ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4013/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții T.N. și T.M. au chemat în judecată D.G.F.P. și A.F.P. a municipiului Brașov, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea deciziei de impunere nr. 121 din 20 iulie 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr. 7429 din 20 iulie 2010 și a deciziei nr. 1543 din 29 octombrie 2010 emise de D.G.F.P. Brașov, precum și a deciziei privind înregistrarea din oficiu, în scopuri de TVA nr. 200037 din 3 iunie 2010 emisă de A.F.P. Brașov, precum și a tuturor actelor emise în baza actelor administrative menționate. În motivarea cererii, s-a arătat că la pct. 5.2 din decizia de impunere se reține că activitatea desfășurată de cei doi contribuabili a avut ca scop obținerea de venituri cu caracter de continuitate, impunându-se calcularea de TVA și accesorii aferente.

S-a mai arătat că prin decizia de soluționare a contestației s-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1) C. fisc. Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal prin încheierea din 16 februarie 2012 a respins cererea formulată de reclamanți, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat, în sensul răsturnării prezumției de legalitate a actelor administrativ fiscale. Referitor la condiția pagubei iminente s-a reținut că nu va mai fi analizată în lipsa cumulării acesteia cu condiția cazului bine justificat. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții T.N. și T.M. În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc.

civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului, excepție de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii. Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare”. Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. , „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, iar potrivit alin. (2) „termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.

În speță, hotărârea recurată a fost comunicată reclamanților la data de 8 martie 2012 iar declarația de recurs ca și motivele au fost depuse la Curtea de Apel Brașov la data de 23 martie 2012 cu mult peste termenul de 5 zile de la comunicare, prevăzut de lege. În raport de prevederile art. 303 alin. (2) C. proc. civ., recurenții-reclamanți aveau obligația procesuală de a depune motivele de recurs în termen de 5 zile, termen calculat potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., de la data comunicării hotărârii recurate. Analizând înscrisurile depuse în combaterea excepției, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada depunerii în termen a motivelor de recurs, transmise instanței. Cum dispoziția imperativă a legii nu a fost îndeplinită și nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților, conform art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de T.N. și T.M. împotriva încheierii din 16 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2013.