ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6812/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6812/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța reclamanții V.M., V.C.A. și B.D.V., în contradictoriu cu

pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S.

Constanța, Municipiul Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și

R.A.E.D.P.P. Constanța, au solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească

să fie obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie

imobilele situate în Constanța, str. MB, care formează un singur corp de casă,

în Constanța, b-dul T, construcție și în Constanța, str. MV, format din

construcție și teren în suprafață de 102 mp.

Reclamanții au arătat

că sunt moștenitorii numitului A.V.H., în calitate de nepoți și au dobândit pe

această cale dreptul de proprietate asupra celor trei imobile revendicate care

au aparținut autorului lor și care în mod greșit au fost naționalizate în

temeiul Decretului nr. 92/1950.

Imobilul din str. MV

a fost dobândit prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 860/1904,

transcris la Grefa Tribunalului Constanța, de către H.V., iar celelalte două,

în indiviziune, de autorul lor și fratele acestuia, prin Actele de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 408/1911 - imobilul din b-dul T - și

nr. 2602/1920 - imobilul din str. MB.

Printr-un act de

partaj voluntar încheiat ulterior de cei doi frați, cele două imobile au fost

atribuite în natură autorului reclamanților. Pe numele căruia au și fost

naționalizate, însă cu încălcarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950, deoarece

acesta era meseriaș și nu comerciant.

În susținerea

acțiunii s-au depus la dosar: Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

2602 din 29 septembrie 1920 la Tribunalul județului Constanța prin care G.V. și

H.V. au cumpărat imobilul situat în Constanța, str. MM, compus din două

prăvălii la parter și două prăvălii la etaj, actul de veșnică vânzare

autentificat sub nr. 408 din 15 martie 1911 la Tribunalul județului Constanța

prin care frații Grigore și H.V. au cumpărat imobilul situat în Constanța,

Piața I., compus din prăvălie, pivniță, la etaj casă de locuit cu patru

încăperi și mansardă; copie eliberată de Arhivele Naționale din Registrul de

transcrieri conform căreia sub nr. 512/20107.1904 a fost transcris actul prin

care V.C. a cumpărat 2/3 din imobilul compus dintr-o casă și teren de 102 mp,

foaia de date pentru Cartea funciară privind imobilul din Constanța, str. MV,

care figura înscris pe numele proprietarului V.C. și era compus din 149 mp

teren și construcție, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17

noiembrie 1925 încheiat între G.V. și H.V. prin care s-au atribuit în deplină

proprietate lui H.V. imobilele din Constanța, Piața I. și cel din Constanța,

str. MM, Certificatul de calitate de moștenitor nr. 219/1998, acte de stare

civilă, Adresele nr. 40215/1998 ale Primăriei Municipiului Constanța - Direcția

Patrimoniu - privind situația juridică și urbanistică a celor trei imobile,

acte referitoare la ocupația autorului reclamanților pentru dovedirea căreia

s-au audiat și martorii M.F. și G.A.

Având în vedere că

din actele dosarului rezultă că autorul reclamanților deținea doar cota

indiviză de 2/3 din imobilul situat în Constanța, str. MV, din oficiu s-a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pentru acest bun.

Prin Sentința civilă

nr. 1030 din 10 decembrie 1999, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții V.M., V.C.A. și B.V. în contradictoriu cu Statul Român

reprezentat prin Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța,

Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța, R.A.E.D.P.P.

Constanța, M.G. și C.A. și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, b-dul T, compus din

construcție formată din subsol, parter, etaj și pod.

Au fost obligați

pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor, Municipiul

Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța

să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în

Constanța, b-dul T, compus din două corpuri de construcție, respectiv cel de la

nr. 3, format din beci, parter, două etaje și mansardă și cel de la nr. 1,

format din parter și etaj.

A fost admisă

excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la imobilul situat în Constanța,

str. MV, compus din teren în suprafață de 102 mp și construcție.

A fost respinsă

acțiunea având ca obiect revendicarea imobilului anterior menționat, ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții cu Contractele de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2602 din 29 septembrie 1920 și sub nr.

408 din 15 martie 1911 au făcut dovada că G.V. și H.V. au dobândit în

proprietate imobilele situate în Constanța, str. MB și respectiv, b-dul T.

Prin Actul de partaj

voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17 noiembrie 1925, transcris sub nr.

3306/1925 la Grefa Tribunalului Constanța, frații G. și H.V. au stabilit asupra

modalității de împărțire a imobilelor menționate, în sensul atribuirii acestora

către autorul reclamanților V.H.

Reclamanții, cu acte

de stare civilă și certificate de moștenitor, au făcut dovada că sunt

moștenitorii lui V.H.

Imobilele menționate

au fost expropriate și trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr.

92/1950.

Întrucât autorul lor

se încadra în categoriile sociale exceptate de la naționalizare prevăzute la

art. 2 din Decretul 92/1950, instanța a reținut că au fost preluate abuziv

imobilele menționate, și, în baza art. 480 C. civ. a obligat pârâții să le lase

reclamanților în deplină proprietate și posesie aceste imobile.

Cu privire la

imobilul situat în Constanța, str. MV, compus din teren în suprafață de 102 mp

și construcție, instanța a reținut că un coproprietar nu poate să revendice de

la un terț bunul asupra căruia nu are un drept exclusiv. Imobilul trebuia

revendicat de toți moștenitorii întrucât reclamanții au o cotă ideală

nedeterminată în materialitatea sa, și astfel, a respins acțiunea ca

inadmisibilă pentru acest imobil.

Prin Decizia nr.

297/C din 14 decembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 25/36/2000 Curtea de Apel

Constanța a admis apelurile formulate de reclamanții V.M., V.C.A., pârâții

Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, pârâta R.A.

Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor - prin D.G.F.P. Constanța, pârâta M.G., și pârâtul C.A.

și continuat de moștenitorii acestuia C.I., C.A.V. și B.R. - împotriva

Sentinței civile nr. 1030 din 10 decembrie 1999 pronunțată de Tribunalul

Constanța - secția civilă - în Dosarul nr. 5229/1998, a desființat sentința

apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

În cauză, reclamanții

au dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilelor

situate în Constanța, b-dul T, str. MB și str. MV, județul Constanța.

Instanța de fond,

soluționând acțiunea în revendicare, a obligat pârâții să lase reclamanților în

deplină proprietate și posesie imobilele situate în Constanța, b-dul T și

respectiv, str. MB, respingând ca inadmisibilă revendicarea imobilului situat

în Constanța, str. MV, județul Constanța.

În mod greșit

instanța de apel a respins ca inadmisibilă revendicarea imobilului din

Constanța, str. MV întrucât a fost încălcată regula unanimității, acțiunea

nefiind introdusă de toți coproprietarii.

Regula unanimității

invocată de către instanța de fond nu doar a împiedicat reclamanții să

beneficieze de examinarea temeiniciei acțiunii lor din partea instanței de

judecată. În realitate, ținând cont de circumstanțele deosebite ale speței și

în special de data naționalizării și de dificultățile ce decurg pentru a

identifica toți moștenitorii pentru a se alătura acțiunii lor, ea reprezintă un

obstacol de nedepășit pentru orice tentativă viitoare de revendicare a bunului

indiviz.

Respingându-se ca

inadmisibil capătul de cerere privind revendicarea imobilului situat în

Constanța, str. MV, s-a constatat că Tribunalul Constanța a rezolvat procesul

privitor la acest imobil fără a intra în cercetarea fondului, motiv care a

atras desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

Soluționând cauza în

rejudecare, Tribunalul Constanța a pronunțat Sentința civilă nr. 3248 din 31

mai 2011 prin care a admis acțiunea formulată de reclamanții V.M., V.C.A. și

B.D.V. în contradictoriu cu Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța

prin Primar, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat”

Constanța, M.G., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța, C.V., C.I. și B.R.

A fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Au fost obligați

pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie, imobilul

situat în Constanța, b-dul. T, județul Constanța, compus din construcție formată

din subsol, parter, etaj și pod.

Au fost obligați

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța,

Consiliul Local Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța să lase reclamanților în

deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Constanța, b-dul T, compus

din 2 corpuri de construcție, respectiv cel de la nr. 3, format din beci,

parter, 2 etaje și mansardă și cel de la nr. 1 format din parter și etaj.

A fost respinsă

excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la imobilul situat în Constanța,

str. MV compus din teren în suprafață de 102 mp și construcție.

A fost respinsă

excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanța.

Au fost obligați

pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie cota de 2/3 din

imobilul situat în Constanța, str. MV compus din teren în suprafață de 102 mp

și construcție.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond, în rejudecare - a reținut că, urmarea

respingerii excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare cu privire

la imobilul situat în Constanța, str. MV compus din teren în suprafață de 102

mp și construcție, acțiunea în revendicare a fost analizată cu privire doar la

cota de 2/3, întrucât, astfel cum rezultă din copia eliberată de Arhivele Naționale

după registrul de transcrieri se atestă că prin actul transcris sub nr. 512 din

20 iulie 1904, autorul reclamanților a cumpărat doar cota de 2/3 din acest

imobil menționat.

S-a mai reținut că

Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate

procesual pasivă de a sta în proces la fel și R.A.E.D.P.P. Constanța în

calitate de administrator al imobilului în litigiu.

Cu Contractele de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2602 din 29 septembrie 1920 și

respectiv 408 din 15 martie 1911, reclamanții făcut dovada că G.V. și H.V. au

dobândit proprietatea imobilelor situate în Constanța, str. MB și respectiv

b-dul. T.

În urma Actului de

partaj voluntar autentificat sub nr. 4440 din 17 noiembrie 1925 transcris sub

nr. 3306/1925 la grefa Tribunalului Constanța, frații G. și H.V. au stabilit

asupra modalității de împărțire a imobilelor mai sus menționate, în sensul

atribuirii acestora către autorul reclamanților V.H.

Referitor la imobilul

situat în Constanța, str. MV, din copia eliberată de Arhivele Naționale -

rezultă că autorul reclamanților a cumpărat în baza Actului transcris sub nr.

512 din 20 iulie 1904, 2/3 din acest imobil (teren în suprafață de 102 mp și

construcție).

Imobilele mai sus

menționate au fost expropriate și trecute în proprietatea statului conform

Decretului nr. 92/1950.

Reclamanți în

calitate de moștenitori legali ai autorului V.H. - au revendicat cele trei

imobile având în vedere că preluarea a fost abuzivă și acesta se încadra în

categoriile sociale exceptate de la naționalizare, fiind de profesie zidar,

astfel cum rezultă din legitimația eliberată de Consulatul Albaniei.

Prin urmare, măsura

abuzivă a preluării imobilelor - nu poate avea ca efect consolidarea sau

dobândirea unor drepturi de către stat și astfel autorul reclamanților a rămas

ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor ce au făcut obiectul

naționalizării, drept de proprietate transmis reclamanților prin efectul

transmisiunii succesorale legale.

Cele menționate au

impus recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților și

stabilirea situației anterioare aplicării abuzive a decretului de

naționalizare.

Împotriva sentinței

au declarat apel pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C.V.,

C.I., B.R., Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și M.G.

Apelul declarat de

pârâții C.V., C.I. și B.R. nu a fost motivat - Curtea analizându-l numai pe

baza celor invocate la instanța de fond conform art. 292 alin. (2) C. proc.

civ.

În apelul declarat de

pârâta M.G. s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea

cauzei, că potrivit Sentinței civile nr. 8050 din 21 mai 2003 pronunțată de

Judecătoria Constanța, rămasă irevocabilă - s-a respins acțiunea în constatarea

nulității Contractului de vânzare-cumpărare nr. 886/1997 - reținându-se că este

cumpărătoare de bună-credință.

Prin urmare, instanța

de fond a omis să analizeze efectul Sentinței civile nr. 8050/2003 și

valabilitatea titlului deținut de către apelantă.

De asemenea nu a avut

în vedere că reclamanții în baza Legii nr. 10/2001 au formulat notificare

solicitând măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu.

Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința referindu-se la faptul că

imobilele în litigiu fac parte din domeniul privat al unității-administrativ

teritoriale și Statul prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate

procesuală pasivă, această calitate revenind unității administrativ-teritoriale

care le deține în patrimoniul său, respectiv Municipiul Constanța.

În apelul declarat de

Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța s-a învederat că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii - întrucât

reclamantului i-a fost restituită o cotă de 2/3 din imobilul situat în

Constanța, str. MV.

Or, în cauză -

punerea în posesie se poate face pentru un bun individual determinat și nu

pentru o cotă ideală.

Conform art. 293 C.

proc. civ. - reclamanții au formulat cerere de aderare la apelul formulat de

pârâta M.G. - solicitând lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilelor

- teren întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la terenul

aferent imobilelor situate în Constanța, b-dul. T și strada MB.

Prin Decizia nr. 458C

din 7 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanța a admis excepția puterii lucrului

judecat, în ce privește dreptul reclamantului V.M. pentru cota de 1/3 asupra

imobilelor din Constanța, B-dul T și str. MB; lipsa dreptului pentru terenul

aferent acestor două imobile; titlul apelanților pârâți C. și M. asupra apartamentelor

înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.

A admis apelurile

formulate de pârâți și a schimbat în parte sentința în sensul că a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins

acțiunea reclamanților față de această parte, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală.

A obligat pârâții

Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța să lase reclamanților V.C.A.

și B.D.V. în deplină proprietate și posesie cota de 2/3 din imobilele

construcții situate în municipiul Constanța, B-dul T și str. MB, cu excepția

spațiilor locative înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.

A respins ca

nefondată acțiunea reclamanților față de pârâții C.V., C.I., B.R. și M.G.

A obligat pârâtul

Municipiul Constanța prin Primar să propună acordarea către

apelanții-reclamanți V.C.A. și B.D.V. a despăgubirilor, în condițiile Titlului

VII al Legii nr. 247/2005, în cotă de 2/3, pentru apartamentele înstrăinate

conform Legii nr. 112/1995.

A menținut restul

dispozițiilor hotărârii apelate.

A respins ca

nefondată cererea de aderare la apel formulată de reclamanții V.M., V.C.A. și

B.D.V.

Curtea a reținut,

referitor la apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, că imobilele revendicate se află în domeniul privat al unității

administrativ-teritoriale - Municipiul Constanța - fapt ce impune a constata că

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesual

pasivă pentru a sta în proces.

Ca atare, a fost

respinsă acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesual pasivă.

Referitor la

celelalte apeluri, Curtea a reținut:

Reclamanții au făcut

dovada existenței dreptului de proprietate asupra celor trei imobile.

Din anexa Decretului

de naționalizare nr. 92/1950 a rezultat că cele 3 imobile au fost preluate în

proprietatea statului în temeiul acestui act normativ, fiind înscrise la nr.

336 pe numele autorului H.V.

În mod corect,

instanța de fond a reținut că reclamanții se încadrau în categoriile exceptate

de la naționalizare prevăzute de art. 11 din Decretul nr. 92/1950, conform

căruia nu se naționalizează imobilele proprietatea funcționarilor, micilor

meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor.

Imobilul a trecut în

proprietatea statului în condițiile în care autorul reclamanților A.V.H. făcea

parte din categoriile sociale exceptate de la naționalizare, acesta fiind zidar

conform legitimației eliberată de Consulatul Albaniei.

În concluzie

deposedarea a fost abuzivă - fiind încălcate dispozițiile Decretului nr.

92/1950.

În cadrul imobilelor

revendicate de către reclamanți sunt incluse și cele două locuințe cumpărate de

apelanții pârâții-cumpărătorii M.G. și C.A. (după decesul acestuia în cauză

fiind introduși moștenitorii și anume C.I., C.V. și B.R.).

Cele două contracte

de vânzare-cumpărare au fost contestate în instanță de către

reclamanți-solicitând anularea acestora cu motivarea că cei doi cumpărători au

fost de rea-credință.

În urma soluționării

cauzei prin Sentința civilă nr. 8650 din 21 mai 2003, rămasă irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 97/2004 pronunțată de Tribunalului Constanța - a fost

respinsă acțiunea ca nefondată și s-a constatat că pârâții cumpărători sunt de

bună-credință.

În speță - prin

admiterea acțiunii în revendicare - față de cumpărători s-au încălcat

dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului -

făcând abstracție că titlurile acestora sunt valabile și dețin un bun în sensul

Convenției.

De asemenea, instanța

de fond la soluționarea cauzei a omis faptul că prin Decizia civilă nr. 142/C

din 28 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, intrată în puterea

lucrului judecat - s-a dispus conform Legii nr. 10/2001 restituirea către

reclamantul V.M. - a cotei indivize de 1/3 din imobilele construcție situate în

Constanța, str. MB și b-dul. T, cu excepția apartamentelor înstrăinate conform

Legii nr. 112/1995.

Pentru apartamentele

înstrăinate conform Legii nr. 112/1995 în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul

VII - a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța să propună

acordarea de despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate în cota de 1/3 din

valoarea lor.

La soluționarea

acțiunii în revendicare trebuia să țină cont de cota indiviză restituită -

urmând să restituie cealaltă cotă de 2/3 și nu cele două imobile în

integralitatea lor.

Nefondată a fost

considerată și susținerea apelanților Municipiul Constanța și Consiliul Local

Constanța - cu privire la atribuirea în proprietate a reclamanților a cotei de

2/3 din imobilul situat în Constanța, str. MV - întrucât aceștia având o cotă

ideală și abstractă care se regăsește fizic în întreg imobilul, nu pot fi puși

în posesie.

În speță sunt

incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 - care

prevăd că dreptul de proprietate se poate stabili în cote părți ideale,

potrivit dreptului comun și prin acțiunea civilă de ieșire din indiviziune -

fiecare coindivizar își primește cota parte.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs reclamanții, în temeiul art. 304 pct. 6, 7

și 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:

- instanța a dispus

acordarea de despăgubiri în temeiul unor dispoziții legale care nu au fost

invocate în cererea introductivă de instanță;

- instanța nu a

motivat respingerea apelurilor formulate de Municipiul Constanța și Consiliul

Local Constanța cu privire la atribuirea cotei de 2/3 din imobilul din str. MV;

- instanța nu a

motivat soluția de respingere a cererii reclamanților de aderare la apelul

pârâtei M.G.;

- instanța a aplicat

greșit dispozițiile art. 480 C. civ. reținând buna-credință invocată de pârâți,

care este lipsită de relevanță în cadrul unei acțiuni în revendicare;

- s-a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor referitoare la puterea lucrului judecat a Deciziei

civile nr. 146C din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța care nu este

opozabilă reclamanților V.C.A. și B.D.V.

Recursul este fondat

pentru considerentele care succed.

În situația în care

instanța se pronunță ultra petita (acordă mai mult decât s-a cerut) hotărârea

este dată cu încălcarea principiului disponibilității.

Prin lucrul cerut

trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au

determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății.

Ceea ce caracterizează cererile formulate de părți în proces, constă în aceea

că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând

prin admitere sau respingere, în acea parte a dispozitivului care poate fi pusă

în executare, respectiv dispozitivul.

În speță, nu există

nici un dubiu în privința soluționării cererii de învestire a instanței,

deoarece s-a acordat mai mult decât au cerut reclamanții, dat fiind că prin

acțiune s-a solicitat lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilelor,

iar prin hotărârea instanței de apel s-a dispus și obligarea Municipiului

Constanța să emită dispoziția motivată privind acordarea despăgubirilor în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru apartamentele care au fost

înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. Or, prin dispozițiile art. 129 alin.

(6) C. proc. civ., s-a instituit obligația judecătorilor de a hotărî în toate

cazurile numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Motivarea unei

hotărâri are o importanță aparte prin aceea că din ea rezultă cu claritate ce

s-a dedus judecății, ce s-a judecat, ce dispoziții legale și ce acte sau fapte

juridice a analizat instanța, iar acestea sunt necesare atât pentru lămurirea

părților, cât și pentru ca instanțele de control judiciar să poată verifica nu

numai hotărârea, ci și rațiunile adoptării ei. Numai dispozitivul nu este

suficient pentru soluționarea cererii formulate, fiind importantă existența

unei motivări coerente și concordante cu dispozitivul.

Prin dispozitivul

deciziei atacate a fost respinsă cererea de aderare a reclamanților la apelul

declarat de pârâta M.G., însă din considerente nu rezultă rațiunile pentru care

instanța a ajuns la această concluzie, sub acest aspect decizia fiind

nemotivată.

Având în vedere

aceste considerente se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.

În rejudecare se va

ține cont și de faptul că prin Decizia nr. 142/C din 28 iunie 2010 a Curții de

Apel Constanța i s-a restituit reclamantului V.M. cota de 1/3 din imobilele

situate în Bd. T și str. MB, iar celelalte motive de recurs vor fi avute în

vedere drept apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții V.M., V.C.A. și B.D.V. împotriva Deciziei nr. 458C din

7 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, pe care o casează

și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM