ÎCCJ, Decizia nr. 404/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1019 din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 43/1/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.S. împotriva Ordonanței nr. 207/P/2008 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., s-a menținut ordonanța atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Ordonanța nr. 207/P/2008 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de: - N.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și art. 255 C. pen.; - avocat B.P.D. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 255 și art. 257 C. pen., art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000 și art. 257 C. pen. rap. la art. 6 Legea 78/2000, republicată; - avocat B.L. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 255 și art. 257 C. pen.; - S.L., fost judecător la Judecătoria Sector 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) și art. 246 C. pen.

- B.S., fost judecător la Judecătoria Sinaia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. - C.N., procuror în cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute art. 246 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, republicată. - I.B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, republicată, și art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din 78/2000. - ofițerul de poliție (AN) din cadrul Poliției Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute art. 254 C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, și art. 246 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, republicată. - N.A.F. și K.G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei cu privire N.P., N.A.F., avocat B.K.D., B.S. (fost judecător la Judecătoria Sinaia), G.D. (notar public), în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București relativ la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291, art. 292, art. 246, art. 249, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) și art. 289 C. pen., Legea nr. 87/1994 și Legea nr. 50/1991.

Împotriva acestei ordonanțe, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Serviciului Teritorial București din cadrul D.N.A., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. 1328/II-2/2009 din 18 decembrie 2009. S-a concluzionat de către procurorul șef că procurorul a apreciat corect situația rezultată din actele de la dosar, iar probele administrate în cursul cercetărilor au condus, pe de o parte, la adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale în cauză, iar pe de altă parte, la cea de disjungere a cauzei și de declinare a competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea unei alte unități de parchet sub aspectul comiterii unor infracțiuni în cazul cărora competența de soluționare nu aparține direcției naționale anticorupție.

În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 207/P/2008 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1019 din 11 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a reținut că întreaga construcție juridică s-a născut pe fondul neînțelegerilor dintre rude raportat la revendicarea doar de către o parte din cei pretins îndreptățiți a unor imobile de valoare. Astfel, autorul plângerii și făptuitorul N.P. sunt fiii lui N.B. și N.N., și nepoții lui G.T. Părinții și mătușa acestora au emigrat în Israel în anii 1960 și au decedat în anul 1985, 1987 și 1988, pe teritoriul statului Israel.

Aceștia au avut în proprietate, printre altele, două imobile situate în București, str. S. (construcție și teren de aproximativ 1.000 mp și în Sinaia, B-dul C. (teren în suprafață de circa 2000 mp și construcție în suprafață de 350 mp). Imobilele respective au trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 și Decretul nr. 111/1951. Din anii 1960, N.S., părinții și mătușa acestuia s-au stabilit în Israel, N.P. rămânând în țară. În anul 1997, conform documentației depuse la dosar, N.P. a solicitat Primăriei Sectorului 1 restituirea în natură a imobilului din str. Sofia. Prin nota de sinteză nr. 1357 din 15 iulie 1996, comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a stabilit acordarea de despăgubiri conform art. 12 din lege.

La această solicitare, N.P. a anexat, printre altele, fotocopii ale actului de identitate, certificatului de naștere, certificatelor de deces ale părinților săi și declarația de acceptare tacită a moștenirii autentificată cu nr. 195 din 20 februarie 1996. La 20 martie 1997 N.P. a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sectorului 1 cu privire la imobilul din str. Sofia. În motivarea acțiunii, acesta a precizat că este unicul moștenitor legal al părinților săi, din actele depuse la dosar se constată că N.P. a fost reprezentat în fața instanței de judecată de avocat B.P.D. în baza actului de asistență juridică, acesta semnând și acțiunea în revendicare. Prin sentința civilă nr. 5374 din 24 aprilie 1997, magistrații-judecători S.L., președintele completului, și Romanița Vrânceanu, au admis acțiunea formulată de N.P..

Prin procesul - verbal din 12 noiembrie 1997, executorul judecătoresc, în baza sentinței civile 5374 a pus în posesie pe N.P., reprezentat de avocat B.P.D. Prin același avocat, N.P. a vândut lui B.G. imobilul (construcție și teren) cu suma de 10.000.000 lei, actul fiind autentificat din 26 noiembrie 1997 la B.N.P. - D.Ș. La data de 29 iulie 1998, N.P., B.G. și B.L. , vând imobilul din str. S. (construcție și teren) lui N.A.F. Cu privire la acest imobil, dobânditorul a făcut demersurile necesare pentru înregistrare la organul fiscal și de intabulare la Biroul de Carte Funciară, imobilul a făcut obiectul unor contracte de închiriere. La data de 04 martie 1998, N.P. a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sinaia cu privire la imobilul (construcție și teren) situat în Sinaia, B-dul C . N.P.

a fost reprezentat în fața instanței de judecată de avocat B.P.D. în baza contractului de asistență semnând și acțiunea în revendicare. Prin sentința civilă nr. 815 din 30 septembrie 1998 magistratul-judecător B.S. a admis acțiunea în revendicare. Prin procesul verbal din 12 noiembrie 1999, executorul judecătoresc din cadrul Judecătoriei Sinaia, în baza sentinței civile 815 din 30 septembrie 1998 a pus în posesie pe N.P., reprezentat de avocat B.P.D. Imobilul a fost vândut la data de 07 mai 2002 de către N.P. fiului N.A.F. cu suma de 250.000 000 lei vechi, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 07 mai 2002. În continuare, considerându-se păgubit prin aceste demersuri, petentul a inițiat o pleiadă de reclamații, ce au îmbrăcat și forma unor pretinse infracțiuni de corupție, comise atât de rudele sale direct implicate, dar și de „colaboratori” - avocați, notar, executor, judecători, procuror, polițist.

După cum s-a redat în detaliu de către procurorul ce a instrumentat cazul, nimic nu s-a adeverit concret, chiar reclamațiile depuse au fost vagi, cu titlu general, cu supoziții și deducții . În concluzie, prima instanță a reținut că procurorul a apreciat corect situația rezultată din actele de la dosar, iar probele efective administrate în cursul cercetărilor au condus, pe de o parte, la adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale în cauză, iar pe de altă parte, la cea de disjungere a cauzei și de declinare a competenței de efectuare a cercetărilor în favoarea unei alte unități de parchet sub aspectul comiterii unor infracțiuni în cazul cărora competența de soluționare nu aparține Direcției Naționale Anticorupție.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul N.S. a formulat recurs, solicitând potrivit motivelor de recurs depuse la dosar (24 - 28), admiterea recursului, casarea sentinței atacate, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale împotriva celor vinovați. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentul N.S. nu este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Autorul plângerii și făptuitorul N.P. sunt fiii lui N.B. și N.N. și nepoții lui G.T.. Părinții și mătușa acestora au emigrat în Israel în anii 1960 și au decedat în anul 1985, 1987 și 1988, pe teritoriul statului Israel.

Aceștia au avut în proprietate, printre altele, două imobile situate în București, str. S. (construcție și teren de aproximativ 1000 mp și în Sinaia, B-dul C. (teren în suprafață de circa 2000 mp și construcție în suprafață de 350 mp). Imobilele respective au trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 și Decretul nr. 111/1951. Din anii 1960, N.S., părinții și mătușa acestuia s-au stabilit în Israel, N.P. rămânând în țară. În anul 1997, conform documentației depuse la dosar, N.P. a solicitat Primăriei Sectorului 1 restituirea în natură a imobilului din str. S. Prin nota de sinteză nr. 1357/15 iulie 1996, comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a stabilit acordarea de despăgubiri conform art. 12 din lege.

La această solicitare, N.P. a anexat, printre altele, fotocopii ale actului de identitate, certificatului de naștere, certificatelor de deces ale părinților săi și declarația de acceptare tacită a moștenirii autentificată cu din 20 februarie 1996. La 20 martie 1997 N.P. a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sectorului 1 cu privire la imobilul din str. S. În motivarea acțiunii, acesta a precizat că este unicul moștenitor legal al părinților săi, din actele depuse la dosar se constată că N.P. a fost reprezentat în fața instanței de judecată de avocat B.P.D. în baza actului de asistență juridică, acesta semnând și acțiunea în revendicare. Prin sentința civilă nr. 5374 din 24 aprilie 1997, magistrații-judecători S.L., președintele completului, și Romanița Vrînceanu, au admis acțiunea formulată de N.P..

Prin procesul verbal din 12 noiembrie 1997, executorul judecătoresc, în baza sentinței civile 5374 a pus în posesie pe N.P., reprezentat de avocat B.P.D.. Prin același avocat, N.P. a vândut lui B.G. imobilul (construcție și teren) cu suma de 10.000.000 lei, actul fiind autentificat din 26 noiembrie 1997 la B.NP. - D.Ș. La data de 29 iulie 1998, N.P., B.G. și B.L. , vând imobilul din str. S. (construcție și teren) lui N.A.F. Cu privire la acest imobil, dobânditorul a făcut demersurile necesare pentru înregistrare la organul fiscal și de intabulare la Biroul de Carte Funciară, imobilul a făcut obiectul unor contracte de închiriere. Din anexele depuse de petent, (fila 157) reiese că imobilul a fost scos la vânzare în anul 2002, pentru suma de 1,1 milioane euro.

La data de 04 martie 1998, N.P. a introdus acțiune în revendicare la Judecătoria Sinaia cu privire la imobilul (construcție și teren) situat în Sinaia, B-dul C ., N.P. a fost reprezentat în fața instanței de judecată de avocat B.P.D. în baza contractului de asistență semnând și acțiunea în revendicare. Prin sentința civilă nr. 815 din 30 septembrie 1998 magistratul-judecător B.S. a admis acțiunea în revendicare. Prin procesul verbal din 12 noiembrie 1999, executorul judecătoresc din cadrul Judecătoriei Sinaia, în baza sentinței civile nr. 815/30 septembrie 1998 a pus în posesie pe N.P., reprezentat de avocat B.P.D. Imobilul a fost vândut la data de 07 mai 2002 de către N.P. fiului N.A. Fred cu suma de 250.000 000 lei vechi, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1249 din 07 mai 2002. La data de 08 august 2002, N.A.F.

și soția sa, N.M., au încheiat la BNP - I.D.B.G., promisiunea de vânzare a acestui imobil pentru suma finală de 77.000 dolari S.U.A. Cu privire la imobil, N.P. a făcut demersurile necesare pentru înscrierea acestuia la organul fiscal și intabularea dreptului de proprietate la Cartea Funciară Prahova. În legătură cu actele/ acțiunile efectuate/întreprinse de făptuitori, anterior obținerii imobilelor sus-evocate, și după această fază, relativ la săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul reclamației, s-au constatat următoarele: În ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen., petentul a apreciat că făptuitorii le-au săvârșit cu ocazia folosirii hotărârilor judecătorești pronunțate de Judecătoria Sector 1 și Judecătoria Sinaia la încheierea actelor de vânzare-cumpărare - 300.000.000 lei vechi pentru imobilul din București, respectiv 77.000 dolari S.U.A.

- conform antecontract de vânzare-cumpărare imobilul din Sinaia, sau de închiriere și folosirea acestora la autorități în vederea efectuării operațiunilor necesare cu ocazia punerii în posesie de către executorii judecătorești, a înscrierii la organul fiscal și intabulării dreptului la Biroul de Carte Funciară. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin posibila săvârșire a acțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. nu s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 de euro. Examinând săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) , (2), (3) și (5) C. pen. de către N.P. cu ocazia revendicării celor 2 imobile, a căror valoare cumulată este de aproximativ 1.200.000 euro și care ar atrage competența D.N.A., conform art. 13 din O.U.G.

nr. 43/2002, nu se constată existența vreunei acțiuni de inducere în eroare a vreunei persoane fizice sau juridice, acesta invocând în fața instanțelor judecătorești dreptul său ce decurge din calitatea de moștenitor al părinților săi, fapt ce nu poate întruni elementele constitutive ale acestei infracțiuni, fiind în situația prevăzută de art. 10 lit. (d) C. proc. pen. Pe cale de consecință, nu se poate reține participarea vreunei alte persoane la comiterea acestei infracțiuni, în vreuna din formele de participație penale, așa cum s-a reclamat. În mod corect, în privința făptuitorului N.P., s-a constatat incidența dispozițiilor art. 10 lit. (g) C. proc. pen., acesta fiind decedat la data de 02 decembrie 2008, act deces seria DP , în legătură cu toate infracțiunile evocate ca fiind comise de acesta și care ar fi atras competența D.N.A.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. de către N.P. și/ sau avocații acestuia (B.L. și B.P.) ori a infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. de către aceștia din urmă relativ la acțiunile în revendicare intentate la Judecătoria Sectorului 1 și Judecătoria Sinaia și pronunțarea sentințelor civile nr. 5374 din 24 aprilie 1997, respectiv cea din 30 septembrie 1998, în mod corect s-a costat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. g), - termenul de prescripție a răspunderii penale împlinindu-se în anul 2002, respectiv 2003 - pentru art. 255 C. pen., și 2005 respectiv 2006 - pentru art. 257 C. pen. De asemenea, în mod corect, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Sachelarie Liliana și B.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) din C. pen., în legătură cu acțiunile în revendicare introduse de N.P. și pronunțarea sentințelor civile nr. 5374 din 24 aprilie 1997, respectiv 815 din 30 septembrie 1998, având în vedere termenul de prescripție a răspunderii penale, conform art. 122 alin. (1) lit. (b) C. pen., s-a împlinit în anul 2007, respectiv 2008. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. de către S.L. - fost judecător la Judecătoria Sectorului 1, în legătură cu pronunțarea sentinței civile nr. 5374 din 24 aprilie 1997, ce a avut ca urmare dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului din str. Sofia, sect.

1, având în vedere că termenul de prescripție a răspunderii penale, potrivit art. 122 lit. b) C. pen., s-a împlinit în anul 2007, în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. de către fostul judecător B.S. în legătură cu pronunțarea sentinței civile din 30 septembrie 1998, având în vedere depozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, în mod corect s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, conform art. 281 alin. (1) lit. (b) C. proc. pen. La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București există Dosarul nr. 510/P/2007 în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen.

de către N.P., avocat B.D. și G.D. - notar public, în legătură cu emiterea Certificatului de moștenitor nr. 23 din 06 iunie 2002. S-a reținut că solicitanții certificatului de moștenitor au omis cu intenție să comunice notarului public adresa unde poate fi citat autorul sesizării și că astfel s-a procedat la emiterea acestuia cu încălcarea legii. În Dosarul nr. 510/P/2007 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a admis plângerea împotriva actului prin care procurorul care a finalizat cercetările în cauză, și a apreciat că se impune redeschiderea urmăririi penale, constatând mai multe neregularitați săvârșite în cadrul dezbaterii procedurii orale notariale.

Aprecierea petentului relativ la comiterea de fapte de corupție este urmarea admiterii plângerii sale de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nu este pe împrejurări de fapt concrete, astfel încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi față de procurorul C.N. din cadrul Parchetului lângă Curtea de Apel București sub aspectul săvârșirii infracțiunii te de ari. 246 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78 2000, republicată. Petentul a mai relevat și faptul că certificatului de moștenitor nr. 26/06 iunie 2002 este rezultatul unor fapte de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 (fără a le nominaliza) comise cu ocazia dezbaterii succesiunii la BNP - G.D.

- (fila 48 din plângere), fără să precizeze date sau indicii concrete în acest sens, ci doar neregularitățile procedurii notariale de dezbatere a succesiuni. Mai mult decât atât, sub acest aspect, se constată că, petentul a supus verificării organelor judiciare (civile și penale) legalitatea emiterii certificatului de moștenitor, existând o decizie definitivă și irevocabilă de anulare a acestuia pronunțată de Cu rtea Apel București și un Dosar penal (nr. 510/P/2007, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen.) la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin emiterea certificatului de moștenitor se constată că nu s-a produs o pagubă mai mare de 1 mil.

euro - fapt ce ar fi atras competența de soluționare a cauzei de către D.N.A., conform art. 13 alin. (1 2 ) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel încât, în mod corect, s-a dispus declinarea competenței cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În ceea ce privește posibila săvârșire a infracțiunilor de corupție prevăzute de art. 254 C. pen., art. 255 C. pen., art. 257 C. pen.

în legătură cu soluționarea Dosarului penal nr. 2978/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, format ca urmare a sesizării Primăriei Municipiului București cu privire la modificările aduse imobilului din str. S., sect.1, imobil monument istoric, se constată că aprecierea petentului este fundamentată pe împrejurarea că Tribunalul București, prin Decizia nr. 23721/ R din 21 noiembrie 2007 a admis recursul său împotriva Sentinței penale nr. 1541121 iunie 2007 a Judecătoriei Sector 1 referitoare la plângere sa împotriva ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală și neînceperea urmăririi penale din Dosarul nr. 2978/P/2008 și a celei prin care procurorul ierarhic superior i-a respins plângerea, nefiind motivată de elemente de fapt ce ar putea constitui mijloace de probă pentru dovedirea faptelor de corupție.

Adoptarea soluției de netrimitere în judecată de către procuror I.B., față de persoanele cercetate în Dosarul nr. 2978/P/2008 nu este rezultatul neîndeplinirii funcțiilor sau a îndeplinirii acestuia în mod defectuos, care să aducă atingere intereselor legale ale numitului N.S. și să procure un avantaj pentru autorul actului sau pentru altul. R eferitor la săvârșirea infracțiunilor prevăzute art. 254 C. pen., art. 255 C. pen., 257 C. pen. în legătură cu soluționarea Dosarului penal nr. 2978/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 evocate de petent, din actele dosarului nu rezultă indicii de comitere de către procuror I.B. sau polițistul care a efectuat cercetarea penală în respectiva cauză (pentru art. 254 C. pen.), respectiv N.A.

și K.G., persoane cercetate în Dosarul nr. 2978/P/2005, sau avocatul B.P.D., astfel, în temeiul art. 10 lit. (a) C. proc. pen., urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale față de procuror I.B. și ofițerul de poliție care a făcut cercetarea penală în dosar - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 254 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 7812000, N.A., K.G. - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000 și avocat B.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 255 C. pen. rap. la art. 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor sus menționate, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Ordonanței nr. 207/P/2008 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul N.S. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.S. împotriva sentinței nr. 1019 din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 43/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.