ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3649/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, obligarea acestuia la emiterea actului administrativ ce vizează răspunsul Cererii înregistrate sub nr. CR/15497 din 14 martie 2011 cu cheltuieli de judecată. Reclamanta a arătat că a depus, la data de 14 martie 2011, o cerere prin care solicita pârâtului să îi aducă la cunoștință motivul pentru care fiul său minor este supus unui control corporal de fiecare dată când trece prin Punctul de Frontieră Sculeni și că, până în prezent, nu a primit un răspuns. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes.

Prin Sentința civilă nr. 255 din 13 septembrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să îi comunice reclamantei răspunsul la cererea înregistrată sub nr. CR/15497 din 14 martie 2011. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că nu prezintă relevanță, din punct de vedere al admisibilității acțiunii, faptul că actul a cărui emitere se cere este un act administrativ sau nu, atât timp cât, prin Ordonanța de Guvern nr. 27/2002, s-a prevăzut obligativitatea pentru toate autoritățile și instituțiile publice să răspundă la petițiile ce le sunt adresate.

Instanța de fond a apreciat că reclamanta și-a justificat pe deplin interesul în promovarea acțiunii, aceasta întemeindu-se pe necesitatea protejării drepturilor copilului său minor. Pe fond, Curtea de Apel a constatat că instituția publică pârâtă avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 3 și 8 din O.G. nr. 27/2002, să emită un răspuns și să îl comunice reclamantei, în termen de 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se susține că în mod netemeinic și nejustificat Curtea de Apel Iași a respins excepțiile invocate deoarece acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă pentru că în speța dedusă judecății nu este vorba de un refuz nejustificat de a rezolva o cerere sau de nesoluționare în termenul legal al acesteia, ci de o simplă corespondență căreia i se aplică regimul juridic al petițiilor, stabilit prin O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, și la care s-a răspuns în termenul legal de soluționare prevăzut în acest act normativ. Recurentul mai susține că se află în imposibilitate de a se conforma dispozițiilor instanței, în sensul emiterii unui răspuns pe care să îl comunice intimatei deoarece această obligație și-a îndeplinit-o.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect și argumentat a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes. Însă, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâtul să-i răspundă la cererea înregistrată sub nr. CR/15497 din 14 martie 2011. Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că recurentul-pârât a răspuns petiției formulate de intimata-reclamantă, înregistrată sub nr. CR/15497 din 14 martie 2011, la data de 6 aprilie 2011 cu același număr.

Recurentul-pârât, prin Borderoul nr. 91 din 8 aprilie 2011 și a Ordonanțării de plată nr. 5807 din 20 aprilie 2011, pe care le-a depus la Oficiul poștal care a emis Tichet de recomandate, a făcut dovada că petiția a fost expediată către intimata-reclamantă la adresa înscrisă în cartea de identitate a acesteia. Petiția a fost înapoiată în data de 21 aprilie 2011 cu motivul: „avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare". Deci, recurentul-pârât și-a îndeplinit obligația legală deoarece răspunsul la petiție a fost emis și expediat intimatei. De altfel, la dosar s-a atașat și copia plicului prin care s-a trimis răspunsul la petiția nr. CR 15497 în data de 8 aprilie 2011, pe versoul acesteia fiind inscripționat motivul înapoierii recomandatei, respectiv „termenul de păstrare expirat, se aprobă înapoierea în data de 21 aprilie 2011”.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi modificată, în parte, sentința atacată în sensul că va fi respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei I.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, împotriva Sentinței nr. 255/2011 din 13 septembrie 2011 a Curți de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei I.G. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM