ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3649/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta I.G. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră, obligarea acestuia la emiterea actului administrativ ce vizează

răspunsul Cererii înregistrate sub nr. CR/15497 din 14 martie 2011 cu

cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat

că a depus, la data de 14 martie 2011, o cerere prin care solicita pârâtului să

îi aducă la cunoștință motivul pentru care fiul său minor este supus unui

control corporal de fiecare dată când trece prin Punctul de Frontieră Sculeni

și că, până în prezent, nu a primit un răspuns.

Pârâtul a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepțiile

inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes.

Prin Sentința civilă

nr. 255 din 13 septembrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și

excepția lipsei de interes, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a

obligat pârâtul să îi comunice reclamantei răspunsul la cererea înregistrată

sub nr. CR/15497 din 14 martie 2011.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că nu prezintă relevanță, din punct

de vedere al admisibilității acțiunii, faptul că actul a cărui emitere se cere este

un act administrativ sau nu, atât timp cât, prin Ordonanța de Guvern nr.

27/2002, s-a prevăzut obligativitatea pentru toate autoritățile și instituțiile

publice să răspundă la petițiile ce le sunt adresate.

Instanța de fond a

apreciat că reclamanta și-a justificat pe deplin interesul în promovarea

acțiunii, aceasta întemeindu-se pe necesitatea protejării drepturilor copilului

său minor.

Pe fond, Curtea de

Apel a constatat că instituția publică pârâtă avea obligația, potrivit

dispozițiilor art. 3 și 8 din O.G. nr. 27/2002, să emită un răspuns și să îl

comunice reclamantei, în termen de 30 de zile de la momentul înregistrării

cererii, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâtul, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se susține că în mod netemeinic și nejustificat Curtea de Apel Iași

a respins excepțiile invocate deoarece acțiunea formulată de reclamantă este

inadmisibilă pentru că în speța dedusă judecății nu este vorba de un refuz

nejustificat de a rezolva o cerere sau de nesoluționare în termenul legal al

acesteia, ci de o simplă corespondență căreia i se aplică regimul juridic al

petițiilor, stabilit prin O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de

soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, și la

care s-a răspuns în termenul legal de soluționare prevăzut în acest act

normativ.

Recurentul mai

susține că se află în imposibilitate de a se conforma dispozițiilor instanței,

în sensul emiterii unui răspuns pe care să îl comunice intimatei deoarece

această obligație și-a îndeplinit-o.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect și argumentat a respins excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes.

Însă, instanța de

control judiciar constată că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea

reclamantei, obligând pârâtul să-i răspundă la cererea înregistrată sub nr.

CR/15497 din 14 martie 2011.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că recurentul-pârât a

răspuns petiției formulate de intimata-reclamantă, înregistrată sub nr.

CR/15497 din 14 martie 2011, la data de 6 aprilie 2011 cu același număr.

Recurentul-pârât,

prin Borderoul nr. 91 din 8 aprilie 2011 și a Ordonanțării de plată nr. 5807

din 20 aprilie 2011, pe care le-a depus la Oficiul poștal care a emis Tichet de

recomandate, a făcut dovada că petiția a fost expediată către

intimata-reclamantă la adresa înscrisă în cartea de identitate a acesteia.

Petiția a fost

înapoiată în data de 21 aprilie 2011 cu motivul: „avizat, reavizat, expirat

termenul de păstrare". Deci, recurentul-pârât și-a îndeplinit obligația

legală deoarece răspunsul la petiție a fost emis și expediat intimatei.

De altfel, la dosar

s-a atașat și copia plicului prin care s-a trimis răspunsul la petiția nr. CR

15497 în data de 8 aprilie 2011, pe versoul acesteia fiind inscripționat

motivul înapoierii recomandatei, respectiv „termenul de păstrare expirat, se

aprobă înapoierea în data de 21 aprilie 2011”.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de

fond în mod greșit a admis acțiunea.

Prin urmare, pentru considerentele

arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi admis, va fi modificată, în parte, sentința atacată în sensul că va fi

respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei I.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, împotriva Sentinței

nr. 255/2011 din 13 septembrie 2011 a Curți de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei

I.G.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM