ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 144/PI din 28 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală,

a fost admisă

cererea inculpatei D.T.A. privind judecarea cauzei potrivit procedurii

recunoașterii vinovăției prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 87 alin. (5) din O.U.G.

nr. 195/2002, republicată raportat la art. 320

1

alin. (1) și (7) C.

proc. pen., a fost condamnată inculpata D.T.A. la 1 an și 4 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz de a se supune recoltării probelor

biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei".

În baza art. 81 C. pen., a fost

suspendată condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și 4 luni,

termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., iar potrivit art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-au

pus în vedere inculpatei prevederile art. 83 C. pen.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost

obligată inculpata la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare avansate de

stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpata D.T.A. este de profesie

avocat, fiind membră a Baroului Timiș din data de 01 aprilie 2001, după cum

rezultă din adresa cu numărul A1. din 19 aprilie 2013 a Baroului Timiș. În noaptea

de 18 din 19 aprilie 2013, în jurul orelor 00:30, inculpata D.T.A. s-a deplasat

la un chioșc (un magazin stradal) de tip A.B.C., amplasat într-o zonă adiacentă

străzii Calea S.B., din municipiul Timișoara, magazin aflat în proprietatea

societății comerciale SC N. SRL Timișoara, la acest chioșc lucrând, în calitate

de vânzător, martorul C.A., care în acea noapte de 18 din 19 aprilie 2013 era

de serviciu.

Martorul C.A. o cunoștea, din vedere, pe

inculpata D.T.A., despre care știa că ar avea calitatea de avocat întrucât aceasta,

locuind în zona în care este amplasat chioșcul, obișnuia să mai vină să facă diferite

cumpărături, la diferite intervale de timp.

În împrejurarea mai sus menționată, inculpata

D.T.A. i-a solicitat lui C.A. să îi vândă mai multe produse alimentare (o sticlă

de vin, o sticlă de băutură răcoritoare nealcoolică, un pachet de țigări), după

care, între cele două persoane anterior menționate, s-a iscat un schimb de replici

pe un ton mai ridicat.

În timp ce inculpata D.T.A. se afla în

dreptul chioșcului unde vindea C.A., la locul respectiv au sosit doi agenți de poliție,

respectiv P.C. și M.A., ambii polițiști în cadrul Secției X. Poliție Timișoara,

care efectuau serviciul de patrulare auto în zona Calea L., din mun. Timișoara.

Cei doi agenți de poliție anterior menționați

au aplanat starea conflictuală iscată între D.T.A. și C.A., constatând apoi că inculpata

s-a deplasat la un autoturism marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., ce era

parcat pe strada S., colț cu strada P., din mun. Timișoara, urcându-se în acel vehicul,

pe scaunul rezervat conducătorului auto și punând în mișcare autoturismul în direcția

străzii Calea S.B., din municipiul Timișoara.

Pe strada Calea S.B. din mun. Timișoara

autoturismul marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., proprietatea inculpatei

D.T.A. și condus de aceasta, a fost oprit din traficul rutier în jurul orelor 01:30

în zona situată vis-a-vis de sediul Inspectoratului Teritorial Timișoara al Poliției

de Frontieră, de către un echipaj de poliție alcătuit din agentul principal de politie

T.P.C. și agentul principal de poliție D.A.O., ambii din cadrul Biroului Rutier

al Poliției municipiului Timișoara, polițiști ce efectuau serviciul de patrulare

și supraveghere a traficului rutier în municipiul Timișoara în noaptea de 18

din 19 aprilie 2013, cu un autoturism inscripționat specific, având numărul de înmatriculare

MMM..

După oprirea din traficul rutier a autoturismului

marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., condus de către inculpata D.T.A.,

cadrele de poliție menționate în paragraful anterior și-au declinat identitatea

și calitatea, solicitându-i conducătoarei auto D.T.A. să prezinte documentele de

identitate, permisul de conducere auto și talonul de înmatriculare al mașinii pe

care o condusese. Inculpata D.T.A. nu s-a putut conforma solicitării făcute de către

polițiști întrucât a susținut că nu are niciun act de identitate sau document al

mașinii asupra sa, deoarece le-ar fi lăsat la domiciliu.

Întrucât în aerul expirat de către inculpata

D.T.A. se simțea un miros pregnant de alcool, agenții principali de poliție T.P.C.

și D.A.O. i-au solicitat lui D.T.A. să sufle în aparatul alcooltest, pentru a se

constata dacă aceasta a consumat sau nu băuturi alcoolice, solicitare căreia inculpata

D.T.A. a refuzat să i se conformeze.

La scurt timp după oprirea din traficul

rutier a autoturismului condus de către D.T.A., la locul respectiv au sosit și cei

doi agenți de poliție din cadrul Secției X. Poliție Timișoara, respectiv P.C. și

M.A., agentul de poliție P.C. oprind în traficul rutier un autoturism condus de

către martorul S.A.F. (de profesie taximetrist), pentru a asista la activitățile

derulate de lucrătorii de poliție.

Având în vedere refuzul explicit al inculpatei

D.T.A., de a se supune testării aerului expirat cu aparatul alcooltest, agentul

principal de poliție T.P.C. l-a contactat pe agentul principal de poliție A.R.C.,

care, împreună cu agentul principal de poliție J.D.I.V., ambii din cadrul Biroului

Rutier al Politiei municipiului Timișoara, efectuau serviciul de patrulare cu mijlocul

auto din dotare în zona Căii A., din mun. Timișoara, solicitând acordarea de sprijin.

Urmare a acestei solicitări, agentul principal

de poliție A.R.C., însoțit de agentul principal de poliție J.D.I.V., s-au deplasat

la strada Calea S.B., din mun. Timișoara, în locul în care se găseau agenții principali

de poliție T.P.C. și D.A.O., cei doi agenți de poliție din cadrul Secției X. Poliție

Timișoara, respectiv P.C. și M.A., martorul S.A.F. și inculpata D.T.A., conducătoarea

autoturismului O.C. cu nr. TTT.

Astfel, agentul principal de poliție A.R.C.

și agentul principal de poliție J.D.I.V. au perceput, în mod direct și nemijlocit,

refuzul inculpatei D.T.A. de a se supune testării aerului expirat cu aparatul alcooltest,

pentru determinarea consumului de alcool.

Văzând refuzul inculpatei de a se supune

testării menționate mai sus, lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier al

Poliției municipiului Timișoara i-au solicitat conducătoarei auto să se deplaseze

la o unitate spitalicească, în vederea recoltării probelor biologice de sânge, pentru

stabilirea alcoolemiei. În acest context, inculpata D.T.A. a fost urcată în autoturismul

de poliție cu numărul de înmatriculare MMM., în care se aflau agenții principali

de poliție T.P.C. și D.A.O.

Cei patru polițiști, împreună cu D.T.A.

și martorul S.A.F., s-au deplasat, inițial, în vederea recoltării probelor de sânge,

de la inculpata D.T.A. la Spitalul Clinic Municipal Timișoara, însă, având în vedere

faptul că la unitatea de primiri urgențe a respectivei unități spitalicești sosise

o urgență medicală, au fost îndrumați, de către personalul medical de gardă, să

se deplaseze la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.

La această unitate spitalicească, inculpatei

D.T.A. i s-a solicitat de către G.B.M., medic primar medicină de urgență, șeful

Secției U.P.U a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, să accepte recoltarea

probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă inculpata a refuzat recoltarea.

Acest refuz a fost consemnat în cererea

de analiză (Anexa 1 din trusa standard de recoltare a probelor biologice, în vederea

stabilirii alcoolemiei), respectiv Anexa 2 din trusa standard (procesul-verbal de

prelevare), având seria sigiliului S1., precum și în registrul de alcoolemii (adresa

nr. A2. din 09 mai 2013 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara).

Cererea de analiză (Anexa 1) și procesul-verbal

de prelevare (Anexa 2) cu seria sigiliului S1. au fost înregistrate la Institutul

de Medicină Legală Timișoara sub numărul N1. din 19 aprilie 2013, fiind depuse,

ulterior, la dosarul cauzei, în original, prin adresa nr. A3. din 29 aprilie 2013

a Biroului Rutier al Poliției municipiului Timișoara.

Comportamentul manifestat la unitatea spitalicească

menționată în paragraful anterior de către inculpata D.T.A. a fost constatat și

de către celelalte cadre medicale aflate la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului,

printre cadre aflându-se medicii I.I.M. și A.F.

Ulterior, la Spitalul Clinic Județean de

Urgență Timișoara s-a deplasat și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, inculpata D.T.A. fiind apoi condusă la sediul acestei

unități de parchet, pentru a fi audiată (după cum rezultă din procesul-verb al din

data de 19 aprilie 2013, întocmit de procuror, existent la dosarul cauzei). Tot

la această unitate spitalicească a sosit și un criminalist din cadrul Serviciului

Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în vederea amprentării

inculpatei (ca urmare a faptului că aceasta nu avea asupra sa niciun act de identitate),

dar inculpata D.T.A. a refuzat amprentarea sa.

Comportamentul inculpatei la sediul Spitalului

Clinic Județean de Urgență Timișoara în data de 19 aprilie 2013 a fost perceput

și înregistrat audio-video de către ziariștii prezenți în acel loc, aspectele constatate

fiind mediatizate, ulterior, prin mijloacele mass-media naționale și locale, după

cum rezultă din copiile unor articole de presă și înregistrări apărute la televiziuni

cu difuzare națională, depuse la dosar.

A fost avut în vedere că situația de fapt

reținută în actul de sesizare a instanței se întemeiază pe următoarele mijloace

de probă: procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală, alte înscrisuri,

declarațiile învinuitei D.T.A., a martorilor audiați în cauză.

În faza de judecată, în ședința publică

din data de 26 iunie 2013, în conformitate cu prevederile art. 320

1

C.

proc. pen., inculpata a declarat că recunoaște săvârșirea faptei, astfel cum a fost

reținută în actul de sesizare a instanței și a solicitat soluționarea cauzei pe

baza probelor ce au fost administrate în faza de urmărire penală.

Având în vedere faptul că, în cauză, sunt

îndeplinite prevederile art. 320

1

C. proc. pen., instanța de fond a admis

cererea formulată de inculpată, de judecare după procedura simplificată a recunoașterii

vinovăției întrucât aceasta a fost formulată înainte de începerea cercetării judecătorești,

inculpata a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare

a instanței și nu solicită administrarea de probe, iar din probele administrate

în cursul urmăririi penale rezultă că fapta reținută în sarcina inculpatei constituie

infracțiune și a fost săvârșită de către aceasta.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatei

care, în data de 19 aprilie 2013, fiind surprinsă de organele de poliție rutieră

în timp ce conducea pe strada Calea S.B. din Timișoara autoturismul marca O.C.,

cu numărul de înmatriculare TTT., a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest

în vederea verificării aerului expirat, precum și recoltarea probelor biologice

de sânge la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice

sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87

alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Din materialul probator administrat în

faza de urmărire penală a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata

a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa prin rechizitoriu.

A fost avut în vedere că mijloacele de

probă la care s-a făcut referire pe parcursul expunerii stării de fapt reținute

de instanță (procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală, alte înscrisuri,

declarațiile inculpatei D.T.A., ale martorilor audiați în cauză - rechizitoriu)

se coroborează atât între ele, cât și cu declarația inculpatei dată în fața instanței

de fond, prin care a arătat că faptele reținute în sarcina acesteia s-au derulat

în modalitatea descrisă în rechizitoriu, întreaga stare de fapt fiind recunoscută

de către inculpată.

S-a reținut că, potrivit art. 87 alin.

(5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului

unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul

de instruire sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării

probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a

se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea

stabilirii alcoolemiei ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori

a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepsește cu închisoare de la

2 la 7 ani.

S-a mai reținut că incriminarea sustragerii

de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a consumului

de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora

sau testării aerului expirat, precum și a altor fapte prin care este pusă în pericol

siguranța circulației rutiere, reprezintă incriminări „obstacol" prin care

este sancționată penal simpla nerespectare a unor reguli de circulație, în scopul

preîntâmpinării unor grave vătămări ale valorilor angajate în traficul rutier (de

exemplu: pierderi de vieți omenești, vătămări ale integrității corporale și ale

sănătății persoanei, precum și distrugeri de valori materiale). Totodată, s-a reținut

că necesitatea protejării acestor valori, precum și a constatării la timp și a sancționării

imediate și corecte a faptei prevăzute la art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

potrivit căruia „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai

de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur

în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.", a impus incriminarea

prevăzută la alin. (5) al art. 87 din același act normativ, prin această reglementare

fiind sancționată împiedicarea constatării faptei de conducere sub influența alcoolului,

realizată prin sustragerea conducătorului auto de la recoltarea probelor biologice,

în vederea stabilirii alcoolemiei.

De altfel, a fost avut în vedere că inculpata

a recunoscut încă din faza de urmărire penală faptul că a refuzat recoltarea probelor

biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta arătând că refuzul s-a datorat

faptului că nu a condus niciun autovehicul la acea dată, fapt contrazis de depozițiile

martorilor C.A., P.C., M.A., S.A.F., care au confirmat faptul că inculpata, în data

de 19 aprilie 2013, conducea pe strada Calea S.B. din Timișoara autoturismul marca

O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., fiind oprită în trafic de către organele

de poliție rutieră. Ulterior, în faza de judecată, inculpata a recunoscut în totalitate

starea de fapt reținută în rechizitoriu potrivit art. 320

1

C. proc.

pen.

Din punct de vedere subiectiv, s-a reținut

că fapta a fost săvârșită cu intenție directă întrucât inculpata și-a dat seama

de rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acestuia.

Întrucât s-a dovedit că fapta există, a

fost săvârșită de inculpată și prezintă pericolul social al unei infracțiuni, instanța

de fond a constatat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale a

acesteia.

S-a constatat că aplicarea art. 18

1

C. pen., privind lipsa pericolului social al faptei, nu poate fi reținută în cauză

întrucât fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, având în vedere că inculpata

a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, dar cu toate acestea, a condus un

autoturism pe drumurile publice și, mai mult decât atât, deși cunoștea foarte bine

legea, având profesia de avocat, a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest

și recoltării probelor biologice.

De altfel, așa cum a rezultat din fișa

de cazier judiciar a inculpatei, aceasta a fost sancționată cu amendă administrativă

de 1.000 RON prin ordonanța emisă la data de 19 martie 2009 de către Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub aspectul comiterii infracțiunilor de părăsire

a locului accidentului și refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii

alcoolemiei, beneficiind de clemență, însă a perseverat în atitudinea de sfidare

a legii prin săvârșirea unei fapte similare, motiv pentru care instanța de fond

a înlăturat solicitarea inculpatei privind achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei,

instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul

de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatei și împrejurările care

agravează sau atenuează răspunderea penală. S-a reținut că atingerea dublului scop,

preventiv și educativ al pedepsei, este condiționată de caracterul adecvat al acesteia,

de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială

a autorului, pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte.

S-a mai reținut, în ceea ce privește criteriile

generale de individualizare a pedepselor, că acestea sunt expres prevăzute de legiuitor

în dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare

în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a

probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

A fost avut în vedere și faptul că pedeapsa,

ca măsură de constrângere, are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, s-a reținut că pedeapsa și modalitatea

de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpații să se

convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte

penale.

La stabilirea pedepsei în cazul inculpatei

s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor

sociale referitoare la circulația pe drumurile publice, circumstanțele săvârșirii

faptei, dar și situația personală a inculpatei.

Cu privire la persoana inculpatei, instanța

de fond a constatat că aceasta a avut o conduită nesinceră în fața organelor de

urmărire penală și un comportament inadecvat la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara în data de 19 aprilie 2013 și în fața organelor de urmărire penală, așa

cum rezultă din înregistrarea audio-video și a mai fost sancționată administrativ

pentru o faptă similară, motiv pentru care, în cauză, nu au putut fi reținute circumstanțe

atenuante.

Faptul că inculpata nu are antecedente

penale nu a fost de natură să ducă la reținerea circumstanțelor prevăzute de

art. 74 lit. a) C. pen. întrucât, prin natura profesiei pe care o are aceasta, aceea

de avocat, lipsa antecedentelor penale, comportamentul personal și profesional reprezintă

condiții intrinseci pentru desfășurarea acestei profesii, avocații trebuind să fie

exemple pentru societate în ceea ce privește comportamentul lor, pentru ca cetățenii

să aibă încredere în aceste persoane.

De asemenea, s-a reținut că recunoașterea

faptei în faza de judecată a fost valorificată prin aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

alin. (1), (7) C. proc. pen., instanța de fond aplicând o pedeapsă

orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege, respectiv 1 an și 4 luni

închisoare.

Pentru toate aceste considerente, instanța

de fond a admis cererea inculpatei D.T.A. privind judecarea cauzei potrivit procedurii

recunoașterii vinovăției, prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. și, în

baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată raportat la art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpată la 1 an și 4 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz de a se supune recoltării probelor biologice

sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei".

În cauză, fiind îndeplinite cumulativ prevederile

art. 81 C. pen. în ceea ce privește cuantumul pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare,

dar și cele privind persoana inculpatei, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea

faptei, și apreciindu-se că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate (prevăzut

de art. 52 C. pen.) poate fi atins și fără privare de libertate, întrucât prin modul

de individualizare a executării pedepsei trebuie avută în vedere, pe lângă reeducarea

inculpatei, și utilitatea socială a unei astfel de măsuri, instanța de fond a suspendat

condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și 4 luni, termen de încercare

stabilit conform art. 82 C. pen.

De asemenea, s-a făcut aplicarea prevederilor

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. raportat la art. 71 C. pen., iar

potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării

pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A fost avut în vedere că, potrivit deciziei

nr. LXXIV din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs

în interesul legii, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii

se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii,

ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în

art. 71 alin. (3) C. pen.

La stabilirea pedepselor accesorii, instanța

de fond a aplicat jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere

faptul că într-o speță (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6.10.2005) Curtea

a statuat că, prin interzicerea dreptului de a alege, se încalcă prevederile

art. 3 al Protocolului nr. l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, nu a fost interzis nici dreptul

prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. întrucât inculpata nu s-a folosit la săvârșirea

infracțiunii în speță de o anumită funcție sau profesie.

Împotriva sentinței penale anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpata D.T.A.,

solicitând admiterea căii de atac promovate,

casarea sentinței penale atacate, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni

cu caracter administrativ, iar într-o teză subsidiară, reducerea cuantumului pedepsei

aplicate de instanța de fond, urmând a se acorda eficiență circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Concluziile formulate de apărătorul recurentei

inculpate și de reprezentantul Parchetului au fost consemnate în partea introductivă

a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare

la dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că acesta este nefondat

pentru

considerentele care urmează.

Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul

procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor

care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune

să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie

trasă la răspundere penală. Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic

procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de

urmărire penală și instanței judecătorești.

Art. 345 alin. (2) din același cod precizează

ca soluția de condamnare a inculpatului se pronunță numai daca instanța constată

că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În prezenta cauză., situația de fapt reținută

de instanța de fond este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză,

din care rezultă că inculpata a comis infracțiunea de refuz de a se supune recoltării

probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei,

prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, de altfel aceasta

recunoscând săvârșirea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze

de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte constată că instanța de fond

a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate

în cauză, reținând în mod corect și complet situația de fapt, împrejurările și modalitatea

de săvârșire a infracțiunii, în mod corect dispunând condamnarea inculpatei pentru

comiterea infracțiunii anterior menționate, stabilind că fapta prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni.

De asemenea, se reține că judecata a avut

loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a

declarației inculpatei de recunoaștere în totalitate a faptei reținute în actul

de sesizare a instanței, declarație dată conform dispozițiilor art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen.

Așadar, prin coroborarea materialului probator

administrat în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut că, în data de 19

aprilie 2013, fiind surprinsă de organele de poliție rutieră în timp ce conducea

pe strada Calea S.B. din Timișoara autoturismul marca O.C., cu numărul de înmatriculare

TTT., inculpata a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest în vederea verificării

aerului expirat, precum și recoltarea probelor biologice de sânge la Spitalul Clinic

Județean de Urgență Timișoara.

Totodată, se constată că instanța de fond

a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute și dispozițiilor

legale ce reglementează fapta dedusă judecății, respectiv aceea de refuz de a se

supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii

alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

De asemenea, se reține că, potrivit

art. 17 C. pen., una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii este aceea de

a fi o faptă care prezintă pericol social, prevederea pericolului social având valoarea

unei norme juridice ce servește deopotrivă legiuitorului când incriminează fapta,

cât și judecătorului în aprecierea concretă a acestui pericol, iar această trăsătură

esențială se materializează, așa cum se prevede în art. 18 C. pen., prin două aspecte,

respectiv prin faptă se aduce atingere unor valori sociale importante, arătate generic

în art. 1 C. pen. și pentru sancționarea unei astfel de fapte este necesară aplicarea

unei pedepse.

Prin dispozițiile art. 18 C. pen., s-au

consacrat criteriile legale de diferențiere a pericolului social al infracțiunii

de pericolul social al altor fapte extrapenale, iar în art. 18

1

C.

pen. s-au prevăzut criteriile legale pe baza cărora se poate stabili dacă fapta

săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea

ca infracțiune, acestea referindu-se la modul și mijloacele de săvârșire, scopul

urmărit de făptuitor, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă

sau care s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita făptuitorului.

Prin urmare, la stabilirea în concret a

gradului de pericol social se ține seama de toate aceste criterii și nu doar de

cele privind persoana făptuitorului, iar prin aprecierea ce o fac asupra pericolului

social concret, organele de aplicare a legii penale nu pot face operă de dezincriminare

a faptei, ci doar de aplicare a legii în limitele stabilite de aceasta.

În cauză, se constată că toate criteriile

de apreciere a gradului de pericol social, atât cele prevăzute în art. 18 C.

pen., cât și cele prevăzute în art. 18

1

alin. (2) C. pen., analizate

în raport de fapta dedusă judecății, nu converg în constatarea lipsei acestui pericol

social.

Astfel, referitor la aceste criterii, se

constată că fapta inculpatei prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni

și nu poate fi apreciată ca fiind lipsită în mod vădit de importanță.

Totodată, Înalta Curte apreciază că aspectul

referitor la activitatea profesională a inculpatei, la calitatea acesteia, respectiv

aceea de avocat în cadrul Baroului Timiș, precum și celelalte circumstanțe personale

ale inculpatei, nu sunt de natură a exclude gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Astfel fiind, solicitarea recurentei inculpate

de pronunțare a unei soluții de achitare și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter

administrativ nu poate fi primită.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de recurenta inculpată nu sunt întemeiate, Înalta

Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin

evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei

mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia.

Înalta Curte reține că, în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatei a fost stabilită într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor

personale ale recurentei inculpate, dându-se eficiență și dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., privind recunoașterea vinovăției.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate)

și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a

se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare,

precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare

a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a

fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de

societate.

Pe de altă parte, în ceea ce privește existența

uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C.

pen. sau a altora asemănătoare, se reține că aceasta nu obligă instanța de judecată

să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală,

deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea

unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea

instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de pericolul social

concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea,

de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana

infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante

este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord

cu instanța de fond, constată că nu este justificată reținerea dispozițiilor

art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. în favoarea inculpatei, cu consecința reducerii

pedepsei, având în vedere conduita acesteia din faza de urmărire penală, dar și

împrejurarea că, anterior, a mai fost sancționată administrativ pentru o faptă similară.

Totodată, se reține că în mod corect s-a

apreciat în cauză că lipsa antecedentelor penale nu poate fi valorificată prin prisma

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., față de calitatea

recurentei inculpate, aceea de avocat, iar atitudinea sinceră adoptată de aceasta

în faza de judecată, transpusă prin recunoașterea faptei, a fost deja valorificată

prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., pedeapsa aplicată

fiind orientată sub minimul special prevăzut de lege. În acest ultim sens, se reține

că, în cazul aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., comportarea

sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptei reținute

în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă

judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. întrucât recunoașterii

săvârșirii faptei nu i se poate acorda o dublă valență juridică. Dispozițiile

art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. numai atunci când se constată existența unei

alte

atitudini a inculpatului

după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre

cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Pe de altă parte, în mod corect instanța

de fond a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă

a pedepsei privative de libertate, având în vedere circumstanțele personale ale

inculpatei, astfel că a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia, constatând

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen., pe durata unui termen

de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

Față de considerentele anterior expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.T.A.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată

va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpata D.T.A. împotriva sentinței penale nr. 144/PI din 28 iunie 2013 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei

de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 ianuarie 2014.