ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul M.I., să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul având calitatea de

ofițer, iar acțiunile sale în această calitate au încălcat dreptul la viață

privată.

instanțe

Prin sentința nr.

5197 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de

reclamant, constatând

calitatea pârâtului de lucrător al securității.

Pentru a pronunța

acestă soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză sunt

îndeplinite condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima condiție ce

trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de

lucrător al securității este aceea ca respectiva persoană să fi avut calitatea

de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie

de Securitate, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989, iar a doua

condiție vizează activitatea desfășurată, în sensul că în perioada 1945 - 1989

a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, aceste condiții trebuie să fie îndeplinite

cumulativ.

A reținut astfel că,

în speță, pârâtul a avut gradul de locotenent în perioada 1945-1989, în cadrul

Inspectoratului Județean de Securitate Teleorman în anii 1968 și 1969 și

respectiv locotenent major, în cadrul Direcției de Informații Externe, în anul

1972.

În ceea ce privește cea

de a doua condiție, aceea ca, în perioada 1945 - 1989, să fi desfășurat activități

prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului,

prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul,

în calitate de ofițer de legătură, a procedat la urmărirea informativă a numiților

Ț.I., fost condamnat politic pentru uneltire contra ordinei sociale, urmărit în

dosarul problemă “foștii condamnați”; F.C. lucrat în dosar de supravegere informativă

pentru intenții de evaziune și plecare din țară; numitul V.V.I., fost legionar,

fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru spionaj, semnalat cu intenții de

evaziune.

În observațiile făcute

la Nota informativă dată de sursa „V.P.” pârâtul a dat sarcini informatorului să

meargă acasă la persoana urmărită să caute să se reapropie de acesta, după care

să tatoneze pe obiectiv cu întrebări care să-l orienteze asupra poziției și intențiilor

celui în cauză.

De asemenea, în Dosarul

nr. 5379, prin nota făcută asupra notei informative întocmită de sursa „V.” cu privire

la verificarea informativă a numitului F.C. suspect de evaziune și de intenția de

a pleca din țară, în care informatorul face o descriere amănunțită a situației familiale

a obiectivului, pârâtul menționează că materialul a fost luat pentru cunoașterea

soților M. pentru a hotărî asupta avizării pentru plecare în Suedia.

Prima instanță a reținut

că susținerile pârâtului sunt în sensul că, deși în nota de constatare depusă de

reclamant se arată că, în calitatea de locotenent în cadrul IJS Teleorman, a dirijat

acțiuni informative, însă din toată activitatea desfășurată în această calitate

nu rezultă că ar fi suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Pârâtul

nu neagă calitatea sa de ofițer în Securitate, însă, în opinia sa, aceasta nu este

de natură și nu reprezintă încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, iar din cele trei dosare de urmărire, ulterior, la unul dintre acestea

s-a renunțat, nerezultând că ar fi efectuat acte care să aducă atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Prima instanță a reținut

că, din cele trei dosare de urmărire, rezultă că pârâtul, în calitate de ofițer

de securitate, a participat la instrumentarea acestora, trasând sarcini surselor

ulterior analizei informațiilor furnizate prin Notele informative, informații care

se refereau la viața privată a persoanelor urmărite, chiar dacă din actele depuse

de reclamant doar observațiile de pe două note informative pot fi reținute în soluționarea

cauzei, din conținutul sarcinilor trasate și din conținutul informativ al acestor

două note informative rezultă că, în calitate de ofițer de securitate, pârâtul a

încălcat dreptul la viață privată al persoanelor urmărite.

Totodată, prima instanță

a reținut că Nota de constatare din 29 martie 2010 a fost întocmită de reclamant,

în raport cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 și calitatea pârâtului

de angajat al fostei Securități, și urmare a aprobării acesteia de către Colegiul

C.N.S.A.S., potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanță, s-a dispus Direcției juridice

introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității,

în condițiile art. 11 alin. (1).

în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând art. 304 punctul 9 și art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a arătat, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât deși a avut calitatea de ofițer

al Securității, prin niciuna din activitățile sau actele desfășurate nu a suprimat

sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, iar din actele menționate

în considerentele hotărârii atacate nu rezultă contrariul.

În plus, chiar instanța

a menționat că doar observațiile de pe două note informative pot fi reținute în

soluționarea cauzei, fără însă a preciza în mod concret care sunt acele activități

desfășurate care au fost de natură să îngrădească sau să suprime în vreun fel drepturile

și libertățile fundamentale ale omului, ceea ce rezultă că nu s-a realizat o analiză

temeinică a probelor, făcându-se o greșită aplicare a legii.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

și de drept relevante

Intimatul - reclamant

C.N.S.A.S.

a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din

O.U.G.nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător a recurentului-pârât.

Prima instanță a reținut

în mod corect, pe baza documentației prezentate de C.N.S.A.S., că recurentul-pârât

a avut calitatea de ofițer al Securității și că, prin activitatea desfășurată, a

îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Cu referire punctuală

la criticile din recurs, pe care urmează să le grupeze și să sistematizeze în raport

cu motivele de casare sau de modificare în care pot fi încadrate, răspunzându-le

prin considerente comune, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Critica privind modul

de interpretare a probelor

Curtea de Apel a soluționat

cauza pe baza înscrisurilor prezentate de intimatul-reclamant, incluzând note de

activitate, adrese și rapoarte întocmite de recurentul-pârât în perioada în care

era ofițer de Securitate, comunicate acestuia, conform încheierii din 19 noiembrie

2010, în temeiul art. 96 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât nu a

formulat întâmpinare, nu a contestat autenticitatea înscrisurilor și nu a solicitat

probe în combaterea lor, după cum nici în recurs, nu a depus la dosar înscrisuri,

potrivit art. 305 din C. proc. civ., deși în finalul cererii de recurs a arătat

că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Or, în aceste condiții,

nu se poate reproșa primei instanțe că nu a analizat temeinic probele administrate,

întrucât a considerat concludente înscrisurile depuse la dosar de intimatul-reclamant.

1.2. Critica privind încadrarea

activității recurentului - pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit prevederii legale

enunțate, este lucrător al Securității „orice persoană care, având calitatea de

ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de

Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități

prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Recurentul-pârât a încercat

să acrediteze ideea că activitățile desfășurate se încadrau în atribuțiile normale

de serviciu care îi reveneau în calitate de ofițer al Securității, fără să fi suprimat

sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată

însă că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conținut este descris pe

larg la pct. 12 din prezenta decizie, demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot

fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul

la viața privată, protejat normativ, cel puțin la nivel formal și în perioada anterioară

anului 1989.

adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.I. împotriva sentinței

nr. 5197 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 octombrie

2012.