ÎCCJ, Decizia nr. 404/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 404/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1019 din 11 iunie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

43/1/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.S.

împotriva Ordonanței nr. 207/P/2008 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., s-a menținut ordonanța

atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr. 207/P/2008

din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A.

s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de:

- N.P., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

și art. 255 C. pen.;

- avocat B.P.D. cu

privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen., art. 255 și art. 257 C. pen., art. 255 C. pen. raportat

la art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000 și art. 257 C. pen. rap. la art. 6 Legea

78/2000, republicată;

- avocat B.L. cu

privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215

alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 255 și art. 257 C. pen.;

- S.L., fost

judecător la Judecătoria Sector 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 254 alin. (2) și art. 246 C. pen.

- B.S., fost

judecător la Judecătoria Sinaia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute

de art. 254 alin. (2) C. pen.

- C.N., procuror în

cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute art. 246 C. pen. raportat la art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000, republicată.

- I.B., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, republicată, și art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din

78/2000.

- ofițerul de poliție

(AN) din cadrul Poliției Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, și art.

246 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, republicată.

- N.A.F. și K.G. -

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Disjungerea și

declinarea competenței de soluționare a cauzei cu privire N.P., N.A.F., avocat

B.K.D., B.S. (fost judecător la Judecătoria Sinaia), G.D. (notar public), în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București relativ la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291, art. 292,

art. 246, art. 249, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) și art. 289 C. pen.,

Legea nr. 87/1994 și Legea nr. 50/1991.

Împotriva acestei ordonanțe,

petentul a formulat plângere la procurorul șef al Serviciului Teritorial

București din cadrul D.N.A., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată,

prin Ordonanța nr. 1328/II-2/2009 din 18 decembrie 2009.

S-a concluzionat de

către procurorul șef că procurorul a apreciat corect situația rezultată din

actele de la dosar, iar probele administrate în cursul cercetărilor au condus,

pe de o parte, la adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale în cauză,

iar pe de altă parte, la cea de disjungere a cauzei și de declinare a

competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea unei alte unități de

parchet sub aspectul comiterii unor infracțiuni în cazul cărora competența de

soluționare nu aparține direcției naționale anticorupție.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 207/P/2008

din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1019

din 11 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că

întreaga

construcție juridică s-a născut pe fondul neînțelegerilor dintre rude raportat

la revendicarea doar de către o parte din cei pretins îndreptățiți a unor

imobile de valoare.

Astfel,

autorul

plângerii și făptuitorul N.P. sunt fiii lui N.B. și N.N., și nepoții lui G.T.

Părinții și mătușa acestora au emigrat în Israel în anii 1960 și au

decedat

în anul 1985, 1987 și 1988, pe teritoriul statului Israel. Aceștia au avut în

proprietate, printre altele, două imobile situate în București, str. S. (construcție

și teren de aproximativ 1.000 mp și în Sinaia, B-dul C. (teren în suprafață de

circa 2000 mp și construcție în suprafață de 350 mp). Imobilele respective au

trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 și Decretul nr.

111/1951. Din anii 1960, N.S., părinții și mătușa acestuia s-au stabilit în

Israel, N.P. rămânând în țară. În anul 1997, conform documentației depuse la

dosar, N.P. a solicitat Primăriei Sectorului 1 restituirea în natură a

imobilului din str. Sofia. Prin nota de sinteză nr. 1357 din 15 iulie 1996,

comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a stabilit acordarea de despăgubiri

conform art. 12 din lege. La această solicitare, N.P. a anexat, printre altele,

fotocopii ale actului de identitate, certificatului de naștere, certificatelor

de deces ale părinților săi și declarația de acceptare tacită a moștenirii

autentificată cu nr. 195 din 20 februarie 1996.

La 20

martie 1997 N.P. a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sectorului

1 cu privire la imobilul din str. Sofia. În motivarea acțiunii,

acesta a precizat că este unicul moștenitor legal al părinților săi, din actele

depuse la dosar se constată că N.P. a fost reprezentat în fața instanței de

judecată de avocat B.P.D. în baza actului de asistență juridică, acesta semnând

și acțiunea în revendicare.

Prin

sentința civilă nr. 5374 din 24 aprilie 1997, magistrații-judecători S.L.,

președintele completului, și Romanița Vrânceanu, au admis acțiunea formulată de

N.P.. Prin procesul - verbal

din 12 noiembrie  1997, executorul

judecătoresc, în baza sentinței civile 5374 a pus în posesie pe N.P., reprezentat de avocat B.P.D.

Prin

același avocat, N.P. a vândut lui B.G. imobilul (construcție și teren) cu suma

de 10.000.000 lei, actul fiind autentificat din 26 noiembrie 1997 la B.N.P. - D.Ș.

La data de 29 iulie 1998, N.P., B.G. și B.L.

, vând imobilul din str. S.

(construcție și teren) lui N.A.F. Cu privire la acest imobil, dobânditorul a

făcut demersurile necesare pentru înregistrare la organul fiscal și de

intabulare la Biroul de Carte Funciară, imobilul a făcut obiectul unor

contracte de închiriere.

La data

de 04 martie 1998, N.P. a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sinaia cu privire la imobilul (construcție și teren) situat în Sinaia, B-dul C

. N.P. a

fost reprezentat în fața instanței de judecată de avocat B.P.D. în baza

contractului de asistență semnând și acțiunea în revendicare.

Prin

sentința civilă nr. 815 din 30 septembrie 1998 magistratul-judecător B.S. a

admis acțiunea în revendicare. Prin procesul verbal

din 12

noiembrie 1999, executorul judecătoresc din cadrul Judecătoriei Sinaia, în baza

sentinței civile 815 din 30 septembrie 1998 a pus în posesie pe N.P.,

reprezentat de avocat B.P.D. Imobilul a fost vândut la data de 07 mai 2002 de

către N.P. fiului N.A.F. cu suma de 250.000 000 lei vechi, conform contractului

de vânzare-cumpărare autentificat din 07 mai 2002.

În

continuare, considerându-se păgubit prin aceste demersuri, petentul a inițiat o

pleiadă de reclamații, ce au îmbrăcat și forma unor pretinse infracțiuni de

corupție, comise atât de rudele sale direct implicate, dar și de „colaboratori”

- avocați, notar, executor, judecători, procuror, polițist. După cum s-a redat

în detaliu de către procurorul ce a instrumentat cazul, nimic nu s-a adeverit

concret, chiar reclamațiile depuse au fost vagi, cu titlu general, cu supoziții

și deducții

.

În

concluzie, prima instanță a reținut că procurorul a apreciat corect situația

rezultată din actele de la dosar, iar probele efective administrate în cursul

cercetărilor au condus, pe de o parte, la adoptarea soluției de neîncepere a

urmăririi penale în cauză, iar pe de altă parte, la cea de disjungere a cauzei

și de declinare a competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea unei alte

unități de parchet sub aspectul comiterii unor infracțiuni în cazul cărora competența

de soluționare nu aparține Direcției Naționale Anticorupție.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul N.S. a formulat recurs, solicitând potrivit

motivelor de recurs depuse la dosar (24 - 28), admiterea recursului, casarea

sentinței atacate, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet

pentru începerea urmăririi penale împotriva celor vinovați.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentul N.S. nu este fondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Autorul plângerii și

făptuitorul N.P. sunt fiii lui N.B. și N.N.

și nepoții lui G.T.. Părinții și

mătușa acestora au emigrat în Israel în anii 1960 și au

decedat

în anul 1985, 1987 și 1988, pe teritoriul statului Israel. Aceștia au avut în

proprietate, printre altele, două imobile situate în București, str. S. (construcție

și teren de aproximativ 1000 mp și în Sinaia, B-dul C. (teren în suprafață de

circa 2000 mp și construcție în suprafață de 350 mp). Imobilele respective au

trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 și Decretul nr.

111/1951. Din anii 1960, N.S., părinții și mătușa acestuia s-au stabilit în

Israel, N.P. rămânând în țară. În anul 1997, conform documentației depuse la

dosar, N.P. a solicitat Primăriei Sectorului 1 restituirea în natură a

imobilului din str. S. Prin nota de sinteză nr. 1357/15 iulie 1996, comisia

pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a stabilit acordarea de despăgubiri conform

art. 12 din lege. La această solicitare, N.P. a anexat, printre altele,

fotocopii ale actului de identitate, certificatului de naștere, certificatelor

de deces ale părinților săi și declarația de acceptare tacită a moștenirii

autentificată cu din 20 februarie 1996.

La 20

martie 1997 N.P. a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sectorului

1 cu privire la imobilul din str. S. În motivarea acțiunii, acesta

a precizat că este unicul moștenitor legal al părinților săi, din actele depuse

la dosar se constată că N.P. a fost reprezentat în fața instanței de judecată

de avocat B.P.D. în baza actului de asistență juridică, acesta semnând și

acțiunea în revendicare.

Prin

sentința civilă nr. 5374 din 24 aprilie 1997, magistrații-judecători S.L.,

președintele completului, și Romanița Vrînceanu, au admis acțiunea formulată de

N.P.. Prin procesul verbal din

12 noiembrie 1997, executorul judecătoresc, în

baza sentinței civile 5374 a pus în posesie pe N.P., reprezentat de avocat B.P.D..

Prin

același avocat, N.P. a vândut lui B.G. imobilul (construcție și teren) cu suma

de 10.000.000 lei, actul fiind autentificat din 26 noiembrie 1997 la B.NP. - D.Ș.

La data de 29 iulie 1998, N.P., B.G. și B.L.

, vând imobilul din str. S.

(construcție și teren) lui N.A.F. Cu privire la acest imobil, dobânditorul a

făcut demersurile necesare pentru înregistrare la organul fiscal și de

intabulare la Biroul de Carte Funciară, imobilul a făcut obiectul unor

contracte de închiriere.

Din

anexele depuse de petent, (fila

157) reiese că imobilul a fost

scos la vânzare în anul 2002, pentru suma de 1,1 milioane euro.

La data

de 04 martie 1998, N.P. a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sinaia cu privire la imobilul (construcție și teren) situat în Sinaia, B-dul C

., N.P. a

fost reprezentat în fața instanței de judecată de avocat B.P.D. în baza

contractului de asistență semnând și acțiunea în revendicare.

Prin

sentința civilă nr. 815 din 30 septembrie 1998 magistratul-judecător B.S. a

admis acțiunea în revendicare. Prin procesul verbal din

12

noiembrie 1999, executorul judecătoresc din cadrul Judecătoriei Sinaia, în baza

sentinței civile nr. 815/30 septembrie  1998 a pus în posesie pe N.P.,

reprezentat de avocat B.P.D. Imobilul a fost vândut la data de 07 mai 2002 de

către N.P. fiului N.A. Fred cu suma de 250.000 000 lei vechi, conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1249 din 07 mai 2002.

La data

de 08 august 2002, N.A.F. și soția sa, N.M., au încheiat la BNP - I.D.B.G., promisiunea de vânzare a acestui imobil pentru suma finală de 77.000 dolari S.U.A.

Cu

privire la imobil, N.P. a făcut demersurile necesare pentru înscrierea acestuia

la organul fiscal și intabularea dreptului de proprietate la Cartea Funciară Prahova.

În

legătură cu actele/ acțiunile efectuate/întreprinse de făptuitori, anterior

obținerii imobilelor sus-evocate, și după această fază, relativ la săvârșirea

infracțiunilor ce fac obiectul reclamației, s-au constatat următoarele:

În ceea

ce privește săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

215 alin.

(1), (2), (3) și (5), art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen., petentul a

apreciat că făptuitorii le-au săvârșit cu ocazia folosirii hotărârilor

judecătorești pronunțate de Judecătoria Sector 1 și Judecătoria Sinaia la

încheierea actelor de vânzare-cumpărare - 300.000.000 lei vechi pentru imobilul

din București, respectiv 77.000 dolari S.U.A. - conform antecontract de

vânzare-cumpărare imobilul din Sinaia, sau de închiriere și folosirea acestora

la autorități în vederea efectuării operațiunilor necesare cu ocazia punerii în

posesie de către executorii judecătorești, a înscrierii la organul fiscal și

intabulării dreptului la Biroul de Carte Funciară.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin posibila săvârșire

a acțiunii prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. nu s-a

cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 de euro.

Examinând

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1)

, (2), (3)

și (5) C. pen. de către N.P. cu ocazia revendicării celor 2 imobile, a căror

valoare cumulată este de aproximativ 1.200.000 euro și care ar atrage

competența D.N.A., conform art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, nu se constată existența

vreunei acțiuni de inducere în eroare a vreunei persoane fizice sau juridice,

acesta invocând în fața instanțelor judecătorești dreptul său ce decurge din

calitatea de moștenitor al părinților săi, fapt ce nu poate întruni elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, fiind în situația prevăzută de art. 10 lit.

(d) C. proc. pen.

Pe cale

de consecință, nu se poate reține participarea vreunei alte persoane la

comiterea acestei infracțiuni, în vreuna din formele de participație penale,

așa cum s-a reclamat.

În mod

corect, în privința făptuitorului N.P., s-a constatat incidența dispozițiilor art.

10 lit. (g) C. proc. pen., acesta fiind decedat la data de 02 decembrie 2008,

act deces seria DP

,

în legătură cu toate infracțiunile evocate ca fiind comise de

acesta și care ar fi atras competența D.N.A.

În ceea

ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. de către N.P.

și/ sau avocații acestuia (B.L. și B.P.) ori a infracțiunii prevăzute de art. 257

C. pen. de către aceștia din urmă relativ la acțiunile în revendicare intentate

la Judecătoria Sectorului 1 și Judecătoria Sinaia și pronunțarea sentințelor

civile nr. 5374 din 24 aprilie 1997, respectiv cea din 30 septembrie 1998, în

mod corect s-a costat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. g),

- termenul de prescripție a răspunderii penale împlinindu-se în anul 2002,

respectiv 2003 - pentru art. 255 C. pen., și 2005 respectiv 2006 - pentru art. 257

C. pen.

De

asemenea, în mod corect, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de Sachelarie Liliana și B.S. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) din C. pen., în legătură cu

acțiunile în revendicare introduse de N.P. și pronunțarea sentințelor civile nr.

5374 din 24 aprilie 1997, respectiv 815 din 30 septembrie 1998, având în vedere

termenul de prescripție a răspunderii penale, conform art. 122 alin. (1) lit. (b)

C. pen., s-a împlinit în anul 2007, respectiv 2008.

În ceea

ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. de către S.L.

- fost judecător la Judecătoria Sectorului 1, în legătură cu pronunțarea

sentinței civile nr. 5374 din 24 aprilie 1997, ce a avut ca urmare dobândirea

dreptului de proprietate asupra imobilului din str. Sofia, sect. 1, având în

vedere că termenul de prescripție a răspunderii penale, potrivit art. 122 lit. b)

C. pen., s-a împlinit în anul 2007, în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., în

mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

În ceea

ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. de către

fostul judecător B.S. în legătură cu pronunțarea sentinței civile din 30

septembrie  1998, având în vedere depozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, în

mod corect s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, conform art. 281

alin. (1) lit. (b) C. proc. pen.

La

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București există Dosarul nr. 510/P/2007 în

care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen., art. 246 C.

pen. de către N.P., avocat B.D. și G.D. - notar public, în legătură cu emiterea

Certificatului de moștenitor nr. 23 din 06 iunie 2002.

S-a reținut

că solicitanții certificatului de moștenitor au omis cu intenție să comunice

notarului public adresa unde poate fi citat autorul sesizării și că astfel s-a

procedat la emiterea acestuia cu încălcarea legii.

În Dosarul

nr. 510/P/2007 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București a admis plângerea împotriva actului prin care procurorul care a

finalizat cercetările în cauză, și a apreciat că se impune redeschiderea

urmăririi penale, constatând mai multe neregularitați săvârșite în cadrul

dezbaterii procedurii orale notariale.

Aprecierea

petentului relativ la comiterea de fapte de corupție este urmarea admiterii

plângerii sale de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București și nu este pe împrejurări de fapt concrete, astfel încât în mod

corect s-a dispus neînceperea urmăririi față de procurorul C.N. din cadrul

Parchetului lângă Curtea de Apel București sub aspectul săvârșirii infracțiunii

te de ari. 246 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78 2000, republicată.

Petentul

a mai relevat și faptul că certificatului de moștenitor nr. 26/06 iunie 2002

este rezultatul unor fapte de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 (fără a

le nominaliza) comise cu ocazia dezbaterii succesiunii la BNP - G.D. - (fila 48

din plângere), fără să precizeze date sau indicii concrete în acest sens, ci

doar neregularitățile procedurii notariale de dezbatere a succesiuni.

Mai mult

decât atât, sub acest aspect, se constată că, petentul a supus verificării

organelor judiciare (civile și penale) legalitatea emiterii certificatului de

moștenitor, existând o decizie definitivă și irevocabilă de anulare a acestuia

pronunțată de

Cu

rtea Apel București și un Dosar penal (nr. 510/P/2007, în

care se efectuează

cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art.

215 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen.) la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin

emiterea certificatului de moștenitor se constată că nu s-a produs o pagubă mai

mare de 1 mil. euro

- fapt ce ar fi atras competența de soluționare a cauzei de către

D.N.A., conform art. 13 alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel

încât, în mod corect, s-a dispus declinarea competenței cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În ceea

ce privește posibila săvârșire a infracțiunilor de corupție prevăzute de art.

254 C.

pen., art. 255 C. pen., art. 257

C. pen. în legătură cu

soluționarea Dosarului penal nr. 2978/P/2005 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului

1,

format ca urmare a sesizării Primăriei Municipiului București cu

privire la modificările aduse imobilului din str. S., sect.1,

imobil

monument istoric, se constată că aprecierea petentului este fundamentată pe

împrejurarea că Tribunalul București, prin Decizia nr. 23721/ R din 21

noiembrie 2007 a admis recursul său împotriva Sentinței penale nr. 1541121

iunie 2007 a Judecătoriei Sector 1 referitoare la plângere sa împotriva

ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală și neînceperea urmăririi

penale din Dosarul nr. 2978/P/2008 și a celei prin care procurorul ierarhic superior

i-a respins plângerea, nefiind motivată de elemente de fapt ce ar putea

constitui mijloace de probă pentru dovedirea faptelor de corupție.

Adoptarea

soluției de netrimitere în judecată de către procuror I.B., față de persoanele

cercetate în Dosarul nr. 2978/P/2008

nu este rezultatul

neîndeplinirii funcțiilor sau a îndeplinirii acestuia în mod defectuos, care să

aducă atingere intereselor legale ale numitului N.S. și să procure un avantaj

pentru autorul actului sau pentru altul.

R

eferitor

la săvârșirea infracțiunilor prevăzute art.

254 C. pen., art. 255 C. pen.,

257 C. pen. în legătură cu soluționarea Dosarului penal nr. 2978/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 evocate de petent, din actele

dosarului nu rezultă indicii de comitere de către procuror I.B. sau polițistul

care a efectuat cercetarea penală în respectiva cauză (pentru art. 254 C. pen.),

respectiv N.A. și K.G., persoane cercetate în Dosarul nr. 2978/P/2005, sau

avocatul B.P.D., astfel, în temeiul art. 10 lit. (a) C. proc. pen., urmează a

se dispune neînceperea

urmăririi

penale față de procuror I.B. și ofițerul de poliție care a făcut

cercetarea penală în dosar

- sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 254 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 7812000, N.A.,

K.G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255

raportat

la art.

7 alin. (2) din Legea 78/2000 și avocat B.P. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. rap. la art. 2 din Legea nr.

78/2000 și art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor sus

menționate, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Ordonanței

nr. 207/P/2008 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A. este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul N.S. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul N.S. împotriva sentinței nr. 1019 din

11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în Dosarul nr. 43/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.