ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1978/C/2012 din 25 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus respingerea, ca

neîntemeiată, a cererii formulate de către P.V.P., de trimitere la un alt

parchet egal în grad a dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, nr.

5783/P/2012.

Pentru a se dispune astfel, s-a

reținut că, la data de 25 septembrie 2012, a fost înregistrată pe rolul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea formulată

de P.V.P. prin care a solicitat trimiterea Dosarului Parchetului de pe lângă

Judecătoria Arad, nr. 63/2012, la un parchet egal în grad, întrucât „(...) am

lucrat ca executor judecătoresc timp de 38 ani pe raza Judecătoriei Arad, timp

în care prin natura profesiei am devenit indezirabil și incomod pentru jumătate

din justițiabili, plus rudele lor”.

Din verificările efectuate au rezultat

următoarele:

La data de 14 august 2012, pe rolul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Arad a fost înregistrat Dosarul penal nr. 5783/P/2012, având

ca obiect plângerea penală formulată de P.V.P. privind săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., constând în aceea că, în cursul

anului 2004, o persoană rămasă neidentificată a emis extrasul din 30 august 2004

din cartea funciară Arad, cuprinzând date false, având drept consecință condamnarea

persoanei vătămate la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare, pronunțată prin

sentința penală nr. 119/PI din 26 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, în Dosarul

nr. 16070/55/2006.

Plângerea a fost inițial adresată Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, constatând că nu sunt incidente

normele de competență materială, prevăzută de art. 29 C. proc. pen., a trimis plângerea

spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

S-a reținut că, potrivit art. 217

1

C. proc. pen., „când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală

este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calității părților ori există

pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părților sau din

oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad”.

A fost avut în vedere că trimiterea cauzei

la un alt parchet egal în grad cu parchetul la care aceasta se află în curs de

soluționare reprezintă o prorogare de competență

teritorială între parchete de același grad în vederea asigurării bunei desfășurări

a activității de urmărire penală.

Astfel, s-a constatat că din textul de

lege menționat reiese că cererea de trimitere a cauzei la un alt parchet trebuie

motivată, fiind necesară indicarea situației de fapt față de care este necesară

dispunerea acestei măsuri, precum și a probelor pe care aceasta se întemeiază, pentru

a se justifica intervenția în soluționarea unei cauze ce ar putea știrbi imparțialitatea

magistratului procuror care efectuează cercetarea penală.

În

speță, s-a constatat că nu există indicii în sensul că activitatea

de cercetare penală ar fi afectată în vreun fel sau că nu s-ar asigura imparțialitatea

soluționării cauzei, cu atât mai mult cu cât actul de inculpare a fost supus cenzurii

instanței de judecată, fiind confirmată obiectivitatea raționamentului juridic al

organelor de urmărire penală, petiționarul apreciind, în mod subiectiv, că este

afectată activitatea de cercetare penală.

S-a reținut că simpla îndoială a părții

cu privire la obiectivitatea și imparțialitatea procurorului nu constituie un motiv

pentru a se dispune admiterea cererii și, drept urmare, a fost apreciată ca neîntemeiată

cererea de trimitere a cauzei la un alt parchet.

Nemulțumit de soluția adoptată, petiționarul

P.V.P. s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost

înregistrată pe rolul secției penale a acestei instanțe la data de 22 noiembrie

2012.

În

cuprinsul plângerii formulate, s-a susținut că aceasta se

întemeiază pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Înalta Curte constată, însă, că plângerea

formulată de petiționar este greșit îndreptată pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 29 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță:

a) infracțiunile săvârșite de senatori,

deputați și europarlamentari;

b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului;

c) infracțiunile săvârșite de judecătorii

Curții Constituționale:

d) infracțiunile săvârșite de membrii Consiliului

Superior al Magistraturii;

e) infracțiunile săvârșite de judecătorii

Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de procurorii de la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

f) infracțiunile săvârșite de mareșali,

amirali, generali și chestori;

g) alte cauze date prin lege în competența

sa;

Din interpretarea dispozițiilor legale

anterior menționate se desprinde concluzia potrivit căreia competența de soluționare

a Înaltei Curți este reglementată în mod expres de dispozițiile art. 29 C. proc.

pen., fiind atrasă de calitatea specială a persoanei.

Or, în prezenta cauză, se constată, pe

de o parte, că plângerea nu a fost formulată împotriva unor persoane care să dețină

vreo calitate specială, de natură să atragă competența Înaltei Curți în soluționarea

plângerii, iar pe de altă parte, rezoluția prin care s-a dispus respingerea, ca

neîntemeiată, a cererii formulate de către petiționarul P.V.P., de trimitere la

un alt parchet egal în grad a Dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad,

nr. 5783/P/2012, nu este dintre cele care pot fi atacate pe calea procedurii speciale

reglementate de dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

astfel încât devin aplicabile regulile generale în materia competenței

instanțelor.

În conformitate cu dispozițiile art.

25 C. proc. pen., competentă să judece cauza în primă instanță, față de natura

infracțiunilor sesizate de către petiționar, respectiv cele prevăzute de art.

288 alin. (1) și art. 291 C. pen., este Judecătoria Arad.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată că nu este investită legal să judece prezenta cauză, astfel că

va permite plângerea formulată de petiționarul P.V.P. la Judecătoria Arad, spre

competentă soluționare.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Trimite plângerea formulată de

petiționarul P.V.P. la Judecătoria Arad, spre competentă soluționare.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

mai 2013.