ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 iunie 2012 petentul L.I. a depus o plângere la poliția orașului Pantelimon în care reclama că persoane din administrațiile locale și centrale ale statului, realizează venituri prin „spălare de bani, crimă organizată și acte de corupție” săvârșind aceste activități în dauna comunității orașului Pantelimon. Totodată, petentul a mai reclamat că persoane necunoscute i-au ocupat un teren pe care-l deține în orașul Pantelimon, str. M. au distrus construcția ridicată de petent pe acest teren și au construit alte construcții. Prin ordonanța nr. 3141/P/2011 din 4 august 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat această cauză în favoarea D.N.A., motivându-se că plângerea formulată se referă la infracțiuni care sunt de competența materială a acestei unități.
Fiind audiat la data de 21 martie 2012 petentul a declarat că înțelege să-l reclame pe fostul primar C.P. Prin ordonanța nr. 343/P din 31 ianuarie 2013 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Biroul Teritorial Slobozia a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. și art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Neînceperea urmăririi penale față de autori necunoscuți, menționați în declarația petentului ca fiind agenți imobiliari „G.” și „B.”, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.
cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Neînceperea urmăririi penale față de P.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, județul Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. de către numitul C.C. și reprezentantul SC M.I. SRL, precum și a infracțiunilor prevăzute de art. 220 alin. (1) și art. 217 C. pen., săvârșite de numiții I.N. și I.F. Împotriva ordonanței nr. 343 din 31 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Biroul Teritorial Slobozia, petentul L.I.
s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel sesizată, constată că, potrivit art. 278 1 C. proc. pen., soluționarea plângerii îndreptată împotriva rezoluției de netrimitere în judecată se soluționează de instanța căreia i-ar reveni potrivit legii competența să judece în primă instanță. Cum în speță competența aparține Tribunalului Ilfov, Înalta Curte urmează să trimită plângerea la instanța competentă potrivit art. 42 C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Trimite plângerea formulată de petentul L.I. împotriva ordonanței nr. 343/P/2011 din 31 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Biroul Teritorial Slobozia spre competentă soluționare la Tribunalul Ilfov. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.