, câtă vreme

faptele sesizate nu au fost analizate pe fond și nu s-a declanșat o procedură

de cercetare disciplinară a d-nei avocat.

Referitor la Decizia nr.

186 din 03 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., prin care a fost respinsă

contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 11229 din 17 mai 2011 a Consiliului

Baroului București ca inadmisibilă, prima instanță a reținut că

soluția este nelegală deoarece refuzul declanșării acțiunii disciplinare

se contestă în sistemul căilor administrative de atac, în procedura

disciplinară, inclusiv în fața Consiliului U.N.B.R.

Prima instanță a

observat și o contradicție între soluție și considerente,

în sensul că deși se reține că faptele care au fost imputate s-au petrecut cu

3-4 ani în urmă, ceea ce privește de fapt o analiză pe fond a soluției de

tardivitate, totuși se apreciază că această cale de atac nu este la îndemâna

contestatorului.

Pe de altă parte, a

reținut că nu erau aplicabile nici dispozițiile art. 32 din Legea nr.

51/1995 invocate de autoritatea pârâtă, potrivit cărora contestațiile și

reclamațiile privind onorariile se soluționează de către decanul baroului, iar

decizia decanului poate fi atacată la Consiliul Baroului, a cărui hotărâre este

definitive.

În speță, reclamantul

nu a formulat o contestație privind onorariul încasat, ci a sesizat Decanul

Baroului București cu fapte ce constituiau, în opinia petentului, abateri

disciplinare, solicitând răspunderea disciplinară a d-nei avocat și restituirea

onorariului, urmare a constatării neîndeplinirii obligațiilor asumate, prin

urmare nu erau aplicabile aceste dispoziții.

În concluzie, Curtea

a constatat că pârâta nu a făcut o analiză a sesizării, în raport faptele

sesizate și cu dispozițiile legale incidente, așa cum s-a reținut, motiv pentru

care a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 186 din 03 decembrie 2011 emisă de

Colegiul U.N.B.R., Hotărârea nr. 11229 din 20 iunie 2011 emisă de Consiliul

Baroului București și Decizia nr. 120 din 30 noiembrie 2010 a decanului Baroului

București și a obligat Baroul București să procedeze la o nouă analiză a

sesizării petentului G.D. înregistrată la Baroul București sub nr. 8766 din 04

octombrie 2010.

Sentința menționată a

fost atacată cu recurs de pârâta U.N.B.R., care a criticat-o pentru

nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din N.C.P.C.

(echivalentul art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865, aplicabil

în cauză).

Recurenta a arătat că

hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare

atrage sancțiunea nulității, în condițiie în care instanța,

admițând acțiunea formulată de reclamant și anulând Decizia nr.

186 din 03 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., a anulat și Hotărârea nr.

11229 din 20 iunie 2011 a Consiliul Baroului București precum și Decizia nr. 120

din 30 noiembrie 2010 a Baroului București, fără a cita în cauză și Baroul

București.

Pe fondul cauzei,

recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept

material cu trimitere la art. 32 din Legea nr. 51/1995.

Prin concluzii scrise

depuse la dosar, intimatul - reclamant a solicitat, în principal, respingerea

recursului ca tardiv formulat, arătând că recursul a fost declarat la data de

26 martie 2013, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare,

iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

O primă precizare

care se impune este aceea a normelor de procedură aplicabile în speță, pentru

că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2010, pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile noului cod

se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia

în vigoare.

De asemenea, art. 27

din N.C.P.C. prevede că hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac și

termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Acțiunea de

față a fost introdusă pe rolul instanței anterior datei de 15

februarie 2013, când a intrat în vigoare N.C.P.C., astfel că, deși recurenta a

invocat motivele de recurs prevăzute în art. 488 pct. 5 și 8 din N.C.P.C.,

calea de atac urmează a fi examinată prin prisma prevederilor corespunzătoare,

cuprinse în art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

excepția de tardivitate a recursului.

Verificând cu prioritate

regularitatea exercitării recursului, conform art. 137 C. proc. civ., aplicabil

și în această fază procesuală, potrivit art. 316, corelat cu art. 298 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că sentința a fost comunicată recurentei la

data de 7 martie 2013 (fila 118 dos. fond) iar recursul a fost transmis prin

poștă la data de 25 martie 2013 (fila 8 verso).

Potrivit art. 101 alin.

(5) C. proc. civ., termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare

legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul

primei zile de lucru următoare.

Cum termenul de 15

zile de la comunicare, calculat potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., se

împlinea la data de 23 martie 2013, într-o zi de sărbătoare legală (sâmbăta),

devin aplicabile prevederile anterior citate, recursul fiind așadar

declarat în termen.

În consecință,

excepția de tardivitate a recursului invocată de intimatul-reclamant va fi

respinsă.

Pășind la

examinarea cauzei prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă și a

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama, totodată, de

apărările intimatului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept

Intimatul - reclamant

G.D. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, Deciziei nr. 186 din 3 decembrie 2011

a Consiliului U.N.B.R., solicitând admiterea contestației ce a avut ca obiect

sesizarea formulată împotriva avocatului E.D.C., din cadrul S.C.A., R. și

Asociații, înregistrată la Baroul București sub nr. 8766 din 04 octombrie 2010.

Prin Decizia nr. 186

din 3 decembrie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. a fost respinsă ca

inadmisibilă contestația împotriva Hotărârii nr. 1129 din 17 mai 2011 a

Consiliului Baroului București, prin care a fost respinsă contestația

împotriva Deciziei nr. 120 din 30 octombrie 2010 emisă de Baroul

București, prin care a fost respinsă ca tardivă sesizarea petentului

formulată împotriva avocatului E.D.C.B.G.

Examinând

dispozitivul sentinței recurate, reiese că instanța, admițând

acțiunea formulată de reclamant și anulând Decizia nr. 186 din 03

decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R., a anulat și Hotărârea nr. 11229 din

20 iunie 2011 a Consiliul Baroului București precum și Decizia nr. 120 din 30

noiembrie 2010 a Baroului București, obligând Baroul București să procedeze la

o nouă analiză a sesizării petentului G.D. înregistrată la Baroul București sub

nr. 8766 din 04 octombrie 2010, fără să observe că această parte, în calitate

de emitent al actelor administrative nu a fost citată în cauză.

Astfel, în cauză,

este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

întrucât instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că a omis să pronunțe

hotărârea în contradictoriu cu toate părțile din dosar, aspect de natură a

vătăma drepturile procesuale ale persoanei necitate.

În acest context,

constatând încălcarea principiilor disponibilității și contradictorialității și

prin aceasta încălcarea însăși a substanței dreptului la apărare, instanța de

recurs fiind în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se impune casarea în totalitate a

hotărârii și reluarea judecății, punându-se în discuția părților necesitatea

definirii cadrului procesual, prin introducerea în cauză a Baroului

București, ale cărui acte se solicită a fi anulate.

în recurs

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleeași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de U.N.B.R. împotriva sentinței nr. 2010 din 20 martie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2014.