ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6812/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamanții V.M., V.C.A. și B.D.V., în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța, Municipiul Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța, au solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilele situate în Constanța, str. MB, care formează un singur corp de casă, în Constanța, b-dul T, construcție și în Constanța, str. MV, format din construcție și teren în suprafață de 102 mp. Reclamanții au arătat că sunt moștenitorii numitului A.V.H., în calitate de nepoți și au dobândit pe această cale dreptul de proprietate asupra celor trei imobile revendicate care au aparținut autorului lor și care în mod greșit au fost naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Imobilul din str. MV a fost dobândit prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 860/1904, transcris la Grefa Tribunalului Constanța, de către H.V., iar celelalte două, în indiviziune, de autorul lor și fratele acestuia, prin Actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 408/1911 - imobilul din b-dul T - și nr. 2602/1920 - imobilul din str. MB. Printr-un act de partaj voluntar încheiat ulterior de cei doi frați, cele două imobile au fost atribuite în natură autorului reclamanților. Pe numele căruia au și fost naționalizate, însă cu încălcarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950, deoarece acesta era meseriaș și nu comerciant. În susținerea acțiunii s-au depus la dosar: Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2602 din 29 septembrie 1920 la Tribunalul județului Constanța prin care G.V.

și H.V. au cumpărat imobilul situat în Constanța, str. MM, compus din două prăvălii la parter și două prăvălii la etaj, actul de veșnică vânzare autentificat sub nr. 408 din 15 martie 1911 la Tribunalul județului Constanța prin care frații Grigore și H.V. au cumpărat imobilul situat în Constanța, Piața I., compus din prăvălie, pivniță, la etaj casă de locuit cu patru încăperi și mansardă; copie eliberată de Arhivele Naționale din Registrul de transcrieri conform căreia sub nr. 512/20107.1904 a fost transcris actul prin care V.C. a cumpărat 2/3 din imobilul compus dintr-o casă și teren de 102 mp, foaia de date pentru Cartea funciară privind imobilul din Constanța, str. MV, care figura înscris pe numele proprietarului V.C.

și era compus din 149 mp teren și construcție, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17 noiembrie 1925 încheiat între G.V. și H.V. prin care s-au atribuit în deplină proprietate lui H.V. imobilele din Constanța, Piața I. și cel din Constanța, str. MM, Certificatul de calitate de moștenitor nr. 219/1998, acte de stare civilă, Adresele nr. 40215/1998 ale Primăriei Municipiului Constanța - Direcția Patrimoniu - privind situația juridică și urbanistică a celor trei imobile, acte referitoare la ocupația autorului reclamanților pentru dovedirea căreia s-au audiat și martorii M.F. și G.A. Având în vedere că din actele dosarului rezultă că autorul reclamanților deținea doar cota indiviză de 2/3 din imobilul situat în Constanța, str. MV, din oficiu s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pentru acest bun.

Prin Sentința civilă nr. 1030 din 10 decembrie 1999, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții V.M., V.C.A. și B.V. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, M.G. și C.A. și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, b-dul T, compus din construcție formată din subsol, parter, etaj și pod. Au fost obligați pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, b-dul T, compus din două corpuri de construcție, respectiv cel de la nr. 3, format din beci, parter, două etaje și mansardă și cel de la nr. 1, format din parter și etaj.

A fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la imobilul situat în Constanța, str. MV, compus din teren în suprafață de 102 mp și construcție. A fost respinsă acțiunea având ca obiect revendicarea imobilului anterior menționat, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții cu Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2602 din 29 septembrie 1920 și sub nr. 408 din 15 martie 1911 au făcut dovada că G.V. și H.V. au dobândit în proprietate imobilele situate în Constanța, str. MB și respectiv, b-dul T. Prin Actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17 noiembrie 1925, transcris sub nr. 3306/1925 la Grefa Tribunalului Constanța, frații G. și H.V.

au stabilit asupra modalității de împărțire a imobilelor menționate, în sensul atribuirii acestora către autorul reclamanților V.H. Reclamanții, cu acte de stare civilă și certificate de moștenitor, au făcut dovada că sunt moștenitorii lui V.H. Imobilele menționate au fost expropriate și trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. Întrucât autorul lor se încadra în categoriile sociale exceptate de la naționalizare prevăzute la art. 2 din Decretul 92/1950, instanța a reținut că au fost preluate abuziv imobilele menționate, și, în baza art. 480 C. civ. a obligat pârâții să le lase reclamanților în deplină proprietate și posesie aceste imobile. Cu privire la imobilul situat în Constanța, str. MV, compus din teren în suprafață de 102 mp și construcție, instanța a reținut că un coproprietar nu poate să revendice de la un terț bunul asupra căruia nu are un drept exclusiv.

Imobilul trebuia revendicat de toți moștenitorii întrucât reclamanții au o cotă ideală nedeterminată în materialitatea sa, și astfel, a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru acest imobil. Prin Decizia nr. 297/C din 14 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 25/36/2000 Curtea de Apel Constanța a admis apelurile formulate de reclamanții V.M., V.C.A., pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, pârâta R.A. Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor - prin D.G.F.P. Constanța, pârâta M.G., și pârâtul C.A. și continuat de moștenitorii acestuia C.I., C.A.V. și B.R. - împotriva Sentinței civile nr. 1030 din 10 decembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în Dosarul nr. 5229/1998, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

În cauză, reclamanții au dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în Constanța, b-dul T, str. MB și str. MV, județul Constanța. Instanța de fond, soluționând acțiunea în revendicare, a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilele situate în Constanța, b-dul T și respectiv, str. MB, respingând ca inadmisibilă revendicarea imobilului situat în Constanța, str. MV, județul Constanța. În mod greșit instanța de apel a respins ca inadmisibilă revendicarea imobilului din Constanța, str. MV întrucât a fost încălcată regula unanimității, acțiunea nefiind introdusă de toți coproprietarii. Regula unanimității invocată de către instanța de fond nu doar a împiedicat reclamanții să beneficieze de examinarea temeiniciei acțiunii lor din partea instanței de judecată.

În realitate, ținând cont de circumstanțele deosebite ale speței și în special de data naționalizării și de dificultățile ce decurg pentru a identifica toți moștenitorii pentru a se alătura acțiunii lor, ea reprezintă un obstacol de nedepășit pentru orice tentativă viitoare de revendicare a bunului indiviz. Respingându-se ca inadmisibil capătul de cerere privind revendicarea imobilului situat în Constanța, str. MV, s-a constatat că Tribunalul Constanța a rezolvat procesul privitor la acest imobil fără a intra în cercetarea fondului, motiv care a atras desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Soluționând cauza în rejudecare, Tribunalul Constanța a pronunțat Sentința civilă nr. 3248 din 31 mai 2011 prin care a admis acțiunea formulată de reclamanții V.M., V.C.A.

și B.D.V. în contradictoriu cu Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, M.G., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, C.V., C.I. și B.R. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Constanța, b-dul. T, județul Constanța, compus din construcție formată din subsol, parter, etaj și pod. Au fost obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și R.A.E.D.P.P.

Constanța să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Constanța, b-dul T, compus din 2 corpuri de construcție, respectiv cel de la nr. 3, format din beci, parter, 2 etaje și mansardă și cel de la nr. 1 format din parter și etaj. A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la imobilul situat în Constanța, str. MV compus din teren în suprafață de 102 mp și construcție. A fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanța. Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie cota de 2/3 din imobilul situat în Constanța, str. MV compus din teren în suprafață de 102 mp și construcție.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în rejudecare - a reținut că, urmarea respingerii excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare cu privire la imobilul situat în Constanța, str. MV compus din teren în suprafață de 102 mp și construcție, acțiunea în revendicare a fost analizată cu privire doar la cota de 2/3, întrucât, astfel cum rezultă din copia eliberată de Arhivele Naționale după registrul de transcrieri se atestă că prin actul transcris sub nr. 512 din 20 iulie 1904, autorul reclamanților a cumpărat doar cota de 2/3 din acest imobil menționat. S-a mai reținut că Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesual pasivă de a sta în proces la fel și R.A.E.D.P.P.

Constanța în calitate de administrator al imobilului în litigiu. Cu Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2602 din 29 septembrie 1920 și respectiv 408 din 15 martie 1911, reclamanții făcut dovada că G.V. și H.V. au dobândit proprietatea imobilelor situate în Constanța, str. MB și respectiv b-dul. T. În urma Actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17 noiembrie 1925 transcris sub nr. 3306/1925 la grefa Tribunalului Constanța, frații G. și H.V. au stabilit asupra modalității de împărțire a imobilelor mai sus menționate, în sensul atribuirii acestora către autorul reclamanților V.H. Referitor la imobilul situat în Constanța, str. MV, din copia eliberată de Arhivele Naționale - rezultă că autorul reclamanților a cumpărat în baza Actului transcris sub nr. 512 din 20 iulie 1904, 2/3 din acest imobil (teren în suprafață de 102 mp și construcție).

Imobilele mai sus menționate au fost expropriate și trecute în proprietatea statului conform Decretului nr. 92/1950. Reclamanți în calitate de moștenitori legali ai autorului V.H. - au revendicat cele trei imobile având în vedere că preluarea a fost abuzivă și acesta se încadra în categoriile sociale exceptate de la naționalizare, fiind de profesie zidar, astfel cum rezultă din legitimația eliberată de Consulatul Albaniei. Prin urmare, măsura abuzivă a preluării imobilelor - nu poate avea ca efect consolidarea sau dobândirea unor drepturi de către stat și astfel autorul reclamanților a rămas ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor ce au făcut obiectul naționalizării, drept de proprietate transmis reclamanților prin efectul transmisiunii succesorale legale.

Cele menționate au impus recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților și stabilirea situației anterioare aplicării abuzive a decretului de naționalizare. Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C.V., C.I., B.R., Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și M.G. Apelul declarat de pârâții C.V., C.I. și B.R. nu a fost motivat - Curtea analizându-l numai pe baza celor invocate la instanța de fond conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ. În apelul declarat de pârâta M.G. s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei, că potrivit Sentinței civile nr. 8050 din 21 mai 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă irevocabilă - s-a respins acțiunea în constatarea nulității Contractului de vânzare-cumpărare nr. 886/1997 - reținându-se că este cumpărătoare de bună-credință.

Prin urmare, instanța de fond a omis să analizeze efectul Sentinței civile nr. 8050/2003 și valabilitatea titlului deținut de către apelantă. De asemenea nu a avut în vedere că reclamanții în baza Legii nr. 10/2001 au formulat notificare solicitând măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința referindu-se la faptul că imobilele în litigiu fac parte din domeniul privat al unității-administrativ teritoriale și Statul prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, această calitate revenind unității administrativ-teritoriale care le deține în patrimoniul său, respectiv Municipiul Constanța. În apelul declarat de Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța s-a învederat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii - întrucât reclamantului i-a fost restituită o cotă de 2/3 din imobilul situat în Constanța, str. MV.

Or, în cauză - punerea în posesie se poate face pentru un bun individual determinat și nu pentru o cotă ideală. Conform art. 293 C. proc. civ. - reclamanții au formulat cerere de aderare la apelul formulat de pârâta M.G. - solicitând lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilelor - teren întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la terenul aferent imobilelor situate în Constanța, b-dul. T și strada MB. Prin Decizia nr. 458C din 7 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanța a admis excepția puterii lucrului judecat, în ce privește dreptul reclamantului V.M. pentru cota de 1/3 asupra imobilelor din Constanța, B-dul T și str. MB; lipsa dreptului pentru terenul aferent acestor două imobile; titlul apelanților pârâți C. și M. asupra apartamentelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.

A admis apelurile formulate de pârâți și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins acțiunea reclamanților față de această parte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. A obligat pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța să lase reclamanților V.C.A. și B.D.V. în deplină proprietate și posesie cota de 2/3 din imobilele construcții situate în municipiul Constanța, B-dul T și str. MB, cu excepția spațiilor locative înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. A respins ca nefondată acțiunea reclamanților față de pârâții C.V., C.I., B.R. și M.G. A obligat pârâtul Municipiul Constanța prin Primar să propună acordarea către apelanții-reclamanți V.C.A.

și B.D.V. a despăgubirilor, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în cotă de 2/3, pentru apartamentele înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. A menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate. A respins ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de reclamanții V.M., V.C.A. și B.D.V. Curtea a reținut, referitor la apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, că imobilele revendicate se află în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale - Municipiul Constanța - fapt ce impune a constata că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesual pasivă pentru a sta în proces. Ca atare, a fost respinsă acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Referitor la celelalte apeluri, Curtea a reținut: Reclamanții au făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra celor trei imobile. Din anexa Decretului de naționalizare nr. 92/1950 a rezultat că cele 3 imobile au fost preluate în proprietatea statului în temeiul acestui act normativ, fiind înscrise la nr. 336 pe numele autorului H.V. În mod corect, instanța de fond a reținut că reclamanții se încadrau în categoriile exceptate de la naționalizare prevăzute de art. 11 din Decretul nr. 92/1950, conform căruia nu se naționalizează imobilele proprietatea funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor. Imobilul a trecut în proprietatea statului în condițiile în care autorul reclamanților A.V.H.

făcea parte din categoriile sociale exceptate de la naționalizare, acesta fiind zidar conform legitimației eliberată de Consulatul Albaniei. În concluzie deposedarea a fost abuzivă - fiind încălcate dispozițiile Decretului nr. 92/1950. În cadrul imobilelor revendicate de către reclamanți sunt incluse și cele două locuințe cumpărate de apelanții pârâții-cumpărătorii M.G. și C.A. (după decesul acestuia în cauză fiind introduși moștenitorii și anume C.I., C.V. și B.R.). Cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost contestate în instanță de către reclamanți-solicitând anularea acestora cu motivarea că cei doi cumpărători au fost de rea-credință. În urma soluționării cauzei prin Sentința civilă nr. 8650 din 21 mai 2003, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 97/2004 pronunțată de Tribunalului Constanța - a fost respinsă acțiunea ca nefondată și s-a constatat că pârâții cumpărători sunt de bună-credință.

În speță - prin admiterea acțiunii în revendicare - față de cumpărători s-au încălcat dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - făcând abstracție că titlurile acestora sunt valabile și dețin un bun în sensul Convenției. De asemenea, instanța de fond la soluționarea cauzei a omis faptul că prin Decizia civilă nr. 142/C din 28 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, intrată în puterea lucrului judecat - s-a dispus conform Legii nr. 10/2001 restituirea către reclamantul V.M. - a cotei indivize de 1/3 din imobilele construcție situate în Constanța, str. MB și b-dul. T, cu excepția apartamentelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. Pentru apartamentele înstrăinate conform Legii nr. 112/1995 în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII - a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța să propună acordarea de despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate în cota de 1/3 din valoarea lor.

La soluționarea acțiunii în revendicare trebuia să țină cont de cota indiviză restituită - urmând să restituie cealaltă cotă de 2/3 și nu cele două imobile în integralitatea lor. Nefondată a fost considerată și susținerea apelanților Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța - cu privire la atribuirea în proprietate a reclamanților a cotei de 2/3 din imobilul situat în Constanța, str. MV - întrucât aceștia având o cotă ideală și abstractă care se regăsește fizic în întreg imobilul, nu pot fi puși în posesie. În speță sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 - care prevăd că dreptul de proprietate se poate stabili în cote părți ideale, potrivit dreptului comun și prin acțiunea civilă de ieșire din indiviziune - fiecare coindivizar își primește cota parte.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive: - instanța a dispus acordarea de despăgubiri în temeiul unor dispoziții legale care nu au fost invocate în cererea introductivă de instanță; - instanța nu a motivat respingerea apelurilor formulate de Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța cu privire la atribuirea cotei de 2/3 din imobilul din str. MV; - instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii reclamanților de aderare la apelul pârâtei M.G.; - instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 480 C. civ. reținând buna-credință invocată de pârâți, care este lipsită de relevanță în cadrul unei acțiuni în revendicare; - s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor referitoare la puterea lucrului judecat a Deciziei civile nr. 146C din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța care nu este opozabilă reclamanților V.C.A.

și B.D.V. Recursul este fondat pentru considerentele care succed. În situația în care instanța se pronunță ultra petita (acordă mai mult decât s-a cerut) hotărârea este dată cu încălcarea principiului disponibilității. Prin lucrul cerut trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății. Ceea ce caracterizează cererile formulate de părți în proces, constă în aceea că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a dispozitivului care poate fi pusă în executare, respectiv dispozitivul.

În speță, nu există nici un dubiu în privința soluționării cererii de învestire a instanței, deoarece s-a acordat mai mult decât au cerut reclamanții, dat fiind că prin acțiune s-a solicitat lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilelor, iar prin hotărârea instanței de apel s-a dispus și obligarea Municipiului Constanța să emită dispoziția motivată privind acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru apartamentele care au fost înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. Or, prin dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., s-a instituit obligația judecătorilor de a hotărî în toate cazurile numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Motivarea unei hotărâri are o importanță aparte prin aceea că din ea rezultă cu claritate ce s-a dedus judecății, ce s-a judecat, ce dispoziții legale și ce acte sau fapte juridice a analizat instanța, iar acestea sunt necesare atât pentru lămurirea părților, cât și pentru ca instanțele de control judiciar să poată verifica nu numai hotărârea, ci și rațiunile adoptării ei. Numai dispozitivul nu este suficient pentru soluționarea cererii formulate, fiind importantă existența unei motivări coerente și concordante cu dispozitivul. Prin dispozitivul deciziei atacate a fost respinsă cererea de aderare a reclamanților la apelul declarat de pârâta M.G., însă din considerente nu rezultă rațiunile pentru care instanța a ajuns la această concluzie, sub acest aspect decizia fiind nemotivată.

Având în vedere aceste considerente se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor. În rejudecare se va ține cont și de faptul că prin Decizia nr. 142/C din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța i s-a restituit reclamantului V.M. cota de 1/3 din imobilele situate în Bd. T și str. MB, iar celelalte motive de recurs vor fi avute în vedere drept apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții V.M., V.C.A. și B.D.V. împotriva Deciziei nr. 458C din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM