ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1919/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1919/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 379 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a dispus condamnarea inculpaților: - Ș.V. la două pedepse de câte 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., ambele cu aplic. art. 74 lit. b) - 76 lit. a) C. pen.; două pedepse de câte 3 luni închisoare pentru fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., respectiv fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen.
și o lună închisoare pentru uz de fals prev. de art. 291 C. pen., ultimele cu aplic. art. 74 lit. b) - 76 lit. e) C. pen., toate cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. comb. cu art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., stabilindu-se conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară în condițiile art. 65 și art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. - B.I.C. la două pedepse de câte 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 1 alin. (1), (2) C. pen. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., ambele cu aplic. art. 74 lit. b) - 76 lit. a) C. pen.; 3 luni închisoare pentru fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., o lună închisoare pentru uz de fals prev. de art. 291 C. pen., ultimele cu aplic. art. 74 lit. b) - 76 lit. e) C. pen., toate cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. comb. cu art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., stabilindu-se conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară în condițiile art. 65 și art. 66 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Conform art. 86 7 C. pen., s-a dispus ca inculpații Ș.V. și B.I.C. să execute la locul de muncă, pedepsele rezultante principale de câte 3 ani închisoare, respectiv primul în cadrul SC E.A. SRL, cu sediul în B., sat Brezoaia, județul Dâmbovița, reprezentată de administrator Ș.C., iar secundul în cadrul SC B.I.A.A. SRL, cu sediul în Balotești, județul Ilfov, reprezentată de administrator N.B. Ca urmare, potrivit art. 86 8 C. pen., s-a pus în vedere acestora să respecte obligațiile prevăzute de art. 86 3 C. pen. lit. c) și d) C. pen., respectiv să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, atrăgându-li-se atenția asupra disp.
art. 86 9 C. pen. privind revocarea executării pedepsei la locul de muncă. Totodată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata executării pedepselor la locul de muncă prima instanță a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaților. În consecință, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a revocat arestarea preventivă a inculpaților Ș.V. și B.I.C., dispusă prin Încheierea nr. 28 din 17 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 6769/120/2011 al Tribunalului Dâmbovița, computându-se reținerea și arestarea preventivă de la 17 octombrie 2011, la zi, cu punerea de îndată în libertate a celor doi inculpați. În latură civilă, conform art. 163 C. proc. pen. s-a instituit sechestrul asigurător asupra terenului intravilan de 3.300 mp și terenului extravilan de 5.100 mp, ambele situate în comuna Ulmi, sat Drăgăneasca, județul Giurgiu, identificate în contractul de promisiune a stingerii obligațiilor de plată din 28 aprilie 2011 aparținând lui B.P.
și M.E. (fidejusori) până la concurența sumei de 225.615,36 RON, astfel: teren arabil intravilan 3.300 mp cu vecinii: la N - drum comunal; E - M.E.; S - drum câmp; V - D.G.; teren arabil extravilan 5.100 mp - tarlaua 5, parcela 16/30 cu vecinii: la N - intravilan țigănie; E - B.A.; S - Râul Ciorog; V - S.E., luându-se act că partea civilă B.C.M.V. cu sediul în Târgoviște, str. C.C., județul Dâmbovița, a renunțat la cererea privind luarea acestei măsuri asigurătorii și asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului Ș.V. S-a luat act că A.P.I.A., cu sediul în Târgoviște, str. B.I.C.B., județul Dâmbovița, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.C.M.V.
Târgoviște, dispunându-se obligarea în solidar a inculpaților Ș.V. și B.I.C. să plătească suma de 225.615,36 RON, despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul nerecuperat, la care se adaugă dobânzile legale, comisioanele și penalitățile până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, admițându-se în parte acțiunile civile exercitate, inculpații Ș.V. și B.I.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.C.M.V. Târgoviște, au fost obligați la plata sumelor de bani reținute prin poprire până la 20 august 2012, urmare a începerii executării silite, respectiv suma de 770 RON către partea civilă F.G., suma de 3.659 RON către partea civilă E.P.; suma de 2.139 RON către partea civilă U.G.O.; suma de 1.871 RON către partea civilă D.Ș.; suma de 3.850 RON către partea civilă L.M.I.; suma de 236 RON către partea civilă M.V.; suma de 3.761 RON către partea civilă L.N.
și suma de 3.225,50 RON către partea civilă V.V. Cererile formulate cu același titlu de părțile civile V.I., L.M., B.N., V.N., precum și aceea de acordare a daunelor morale, introdusă de partea civilă F.G., girantul părții vătămate P.C., s-au respins ca neîntemeiate. Inculpații Ș.V. și B.I.C. au fost obligați în solidar și la plata sumei de 2.448 RON către partea civilă P.C. În fine, s-a luat act că părțile vătămate G.M., P.V., R.C.M., V.D.N., S.C., D.I., D.D., F.N., T.M., U.E., V.M., E.E., T.M., C.D., I.G.I., M.M., C.M., N.I., M.M.A., M.G., P.G., V.I., P.P.V., T.E., P.N., P.I., T.A., P.F., V.M., V.N.V., M.G., T.N., C.M., L.N., D.M., P.M., E.N., P.A., G.G., P.I.I., I.N., P.G.I., M.M., M.N., R.M., M.M.B., M.N.B., S.N., I.Ș., M.V., V.M., nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
Conform art. 348 C. proc. pen.
s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate de inculpați, respectiv: contract de credit din 11 august 2010 și ordin de plată în numerar din 11 august 2010 privind pe partea vătămată D.M.; contract de credit din 4 august 2010 și ordin de plată din 4 august 2010 privind pe partea vătămată E.N.M.; contract de credit din 21 februarie 2011 și ordin de plată din 21 februarie 2011 privind pe partea vătămată G.M.; contract de credit din 20 septembrie 2010 și ordin de plată din 20 septembrie 2010 privind pe M.M.C.; contract de credit din 16 februarie 2011 și ordin de plată din 16 februarie 2011 privind pe M.N.; contract de credit din 13 august 2011 și ordin de plată din 13 august 2009 privind pe N.P.G.; contract de credit din 7 septembrie 2010 și ordin de plată din 7 septembrie 2010 privind pe P.M.V.; contract de credit din 15 octombrie 2010 și ordin de plată din 15 octombrie 2010 privind pe S.N.; contract de credit din 19 martie 2010, ordin de plată din 19 martie 2010 privind pe P.I.; contract de credit din 17 februarie 2010 și ordin de plată în numerar din 17 februarie 2010 privind pe P.C.A.; contract de credit din 27 mai 2009 și ordin de plată din 17 mai 2009 privind pe P.A.; contract de credit din 26 februarie 2010 și ordin de plată din 26 februarie 2010 privind pe P.D.D.; contract de credit din 25 februarie 2010 și ordin de plată din 25 februarie 2010 privind pe P.V.;
contract de credit din 17 iunie 2010, ordin de plată din 17 iunie 2010 privind pe M.N.; contract de credit din 12 mai 2010 și ordin de plată din 12 mai 2010 privind pe T.M.N.; contract de credit din 28 februarie 2011, ordin de plată din 28 februarie 2011 privind pe P.N.; contract de credit din 27 august 2010, ordin de plată din 27 august 2010 privind pe I.M.N.; contract de credit 2 februarie 2010, ordin de plată din 2 februarie 2010 privind pe P.A.; contract de credit din 31 mai 2010, ordin de plată din 31 mai 2010 privind pe P.G.I.; contract de credit din 29 iulie 2010, ordin de plată din 29 iulie 2010 privind pe V.C.; contract de credit din 13 august 2010, ordin de plată din 13 august 2010 privind pe H.G.; contract de credit din 7 februarie 2011, ordin de plată din 7 februarie 2011 privind pe M.M.B.; contract de credit din 21 septembrie 2009, ordin de plată din 21 septembrie 2009 privind pe M.V.; contract de credit din 31 august 2010, ordin de plată din 31 august 2010 privind pe R.C.M.; contract de credit din 17 decembrie 2009, ordin de plată din 18 decembrie 2009 privind pe Ș.P.; contract de credit din 20 august 2010, ordin de plată din 20 august 2010 privind pe V.D.N.; contract de credit din 13 septembrie 2010, ordin de plată din 23 septembrie 2010 privind pe V.P.; contract de credit din 27 aprilie 2010, ordin de plată din 27 aprilie 2010 privind pe D.Ș.;
contract de credit din 25 februarie 2011, ordin de plată din 25 februarie 2011 privind pe E.P.; contract de credit din 12 aprilie 2011, ordin de plată din 12 aprilie 2011 privind pe L.M.; contract de credit din 6 mai 2010, ordin de plată din 6 mai 2010 privind pe R.E.; contract de credit din 4 februarie 2011, ordin de plată din 4 februarie 2011 privind pe U.G.O.; contract de credit din 11 februarie 2011, ordin de plată din 11 februarie 2011 privind pe D.M.; contract de credit din 30 ianuarie 2009, ordin de plată din 30 ianuarie 2009 privind pe V.V.I.; contract de credit din 30 decembrie 2012, ordin de plată din 13 decembrie 2010 privind pe B.N.; contract de credit din 1 aprilie 2011, ordin de plată din 1 aprilie 2011 privind pe F.G.; contract de credit din 1 septembrie 2010, ordin de plată din 1 septembrie 2010 privind pe L.M.I.; contract de credit din 24 iunie 2010, ordin de plată din 24 iunie 2010 privind pe M.V.; contract de credit din 25 martie 2010, ordin de plată din 25 martie 2010 privind pe P.I.; contract de credit din 21 martie 2011, ordin de plată din 21 martie 2011 privind pe P.C.; contract de credit din 30 septembrie 2010, ordin de plată din 30 septembrie 2010 privind pe S.C.; contract de credit din 28 iunie 2010, ordin de plată din 28 iunie 2010 privind pe V.V.; foaie de retragere din 29 decembrie 2006 privind pe A.V.;
cereri de lichidare din 14 mai 2010 privind pe C.M.; foaie de retragere din 8 februarie 2008 privind pe C.M.; cereri de lichidare din 22 martie 2010 și 4 mai 2010; ordine de plată din 22 martie 2010, 4 mai 2010 privind pe C.E.; ordin de plată din 14 septembrie 2010; cerere de lichidare din 14 septembrie 2010 privind pe D.I.; ordin de plată din 2 iulie 2010 privind pe D.D.; foaie de retragere din 3 iulie 2007 privind pe F.N.; cereri de lichidare din 7 octombrie 2010, 4 octombrie 2010 și 4 ianuarie 2011, ordinele de plată din 7 octombrie 2010; 14 noiembrie 2010, 10 decembrie 2010, 4 ianuarie 2011 privind pe G.G.; ordin de plată din 15 octombrie 2010, cereri lichidare din 15 octombrie 2010, 3 august 2010 privind pe I.Ș.; foi de retragere din 27 august 2004, 14 iulie 2005, 1 februarie 2008, 22 septembrie 2008 privind pe M.G.; foi de retragere din 27 februarie 2007, 30 august 2007, 6 septembrie 2007, 20 septembrie 2007, 27 septembrie 2007 privind pe M.G.; foi de retragere din 4 octombrie 2007, 29 mai 2008 privind pe M.M.A.; foaie de retragere din 19 decembrie 2008 privind pe M.V.; foi de retragere din 27 aprilie 2007, 30 mai 2008 privind pe M.P.N.; foaie de retragere din 8 mai 2008 privind pe M.A.; foi de retragere din 30 septembrie 2008 privind pe M.I.; ordin de plată din 10 august 2009, cerere de lichidare din 10 august 2009 privind pe N.I.; ordine de plată din 7 octombrie 2009,
17 septembrie 2009, cereri lichidare din 17 septembrie 2009, 7 octombrie 2009 privind pe R.V.; foaie de retragere din 30 martie 2007 privind pe Ș.N.; foaie de retragere din 15 februarie 2008 privind pe T.A.; foaie de retragere din 31 iulie 2006 privind pe T.I.C.; foaie de retragere din 4 martie 2008 privind pe U.A.; ordin de plată din 17 mai 2010, foaie de retragere din 12 iunie 2008 privind pe U.E., foaie de retragere din 9 mai 2008 privind pe U.P.; foaie de retragere din 5 noiembrie 2008 privind pe V.R.; ordin de plată din 12 martie 2010 și cereri lichidare din 12 martie 2010 privind pe V.M.; foaie de retragere din 5 august 2008 privind pe E.E.; foaie de retragere din 19 iunie 2007 privind pe T.M.; foi de retragere din 13 septembrie 2009 și 2 septembrie 2008 privind pe N.M.; contract de depozit din 23 aprilie 2009 privind pe C.D.; carnet de economii din 31 decembrie 2009 privind pe D.E.; contract de depozit din 3 martie 2009 privind pe F.G.; contract de depozit din 14 august 2009 și foaie de depunere din 14 august 2009 privind pe F.S.N.; contract de depozit din 15 octombrie 2010, 23 noiembrie 2010, foaie de depunere din 23 octombrie 2010, ordin de plată din 23 noiembrie 2010 privind pe I.I.; contract de depozit din 3 noiembrie 2009 privind pe I.Ș.; contract de depozit din 5 noiembrie 2009, foaie de depunere din 5 noiembrie 2009; ordin de plată din 4 mai 2010 privind pe I.D.;
carnet de economii din 30 iunie 2010 privind pe L.M.I.; carnet de economii privind pe L.N.; contract de depozit din 16 februarie 2010, foaie de depunere din 16 februarie 2010 privind pe M.M.; carnet de economii din 10 noiembrie 2006 privind pe M.G.; foaie de depunere din 8 decembrie 2009 privind pe M.V.; contract de depozit din 30 decembrie 2009, foaie de depunere din 30 decembrie 2009 privind pe M.N.B.; carnet de economii din 14 august 2008 privind pe M.A., decedat; contract de depozit din 29 martie 2010, foaie de depunere din 29 martie 2010 privind pe M.I.; carnet de economii din 2 iunie 2009 privind pe N.I.; foaie de depunere din 30 noiembrie 2010; contract de depunere din 30 noiembrie 2010 privind pe P.M.; contract de depozit din 4 martie 2011, foaie de depunere din 4 martie 2011 privind pe P.V.; contract de depozit din 6 mai 2010, 16 decembrie 2010, ordin de plată din 17 martie 2011 privind pe P.F.; contract de depozit din 17 decembrie 2009, ordin de plată din 17 decembrie 2009 privind pe P.G.; carnet de economii, foaie de depunere din 11 noiembrie 2008 privind pe U.A.; carnet de economii, foaie de depunere în numerar din 10 decembrie 2009 privind pe U.E.; carnet de economii, foaie de depunere din 10 octombrie 2008 privind pe U.P.; contract de depozit din 28 mai 2008, foaie de depunere din 28 mai 2010 privind pe V.M.;
foaie de depunere în numerar din 18 iunie 2008 privind pe V.M., carnet de economii privind pe V.I.; contract de depozit din 13 mai 2011 privind pe V.V.; contract de depozit din 17 august 2008, ordin de plată din 17 martie 2011 privind pe L.D.; carnet de economii, foaie de depunere din 30 iunie 2006, foaie de depunere din 4 septembrie 2008, foaie de depunere, contract de economii privind pe E.E.; contract de depozit din 26 ianuarie 2011 privind pe T.E.; foaie de depunere în numerar din 4 septembrie 2007 privind pe R.M.; carnet de economii din 26 noiembrie 2003 privind pe P.V.; carnet de economii, privind depunerile din 10 octombrie 2008 și 14 decembrie 2010 privind pe B.N.V.; ordinele de plată din 4 februarie 2011 pentru C.N.; 4 februarie 2011 pentru I.I.; 5 ianuarie 2011 pentru V.G.
și din 27 ianuarie 2011 pentru D.A. Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpați B.I.C. și Ș.V. au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, respectiv în solidar a sumei de 3.247,58 RON ocazionate de urmărirea penală și în sumă de câte 500 RON efectuate la judecata în primă instanță. Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate în cursul urmării penale, însușite de inculpați conform art. 320 1 C. proc. pen. (în ce privește existența faptelor și vinovăției) și cercetări judecătorești (privind rezolvarea acțiunilor civile exercitate în procesul penal), în esență, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 29 aprilie 2011, organele de poliție din cadrul I.P.J.
Dâmbovița s-au sesizat cu privire la faptul că inculpații Ș.V. și B.I.C., în calitate de administrator credite, respectiv operator ghișeu în cadrul părții responsabile civilmente B.C.M.V. Târgoviște, punct de lucru "B.", județul Dâmbovița, au întocmit contracte de credite, menționând sumele reale în exemplarul înmânat clienților, iar în cel de-al doilea document, exemplar care era depus în evidențele băncii, sume mai mari și nereale. Diferența dintre cele două sume era ridicată din bancă la momentul acordării creditului, la clienți ajungând suma reală consemnată în exemplarul său. În aceeași perioadă, prin manopere frauduloase, aceiași inculpați au dispus ridicarea sumelor de bani, constituite depozit bancar, fără acceptul titularilor, pe care le-au folosit în interes personal, reușindu-se retragerea din conturile acestora a sumei de 7 miliarde RON.
Ca urmare, s-au demarat verificări la punctul de lucru B. iar prin raportul întocmit, comisia de control intern a reținut că cei doi angajați inculpați și-au încălcat atribuțiile de serviciu atât în ceea ce privește activitatea de creditare, cât și aceea de încheiere contracte depozit și casierie. Potrivit fișei postului, în calitate de funcționari ai băncii, coinculpații Ș.V. și B.I.C.
aveau obligația să respecte normele privind acordarea de credite persoanelor fizice, de către organizațiile cooperatiste de credit din rețeaua C.C., cât și procedura de lucru privind tehnica operațiunilor aferente "depozitelor star plus" cu dobândă fixă, constituite de clienți persoane fizice, atribuții ce au fost încălcate, iar acționând în complicitate, prin manopere dolosive diferite, au adus prejudicii atât patrimoniului băncii, cât și clienților persoanei juridice, respectiv: I. În activitatea de creditare, s-a reținut că inculpații au întocmit în fals contracte de credite, pe numele mai multor persoane fizice, precum și contracte de credite pe sume mult mai mari decât cele real solicitate de acestea, iar prin semnarea ordinelor de plată și a foilor de retragere, în locul beneficiarilor, și-au însușit diferite sume de bani acordate cu acest titlu de partea civilă B.C.M.V.
Târgoviște, punct de lucru "B.", județul Dâmbovița. Astfel, după ce a comunicat părților vătămate că nu li s-au aprobat cererile de creditare solicitate, inculpatul Ș.V. a întocmit pe numele acestora, în fals, contracte de credit, iar suma retrasă, prin modalitatea anterior menționată, fiind însușită în totalitate, respectiv: - contractul de credit din 11 august 2010, în valoare de 10.000 RON, pentru partea vătămată D.M., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 11 august 2010 pentru suma de 9.500 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele D.M., în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V.
- contractul de credit din 4 august 2010, în valoare 8.000 RON, pentru partea vătămată E.N.M., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 4 august 2010 pentru de 7.600 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele E.N.M., în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 21 februarie 2011, în sumă de 2.500 RON, pentru partea vătămată G.M., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar pe ordinul de plată din 21 februarie 2011, pentru suma de 2.350 RON și-a însușit suma consemnată.
Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele G.M., în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 20 septembrie 2010, pentru suma de 7.000 RON, pentru partea vătămată M.M.C., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 20 septembrie 2010 în valoare de 6.650 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele E.N.M., în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V.
- contractul de credit din 16 februarie 2011, pentru suma de 10.000 RON, pentru partea vătămată M.N., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 16 februarie 2011 în valoare de 9.700 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele M.N., în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 13 august 2009, pentru suma de 8.000 RON, pentru partea vătămată N.P.G. falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 13 august 2009 în valoare de 7.551,27 RON și-a însușit suma consemnată.
Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele N.P.G. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 7 septembrie 2010, pentru suma de 7.000 RON, pentru partea vătămată P.M.V., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 7 septembrie 2009 în valoare de 6.650 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.M.V.
în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 15 octombrie 2010, pentru suma de 8.000 RON, pentru partea vătămată S.N., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 15 octombrie 2010 în valoare de 7.600 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele S.N. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V.
- contractul de credit din 19 martie 2010, pentru suma de 7.000 RON, pentru partea vătămată P.I., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 19 martie 2010 în valoare de 6.597,64 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.I. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 17 februarie 2010, pentru suma de 10.000 RON, pentru partea vătămată P.C.A., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 17 februarie 2010, în valoare de 9.4336,79 RON și-a însușit suma consemnată.
Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.C.A. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 27 mai 2009, pentru suma de 7.500 RON, pentru partea vătămată P.A., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 17 mai 2009, în valoare de 7.093,39 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.A.
în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 26 februarie 2010, pentru suma de 5.000 RON, pentru partea vătămată P.D.D. falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 26 februarie 2010, în valoare de 4.716,30 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.D.D. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V.
- contractul de credit din 17 iunie 2010, pentru suma de 15.000 RON, pentru partea vătămată M.N., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 17 iunie 2010, în valoare de 14.203,63 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele M.N. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 12 mai 2010, pentru suma de 7.000 RON, pentru partea vătămată T.M.N., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar"pe ordinul de plată din 12 mai 2010, în valoare de 6.6.07,38 RON și-a însușit suma consemnată.
Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele T.M.N. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 28 februarie 2011, pentru suma de 6.000 RON, pentru partea vătămată P.N., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 28 februarie 2011, în valoare de 5.700 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.N.
în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 27 august 2010, pentru suma de 6.000 RON, pentru partea vătămată I.M.N., falsificând semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, iar prin falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 27 august 2010, în valoare de 5.700 RON și-a însușit suma consemnată. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele I.M.N. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. În alte situații, s-a stabilit că din creditul acordat de unitatea bancară, după emiterea ordinului de plată numerar, semnarea acestuia de către inculpatul B.I.C., în calitate de casier și consemnarea în mod nereal la rubrica "beneficiar" a numelui titularului de contract, din banii ridicați coinculpatul Ș.V.
a înmânat o parte debitorului, fără a se întocmi vreun document în acest sens, respectiv: - contractul de credit din 2 februarie 2010, pentru suma de 7.000 RON, pentru partea vătămată P.A., falsificându-se semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 2 februarie 2010, în valoare de 6.596,85 RON. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.A. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. De această dată, s-a stabilit că din creditul acordat de unitatea bancară, inculpatului Ș.V.
i-a fost remisă numai suma de 2.096,85 RON, diferența în sumă de 3.500 RON fiindu-i înmânată debitorului, care însă nu a semnat niciun document în acest sens. - contractul de credit din 31 mai 2010, pentru suma de 6.000 RON, pentru partea vătămată P.G.I., falsificându-se semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 31 mai 2010, în valoare de 5.664,23 RON. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.G.I. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V.
Din creditul acordat de unitatea bancară inculpatul Ș.V. și-a însușit suma de 4.664,23 RON, diferența în sumă de 1.000 RON fiindu-i înmânată debitorului, care însă nu a semnat niciun document în acest sens. - contractul de credit din 29 iulie 2010, pentru suma de 6.000 RON, pentru partea vătămată V.C. falsificându-se semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 29 iulie 2010, în valoare de 5.680 RON. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele V.C.
în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. Din creditul acordat de unitatea bancară inculpatul Ș.V. și-a însușit suma de 2.680 RON, diferența în sumă de 3.000 RON fiindu-i înmânată debitorului, care însă nu a semnat niciun document în acest sens. - contractul de credit din 13 august 2010, pentru suma de 9.000 RON, pentru partea vătămată I.G., falsificându-se semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 13 septembrie 2010, în valoare de 8.850 RON. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele I.G., în fapt, banii fiind remiși inculpatului Ș.V.
Din creditul acordat de unitatea bancară inculpatul Ș.V. și-a însușit suma de 3.550 RON, diferența în sumă de 5.300 RON fiindu-i înmânată debitorului, care însă nu a semnat niciun document în acest sens. - contractul de credit din 21 septembrie 2009, pentru suma de 8.000 RON, pentru partea vătămată M.V., falsificându-se semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 21 septembrie 2009, în valoare de 5.000 RON. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele M.V.
în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. Creditul acordat de unitatea bancară a fost remis în totalitate inculpatului Ș.V., care la rândul său i-a înmânat suma de 4.000 RON, cu titlu de împrumut părții vătămate M.V., datorie din care până la data judecății s-a restituit suma de 2.300 RON. - contractul de credit din 17 decembrie 2009, pentru suma de 4.000 RON, s-a întocmit de inculpatul Ș.V., în fals, pe numele părții vătămate Ș.P., aceasta semnându-l în necunoștință de cauză la rubrica "debitor", o dată cu giranții. După falsificarea semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 18 decembrie 2009, în valoare de 3.761,10 RON, acesta și-a însușit suma consemnată, din care a dat suma de 2.000 RON sub formă de împrumut ginerelui părții vătămate Ș.P.
Ca și în precedente, ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele Ș.P. în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. - contractul de credit din 20 august 2010, în valoare de 4.000 RON, pentru partea vătămată V.D.N., falsificându-se semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 20 august 2010, în valoare de 3.800 RON. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele V.D.N.
în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. Creditul acordat de unitatea bancară a fost remis în totalitate inculpatului Ș.V., care la rândul său i-a înmânat suma de 1.600 RON, fără a întocmi vreun document în acest sens. - contractul de credit din 27 aprilie 2010, pentru suma de 6.000 RON, pentru partea vătămată D.Ș. falsificându-se semnăturile de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 27 aprilie 2010, în valoare de 5.651,60 RON. Ordinul de plată numerar a fost emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele D.Ș.
în fapt banii fiind remiși inculpatului Ș.V. S-a reținut ca fiind dovedit și faptul că, după ce a comunicat părților vătămate că nu li s-a aprobat contractul de credit solicitat, în același timp inculpatul Ș.V. a întocmit pe numele acestora, contracte de credit, în baza cărora inculpatul B.I.C. a emis ordine de plată, a căror semnare s-a realizat, prin inducerea în eroare a solicitantului și giranților, însușindu-și sumele virate cu acest titlu de partea civilă B.C.M. Târgoviște, respectiv: - contractul de credit din 25 februarie 2011 în valoare de 8.000 RON și ordinul de plată din 25 februarie 2011 pentru suma de 7.700 RON, privind partea vătămată E.P. după semnarea de solicitant și giranți, cu mențiunea că vor fi înaintate spre aprobare, coinculpatul B.I.C.
a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele E.P.; - contractul de credit din 12 aprilie 2011 în valoare de 5.000 RON și ordinul de plată din 12 aprilie 2011, în valoare de 4.850 RON, privind partea vătămată L.M., după semnarea de solicitantă și giranți, cu mențiunea că vor fi înaintate spre aprobare, coinculpatul B.I.C. a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele L.M.; - contractul de credit din 6 mai 2010 în valoare de 3.000 RON și ordinul de plată din 6 mai 2010 în valoare de 2.815 RON, privind partea vătămată R.B., după semnarea de solicitantă și giranți, prin inducere în eroare, coinculpatul B.I.C.
a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele R.E.; - contractul de credit din 4 februarie 2011 în valoare de 5.000 RON și ordinul de plată din 4 septembrie 2011 în valoare de 4.850 RON, privind partea vătămată U.G.O., după semnarea de solicitant și giranți, prin inducere în eroare, coinculpatul B.I.C. a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele U.G.O.; - contractul de credit din 11 februarie 2011 în valoare de 2.500 RON, și ordinul de plată în numerar din 11 februarie 2011, în valoare de 2.350 RON, privind partea vătămată D.M., după semnarea de solicitant și giranți, prin inducere în eroare, coinculpatul B.I.C.
a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" D.M., în fapt, banii fiind remiși coinculpatului Ș.V.; - contractul de credit din 30 ianuarie 2009 în valoare de 15.000 RON, privind partea vătămată V.D. care prin inducere în eroare a fost semnat de solicitant și în fals de inculpat la rubrica giranți, precum și ordinul de plată din 30 ianuarie 2009 în valoare de 14.172,81 RON, semnat numai de primul, după care coinculpatul B.I.C.
a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele V.D.I.; - contractul de credit din 30 decembrie 2010 în valoare de 7.000 RON, întocmit pe numele părții vătămate B.N., după ce i-a comunicat că nu i s-a aprobat contractul de credit pentru 3.500 RON, prin inducere în eroare a fost semnat de solicitantă și în fals de inculpat la rubrica giranți, prima semnând și ordinul de plată în numerar, în valoare de 6.650 RON, după care inculpatul B.I.C. a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" B.N. S-a stabilit de asemenea, că profitând de faptul că părților vătămate li s-au aprobat contractele de credit, după ce le-a comunicat situația, inculpatul Ș.V.
a întocmit în fals pe numele lui, contractul de credit cu sume mai mari sau identice, a falsificat semnăturile de la rubricile debitor și giranți, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinele de plată, numerar emise de coinculpatul B.I.C. După semnarea instrumentul bancar de secundul, în calitate de casier și atestarea în fals, în fapt banii au fost remiși inculpatului Ș.V., care la rândul său, a înmânat "titularului de drept" numai parte din sumele ridicate, fără a întocmi vreun document în acest sens.
Astfel: - contractul de credit din 31 august 2010 în valoare de 7.000 RON, s-a întocmit în fals pe numele părții vătămate R.C.M., după ce i s-a aprobat contractul de credit pentru suma de 2.500 RON, iar după falsificarea semnăturilor de la rubricile debitor și giranți, precum și a semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată numerar din 31 august 2010, a încasat suma de 6.650 RON, din care a înmânat titularului numai suma de 1.900 RON, fără a întocmi vreun document; - contractul de credit din 13 septembrie 2010 în valoare de 7.000 RON, s-a întocmit în fals pe numele părții vătămate V.P., după aprobarea contractului de credit pentru suma de 2.000 RON, iar prin falsificarea semnăturilor de la rubricile debitor și giranți, precum și a semnăturii solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată din 13 septembrie 2010, emis de coinculpatul B.I., a încasat suma de 6.650 RON; - contractul de credit din 1 septembrie 2010 în valoare de 7.000 RON, s-a întocmit în fals pe numele părții vătămate L.M.I., care prin inducere în eroare a fost semnat de solicitant, după aprobarea contractului de credit pentru suma de 5.000 RON; suma de 6.650 RON a fost ridicată conform ordinului de plată numerar, de inculpatul Ș.V., care la rândul său, a înmânat debitorului numai suma de 4.200 RON, fără a întocmi vreun document în acest sens,
acesta din urmă achitând lunar suma de 190 RON rată, începând cu octombrie 2010; - contractul de credit din 24 iunie 2010 valoare de 3.000 RON, s-a întocmit pe numele părții vătămate M.V., după ce i-a comunicat că nu i s-a aprobat contractul de credit în sumă de 1.000 RON, iar prin falsificarea semnăturilor de la rubricile debitor și giranții, menționați în cuprinsul acestuia, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată în numerar, a încasat suma de 2.841,52 RON, din care a înmânat beneficiarului numai 1.000 RON, fără a întocmi vreun înscris în acest sens; - contractul de credit din 30 septembrie 2010 în valoare de 4.000 RON s-a întocmit pe numele părții vătămate S.C., care prin inducere în eroare, au fost semnate de solicitant și giranții acestuia, după ce i s-a comunicat că nu i s-a aprobat contractul de credit pentru suma de 2.000 RON; suma de 3.766 RON eliberată potrivit ordinului de plată, emis de coinculpatul B.I.C., care a semnat instrumentul bancar în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele S.C., în fapt, a fost remisă coinculpatului Ș.V., condiții în care partea vătămată a primit din casieria băncii numai suma de 2.000 RON, fără a i se întocmi vreun document de plată, iar pentru diferența de 2.000 RON, ulterior coinculpații au întocmit foi de depunere fictive privind ratele aferente altor credite;
- contractul de credit din 7 februarie 2011 în valoare de 5.000 RON, s-a întocmit în fals, pe numele părții vătămate M.M.B., falsificându-se semnăturile de la rubricile debitor și giranți, precum și semnătura solicitantului la rubrica "beneficiar" pe ordinul de plată numerar din 7 februarie 2011, după aprobarea creditului suma de 2.000 RON; împrumutul în sumă de 4.850 RON a fost remis inculpatului Ș.V., care la rândul său, a înmânat debitorului numai suma de 1.800 RON, fără a întocmi vreun document; - contractul de credit din 2010 în valoare de 6.000 RON, s-a întocmit pe numele părții vătămate V.V., după comunicarea aprobării creditului în sumă de 6.000 RON, iar prin inducerea în eroare (că va primi banii când banca va dispune de lichidități), a fost semnat de solicitant și giranți, primul semnând și ordinul de plată din 2010 în valoare de 5.680 RON; după semnarea instrumentului bancar de inculpatul B.I.C.
în calitate de casier, consemnându-se în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele V.V., suma a fost remisă în totalitate coinculpatului Ș.V., partea vătămată neprimind vreo partea din creditul aprobat. Separat de acestea, în privința părții vătămate F.G., s-a stabilit că a convenit cu inculpatul Ș.V., ca primul să solicite un credit în valoare de 15.000 RON, din care suma de 2.600 RON să revină solicitantului, în contul unor rate restante la un contract de credit anterior. Ca urmare, secundul a semnat în fals în locul girantului, contractul de credit din 1 aprilie 2011, în valoare de 15.000 RON, emițându-se ordinul de plată numerar din 2011 în valoare de 14.725 RON. După emiterea instrumentului de plată menționat, inculpatul B.I.C.
l-a semnat în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele F.G., în fapt toți banii fiind remiși coinculpatului Ș.V., partea vătămată neprimind nici o parte din creditul acordat. Prin semnarea în fals în locul girantului, s-a încheiat și contractul de credit din 25 martie 2010, în valoare de 4.000 RON, emițându-se ordinul de plată numerar din 2010 în valoare de 3.765,55 RON, pe numele pății vătămate P.I., care a convenit cu inculpatul Ș.V., ca prima să solicite creditul, din care suma de 2.000 RON să revină secundului, ratele privind rambursarea urmând a fi achitate proporțional cu suma primită de fiecare; De asemenea, contractul de credit din 21 martie 2011, în valoare de 15.000 RON s-a încheiat cu acordul părții vătămate P.C., semnat în fals în locul girantului, de inculpatul Ș.V., aceștia convenind ca primul să solicite creditul, din care numai suma de 2.800 RON să revină solicitantului.
Drept consecință, secundul a întocmit în fals foi de depunere în numerar a sumei de 2.800 RON, în contul ratelor aferente creditului acordat titularului prin contractul încheiat în anul 2008, după care a încasat și însușit suma de 14.625 RON eliberată potrivit ordinului de plată numerar din 2011, semnat de inculpatul B.I.C. casier, consemnându-se în mod nereal la rubrica "beneficiar" numele P.C. Cu privire la activitatea de creditare, s-a reținut și faptul că la data de 5 februarie 2010 partea vătămată P.V. a solicitat și obținut un credit bancar în valoare de 6.000 RON însă acesta a ridicat de la unitatea bancară suma de 5.072,02 RON, deși cea consemnată în ordinul de plată din 25 februarie 2010 era în valoare de 5.652,02 RON, diferența în sumă de 580 RON fiind reținută de inculpatul B.I.C.
Mai mult, profitând că ulterior, debitorul i-a remis suma de 5.366,23 RON, ca reprezentând rambursarea anticipată a creditului, același inculpat a întocmit în fals foaia de depunere din 27 iulie 2010, dar fără a înregistra operațiunea în evidența contabilă a băncii, însușit banii respectivi. II. În activitatea de constituire și restituire a depozitelor s-a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale, coordonându-și acțiunile conferite prin fișa postului inculpații Ș.V. și B.I.C. și-au însușit, au folosit și traficat sumele de bani pe care le gestionau și administrau, prin mai multe modalități de operare. Astfel prin: a.) Lichidarea fără consimțământul deponenților a contractelor de depozit, semnarea în fals a cererilor de lichidare, a ordinelor de plată și foilor de retragere, aceștia și-au însușit pe nedrept sumele de bani aflate în conturile deschise la partea responsabilă civilmente B.C.M.V.
Târgoviște, respectiv: - depozitul legal constituit de partea vătămată A.V. și dobânda aferentă, au fost lichidate de coinculpați, însușindu-și suma de 8.196,09 RON, foaia de retragere din 29 decembrie 2006 fiind întocmită și semnată în fals la rubrica "beneficiar" în locul deponentei de către inculpatul B.I.C., care a semnat-o și în calitate de casier, consemnând în mod nereal la rubrica "beneficiar" A.V. - depozitele în valoare de 2.900 RON constituite de partea vătămată C.M. au fost lichidate de coinculpați, însușindu-și suma de 3.386,22 RON, cererile de lichidare din 14 mai 2010 fiind întocmite și semnate în fals de către inculpatul B.I.C., care a întocmit și ordinul de plată numerar din 14 mai 2010, pentru suma menționată semnate în calitate de casier; - depozitul legal constituit de partea vătămată C.M.
și dobânda aferentă, a fost lichidat de inculpatul B.I.C., însușindu-și suma de 4.046,65 RON, acesta întocmind în fals foaia de retragere din 8 octombrie 2008 și semnând în fals Ia rubrica beneficiar, în locul deponentului; - depozitele în valoare de 6.000 RON constituite legal de partea vătămată C.E., au fost lichidate de coinculpații Ș.V. și B.I.C., prin întocmirea în fals a cererilor de lichidare din 22 martie 2010 și 4 mai 2010 și semnarea în fals la rubrica "beneficiar" a ordinelor de plată din 22 martie 2010 și 4 mai 2010, întocmite în fals de secundul, banii fiind însușiți de primul pentru a acoperi lipsa în gestiunea băncii; - depozitul legal constituit de partea vătămată D.I., în valoare de 4.500 RON și dobânda aferentă au fost lichidate de coinculpații Ș.V.
și B.I.C., prin semnarea a ordinului de plată din 14 septembrie 2010 în valoare de 5.164,02 RON, banii fiind însușiți de primul; - depozitul legal constituit de partea vătămată D.D., în valoare de 750 RON și dobânda aferentă au fost lichidate în înțelegere de coinculpații Ș.V. și B.I.C., prin semnarea în fals a ordinului de plată din 2 iulie 2010 în valoare de 1.017,34 RON; - depozitul bancar în valoare de 2.500 RON deținut de partea vătămată F.N., a fost lichidat de inculpatul B.I.C. care a întocmit în fals foaia de retragere din 3 august 2007, însușindu-și pe nedrept suma respectivă; - depozitul legal constituit în valoare de 6.000 RON, deținut de partea vătămată G.G., s-a lichidat în înțelegere de ambii inculpați, sens în care inculpatul B.I.C.
a întocmit în fals cererilor de lichidare, a semnat în fals, la rubrica "deponent" a contractelor de depozit, precum și la rubrica "beneficiar", în locul deponentului a ordinelor de plată, contrasemnându-le în calitate de casier; - depozitele legal constituite de partea vătămată I.Ș., în modalitatea anterior menționată, au fost lichidate în înțelegere de coinculpații Ș.V.
și B.I.C., prin întocmirea în fals a cererilor de lichidare, secundul întocmind în fals ordinul de plată din 15 octombrie 2010; - în mod fraudulos au fost lichidate și depozitele legal constituite în valoare de 15.000 RON, deținute de M.G., sens în care coinculpații au întocmit în fals foile de retragere din 27 august 2004, 14 iulie 2005, 1 februarie 2008 și 22 septembrie 2008, semnând în locul beneficiarului deponent; - fără consimțământul deponentului parte vătămată M.G., cei doi inculpați în înțelegere, au lichidat și depozitul legal constituit în valoare de 30.000 RON, foile de retragere întocmite în fals de inculpatul B.I.C., după care, tot în fals, s-au întocmit și contracte de depozit cu sumele rămase clientului, de fiecare dată falsificând semnătura titularului, - depozitele legal constituite de părțile vătămată M.M.A.
și M.V. în valoare de 8.000 RON, respectiv 3.500 RON, au fost lichidate în aceeași modalitate de aceeași inculpați, întocmindu-se și semnându-se mai multe foi de retragere de către inculpatul B.I.C.; - în cazul depozitelor legal constituite de partea vătămată M.P.N., coinculpați în înțelegere au lichidat depozitele legal constituite în valoare de 8.800 RON, deținute de acesta, conform mențiunilor din carnetul de economii și contractelor de depozit, prin semnarea în fals la rubrica "beneficiar" a foilor de retragere, întocmite în fals, ca și în precedente de inculpatul B.I.C.; aflând de neregulile comise, după prezentarea la conducerea băncii cu carnetul de economii, constatându-se comiterea faptei, conducerea băncii a procedat la reconstituirea depozitului în sumă d
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.