ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 213/2014

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 50 din 04 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, inculpații:

au fost condamnați, fiecare la:

- pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de corupție prev.și ped. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Inculpaților, în baza art. 71 alin. (1) și 2 C. pen., li s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Potrivit art. 81 alin. (1), art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 alin. (1) C. pen., atrăgându-li-se atenția asupra consecințelor prev. de disp. art. 83 C. pen.

Totodată, inculpații au fost obligați, fiecare, la plata sumei de 2.050 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, în esență, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 977/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la 16 iulie 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților C.A.I. (pentru infracțiunea prev. de art. 248 C. pen., rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen.), Ș.A.A. [pentru două infracțiuni prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.], G.V. [pentru infracțiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.], D.V. și D.D.V., ultimii doi pentru infracțiunea prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea pronunțată la 27 noiembrie 2012, în Dosarul nr. 5705/120/2012 al Tribunalului Dâmbovița, au fost admise cererile formulate de primii trei inculpați, privind judecarea acestora potrivit procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., situație în care, în privința inculpaților D.V. și D.D.V., la aceeași dată, s-a dispus disjungerea cauzei și înregistrarea acesteia sub nr. 9145/120/2012.

Ca urmare, prin Sentința penală nr. 462 din 11 decembrie 2012, definitivă prin neapelare, a fost condamnat inculpatul C.A.I., la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunile prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41, 42 C. pen., respectiv prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., pedeapsă a cărei executare s-a suspendat sub supraveghere pe durată unui termen de încercare de 6 ani.

De asemenea, au mai fost condamnați inculpații: Ș.A.A., la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (după contopirea cu pedepsele stabilite în baza art. 4 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin Sentința penală nr. 230 din 10 iunie 2011 a Tribunalului Prahova și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 187/4 mai 2009 a Judecătoriei Târgoviște) și G.V. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a cărei executare s-a suspendat condiționat conform art. 81, art. 71 alin. (5), art. 82 - 83 C. pen.

Ca situație de fapt, s-a reținut că în urma auditului efectuat de către I.P.J. Dâmbovița în legătură cu activitatea Biroului Implementări Abateri din cadrul Serviciului Rutier, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01 august 2010 a rezultat că unui număr de 24 de persoane le-au fost restituite permisele de conducere reținute, cu încălcarea prevederilor legale, în perioada în care acestea nu aveau dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 23 dintre acestea abaterile fiind implementate de către inculpatul C.A.I. pe utilizatorul său, respectiv: A.M.A., A.C., M.P., N.C., N.S., P.D., Ș.C.A., T.N.D., B.V.R., C.D., H.A., I.I.V., I.C., L.B.M., D.M., M.P.N., (...) și inculpatul D.D.V.

Astfel, potrivit raportului de audit întocmit, operatorul pe contul căruia au fost introduse contestațiile a fost inculpatul C.A.I., IP stație de lucru X, iar modalitatea de operare a constat în aceea că permisul de conducere este reținut de polițistul rutier în teren, care întocmea procesul-verbal de constatare a contravenției și un raport tipizat de reținere, la care era atașat permisul de conducere.

Acesta efectua mențiunile necesare în registrul "Permise de conducere", întocmit la nivelul Serviciului Rutier și introducea raportul și permisul în fișetul destinat depunerii documentelor respective, care este încuiat.

În ziua următoare celei în care permisul a fost reținut, secretara Serviciului Rutier scotea permisele de conducere și rapoartele de reținere, le confrunta cu datele consemnate de către polițiștii rutieri în registru, semna de primire, după care documente le erau înaintate șefului serviciului, care semna rapoartele de reținere.

Ulterior, rapoartele erau înregistrate în alt registru, la secretariatul Serviciului Rutier, numerele obținute fiind consemnate într-o condică de predare la Biroul Implementări Abateri.

Ajunse la Biroul Implementări Abateri, rapoartele de reținere erau implementate în aplicația "Abateri" de către personalul contractual, apoi se consemnau într-un alt registru întocmit la nivelul biroului menționat.

În acest registru, posesorii de permise de conducere semnau la momentul restituirii documentelor, doar în cazul expirării perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, iar nu în cazul depunerii unui certificat de grefă.

În cazul în care la Biroul Implementări Abateri ajungea doar raportul de reținere, fără a avea atașat și permisul de conducere se proceda astfel:

a) în cazul în care posesorul unui permis de conducere formula plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției prin care se dispusese și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, serviciul grefă al instanței la care aceasta era înregistrată elibera un certificat de grefă, care atesta depunerea plângerii; petiționarul prezenta acest certificat de grefă Biroului Implementări Abateri, situație în care lucrătorul de la ghișeu (doar agentul de poliție) făcea mențiunile necesare în Registrul de restituire a permiselor de conducere menționând ca motiv - plângere contravențională.

După efectuarea mențiunilor se întocmea o dovadă de restituire a permisului de conducere, în dublu exemplar, înmânându-se petiționarului originalul dovezii și restituindu-i-se permisul de conducere.

Restituirea permisului de conducere era confirmată și de semnătura posesorului în "Registrul de restituire a permiselor de conducere" - motiv - plângere contravențională.

Din acest moment certificatul de grefă era reținut de agentul de poliție, fiind înmânat împreună cu copia dovezii de restituire personalului contractual pentru a face mențiunile de rigoare în aplicația "Abateri".

b) Circuitul era același și în cazul în care persoana sancționată nu avea permisul asupra sa iar pentru regula încălcată, legislația în vigoare prevedea, ca măsură complementară, reținerea permisului de conducere, numai că în registrul "Permise de conducere", se consemna "fără PC".

Examinând actele și lucrările Dosarului nr. 977/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dar și probele administrate în faza cercetării judecătorești, în ce privește pe inculpații D.V. și D.D.V., prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Martorul T.C. îi cunoștea pe inculpații D.V. și D.D.V., deoarece locuiseră câțiva ani în același bloc de pe strada C. din municipiul Târgoviște.

În cadrul unei discuții purtate cu inculpatul D.D.V., prietenul său, în luna mai 2010, martorul a aflat că în urmă cu două zile, acestuia îi fusese reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 4 luni, după ce fusese depistat de un echipaj de poliție conducând autoturismul proprietate personală pe raza localității Ilfoveni, județul Dâmbovița, cu depășirea limitei legale de viteză.

Cu această ocazie, martorul T.C. și-a amintit de un anume A. "A.Z.", care practica activități de taximetrie în condiții de nelegalitate și de la cunoștințele căruia aflase că, într-o anumită împrejurare, reușise să-și recupereze permisul de conducere, după ce fusese depistat conducând autoturismul sub influența băuturilor alcoolice.

Drept consecință, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul Ș.A.A. ("A.Z."), căruia martorul T.C. i-a cerut să-l ajute pe prietenul său, inculpatul D.D.V., să-și recupereze permisul de conducere, motivându-i că-i este indispensabil, în condițiile în care era angajat în calitate de șofer pe autovehicule speciale de intervenție, în cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa.

După ce și-a notat datele de identitate ale lui acestuia și împrejurările în care îi fusese reținut permisul de conducere (în urma discuțiilor avute cu acesta), inculpatul Ș.A.A. ("A.Z.") le-a spus că va merge să discute cu o persoană aflată "foarte sus", rămânând să-i sune și să le comunice "prețul" pentru restituirea permisului. Cei doi martori și-au notat numerele de telefon pe care urmau să comunice iar martorul T.C. și inculpatul D.D.V. au rămas în așteptarea un răspuns.

După aproximativ două ore, inculpatul Ș.A.A. a comunicat martorului T.C. că poate obține restituirea permisului de conducere al inculpatului D.D.V., chiar a doua zi, în schimbul sumei de 500 euro, discuție pe care a auzit-o și acesta din urmă (fiind lângă T.C.).

Fiind de acord asupra condițiilor ce i-au fost impuse inculpatul D.D.V. i-a spus că îl va trimite pe tatăl său să discute cu martorul Ș.A.A., întrucât a doua zi era la serviciu.

A doua zi, D.V. l-a sunat pe T.C., ambii așteptând, după ce s-au întâlnit, timp de aproximativ două ore, telefonul de la inculpatul Ș.A.A., care urma să aducă permisul lui D.D.V.

Potrivit înțelegerii, după ce inculpatul Ș.A.A. a sunat, martorul T.C. i-a comunicat că se află împreună cu inculpatul D.V. în zona spălătoriei B. de pe Calea C., într-un autoturism marca G.

La rândul său, sosit ulterior, martorul Ș.A.A. a urcat în autoturismul inculpatului D.V., poziționându-se pe bancheta din spate și arătând că se află în posesia permisului de conducere aparținând inculpatului D.D.V.

În continuare, însoțit fiind de martorul T.C., inculpatul D.V. a mers la sediul I.P.J. Dâmbovița, iar de la Biroul Permise, a aflat că permisul fiului său "nu fusese reținut".

După primirea informațiilor, inculpatul Ș.A.A. a urcat din nou în autoturismul marca G., pe bancheta din spate, împrejurare în care în schimbul recuperării permisului de conducere aparținând fiului său, inculpatul D.V. i-a înmânat suma de 500 euro, despărțindu-se apoi în dreptul Sălii Polivalente din municipiul Târgoviște.

În declarațiile date la urmărirea penală, inculpatul D.D.V. a negat că ar fi discutat sau că s-ar fi întâlnit vreodată cu martorul T.C., susținând că a aflat de la tatăl său că acesta se oferise să-l ajute și că tot prin intermediul său, și-a recuperat permisul de conducere, în faza cercetării judecătorești a recunoscut însă, că a fost sunat de acesta, care i-a spus "că are permisul său de conducere".

Susținerile inculpatului, inclusiv cele potrivit cărora nu cunoaște cum a ajuns permisul său la martorul T.C., s-au considerat ca nefiind credibile raportat la declarațiile martorului și inculpatului Ș.A.A.

În același timp, s-a constatat că acesta din urmă a recunoscut în fața instanței că succesiunea evenimentelor în care a fost implicat, este cea reținută în actul de sesizare a instanței, revenind asupra declarațiilor anterioare și solicitând să fie judecat potrivit procedurii prevăzută de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Martorul a confirmat, de asemenea, că s-a întâlnit atât cu inculpatul D.D.V., cât și cu inculpatul D.V., însușindu-și toate celelalte probe administrate la urmărirea penală și recunoscându-și faptele în totalitate, în modalitatea în care au fost reținute în cuprinsul rechizitoriului.

Apărările ultimului inculpat din faza cercetării judecătorești potrivit cărora nu a discutat cu martorul T.C. - nici despre abaterea comisă, nici despre datele de identitate ale fiului său, deși la urmărirea penală arătase că "acesta s-a oferit să îl ajute", spunând "poate că rezolv eu", s-au înlăturat ca neplauzibile, cu atât mai mult cu cât, de recuperarea permisului depindea chiar păstrarea locului de muncă al fiului său.

În opinia tribunalului, întrucât la data respectivă ambii inculpați cunoșteau foarte bine că nu urmaseră procedura legală a contestării procesului-verbal de constatare a contravenției și că apelaseră la o modalitate frauduloasă de a-l obține, așa-zisa verificare la "Biroul Permise" din cadrul I.P.J. Dâmbovița s-a considerat ca fiind efectuată tocmai pentru aflarea condițiilor în care permisul fiului său fusese restituit și a se asigura că suma de 500 euro nu va fi pierdută, întrucât se plânsese martorului T.C. că nu are încredere în martorul Ș.A.A.

Tribunalul a concluzionat că probele administrate au evidențiat faptul că ambii inculpați au acționat în deplină cunoștință de cauză, având reprezentarea că este vorba despre o procedură frauduloasă și că mențiunea existenței unui "certificat de grefă" în registrul special de restituire a permiselor atestând că ar fi fost contestat procesul-verbal de constatare a contravenției întocmit pe numele lui D.D.V., nu putea să fie decât rezultatul unei acțiuni de natură infracțională.

S-a reținut și faptul că, înregistrările privind convorbirile în mediu ambiental, purtate între martorul T.C. și inculpatul D.D.V. și respectiv martorul T.C. și inculpatul D.V., (care nu a fost contestată de către niciuna dintre părți), relevă de asemenea, comiterea de aceștia a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și incriminate de dispozițiile art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

În acest sens s-a reținut ca fiind concludentă convorbirea pe care martorul T.C. a avut-o cu inculpatul D.V. la data de 4 octombrie 2010, observându-se că secundul încearcă să se pună de acord cu interlocutorul său în legătură cu susținerile din viitoarele declarații, sugerându-i celui cu care vorbește cum să și le alcătuiască, expresiile folosite și întrebările pe care i le adresează, ceea ce conduce la concluzia dovedirii că a remis suma de 500 euro martorului Ș.A.A., în schimbul restituirii permisului fiului său.

Ezitările acestuia și conducerea discuției în afara situațiilor care l-ar fi inculpat, precum și neadoptarea unei poziții ferme de contestare a afirmațiilor martorului T.C., care îi spunea în mod explicit că nu are cum să combată realitatea faptului că a înmânat suma de 500 euro celui care i-a adus permisul fiului său, s-au considerat ca explicând acordul pe care și-l dăduse prin declarația din 13 august 2010, de a purta "o discuție cu T.C., care urma să fie înregistrată în condițiile legii". Maniera în care a purtat discuția din 4 octombrie 2010 cu T.C. s-a apreciat ca demonstrând faptul că inculpatul și-a luat toate măsurile de precauție, nerecunoscând o faptă prevăzută de legea penală, care-i atrăgea răspunderea penală.

În drept, fapta inculpatului D.V. de a oferi inculpatului Ș.A.A., care a lăsat să se creadă că are influență asupra unui funcționar din cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Dâmbovița, suma de 500 euro, în scopul restituirii permisului de conducere aparținând fiului său coinculpatul D.D.V., s-a reținut ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului D.D.V. de a oferi prin intermediul tatălui său, inculpatul D.V., inculpatului Ș.A.A. care a lăsat să se creadă că are influență asupra unui funcționar din cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Dâmbovița, suma de 500 euro, în schimbul restituirii permisului său de conducere, s-a încadrat în dispozițiile art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, tribunalul a avut în vedere dispozițiile generale ale C. pen., limitele pedepselor fixate de norma de incriminare din legea specială care o reglementează, gradul de pericol social al faptelor, persoana acestora și cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel s-a constatat că inculpații D.D.V. și D.V. au comis fapte cu un grad ridicat de pericol social, relevat atât de limitele pedepselor care le sancționează, cât și de natura lor, alegând să înfrângă normele legii penale pentru redobândirea în mod fraudulos a unui permis de conducere în schimbul unei sume de bani, pe care le-au negat în mod constant.

Actele anexate în circumstanțierea inculpatului D.V., respectiv licența pentru transport rutier internațional de mărfuri contra cost în numele unui terț și certificatul de competență profesională pentru transport național și internațional de marfă, s-au considerat că fac dovada preocupărilor profesionale ale acestuia, însă nu pot conduce la reținerea unor circumstanțe atenuante, fiindcă exercitarea unei profesii, a unei activități se înscriu în necesitățile normale, firești în viața fiecărui cetățean, neputându-l plasa pe inculpat deasupra altora.

Aceleași considerații s-au făcut și cu privire la absența antecedentelor penale ori evoluția lor în plan socio-moral, considerându-se că o atare evoluție trebuie să reprezinte o preocupare constantă, în viața oricărui cetățean.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au declarat apeluri inculpații D.D.V. și D.V., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, reiterându-se împrejurările de fapt și de drept invocate la primul grad de jurisdicție, s-a solicitat desființarea în tot a sentinței iar pe fond achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 107 din 28 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații D.V. și D.D.V., aceștia fiind obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat: în sumă de 200 RON pe inculpatul D.D.V. și în sumă de 500 RON pe inculpatul D.V., din care suma de 300 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a înlăturat susținerile celor doi inculpați, primind drept concludente pentru aflarea adevărului, declarațiile de recunoaștere efectuate de coinculpaților Ș.A.A. și C.A.I. (judecați conform art. 320

1

C. proc. pen. în prezenta cauză prin Sentința penală nr. 462 din 11 decembrie 2012, definitivă prin neapelare), coroborate cu declarațiile martorilor T.C., J. (I.) C.R., A.T.Ș. și convorbirile telefonice interceptate, inclusiv cu acceptul inculpatului D.V. în octombrie 2010.

Aceste mijloace de probă, potrivit jurisprudenței interne sunt pertinente pentru stabilirea vinovăției în cazul inculpării pentru comiterea infracțiunilor de corupție, iar la efectuarea propriului examen curtea de apel constată ca fiind dovedită existența a suficiente împrejurări de fapt, ce întregesc elementele constitutive din conținutul legal determinat în dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a dovedit astfel, că în contextul suspendării permisului de conducere și reținerii acestuia de I.P.J. Dâmbovița, Serviciul Rutier, precum și al relațiilor de prietenie (locuind în același bloc câțiva ani), în mai 2010 inculpatul D.D.V. a acceptat propunerea martorului T.C. privind efectuarea unor demersuri și restituirea acestuia mai înaintea termenului de trei luni, prin intermediul inculpatului Ș.A.A., apelat "A.Z.".

Ca urmare, împreună cei doi s-au întâlnit cu inculpatul Ș.A.A., împrejurare în care, față de afirmațiile acestuia în sensul că va merge să discute cu o persoană aflată "foarte sus" și le va comunica și "prețul" pentru restituirea permisului, și-au schimbat numerele de telefon iar după circa două ore, la revenire, inculpatul D.D.V. a acceptat propunerea de a-i remite suma de 500 euro, în acest sens.

S-a probat de asemenea, că fiind de acord cu condițiile impuse, în ziua următoare, potrivit înțelegerii cu fiul său, succesiv, coinculpatul D.V., tatăl acestuia, s-a întâlnit cu martorul T.C. și inculpatul Ș.A.A. și după ce a verificat situația la ghișeul "Permise rutiere" al I.P.J. Dâmbovița și s-a confirmat restituirea în baza unui certificat de grefă, în zona Spălătoria B. de pe Calea C. din Târgoviște, într-un autoturism marca G. a remis acestuia din urmă suma de 500 euro, primind în schimb permisul de conducere respectiv.

Astfel Curtea a reținut că:

- este de necontestat că permisul de conducere aparținând inculpatului D.D.V. și reținut de I.P.J. Dâmbovița - Serviciul Rutier la 09 mai 2010 s-a restituit în baza unui certificat de grefă, prezentat organelor de poliție, mai înaintea expirării termenului de suspendare, că la circa două săptămâni inculpatul D.V. s-a întâlnit cu martorul T.C., împreună au mers la sediul instituției și au verificat situația juridică, după care în aceeași zi și în zona Spălătoriei B. din Târgoviște, în prezența acestuia a primit documentul, de la persoana apelată "A.Z.," remițându-i în schimb o sumă de bani;

- susținerile inculpatului D.D.V. în sensul că nu cunoaște cum a ajuns permisul său de conducere la martorul T.C. iar tatăl său nu i-a relatat modul în care a reușit să-l recupereze, s-au înlăturat justificat ca necredibile, deoarece prin declarațiile date, în mod constant acesta din urmă a confirmat atât întâlnirea directă cu inculpatul, ocazie în care a aflat că în urmă cu două zile i se reținuse documentul, cât și acceptarea și participarea la întâlnirea cu inculpatul Ș.A.A., zis "A.Z.", în cadrul căreia s-au stabilit condițiile recuperării acestuia înaintea expirării termenului de suspendare;

- prin declarațiile date, inclusiv la judecata cauzei conform art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul Ș.A.A. a recunoscut succesiunea actelor materiale astfel cum au fost prezentate de martorul T.C. și expuse în precedente, recunoscând că într-adevăr, prin intermediul acestuia din urmă, a pretins și primit suma de 500 euro, de la inculpatul D.V., în schimbul promisiunii că prin intermediul influenței pe care o are asupra unei persoane "aflată foarte sus", din cadrul I.P.J. Dâmbovița, va obține permisul de conducere aparținând inculpatul D.D.V., reținut pentru comiterea unei contravenții;

- atâta timp cât avea cunoștință că fiul său, inculpatul D.D.V. nu urmase anterior vreo procedură legală de contestare a procesului-verbal de contravenție încheiat la data de 09 mai 2010, raționamentul judecătorului fondului în sensul că verificarea efectuată de inculpatul D.V., în prezența martorului T.C., privind situația permisului de conducere în evidențele Biroului Permise din cadrul I.P.J. Dâmbovița, în realitate a reprezentat luarea unei garanții că suma de 500 euro pe care o va înmâna în aceeași zi inculpatului Ș.A.A., este corect, acesta recunoscând și în fața instanței de control judiciar percepția negativă pe care o avea asupra credibilității afirmațiilor martorului respectiv;

- în lipsa altor date, este cert că în contextul bunelor relații de conviețuire existente între cei doi inculpați în luna mai 2010 și locuinței comune, la data mai sus menționată inculpatul D.V. cunoștea și faptul că nici fiul său, inculpatul D.D.V. și nici altă persoană, în numele său, nu a depus vreun certificat de grefă în vederea restituirii permisului de conducere, stare de fapt ce dovedește încă o dată că acesta a luat cunoștință de folosirea unei proceduri frauduloase, mai înaintea înmânării documentului în autoturismul parcat pe str. Calea C. din municipiul Târgoviște;

- evaluarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de martorul T.C., succesiv cu fiecare dintre inculpați D.V. și D.D.V. înregistrate audio-video, în cursul lunii octombrie 2010 și necontestate de aceștia din urmă, formează convingerea că ambii apelanți cunoșteau că recuperarea permisului de conducere s-a realizat în schimbul sumei de 500 euro, a cărei clandestinitate trebuia asigurată, inculpatul D.D.V. expunând și modul în care ar fi trebuit să fie formulată viitoarea declarație de către martor;

- din aceleași mijloace de probă se determină și concluzia că deși au acceptat înregistrarea discuțiilor, iar prin conducerea acesteia în afara situațiilor și neadoptarea unei poziții ferme de contestare a afirmațiilor făcute de martori, ambii inculpați au încercat să se pună de acord asupra viitoarelor declarații privind împrejurările în care au ajuns să obțină permisul de conducere mai înaintea expirării termenului de suspendare, inclusiv înmânarea sumei de 500 euro.

Curtea de Apel a reținut că prin probe concludente și pertinente pentru aflarea adevărului în cazul descoperirii infracțiunilor de corupție, s-a dovedit cu certitudine că în luna mai 2010 inculpatul D.D.V. a oferit, prin intermediul tatălui său coinculpatul D.V. suma de 500 euro coinculpatului Ș.A.A., care a lăsat să se creadă că are influență asupra unui funcționar din cadrul I.P.J. Dâmbovița - Serviciul Rutier în schimbul restituirii permisului de conducere aparținând primului, suspendat prin procesul-verbal de contravenție încheiat la 09 mai 2010, sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunii încriminate în art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 modificată și republicată, iar condamnarea acestora este legală.

Împotriva acestei decizii, inculpații D.V. și D.D.V. au formulat, în termen legal, recursurile de față, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând ca temei de drept cazul casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate de inculpații D.V. și D.D.V. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Rezultă așadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., în noua redactare.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 28 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În termeni expreși și neechivoci în care a fost formulat motivul de recurs - vizând achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârșită de inculpat) - nu poate fi subsumat (circumscris) cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit cu care casarea poate interveni "când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 - 337; în realitate se tinde la o reapreciere a stării de fapt (din perspectiva unei prezumtive erori grave de fapt), însă, chiar dacă o astfel de critică ar fi fost formulată în termeni neechivoci (ceea ce în mod evident nu este cazul), ea nu poate fi luată în discuție din moment ce pct. 18 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. a fost abrogat, încât examinarea de către instanța de recurs, a stării de fapt reținută prin decizia instanței de apel nu mai este posibilă.

Astfel, critica formulată în comun de recurenții inculpați, privind greșita condamnare, și cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. excede cazurilor de casare prevăzute de actualul art. 385

9

C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Față de considerentele expuse, recursurile declarate inculpații D.V. și D.D.V. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 28 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, ale căror delegații au încetat prin prezentarea apărătorului ales (conform încheierii de ședință din 20 noiembrie 2013) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.V. și D.D.V. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 28 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV