Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5747/2013

HOTĂRÂRE
10.12.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5747/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 2 septembrie 2008, reclamanta T.Ș. a formulat contestație împotriva Dispoziției de respingere a notificării nr. 1358 din 29 iulie 2008 emisă de Primarul municipiului Craiova, solicitând în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Craiova și Municipiul Craiova, prin primar să se dispună anularea dispoziției și restituirea terenului în suprafață de 604,43 m.p. situat în Craiova, str. Bibescu (fostă aleea 7 Noiembrie), jud. Dolj.

Prin sentința civilă nr. 48 din 8 februarie 2010, Tribunalul Dolj a respins contestația, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta și autoarea sa, prin vânzări succesive, au dispus de întreaga suprafață de teren aflată inițial în proprietatea autorilor și că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate afirmat cu înscrisuri din care să rezulte că reclamantei și mamei sale le-a rămas în proprietate vreo suprafață de teren, că au mai figurat în evidențele fiscale cu teren la momentul exproprierii. Prin decizia nr. 289 din 8 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T.Ș., solicitând desființarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și, pe fond, acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu. La termenul din data de 11 septembrie 2012, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă. La termenul din data de 10 decembrie 2013, instanța a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor recurentei T . Ș . - decedată, respectiv T . N.C . și T . C . C . , în calitate de recurenți-reclamanți. Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, în vederea discutării perimării cererii de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 11 septembrie 2012, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. În raport de aceste considerente și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., va constata perimat recursul.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta T.Ș. - decedată, continuat de T.N.C. și T.C.C. împotriva deciziei nr. 289 din data de 8 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2013
Prin Notificarea nr. 1063/2001, reclamantul G.A. a solicitat restituirea în echivalent a terenului în suprafață de 200 mp situat în Craiova, str. M.D. nr. 7 prin compensare cu un alt teren de situat în str. B., lângă terenul de la nr. 2, fo
ÎCCJ 2013-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3821/2013
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 389 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 7814/63/2008, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâți
ÎCCJ 2013-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 448/2013
evaluare și emitere a titlurilor de despăgubire a arătat că măsura dispusă a fost determinată de necesitatea completării documentației de către Primăria Municipiului Craiova și de împrejurarea că dispoziția emisă de administrația locală for
ÎCCJ 2013-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2013
tehnic ing. D.D., instanța a constatat că reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți, în condițiile art. 1, art. 4 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, la acordarea de despăgubirii în condițiile legii speciale, privi
ÎCCJ 2013-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4396/2013
ție împotriva hotărârii din 2 iunie 2006 emisă de comisia locală de aplicare a legii fondului funciar, constituită în temeiul Legii nr. 247/2005 (art. 51-53 din legea fondului funciar). Prin urmare, se constată că deși prezentul dosar prive
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă