ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4283/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4283/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2552/ C din 21

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor s-au respins excepțiile invocate de

pârâți, și anume, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC

S.M.O. SRL, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției

dreptului material la acțiune, excepția inadmisibilității.

S-a respins cererea

formulată și precizată de către reclamanții G.G. în nume propriu și în calitate

de  asociat unic și administrator special al SC S.M.O. SRL, dom. în

Oradea, B-dul. Decebal, județul Bihor

și SC S.M.O.

SRL prin Lichidator Cabinet de Insolventa A.M.

cu

sediul în

Oradea, str. Nufărului, județul Bihor,

în contradictoriu cu pârâții Garda Financiară Cluj, cu sediul în

Cluj Napoca, P-ța Iancului, județul Cluj,

B.M.,

Cluj Napoca, P-ța. Avram Iancu - Sediul Gărzii Financiare

Cluj, județul Cluj,

C.M.,

Cluj Napoca, P-ța. Avram

Iancu - Sediul Gărzii Financiare Cluj, județul Cluj,

P.S.,

Cluj Napoca, P-ȚA. Avram Iancu - Sediul Gărzii Financiare

Cluj, județul Cluj,

Inspectoratul de Poliție Cluj, cu sediul în

Cluj Napoca, str. Traian, județul Cluj,

R.D., dom.

în

București, B-dul Mircea Vodă,

P.S., dom. în

Cluj Napoca, str. Ștefan cel Mare, județul Cluj,

Garda

Financiară Bihor, cu sediul în

Oradea, str. Griviței,

județul Bihor,

Z.D.V.,

Oradea, str. Sovata,

județul Bihor,

Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, cu sediul în

Oradea, Parcul Traian, județul Bihor,

Ș.V.,

dom. în Oradea, str. Henrik Ibsen, județul Bihor

, B.M.,

dom. în

Oradea, str. Vagonului, județul Bihor

Oradea, str. Vaporului, județul Bihor,

D.G.F.P. Bihor,

cu sediul în

Oradea, str. D. Cantemir, județul Bihor,

F.E., dom. în

Oradea, str. Sovata, județul Bihor,

T.M., dom. în

Oradea, str. Sovata, județul Bihor.

T.M., dom. în

Oradea, str. Piteștilor, județul Bihor,

C.V., dom. în

Oradea, str. A.L., județul Bihor,

D.D. dom. în

Cluj Napoca, str. Gen. Traian Moșoiu,

județul Cluj Napoca, str. Someșului, județul Cluj.

S-a

respins cererea de chemare în garanție  formulată față de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepția

de netimbrare a acțiunii instanța a respins-o, întrucât acțiunea s-a timbrat conform

încheierii dată în camera de consiliu din 22 iunie 2010 (f. 86, vol. II), (f. 134,

vol. II).

Cu privire la

excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o, întrucât acțiunea

a fost întemeiată pe răspundere civilă delictuală și în consecință sunt

aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 în vigoare la data la

data introducerii acțiunii. Potrivit acestui text de lege prescripția dreptului

la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă

de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia  să cunoască atât paguba cât

și pe cel care răspunde de ea. În speță, dreptul la acțiune, în antrenarea răspunderii

civile delictuale, s-a născut în luna februarie 2008, când s-a pronunțat hotărârea

definitivă în dosarul penal, și anume, Decizia penală nr. 97 din 20 februarie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava (f. 54, vol. I), acțiunea de față fiind

înregistrată la data de 8 septembrie 2008, deci înlăuntrul termenului de

prescripție de 3 ani.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S.M.O. SRL instanța a

reținut că cererea a fost precizată în sensul că poziția de reclamanți o dețin G.G.

în nume propriu și în calitate de asociat unic și administrator special al SC

S.M.O. SRL, cât și societatea SC S.M.O. SRL prin lichidator Cabinet de

Insolvență A.M. Având în vedere pretențiile formulate, și anume, obligarea

pârâților la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în sarcina reclamanților,

instanța a apreciat că SC S.M.O. SRL are calitate procesuală activă.

De asemenea, pârâții

au calitate procesuală pasivă, întrucât, există identitate între persoana acestora

și cei solicitați a fi obligați la plata despăgubirilor în temeiul răspunderii

civile delictuale.

În ceea ce privește

excepția de inadmisibilitate, trebuie subliniat faptul că prin prezenta acțiune

nu s-a solicitat antrenarea răspunderii delictuale a Statului, ci a unor

persoane fizice și instituțiile unde acestea își desfășoară activitatea, astfel

că, acțiunea nu este inadmisibilă.

Referitor la fondul

cauzei trebuie arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale întemeiate pe prevederile art. 998 - 999 alin. (3) și 1000 alin. (3)

din vechiul cod civil, lipsind fapta ilicită, raportul de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu.

Persoanele fizice pârâte,

în calitatea lor de angajați  în cadrul persoanelor juridice chemate în judecată

în calitate de pârâte au întocmit procese - verbale de contravenție în urma

controalelor efectuate, în baza unor ordine de serviciu. Cu toate că aceste

procese - verbale de contravenție au fost în cele din urmă anulate, acest efect

nu presupune existența unei fapte ilicite a pârâților, pe de o parte, iar  pe de

altă parte nu se justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul

reclamanților, cu atât mai mult cu cât prin sentința penală nr. 1315/2005 a

Judecătoriei Oradea rămasă definitivă prin decizia penală nr. 342 din 17

septembrie 2007 a Tribunalului Suceava, respectiv, decizia penală nr. 97 din 20

februarie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus pe lângă achitarea

inculpatului G.G. și ridicarea măsurilor asiguratorii luate asupra bunurilor inculpatului

(f. 382, vol. I).

Din întreg materialul

probator administrat în cauză, și anume, interogatorii, declarații de martori,

înscrisuri, rezultă că pârâților nu li se poate imputa așa-zisa faptă ilicită,

și anume, controale efectuate în baza unor ordine de serviciu, controale

materializate prin întocmirea de procese - verbale.

Pârâții persoane

fizice, în calitatea lor de prepuși în cadrul persoanelor juridice pârâte au

acționat în cadrul normal al funcțiilor încredințate, fără a profita sau abuza

de funcție și fără a-și depăși atribuțiile decurgând din funcția încredințată.

Trebuie subliniat faptul

că procesul - verbal de contravenție din 28 ianuarie 2000, în baza căruia  SC S.M.O.

SRL a fost sancționată contravențional cu amendă și confiscarea cantității de 4.515.210

litri motorină pentru care societatea nu a posedat documente de proveniență a fost

anulat în mod irevocabil prin Decizia nr. 429/R/CA/2008 a Tribunalului Bihor,

iar procesul - verbal din 10 martie 2000 întocmit de controlorii fiscali din cadrul

Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor a  fost anulat prin Dispoziția

nr. 23 din 20 iulie 2000, neproducând astfel vreun efect păgubitor în persoana reclamanților.

Întocmirea procesului

- verbal în data de 10 martie 2000 dată arătată ca fiind o zi din „greva finanțiștilor”

nu poate fi apreciată ca o faptă ilicită în sensul dispozițiilor art. 998 - 999

C. civ., ci cel mult poate atrage o răspundere pe linie administrativă a angajaților

respectivi.

Concluzionând că toate

controalele efectuate de către pârâți nu au fost dictate, așa cum în mod eronat

susțin reclamanții, că nu există nici un raport de cauzalitate între procesele

- verbale întocmite și sumele cu care terți sunt înscriși în tabelul

creditorilor  societății  în lichidare SC S.M.O. SRL, că întocmirea unui proces

- verbal de control, care nu  a produs niciodată consecințe juridice, întrucât

a fost desființat, nu poate fi calificat ca încălcând  normele dreptului

pozitiv, tribunalul a respins cererea, reținându-se că lipsește atât fapta ilicită

necesară antrenării răspunderii civile delictuale, cât și prejudiciul pretins a

fi suferit ca urmare a proceselor - verbale întocmite de către pârâți.

Ca urmare a respingerii

acțiunii, tribunalul, în temeiul art. 60 - 63 C. proc. civ. a respins și cererea

de chemare în judecată a Parchetului  de pe lângă Tribunalul Bihor și a

constatat că pârâții nu au justificat cheltuielile de judecată constând în

onorariu avocațial, nici prin concluziile scrise depuse la dosar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul G.G. în calitate de administrator special

al SC S.M.O. SRL, reprezentată legal prin administrator judiciar A.M. iar prin

decizia civilă nr. 54 din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea s-a respins ca nefondat apelul reclamantului reținându-se următoarele considerente:

Criticile aduse

sentinței de către apelanți sunt nefondate soluția pronunțată de instanța de

fond fiind judicioasă, bazată pe analizarea corectă a stării de fapt și de

drept.

Prin acțiunea

formulată reclamantul G.G. în nume propriu și în calitate de asociat unic al SC

S.M.O. SRL a chemat în judecată pe pârâții Garda Financiară Cluj, Inspectoratul

de Poliție al Județului Cluj, Garda Financiară Bihor, Inspectoratul de Poliție

al Județului Bihor și funcționarii acestor instituții care au efectuat

controale fiscale și percheziții la SC S.M.O. SRL în perioada 21 decembrie 1999

- martie 2000 solicitând obligarea acestora în solidar în temeiul art. 998, 999

și art. 1000 alin. (3) C. civ. la plata sumei de 950.542,12 lei reprezentând

prejudiciul material cauzat societății comerciale ca urmare a acestor controale

și a proceselor verbale de contravenție încheiate deoarece în baza acestora s-a

dispus începerea urmăririi sale penale și sechestru penal asupra proprietăților

pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art.

40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 281 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., procesul penal fiind finalizat cu achitarea reclamantului prin

sentința penală nr. 1315/2005 a Judecătoriei Oradea rămasă definitivă la 20

februarie 2008 în urma recursului și anularea proceselor verbale de

contravenție.

Corect a apreciat

instanța de fond că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale întemeiate pe prevederile art. 998-999 alin. (3) și art. 1000 alin. (3)

C. civ. întrucât lipsește fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și raportul de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu deoarece persoanele fizice pârâte

în calitatea lor de funcționari în cadrul instituțiilor publice chemate în

judecată au întocmit procese verbale de contravenție în urma controalelor

efectuate în baza ordinelor de serviciu. Faptul că aceste procese verbale de

contravenție au fost ulterior anulate nu presupune existența unei fapte ilicite

a pârâților și nici nu justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul

reclamanților întrucât prin sentința penală nr. 1315/2005 rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 97 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava s-a dispus atât achitarea reclamantului inculpat în dosar cât și

ridicarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor acestuia.

Pârâților persoane

fizice în calitatea lor de prepuși în cadrul persoanelor juridice nu li se

poate imputa așa zisa faptă ilicită constând în controale efectuate la

societatea reclamantă, întrucât din întreg materialul probator administrat în

cauză rezultă că aceste controale materializate prin întocmirea unor procese

verbale de contravenție, au fost efectuate în baza unor ordine de serviciu în

cadrul normal al funcțiilor încredințate.

Așa cum a reținut și

instanța de fond, procesul verbal de contravenție din 28 ianuarie 2000 în baza

căruia reclamanta SC S.M.O. SRL a fost sancționată contravențional cu amendă și

confiscarea cantității de 4515210 litri motorină pentru care societatea nu

poseda documente de proveniență a fost anulat irevocabil prin Decizia nr. 429/R/CA/2008

a Tribunalului Bihor, iar procesul verbal din 10 martie 2000 a fost anulat prin Dispoziția nr. 23 din 20 iulie 2000 neproducând astfel vreun efect păgubitor

în persoana reclamanților, întocmirea procesului verbal la data de 10 martie

2000 ca fiind o zi din greva finanțiștilor neputând fi apreciată ca o faptă

ilicită în sensul dispozițiilor art. 998-999 din vechiul C. civ.

De altfel, valoarea

despăgubirilor solicitate de reclamanții apelanți nu a fost dovedită și

susținută prin niciun mijloc de probă potrivit prevederilor art. 1169 din

vechiul C. civ.

Prin urmare, în mod corect

a reținut instanța de fond că toate controalele efectuate de către pârâți nu au

fost dictate așa cum au susținut reclamanții, că nu există niciun raport de

cauzalitate între procesele verbale întocmite de comisarii financiari și sumele

cu care terții sunt înscriși în tabelul creditorilor societății reclamante în

lichidare, nefiind întrunite condițiile antrenării răspunderii civile

delictuale potrivit prevederilor art. 998-999 C. civ. sau art. 1000 alin. (3) C.

civ.

S-a mai reținut că

întocmirea unui proces verbal care nu a produs niciodată consecințe fiind anulat,

nu poate fi considerat ca încălcând normele dreptului pozitiv, lipsind atât

fapta ilicită necesară antrenării răspunderii civile delictuale cât și

prejudiciul pretins a fi suferit ca urmare a proceselor verbale întocmite de

pârâți, pentru achitarea reclamantului în procesul penal fiind antrenată

răspunderea Statului Român în condițiile art. 504 C. pen., o astfel de acțiune

fiind de altfel și formulată în Dosarele nr. 2887/111/2009 și 1719/111/2008.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții G.G. și SC S.M.O. SRL Oradea prin

lichidator Cabinet de Insolvență A.M., solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel o primă

critică vizează faptul că instanța de apel a preluat ad literam motivarea

hotărârii primei instanțe, fără a fi analizate motivele de apel,motiv pentru

care se susține încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenții mai învederează

că în mod greșit s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale și că nu s-ar fi  dovedit valoarea despăgubirilor solicitate,

deși la dosar există probe în acest sens.

În aceeași idee se învederează

că fapta ilicită este clară, raportul de prepușenie nu a fost contestat iar

prejudiciul există și reprezintă sumele de bani menționate în petit și

percepute de finanțe în baza Notei de prezentare,iar existența raportului de

cauzalitate între fapta prepușilor pârâți și prejudiciu, rezultă din faptul că

fără Nota de prezentare încheiată abuziv, finanțele nu ar fi avut nici un

script, în baza căruia să solicite sume de bani inexistente.

Cu privire la părții de

rândul 9 și 10, se susține că trebuiau aplicate dispozițiile art. 225 C. proc.

civ., față de refuzul acestora de a se prezenta la interogatoriu.

În ce privește pârâtul

de rândul 12, recurentul susține că trebuia să se ia act de renunțarea sa la

judecată față de acest pârât.

Aceeași recurenți

susțin că la antrenarea răspunderii civile delictuale trebuia avută în vedere

Dispoziția din 23 iunie 2000 care a anulat Procesul verbal de control din 10

martie 2000 pe considerentul că față de societate nu se poate stabili nici o

obligație de plată, decât în urma efectuării unui control. Or, susține

recurentul acest control a fost efectuat după 3 luni, nefiind stabilită nici o

diferență de impozit și nici de TVA, societatea înregistrând și deducând în mod

corect toate obligațiile sale fiscale, fiind depus la dosar și un proces verbal

în acest sens.

Recurenții învederează

și faptul că în dosarul penal au fost respinse pretențiile civile ca urmare a

achitării reclamantului pe motiv că fapta fiscală nu există, iar în cadrul

dosarului de faliment, fiscalitatea își menține și în prezent pretențiile rezultate

din Procesul verbal de control din 10 martie 2000. Din această perspectivă se

susține că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii,în

condițiile în care s-a făcut dovada deplină a prejudiciului cauzat,a legăturii

de cauzalitate dintre acestea și fapta ilicită a pârâților,care  constă în

faptul că aceștia au încheiat un act de control, fără a ca acest control să fi

fost efectuat efectiv.

În ceea ce privește prejudiciul,

se arată că o consecință a actului finanțelor, societatea reclamantă nu a fost

în măsură să își plătească creditul luat de la SC B. SA Sucursala Oradea,

astfel că și în prezent sunt urmărite bunurile ce au format garanția creditului

și care de fapt sunt proprietatea personală a reclamantului.

Intimații Ș.V., Inspectoratul

de o Poliție al Județului Cluj, B.M.V., C.M., F.E., T.M., P.S., T.M. și C.V.,

prin întâmpinările depuse la dosar, au solicitat respingerea recursului.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În ce privește

critica recurenților legată de încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., raportat la faptul că instanța de apel a preluat „ad literam”

considerentele hotărârii instanței de fond, este de reținut că această critică

este fondată raportat la următoarele aspecte:

Prevederile

art. 261 alin. (1) C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile

trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv

de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de

a se asigura buna administrare a justiției și posibilitatea exercitării

controlului judiciar

.

Astfel în

conformitate cu dispozițiile legale sus evocate, în hotărâre trebuie arătate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și

cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Motivarea hotărârii

trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele

de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața

eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se

dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Motivarea unei

hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de

altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile

prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

.

În

conformitate cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării

depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în

instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile

doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea

sentințelor și hotărârilor. Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile, nu

trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în

sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate

varia în funcție de natura hotărârii în diferite state.

Din această cauză,

este de reținut jurisprudența constantă Curții Europene a Drepturilor Omului în

ce privește dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6.1 din Convenție. Astfel

CEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție,

include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le

consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop

garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980), acest drept nu

poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”,

adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6

implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen

efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților,

cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței

(GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der

Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994)

.

Pentru a răspunde

cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze faptul că instanța

a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.

Astfel, din

perspectiva celor expuse, este de observat că în speță, într-adevăr instanța de

apel preia motivarea hotărârii instanței de fond, fără a fi analizate motivele

de apel invocate de reclamant, ceea ce echivalează atât cu necercetarea

fondului cauzei, cât și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil din

perspectiva art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, nearătarea în cuprinsul

deciziei date în apel, a considerentelor avute în vedere la pronunțarea ei, se

constituie în motiv de casare a acesteia, instanța de recurs fiind pusă în

imposibilitatea de a exercita controlul judiciar, motiv pentru care sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Din perspectiva celor

expuse, celelalte motive de recurs care de fapt vizează interpretarea probelor,

motive ce nu se circumscriu ipotezelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., nu se mai impun a fi analizate.

Așa fiind în temeiul art.

312 pct. 5 C. proc. civ., recursul reclamantului urmează a fi admis, a se casa

decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță de apel, ocazie cu care vor fi examinate toate motivele de apel

invocate de reclamant și aspectele învederate. De asemenea față de caracterul

devolutiv al apelului, instanța în rejudecare urmează a avea în vedere

necesitatea administrării de probe, pentru clarificarea raporturilor juridice dintre

părți, în vederea aflării adevărului obiectiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul G.G. și de reclamanta SC S.M.O. SRL Oradea prin

lichidator Cabinet de Insolvență A.M. împotriva deciziei civile nr. 54/ A din

data de 09 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2013.