ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7063/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7063/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă sub nr. 42579/3/2009, la data de 28 octombrie 2009,

reclamanta I.D.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.C., aparținând de SC

C.M. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei de

a-i acorda daune morale în valoare de 3.000.000 euro pentru prejudiciile provocate

prin încălcarea art. 88 alin. (1), art. 94, art. 96 lit. c), art. 98 alin. (1),

lit. a), b), c), g), h) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor, încălcarea

art. 5 și art. 6 lit. c) și f) din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea,

art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001 legea protecției

datelor cu caracter personal, art. 30 alin. (6) și art. 31 alin. (4) din Constituția

României, pârâta făcând-se vinovată de difuzarea imaginii reclamantei, fără acceptul

său, în două spoturi publicitare difuzate în datele de 7 și 10 decembrie 2008, precum

și publicarea a trei fotografii în poziții indecente în R.C. și atașate articolele

publicate în zilele de 8 decembrie 2008, 11 decembrie 2008, 9 ianuarie 2009, 19

iunie 2009 și 22 iunie 2009; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, în

cazul în care aceasta nu va pune în executare sentința ce se va pronunța, solicitare

întemeiată în baza art. 580

3

alin. (1) C. proc. civ., obligarea pârâtei

de a publica pe cheltuiala sa, sentința ce se va pronunța, în trei publicații de

mare tiraj, precum și publicarea unui articol pe prima pagină a R.C., prin care

pârâta să-și ceară scuze în mod public pentru delictul comis, cât și obligarea acesteia

de a șterge imaginile reclamantei în format electronic ww., apărute la datele menționate

în primul capăt de cerere.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în ziua de 1 decembrie 2008, s-a prezentat la un eveniment

privat (casting filme pentru adulți), eveniment la care publicul larg cât și presa

nu au avut acces, nefiind un eveniment de cultură și de interes public.

Cu toate acestea, patru

paparazzi ai R.C. au fost prezenți la acest eveniment (reclamanta luând cunoștință

despre acest fapt abia a doua zi), moment în care, în timp ce își presta reprezentația

(printre altele fiind fotografiată și filmată de către echipa firmei organizatoare

a evenimentului), paparazzi C. au fotografiat-o fără știrea și implicit fără acordul

său în timp ce a fost surprinsă în mai multe poziții indecente, în doua fotografii

fiind înfățișată cu rochia ridicată, cu picioarele desfăcute și văzându-i-se bikinii,

iar în cea de-a treia fiind în genunchi pe o canapea, cu spatele, cu rochia ridicată

și surprinsă intenționat dintr-un unghi în care îi reda posteriorul mai mare decât

era în realitate.

Prin prestația pe care

reclamanta a executat-o s-a încadrat în categoria artist interpret (art. 95 din

Legea nr. 8/1996), cu toate drepturile morale și patrimoniale ce decurg din aceasta,

respectiv art. 96 lit. c), art. art. 97 alin. (1), art. 98 alin. (1) lit. a), b),

c), g), h) din Legea nr. 8/1996, drepturi ce i-au fost încălcate de către pârâta

care a furnizat opiniei publice, imagini cu reclamanta în poziții care o dezonorează

și care i-au prejudiciat grav onoarea și reputația, cu repercusiuni ireparabile

asupra profesiei sale, vieții personale, relațiilor familiale, sănătății fizice

și integrității psihice.

Reclamanta a precizat

că nu este model și că nu a fost remunerată (nici de organizatorul evenimentului

și nici de către pârâtă), astfel încât nu îi sunt aplicabile prevederile art. 88

alin. (2) și art. 88 alin. (3) lit. a), iar fotografiile realizate și publicate

ulterior de către pârâtă au reprezentat secvențe ale reprezentației sale, care au

fost atât statice cât și în mișcare.

Astfel, în datele de 7

și 11 decembrie 2008, pârâta și-a publicat prin folosirea neautorizată a imaginii

sale, realizând beneficii materiale ilicite, la fel cum a realizat beneficii ca

urmare a publicării imaginii reclamantei, în articolele publicate în datele de 08

decembrie 2008, 11 decembrie 2008, 09 ianuarie 2009, 19 iunie 2009 și 22 iunie 2009.

Prin aceasta, reclamanta

consideră că daunele morale solicitate sunt justificate și trebuiesc avute in vedere

aspecte extrem de grave și anume acela că prin folosirea imaginii sale, parata nu

numai ca a încălcat prevederile a trei legi care îi protejează dreptul la imagine

(Legea nr. 8/1996; Legea nr. 148/2000 și Legea nr. 677/2001), dar ultimele doua

legi atrag și răspunderi penale pe care nu le pune in discuție și nici nu a acționat

în acest sens prin formularea unei plângeri penale, iar de acest lucru pârâta trebuie

să țină cont. De asemenea, prin folosirea imaginii sale, fără acordul său, în două

spoturi publicitare și ulterior prin reproducerea acestor imagini în format tipărit,

ceea ce implicit a dus la multiplicarea și distribuirea lor, pârâta a beneficiat

pe nedrept de niște beneficii ilicite prin vânzarea revistei.

Mai mult, pârâta nu s-a

limitat la a-i face cunoscută numai imaginea la nivel național, supunând-o oprobriului

public, atât la nivel național cât și internațional prin intermediul internetului,

dar imaginea sa a fost însoțită de datele de identificare (nume și vârsta), cât

și de conținutul celor 5 articole în care a fost defăimată și umilită, lezându-i-se

onoarea. Totodată, reclamanta a arătat că pârâta i-a evocat numele în contextul

relatărilor despre situația fostului său soț, M.N., care în acea perioada a fost

reținut în Statele Unite.

Pârâta a majorat prețul

R.C. după publicarea primelor fotografii ale reclamantei, ceea ce dovedește vandabilitatea

subiectului. Acțiunile pârâtei i-au afectat reclamantei psihicul, starea de sănătate

fizică, raporturile cu familia, cunoștințele și prietenii, viața profesională, cât

și cea personală și intimă.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 139 alin. (1), art. 88 alin. (1), art. 94, art. 96 lit. c),

art. 98, alin. (1) lit. a), b), c), g), h), Legea nr. 148/2000; Legea nr. 677/2001,

Constituția României, precum și prevederile art. 998-999 C. civ.

Pârâta SC C.M. SRL a formulat

întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civila

nr. 392 din 8 martie 2011 pronunțata de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

cererea a fost respinsa ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

A

rticolele de presă referitoare

la reclamanta I.D.V. au fost publicate de pârâta SC C.M. SRL cu acordul reclamantei

și pe baza informațiilor comunicate de aceasta, astfel încât nu sunt îndeplinite

condițiile angajării răspunderii civile delictuale în baza art. 998 - 999 C. civ.

Astfel, reclamanta a susținut

că pârâta a încălcat prevederile art. 88 alin. (1), art. 94, art. 96 lit. c),

art. 98 alin. (1), lit. a), b), c), g), h) din Legea nr. 8/1996 legea dreptului

de autor, încălcarea art. 5 și art. 6 lit. c) și f) din Legea nr. 148/2000 privind

publicitatea, art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001

legea protecției datelor cu caracter personal, art. 30 alin. (6) și art. 31

alin. (4) din Constituția României, prin publicarea imaginii sale și ale unor date

cu caracter personal, fără a avea acordul său, atât într-un video-clip publicitar

difuzat pe posturile TV în datele de 7 și 10 decembrie 2008, cât și în articolele

din data de 08 decembrie 2008, 11 decembrie 2008, 09 ianuarie 2009, 19 iunie 2009

și 22 iunie 2009 ale cotidianului C.

Sub acest aspect, referitor

la fotografiile și înregistrările video conținând imaginea reclamantei, care au

apărut în spoturile publicitare și în articolele revistei menționate, tribunalul

a reținut că acestea provin de la organizatorul casting-ului la care reclamanta

a participat la data de 01 decembrie 2008, în vederea selecționării de actori pentru

filme pentru adulți.

Totodată, s-a constatat

că înainte de a susține casting-ul, reclamanta a încheiat o convenție cu organizatorul

evenimentului, prin care ceda dreptul exclusiv și irevocabil, fără restricții, de

a crea, copia, folosi, edita, modifica, publica, ceda, autoriza și distribui materialul

video, film și/sau foto efectuat, precum și drepturile exclusive care decurg din

publicarea imaginilor foto sau video în orice tip de publicație sau suport.

În aceste circumstanțe,

prima instanță a apreciat că nu se poate reține că fotografiile ar fi fost făcute,

astfel cum a susținut reclamanta, de către prepuși ai pârâtei, fără știrea și acordul

său și nici nu au fost făcute publice prin încălcarea drepturilor sale. Aceasta,

cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta a recunoscut că a participat la casting-ul

din data de 01 decembrie 2008 organizat în vederea selecționării de actori pentru

filme pentru adulți, situație în care echipa firmei organizatoare a efectuat o serie

de fotografii și filmări ale reclamantei în ipostaze specifice caracterului casting-ului.

În privința datelor cu

caracter personal, acestea și detalii legate de căsătoria reclamantei, în trecut,

cu o persoană publică, au fost puse la dispoziția unui reporter C. de către reclamantă,

fapt confirmat în cuprinsul motivelor cererii înregistrate sub nr. 44291/3/2009,

în care reclamanta confirmă că a avut cunoștință despre calitatea de ziarist a interlocutorului

său, acesta fiind motivul pentru care a fost de acord să-i dezvăluie informații

despre persoana și viața sa. Ulterior, reclamanta a transmis reporterului respectiv

un document, din care reiese numele purtat de aceasta la data căsătoriei și în urma

divorțului de soțul său M.N., scopul urmărit prin dezvăluirea acestor informații

fiind în mod evident acela de a-și face publicitate.

În acest context, tribunalul

a apreciat că sunt justificate apărările pârâtei, conform cărora prin publicarea

imaginii și a datelor personale ale reclamantei în cuprinsul articolelor și spoturilor

publicitare menționate, pârâta nu a încălcat nicio normă a dreptului obiectiv ori

un drept subiectiv aparținând reclamantei, exercitând numai dreptul fundamental,

consacrat de art. 30 din Constituție și art. 10 din Convenția europeană a drepturilor

omului, și anume dreptul la liberă exprimare.

Ca urmare, publicarea

unor articole într-o revistă, conținând informații despre persoane publice, respectiv

reclamanta și fostul său soț, date care au fost dezvăluite de aceasta, ceea ce implică

acordul său, nu reprezintă fapte ilicite, de natură a conduce la angajarea răspunderii

civile delictuale a pârâtei, ci constituie expresia exercitării normale a dreptului

pârâtei la liberă exprimare.

Prima instanță a mai apreciat

că reclamanta nu a probat nici prejudiciul pretins a-i fi fost cauzat prin publicarea

imaginii și datelor personale în articolele incriminate, neadministrând dovezi care

să demonstreze că i-a fost creată o imagine defavorabilă, prin prezentarea unor

fapte care nu corespund realității, că au fost dezvăluite fapte/acte/afirmații ale

reclamantei care ar putea-o expune unei sancțiuni civile/penale ori de altă natură

sau oprobriului public, că a fost defăimată prin interpretarea unor fapte cu rea-credință

și cu scopul de a o discredita în ochii opiniei publice.

Inexistența condițiilor

răspunderii civile delictuale reprezentate de fapta ilicită și prejudiciu, determină

neîndeplinirea cerinței legăturii de cauzalitate, în timp ce cu privire la vinovăție,

se constată în speță absența intenției de a discredita, precum și a încălcării drepturilor

subiective ale reclamantei.

Pentru considerentele

evocate, tribunalul a respins în întregime acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a formulat apel, pe care nu l-a motivat, situație în care instanța de

apel l-a analizat în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă

nr. 277A din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut

că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la daune morale pentru încălcarea

art. 88 alin. (1), art. 94, art. 96 lit. c), art. 98 alin. (1), lit. a), b),

c), g), h) din Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor, încălcarea art. 5 și art.

6 lit. c) și f) din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, art. 1 alin. (1),

art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001 legea protecției datelor cu caracter

personal, art. 30 alin. (6) și art. 31 alin. (4) din Constituția României, susținând

că pârâta s-ar face vinovată de difuzarea imaginii sale, fără acceptul său, în două

spoturi publicitare difuzate în datele de 7 și 10 decembrie 2008, precum și de publicarea

a 3 fotografii în poziții indecente în R.C. și atașate articolelor publicate în

zilele de 8 și 11 decembrie 2008, 9 ianuarie, 19 iunie și 22 iunie 2009.

S-a apreciat că situația

de fapt reținută de prima instanță este conformă probelor administrate în cauză,

din care rezultă că reclamanta s-a prezentat în data de 1 decembrie 2008 la un casting

pentru filme destinate adulților, ocazie cu care a fost fotografiată și filmată

de organizatorii evenimentului și, totodată, a completat și semnat declarația prin

care a cedat către SC V. SRL, reprezentanților săi legali, moștenitorilor săi și

celor care posedă permisiunea lui ca părți autorizate „dreptul exclusiv și irevocabil,

fără restricții de a crea, copia, folosi, refolosi, edita, modifica, publica, autoriza,

ceda și distribui materialul video, film sau/și foto, cu sau fără sunet din care

fac parte integral sau parțial numit „imagini publicate” material exact sau distorsionat

în caracter sau forma fără restricții de schimbare sau transformare în conexiune

cu numele meu, un nume fictiv, nume de scena sau chiar fără nume” pct. 1 lit. a),

„drepturile exclusive ce decurg din publicarea imaginilor video sau foto în orice

tip de publicație, revistă, ziar, copertă sau media pe suport analogic sau digital

(CD, DVD, CDV) transmisie televizată, transmisie prin satelit sau prin orice alt

mijloc tehnologic existent în acest moment cât și în viitor în lume, pe site-uri

de internet cu sau fără plată, world wide web, e-mail, rețea de calculatoare, distribuție

și reproducere digitală în scop ilustrativ, promoție, artă, publicitate și comerț,

pct. 1 lit. b), precum și „orice drept pe care l-ar avea pentru a examina sau aproba

materialul finit și va fi de acord cu forma și aspectul imaginilor video sau foto,

spre a fi publicate, chiar în condițiile în care imaginea este distorsionată intenționat

sau nu.”

Pe de altă parte, între

SC V. SRL și SC C.M. SRL a fost încheiat contractul aflat la dosarul tribunalului,

prin care SC V. SRL a autorizat SC C.M. SRL să publice informații despre vedete,

materiale video, filme, fotografii asupra cărora SC V. SRL invocă un drept de autor.

Prin urmare, instanța

de apel a constatat că SC C.M. SRL a avut autorizarea SC V. SRL pentru publicarea

materialelor video, filmelor și fotografiilor.

De asemenea, din extrasul

corespondentei electronice depus la dosarul de fond, instanța de apel a apreciat

că rezultă că reclamanta a pus la dispoziția unei persoane date privind prima sa

căsătorie, iar din copia cererii de chemare în judecată ce face obiectul altui dosar,

rezultă că aceasta a dezvăluit telefonic date personale aceleiași persoane, persoană

cu privire la care a cunoscut faptul ca este reporter la publicația C.

Ca atare, curtea de apel

a constatat că în mod corect prima instanța a reținut că datele și imaginile privind-o

pe reclamantă au fost publicate de pârâtă cu acordul acesteia, exprimat prin punerea

la dispoziția unui reporter în mod direct a unor date cu caracter personal sau prin

semnarea declarației de cedare a drepturilor către SC V. SRL, situație în care nu

poate fi reținut caracterul ilicit al faptelor imputate pârâtei.

De asemenea, s-a apreciat

că în mod corect a reținut instanța că nu s-a făcut dovada în cauză a producerii

prejudiciului pretins, cu atât mai mult cu cât prevederile de la pct. 11 din declarația

semnată la 1 decembrie 2008 exclud opoziții ale reclamantei referitoare la posibilitatea

punerii sale în „situații jenante/penibile” sau care îi aduc prejudicii morale,

etice ori îi pot afecta viața particulară și/sau cariera.

Drept urmare, Curtea de

Apel a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu sunt întrunite

condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, astfel că, apelul a

fost respins ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

În termen legal, împotriva

acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În preambului motivelor

de recurs, reclamanta susține că nu a beneficiat de un proces echitabil și imparțial,

ci a fost discrimintaă de ambele instanțe, întrucât părțile implicate în această

cauză au fost tratate în funcție de statutul social, favorizându-se partea adversă,

respectiv, pe intimata SC C.M. SRL, care reprezintă presa - a patra putere în stat,

în timp ce recurenta a fost defavorizată pentru considerentul că face parte dintr-o

clasă socială defavorizată și marginalizată -respectiv, actrițe de filme XXX- așa

cum a fost prezentată și mediatizată de către pârâtă; drept urmare, și instanțele

au perceput-o în același mod, tratând-o cu aroganță și lipsă de respect și nesocotindu-i

atât drepturile constituționale cât și pe cele prevăzute de Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, motiv pentru care va depune plângere la C.E.D.O.

de recurentă privește faptul că de la data înregistrării dosarului de apel, respectiv

17 august 2011 și până la primul termen de judecată din 08 noiembrie 2011, intimatei

pârâte nu i-a fost comunicat apelul formulat de aceasta, astfel încât, din acest

motiv, cauza a fost amânată la primul termen de judecată în apel, ceea ce, în opinia

recurentei, echivalează cu favorizarea pârâtei care avea interes în tergiversarea

soluționării cauzei; prin urmare, cauza nu a fost amânată pe baza cererii reclamantei

pentru lipsă de apărare.

compunerea completului de judecată care a soluționat apelul său care a inclus un

judecător incompatibil, respectiv, pe d-na jud. G.S. cu al cărei soț, judecătorul

M.S. de la, secția I penală, a Tribunalului București, recurenta este în relații

de dușmănie, întrucât acesta a fost președintele completului de judecată care a

soluționat o altă cauză a sa în care doi salariați ai intimatei aveau calitatea

de intimați; împotriva d-lui jud. M.S., recurenta susține că a formulat plângere

la Consiliul Superior al Magistraturii în cursul anului 2010, astfel că, presupune

că s-a realizat trafic de influență în cauza sa, întrucât este prea mare coincidența

ca în două cauze având aproximativ aceleași parți, judecata să se realizeze de doi

judecători (soț și soție), cu unul dintre aceștia recurenta fiind în relații de

dușmănie, ambele acțiuni fiindu-i respinse.

Recurenta mai arată că

întrucât la cele două termene de judecată din apel nu a fost prezentă, nu a putut

formula cerere de recuzare în temeiul art. 27 pct. 9 C. proc. civ., iar pe de altă

parte, consideră că d-na jud. ar fi trebuit să se abțină.

care o formulează privește încălcarea dreptului său la apărare prin graba instanței

de a se pronunța încă de la al doilea termen de judecată, fără să se țină cont de

faptul că a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul din 06

decembrie 2011, fapt dovedit de cele patru citații anexate la cererea de amânare

formulată, care demonstrau că în acea zi trebuia să fie prezentă în fața altei instanțe

de judecată, respectiv la Tribunalul București.

Respingerea cererii sale

cu motivarea că avea posibilitatea angajării unui apărător este netemeinică întrucât

angajarea unui avovat ține de liberul său arbitru, cât și de posibilitățile sale

financiare limitate și nu constituie o obligație legală, de vreme ce acordarea unei

amânări în cazuri justificate intră în atribuția instanței de judecată și constituie

un drept al său ce i-a fost încălcat cu bună știința și cu scopul de a se da o sentință

în favoarea părții adverse.

pronunțat asupra unui apel pe care reclamanta nu l-a motivat, sens în care s-a prevalat

de dispozițiile art. 287 alin. (2) coroborat cu art. 134 C. proc. civ, astfel încât

Curtea de Apel nu era în măsură să aprecieze dacă acest apel era întemeiat sau nu.

Faptul că instanța a acceptat

obiecțiunile apărătorului intimatei, care s-a opus la o nouă amânare în condițiile

în care acesta se prezenta pentru prima dată în fața instanței, dovedește ca instanta

a discriminat-o pe reclamantă, mai susține aceasta, favorizând-o astfel pe intimată

și nesocotind drepturile procesuale și constituționale ale reclamantei.

observat nepronunțarea primei instanțe asupra tuturor faptelor ilicite imputate

pârâtei, ceea ce ar fi fost de natură a atrage casarea sentinței apelate; astfel,

nu au fost analizate încălcarea Legii nr. 677/2001 privind protecția datelor cu

caracter personal (publicarea imaginii sale în presă), cât și încălcarea Legii

nr. 48/2000 privind publicitatea; pe de altă parte, prima instanță nici nu a motivat

respingerea capătului 3 din acțiune prin care solicita obligarea intimatei de a

șterge fotografiile cu imaginea recurentei publicate de intimată în format electronic

pe site-ul ww.

Recurenta dezvoltă și

o serie de critici împotriva sentinței tribunalului:

nerespectarea principiului contradictorialității pe toată perioada procesului, întrucât

la fiecare dintre cele 5 termene de judecată (la care președinte a fost d-na jud.

M.S.), nu i s-a permis să dea replici apărătorului intimatei, să formuleze cereri

sau să-și exprime punctul de vedere, nu era lăsată să vorbească, în timp ce partea

adversă a fost favorizată din acest punct de vedere, profitându-se de faptul că

nu avea apărător și nici cunoștințe juridice temeinice, instanța omițând că avea

obligația nu numai să o sprijine pe reclamantă, dar și de a afla adevărul care ar

fi condus la dezlegarea pricinii.

Favorizarea intimatei

printr-o serie de acțiuni potrivnice mie.

inegalitatea armelor, întrucât intimatei i s-au admis toate probele solicitate,

în timp ce reclamantei nu numai că i-au fost respinse o serie de probe solicitate,

dar s-a „omis" să se menționeze într-o încheiere de ședință cererea sa de a

se obliga pârâta să depună în instanță mai multe înscrisuri; din acest motiv, a

formulat cerere de recuzare a președintelui de complet, cererea care a fost respinsă,

pentru ca în final d-na jud. M.S. sa se pensioneze la cerere (împotriva căreia,

de altfel a formulat plângere la Curtea Superioara a Magistraturii dar și plângere

penală), iar completul de judecată s-a schimbat de la sine, cee ce s-ar fi putut

întâmpla prin admiterea recuzării formulate.

că prima instanță a pronunțat sentința la data de 18 martie 2011, termen la care

apărătorul pârâtei a prezentat în instanță o serie de probe cu înscrisuri, și anume

înscrisurile pe care le solicitase reclamanta anterior și care ar fi trebuit să-i

fie comunicate, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că pronunțarea s-a dat în absența

sa, în loc să se amâne cauza pentru a lua la cunoștință aceste înscrisuri, care

astfel au devenit inutile cauzei.

pronunțat asupra tuturor faptelor ilicite pe care le-a reclamat prin formularea

cererii de chemare în judecată, astfel încât două din trei fapte ilicite nu au fost

analizate, anume: încălcarea Legii nr. 677/2001 (publicarea neautorizată a imaginii

sale), cât și încălcarea Legii nr. 148/2000 privind utilizarea neautorizată a imaginii

sale în două clipuri publicitare difuzate de către pârâtă pe mai multe posturi de

televiziune în zilele de 7 și 10 decembrie 2008.

Cu toate că la dosarul

cauzei se afla un CD cu cele două clipuri publicitare difuzate de către pârâtă care

demonstrează clar că aceasta a încălcat prevederile art. 5 și 6 lit. c) și f) din

Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, instanța nu s-a pronunțat pe acest capăt

de cerere, iar în ceea ce privește încălcarea art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter personal, instanța

a făcut referire doar la datele personale ale reclamantei (care fac obiectul unei

alte acțiuni), limitându-se doar la a preciza că imaginea sa a fost publicată în

baza acordului încheiat între reclamantă și organizatorul castingului, fără a ține

seama de drepturile pe care le are conform legilor menționate.

În plus, recurenta mai

arată că prima instanță nu a observat nulitatea convenției dintre aceasta și organizatorul

castingului.

Sentința pronunțată este

netemeinică întrucât deși se face referire la declarația sa de cedare a drepturilor

de autor încheiată între reclamantă și organizatorul castingului, instanța nu a

ținut cont de mai multe aspecte, și anume: că la data introducerii acțiunii reclamanta

nu era în posesia unui exemplar al acestei declarații al cărei cuprins nu îi era

cunoscut, de conținutul înscrisului luând cunoștință în instanță prin depunera lui

la dosar de apărătorul intimatei.

Se mai arată de către

recurentă că această declarație de cedare a drepturilor sale de autor îi încalcă

drepturile morale prevăzute de art. 10 lit. d) coroborate cu art. 96 lit. c) din

Legea nr. 8/1996, situație în care convenția încheiată cu organizatorul castingului

este lovită de nulitate.

Fotografiile publicate

în R.C., format tipărit și electronic poartă pe diagonala emblema C., și nu V.,

ceea ce, în opinia recurentei, presupune ca acestea au fost realizate de revistă,

or, dacă acestea ar fi fost obținute de la organizator, aveau înscrise pe ele sursa

care era de fapt autorul și proprietarul de drept al fotografiilor.

De altfel, într-un răspuns

la interogatoriu, intimata a recunoscut că a trimis la castingul organizat în data

de 01 decembrie 2008 pe numitul V.N., reporter al acesteia, fiind greu de presupus

că acesta împreună cu colegii săi nu au avut asupra lor și aparate de fotografiat

ca orice paparazzi, ceea ce confirmă afirmațiile sale din acțiune, în sensul că

aceștia au fotografiat-o în timpul prestației. Faptul ca intimata a prezentat instanței

un acord media între aceasta și organizatorul castingului prin care ultimul se angaja

să-i pună la dispoziție informații și fotografii despre vedetele agenției, nu este

concludent, în opinia recurentei, întrucât acest acord putea fi încheiat chiar cu

puțin timp înainte de a fi prezentat în instanță ca probă, atât timp cât instanța

nu a cerut și originalul acestui document aflat la ambele părți (intimată și organizatorul

castingului).

Pe de altă parte, orice

document încheiat de către o societate comercială se înregistrează în registrul

de intrări, iar acordul media în cauză nu poartă un număr de înregistrare la data

când se presupune ca a fost încheiat.

capătului 3 din acțiune.

De asemenea, recurenta

susține că soluția primei instanțe este netemenică și pentru aceea că instanța nu

s-a pronunțat pe capătul de cerere privind obligarea intimatei de a șterge fotografiile

publicate în format electronic pe site-ul WW. unde se fală de mai bine de 3 ani,

fiind în continuare supusă oprobriului public din cauza modului indecent în care

este prezentată.

În plus, respingerea cererii

sale privind acordarea de daune morale nu se află în corelație cu respingerea sau

admiterea acestui capăt de cerere, iar recurenta consideră că a fost umilită a doua

oară de către o instanță în fața căreia s-a prezentat pentru a-și găsi dreptatea,

iar nu pentru o nouă umilință.

și motive străine de cauză.

Recurenta arată că în

conformitate cu prevederile art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 a solicitat

instanței ca intimata să prezinte documente contabile din care să reiasă incasările

acesteia din datele de 8 și 11 decembrie 2008, 9 ianuarie 2009, 19 și 22 iunie 2009,

date la care au fost publicate fotografiile cu reclamanta și de pe urma cărora a

realizat beneficii necuvenite; or, în loc ca intimata să prezinte file din registrul

de încasări de la datele respective, aceasta a prezentat un bilanț contabil stufos,

compus din mai multe file, documente ce nu ar fi putut fi deslușite decât de un

expert contabil, însă reclamanta nu a fost în măsură să solicite această probă,

întrucât la data la care au fost înfățișate documentele, reclamanta eu nu era prezentă

în instanță, iar cauza nu a fost amânată pentru a avea posibilitatea să ia cunoștință

de cuprinsul lor.

Prima instanță motivează

respingerea acțiunii pe baza unor argumente ce nu au legătură cu cauza; astfel,

se face referire la „articole de presă publicate cu acordul reclamantei”, precum

și la „date cu caracter personal puse la dispoziția unui reporter C. de către reclamantă”,

aspecte ce nu fac obiectul cauzei de față, ci al unei alte pricini separate.

Recurenta consideră că

publicarea celor două videoclipuri publicitare cât și a fotografiilor ce o reprezintă

în poziții indecente la un eveniment privat, o îndreptățesc să obțină daunele morale

solicitate, întrucât faptele ilicite comise de către intimată s-au repercutat asupra

imaginii sale publice și au condus la o deteriorare a stării sale de sănătate, ceea

ce este demonstrat prin documentele medicale ce atestă că suferința sa cardiacă

s-a deteriorat atât de mult, încât a fost încadrată într-un grad de handicap accentuat,

și în final, pe fond de stres a suferit o intervenție chirurgicală pe cord; de asemenea,

punerea la dispoziția publicului cititor a imaginilor sale a condus la deteriorarea

raporturilor interumane cu familia, cunoscuții, vecinii, împiedicându-o, totodată,

să-și găsească un loc de muncă.

În consecință, intimata

a contribuit la deteriorarea imaginii recurentei, iar instanța i-a nesocotit drepturile

constituționale prevăzute de art. 30 alin. (6) și art. 31 alin. (4) din Constituția

României, invocându-se în sentință libertatea de exprimare a intimatei. Or, conform

art. 16 alin. (2) din Constituția României, nimeni nu este mai presus de lege, și

așa cum intimata are dreptul la liberă exprimare, și recurenta își afirmă dreptul

la protejarea imaginii sale publice, cu atât mai mult cu cât nu a dorit ca imaginile

fotografice făcute fără acordul meu, să fie publicate într-o revistă de scandal.

Intimata pârâtă nu a formulat

întâmpinare la motivele de recurs, depunând însă dovada schimbării sale de denumire

din SC C.M. SRL în SC W.P. SRL, conform Hotărârii Adunării generale nr. A1., mențiune

efectuată în evidențele de le Registrul Comețului, astfel cum reiese din ceritificatul

O.N.R.C. de înregistrare mențiuni nr. 636038 din 22 mai 2012 și Rezoluției O.N.R.C.

nr. 547635 din 24 mai 2012.

Nu s-au admnistrat alte

înscrisuri în această etapă procesuală.

La termenul de azi, în

ședință publică, intimata pârâtă, prin apărătorul său, a invocat excepția nulității

recursului, în susținerea căreia a arătat că motivele dezvoltate de recurenta reclamantă

nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. și nici în ipotezele de la art. 304 pct. 7 și 8 pe care recurenta și-a

întemeiat recursul.

Înalta Curte urmează a

respinge ca neîntemeiată excepția invocată, date fiind prevederile art. 306

alin. (3) C. proc. civ, întrucât, astfel cum se va detalia în analiza criticilor

formulate, unele dintre criticile dezvoltate de recurentă sunt susceptibile de încadrare

în dispozițiile art. 304, chiar dacă nu în ipotezele de recurs indicate de recurentă

- pct. 7 și 9 -, astfel că acestea vor fi recalificate, dacă este cazul.

Recursul formulat este

nefondat, pentru cele ce urmează.

generică susținută de recurentă cu privire la procedura derulată atât în fața primei

instnțe, cât și a celei de apel, Înalta Curte constată că ipoteza discriminării

nu poate fi reținută (critică ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sanțiunea

nulității de art. 105 alin. (2), principiul independenței și imparțialității constituind

o regulă fundamentală a procedurii judiciare).

În primul rând, pentru

a se invoca discriminarea, cel ce se pretinde victima unei astfel de conduite a

autorităților, trebuie să indice o situația identică sau similară în care o altă

persoană s-ar fi aflat și căreia, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, instanța

(în acest caz) i-a acordat un tratament mai favorabil; or, o atare premisă nu a

fost susținută de către recurentă.

Pe de altă parte, cu titlu

general, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut aplicarea normelor de

drept procesual incidente în cauză și a analizat pricina potrivit dispozițiior de

drept material invocate de reclamantă și pretins incidente în speță, soluționând

calea de atac în limitele devoluțiunii ce decurg din observarea dispozițiilor

art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în mod independent și imparțial.

este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta

pretinzând încălcarea normelor referitoare la compunerea completului de judecată,

anume, cele prevăzute de art. 24 (invocându-se incompatibilitatea d-nei jud. G.S.)

și art. 27 pct. 9 C. proc. civ.

Nici aceasta însă nu este

fondată.

Astfel, incidența

art. 24 C. proc. civ. nu poate fi luată în considerare, având în vedere premisele

normei - participarea judecătorului la pronunțarea soluției într-o etapă procesuală

anterioară, legea interzicând judecătorului de a face parte din completul învestit

cu soluționarea căii de atac împotriva acelei hotărâri sau în cazul rejudecării

după casare, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Pe de altă parte, invocarea

dispozițiilor art. 27 pct. 9 C. proc. civ. referitor la unul dintre membri completului

învestit cu soluționarea apelului nu poate fi invocată direct în recurs, remediul

procesual pentru o atare susținere fiind acela al unei cereri de recuzare ce se

formulează în fața completului din care face parte judecătorul recuzat; de asemenea,

sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei privind absența sa la termenele

de judecată acordate în dosarul de apel, date fiind obligațiile sale procesuale

înscrise imperativ în dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.: „Părțile au

îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului:

De asemenea, ele au obligația să îndeplinească acele de procedură în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile

procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să își probeze pretențiile

și apărările.”

Totodată, recurenta nu

arată la ce moment a adus la cunoștința instanței de apel despre împrejurarea presupusei

vrăjmășii în care susține că se află cu un membru al familiei unuia dintre judecătorii

apelului său, pentru a intra în discuție prevederea de la art. 25 C. proc. civ.,

în condițiile în care nu a formulat cerere de recuzare și nici nu a invocat printr-o

altă petiție la dosar o astfel de împrejurare.

a dreptului la apărare (obiect al celui de-al treilea motiv de recurs), reprezintă,

din nou, o critică susceptibilă, în principiu, de analizare pe temeiul art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Și această critică se

impune a fi înlăturată.

Înalta Curte constată

că instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. a dispus

amânarea soluționării apelului pentru lipsă de apărare al solicitarea apelantei

reclamante la termenul din 8 noiembrie 2011, cât și pentru comunicarea cererii de

apel către intimată la sediul său social.

În aceste condiții, este

excesiv a se susține că o nouă cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare,

susținută cu anexarea unor citații emise de alte instanțe pentru același termen

(6 decembrie 2011) în alte cauze ale apelantei, este de natură a încălca dreptul

la apărare al recurentei, pentru că dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc.

civ. sunt imperative în sensul că instanța de judecată va putea acorda un singur

termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

Instanța de apel în mod

corect a indicat apelantei remediul pe care îl avea la îndemână, anume acela de

a-și fi angajat apărător; în plus, Înalta Curte constată că apelanta avea posibilitatea

de a recurge la acordarea unei procuri judiciare unei alte persoane decât încheierea

cu un avocat a unui contract de asistență juridică sau reprezentare; mai mult decât

atât, prezența sa în fața instanței de apel nu era obligatorie, iar o conduită procesuală

diligentă i-ar fi permis să depună motivele apelului „până la prima zi de înfățișare

din apel” sens în care prevede art. 287 alin. (2), iar nu chiar la prima zi de înfățișare

(momentul limită prevăzut de normă).

este una de ordin procedural, astfel că poate fi analizată pe temeiul motivului

de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în condițiile

în care art. 292 alin. (2) C. proc. civ. prevede că. „În cazul în care apelul nu

se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace

de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza

celor invocate la prima instanță.”

Așa cum s-a arătat și

anterior, apelul se motivează până la prima zi de înfățișare în fața instanței de

apel, iar prima zi de înfățișare, astfel cum este prevăzută de art. 134 C.

proc. civ., a fost cea de la termenul din 6 decembrie 2011, ca urmare a respingerii

noii cereri de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apelantei,

circumscrisă aceleiași noțiuni de lipsă de apărare, în condițiile în care prezența

părților în fața instanței civile nu este obligatorie, ca regulă (aplicabilă și

în speță).

Prin urmare, soluționarea

apelului în baza arat. 292 alin. (2) C. proc. civ. nu a fost determinată de opunerea

intimatei la o nouă amânare, ci de conduita omisivă a apelantei reclamante de a

proceda la motivarea căii de atac înăuntrul termenului procedural, după cum o soluție

de aplicare de către instanță, conform obligațiilor legale statuate prin art. 129

alin. (4) și (5) C. proc. civ., a unei dispoziții procedurale imperative nu poate

primi calificarea de favorizare a părții adverse și aplicarea unui tratament discriminatoriu

părții aflate în culpă și astfel sancționate.

instanța de apel nu a observat nepronunțarea primei instanțe asupra tuturor faptelor

ilicite imputate pârâtei: încălcarea Legii nr. 677/2001 și a Legii nr. 48/2000;

și acest motiv de recurs este susceptibil de încadrare în prevederile art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că această critică nu poate fi formulată în ipoteza apelului devolutiv reglementat

de art. 292 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acest motiv, dacă ar fi real, ar fi

de natură să aducă o vătămare părții a cărei cerere nu a fost analizată; ca atare,

invocarea acestei nulități virtuale nu se poate realiza din oficiu, ci numai de

partea care are interes să o invoce, astfel cum prevede art. 108 alin. (2) C.

proc. civ., iar modalitatea de invocare de către recurentă era formularea unor critici

în apel cu un atare conținut.

Instanța învestită cu

judecata unui apel devolutiv în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. nu poate

soluționa decât ceea ce face obiectul celor dezlegate de prima instanță, neputând

să valorifice decât motive de ordine publică în condițiile art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., iar nu și de ordine privată.

Pe de altă parte, instanța

de apel este ținută de observarea celor două limite ale devoluțiunii în apel, reguli

incidente în mod cumulativ:

tantum devolutum quantum apellatum, anume să judece

în limitele criticilor

formulate prin motivele de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra

tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar

cu privire la acelea criticate de apelant, regulă aplicabilă în cazul unui apel

motivat; în ipoteza apelului nemotivat, ea nu este incidentă, date fiind dispozițiile

art. 292 alin. (2) C. proc. civ.; în aceeași măsură, este aplicabilă și limita stabilită

prin regula tantum devolutum quantum judicatum - în apel nu se poate soluționa decât

ceea ce a judecat prima instanță.

În ce privește criticile

formulate de recurentă în mod explicit și neechivoc împotriva sentinței tribunalului

(motivele 1-6, astfel cum au fost grupate de instanță), Înalta Curte urmează a constata

inadmisibilitatea acestora, întrucât sunt invocate omisso medio, obiectul recursului

fiind hotărârea recurată, iar nu sentința tribunalului ce putea fi criticată doar

pe calea apelului; instanței de recurs nu îi este permis să cenzureze în mod direct,

nemijlocit hotărârea primei instanțe (susceptibilă de apel), ci doar prin prisma

dezlegărilor date de instanța de apel.

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat

de reclamanta I.D.V. împotriva deciziei nr. 277A din 6 decembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 noiembrie 2012.