ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 892/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 70 din 2 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnată inculpata P.I., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 177 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

S-au instituit în sarcina inculpatei obligațiile prev. de art. 86

3

lit. a) - d) C. pen., iar cu privire la cea prev de lit. a), a fost obligată să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, la datele fixate de acesta.

S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

S-au aplicat pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d) și e) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea acestor pedepse accesorii.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 819/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 177 C. pen.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în fapt, că la data de 05 iunie 2011, inculpata a născut la locuința de domiciliu un făt masculin viu, pe care l-a sugrumat producându-i decesul, după care, l-a îngropat în grădina casei.

Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut, că inculpata locuiește împreună cu soțul și cei 5 copii minori, cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani, în comuna Ciomăgești, sat Beculești, județul Argeș.

La începutul anului 2011, inculpata a susținut că perioada de menstruație a fost mai scurtă și neregulată, gândindu-se că există posibilitatea de a fi însărcinată, lucru pe care l-a ascuns soțului.

Nu a consultat niciun medic și niciun membru al familiei nu a știut despre existența sarcinii, iar în ziua de 03 iunie 2011, inculpata a început să aibă sângerări intense, frisoane și dureri de spate. Aceste simptome au durat până în seara zilei de 05 iunie 2011, când, dându-și seama că va naște, a luat un lighean de plastic și a mers într-o încăpere nelocuită, născând neasistată. În acele momente, a susținut inculpata, soțul nu era acasă, iar toți copiii se aflau la joacă în stradă.

După expulzarea fătului, inculpata nu poate preciza dacă acesta era viu, întrucât nu a scos niciun sunet, dar l-a acoperit cu mai multe obiecte de îmbrăcăminte pentru a nu fi observat de membrii familiei sale, ca apoi, în ziua de 07 iunie 2011 să-l îngroape în grădina gospodăriei, pe un loc cultivat cu porumb.

În urma sesizării telefonice a lucrătorilor Postului de Poliție Ciomăgești, organele de urmărire penală au efectuat o cercetare la fața locului, ocazie cu care inculpata a indicat locul unde a îngropat produsul de concepție, constatându-se că acesta avea în jurul gâtului trei înfășurări ale unui fir textil, pătruns în piele pe toată circumferința gâtului.

Din raportul de constatare medico-legală, autopsie, nr. 126/B/2011, emis de SML Argeș, a rezultat că fătul a fost viu, iar moartea acestuia a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice acute, consecința compresiunii extremității cervicale prin strangulare.

Din raportul de expertiză medico-legală, examen ADN cu nr. A15/7880/2011 al IML București, a rezultat că inculpata este mama biologică a nou-născutului de sex masculin, iar aceasta nu a prezentat tulburări psiho-patologice, discernământul fiind prezent atât în momentul comiterii faptei cât și la data examinării.

În timpul urmăririi penale, inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, încercând să simuleze că nu și-a dat seama că a născut un copil viu, însă în fața instanței, aceasta a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, invocând și solicitând aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen.

În drept, a apreciat instanța de fond, fapta inculpatei, care la data de 05 iunie 2011, a născut neasistată la domiciliu, un făt de sex masculin viu, pe care l-a strangulat, provocându-i decesul, l-a ascuns și îngropat după 3 zile în grădina locuinței, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere prev. de art. 177 C. pen.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere împrejurările în care s-a comis fapta, gradul de pericol social concret al acesteia, urmările produse, dar și persoana inculpatei, care la vârsta de 35 ani are 5 copii minori, gradul de instrucție, dar și poziția sinceră în cadrul cercetării judecătorești, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cuantumul pedepsei urmând a fi stabilit la 3 ani închisoare, cu executarea în cond. art. 86

1

C. pen., respectiv suspendarea sub supraveghere.

S-au aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., executarea acestora a fost suspendată pe durata suspendării executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, susținând în motivele scrise netemeinicia hotărârii sub aspectul pedepsei aplicate care în opinia parchetului este mult prea blândă.

În susținerea acestor critici, parchetul a arătat că modul în care inculpata a acționat vădește un grad ridicat de pericol social și lipsa oricăror sentimente materne față de propriul copil, aspecte ce ar fi trebuit să determine orientarea instanței de fond către o pedeapsă o pedeapsă cu executare în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr. 107/A din 19 septembrie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva Sentinței penale nr. 70 din data de 02 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 6668/109/2011.

A desființat, în parte, sentința și, rejudecând:

A înlăturat condamnarea inculpatei P.I. pentru infracțiunea prev. de art. 177 C. pen., cu toate consecințele.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 177 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., texte din urmă în baza cărora a condamnat pe inculpata P.I.,  la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a lit. b), d) și e) C. pen.

A dispus ca executarea pedepsei să se facă în condițiile art. 57 C. pen.

A făcut aplicarea disp. art. 71 C. pen. în limitele art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. a dispus scutirea de la plata amenzii de 1.000 RON, aplicată prin încheierea din 27 iunie 2013, medicului șef Laborator Expertize Medico-Legale, doctor V.G.

Costurile expertizei medico-legale de 252 RON, respectiv 35 RON s-au suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând apelul parchetului sub toate aspectele de fapt și de drept, cât și în raport cu motivele invocate, Curtea l-a apreciat întemeiat având în vedere următoarele argumente:

Prin sentința criticată prima instanță a dispus condamnarea inculpatei P.I. la trei ani închisoare în condițiile suspendării sub supraveghere pe o durată de încercare de 5 ani, reținându-se în sarcina acesteia săvârșirea infracțiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.

Pe baza atitudinii sincere prin care și-a recunoscut fapta, inculpata a beneficiat de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În cursul procedurii de apel, având în vedere că din raportul de necropsie nr. 126/P/2011 emis de SML Argeș a rezultat că moartea fătului viu a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice, consecința compresiunii extremității cervicale prin ștrangulare și că în momentul comiterii faptei, inculpata nu a prezentat tulburări psihopatologice, Curtea a considerat necesar de a se lămuri printr-o nouă expertiză medico-legală aspecte ce țin de atitudinea subiectivă a inculpatei față de fapta sa și urmările acesteia.

În acest sens, prin încheierea din 29 martie 2012, Curtea a dispus completarea rapoartelor de expertiză din 7 noiembrie și 15 iunie 2011 ale SML Argeș, urmând a se răspunde dacă inculpata s-a aflat într-o stare pricinuită de naștere în momentul comiterii faptei, iar prin adresa nr. 169/A1 + A5 din 27 iunie 2012, instituția precizată a comunicat că fapta nu a fost comisă pe fondul unei asemenea tulburări, cum de altfel a rezultat și din concluziile examinărilor medico-legale anterioare.

În baza acestor precizări ulterioare, la 6 septembrie 2012, Curtea a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., amânând cauza pentru ca inculpata să-și poată formula apărarea.

În același timp, Curtea a dispus audierea martorului din acte P.I., din declarația căruia rezultă că inculpata este mama a cinci copii și a asistat cu ocazia cercetărilor la dezgroparea cadavrului celui nou-născut.

La 27 septembrie 2012, Curtea a înaintat toate actele medico-legale Comisiei Superioare de Avizare și Control pentru a fi avizate, aceasta din urmă recomandând prin adresa din 31 octombrie 2012 efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice în condiții de internare și examinarea nemijlocită a inculpatei.

Corelând datele probatorii medicale și non medicale cu examinarea psihiatrică actuală a inculpatei P.I., Comisia nouă de expertiză medico-legală psihiatrică prin raportul de expertiză A 6/11743/2012 a constatat că pentru data comiterii faptei, respectiv 5 iunie 2011, orele 21 - 22, nu se reconstituie în ce o privește pe inculpată o tulburare pricinuită de naștere.

Atât la data examinării cât și la momentul comiterii faptei, sus-numita/inculpata prezintă/prezenta dificultăți legate de alte motive psihosociale, situație familială, condiții economice, locuință și mediul social.

Dispozițiile art. 177 C. pen. incriminează ca infracțiune, sancționând cu închisoarea de la 2 la 7 ani fapta de ucidere a copilului nou-născut săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere.

Această stare de tulburare ce caracterizează comportamentul subiectiv al subiectului activ al infracțiunii de pruncucidere reprezintă elementul definitoriu ce marchează distincția dintre pruncucidere și infracțiunea de omor.

În prezenta cauză, așa cum s-a reținut în actul de sesizare al instanței și inculpata a recunoscut că în seara zilei de 5 iunie 2011, în jurul orelor 21,30 aceasta a dat naștere unui făt de sex masculin viu, pe care l-a ascuns într-un lighean de plastic, acoperindu-l cu niște obiecte textile de vestimentație și l-a lăsat într-o cameră nelocuită pentru a nu fi găsit de ceilalți copii.

A doua zi de dimineață, inculpata a dus acel lighean cu nou-născutul într-o magazie din spatele casei.

În următoarea zi de dimineață, respectiv pe 7 iunie 2011, după ce ceilalți copii au plecat la școală, inculpata a îngropat nou-născutul cu lighean cu tot într-un lan de porumb în grădina casei.

Examinările medico-legale asupra cadavrului celui nou-născut au stabilit că moartea acestuia a fost violentă și s-a datorat unei compresiuni cervicale prin ștrangulare.

Din aceste circumstanțe, Curtea a observat că atitudinea inculpatei ulterior nașterii, a fost îndreptată în scopul obținerii consecințelor pe care și le-a propus inculpata și anume suprimarea vieții victimei.

Niciuna dintre acțiunile sale nu a sugerat vreo stare de anormalitate psihică sau de tulburare, având în vedere că inculpata era extrem de preocupată să asigure discreția atât a sarcinii cât și a faptului nașterii și a copilului nou-născut.

Curtea a considerat că inculpata a acționat cu intenție directă pentru a suprima viața copilului său imediat după nașterea acestuia, ipoteză ce pune problema existenței a unei alte infracțiuni decât cea reținută în actul de sesizare, urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de omor calificat comisă asupra unei rude apropiate și profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra, faptă incriminată prin dispozițiile art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen.

Ținând seama de toate aceste considerente, Curtea a admis în temeiul art. 379 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., apelul parchetului și rejudecând, a dispus condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de omor calificat și având în vedere atitudinea sinceră a acesteia manifestată în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., a dat eficiență și acestui text de lege, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.

De asemenea, ținând seama că anterior acestei infracțiuni, inculpata nu a mai comis fapte penale, este o persoană relativ tânără, integrată social, Curtea a reținut în favoarea acesteia circumstanțe atenuante.

În același timp, ținând seama de gravitatea deosebit de ridicată a faptelor sale, de urmările extrem de grave pe care acestea le-au produs, de circumstanțele ce descriu modul de acțiune, Curtea a considerat că singura modalitate în măsură să atingă scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., o reprezintă executarea acesteia în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

Pentru că prin faptele sale, inculpata a demonstrat pe lângă toate celelalte și o accentuată lipsă de afecțiune și de sentimente materne față de proprii copii, Curtea a aplicat acesteia pedepse accesorii și complementare privind interzicerea drepturilor părintești și dreptul de a fi tutore sau curator cât și drepturile de a fi ales în funcții publice și de a ocupa o funcție publică prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) - d) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Având în vedere cererea de reexaminare prin care s-a solicitat scutirea de plata amenzii judiciare, stabilită prin încheierea de ședință din 27 iunie 2013 în sarcina domnului director general, dr. D.D., Curtea a apreciat pertinente justificările întârzierilor expertizei medico-legale efectuate în cauză, tergiversarea acesteia fiind determinată de factori obiectivi ce exclud culpa instituției precizate, astfel încât Curtea a dispus conform art. 199 alin. (3) C. proc. pen., scutirea de la plată a acesteia.

Cheltuielile judiciare au rămas conform art. 192 C. proc. pen., în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata P.I., pe motiv de nelegalitate, susținând că instanța de apel a schimbat încadrarea juridica din infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. anterior.

Probele administrate de instanța de apel nu au dus la schimbarea situației privind săvârșirea faptei. Practic în apel s-au cerut diferite opinii medicale și s-a efectuat o nouă expertiză care însă nu a avut la bază starea psihică a inculpatei de la momentul săvârșirii faptei. Aceste expertize nu s-au raportat decât la acte medicale întocmite anterior săvârșirii faptei sau mult după acest moment.

Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazurilor de casare invocate, respectiv art. 385

9

pct. 12, 14, și 17 C. proc. pen. anterior și a aspectului pus în discuție din oficiu referitor la legea penală mai favorabilă, apreciază calea de atac declarată ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art 385

9

pct. 12 C. proc. pen. anterior, referitor la condamnarea inculpatei pentru altă faptă decât cea pentru a fost trimisă în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute de art 334 - 337 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte reține următoarele:

I. Precizare: cazul de casare prevăzut de art 385

9

din 9 punct 12 C. proc. pen. anterior, referitor la condamnarea pentru altă faptă decât cea menționată în actul de sesizare, nu este incident în ipoteza în care obiectul judecății este modificat ca urmare a reținerii și aplicării corecte a dispozițiilor referitoare la schimbarea încadrării juridice și extinderea procesului penal, prevăzute de art 334 - 337 C. proc. pen. anterior. Ori de câte ori aceste ultime instituții sunt greșit aplicate se ajunge la nesocotirea obiectului judecății și a limitelor sesizării instanței, cu consecința pronunțării unei hotărâri nule.

II. Obiectul judecății

În conformitate cu dispozițiile art. 317 C. proc. pen. anterior (preluat în art. 371 C. proc. pen.), judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței. Teza finală a art. 317 referitoare la ipoteza extinderii procesului penal nu este incidență în prezenta cauză.

Pentru sesizarea instanței cu judecarea unei infracțiuni nu este suficientă descrierea acesteia în expunerea făcută în rechizitoriu. Sesizarea este legală numai în cazul în care în dispozitivul de trimitere în judecată din rechizitoriu este menționată fapta, cu încadrarea ei juridică. (Completul de 9 judecători, Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001).

Prin urmare, obiectul judecății, care este în același timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat și ca act de învestire.

Având în vedere că judecata se mărginește la fapta și la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată și învestirea instanței, pentru a determina ce se înțelege prin "fapta" și "persoana" arătate în actul de sesizare, se impune ca art. 317 C. proc. pen. anterior să fie raportat la art. 263 C. proc. pen. anterior, text care se referă la cuprinsul rechizitoriului. Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată. Este de observat că, dintre aceste mențiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen. anterior, care fixează obiectul judecății, limitele învestirii se referă numai la faptă și persoană. Dar, în accepțiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, și anume de a învesti instanța, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă (Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001 a completului de 9 judecători). Potrivit noii reglementări, art 328 alin. (1), exigențele actului de sesizare sunt aceleași, rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia și dispoziția de trimitere în judecată.

În mod contrar, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanțiilor procesuale înscrise în lege doar pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca, în final, pe calea exercitării apelului sau a recursului de către procuror, să se ceară condamnarea și pentru alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanții menite să asigure aflarea adevărului și dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază ale dreptului procesual penal și implicit procesului echitabil.

III. Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice, astfel încât să se rețină o infracțiune nouă, neavută în vedere de acuzația inițială pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, instanța de recurs constată că încalcă dispozițiile legale atât în ceea ce privește limitele fixate de procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., dar și de limitele procesului echitabil.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărâre din 27 februarie 1980, Deweer c. Belgiei, pg. 46), acuzația în materie penală constituie notificarea oficială ce emană de la o autoritate competentă, în sensul că unei anumite persoane i se impută săvârșirea unei fapte penale.

Simpla descriere a unei situații de fapt în succesiunea evenimentelor, nu este suficientă pentru a caracteriza o acuzație în materie penală, precizarea detaliată a bazei factuale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, M.C. c. Bulgariei), fiind necesar a fi caracterizată în drept de o manieră aptă să descrie consecințele juridice ale conduitei ilicit penale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărâre 25 martie 1999, Mattoccea c. Italiei, pg. 59). Aceleași exigențe ale acuzației în materie penală reține și jurisprudența instanței supreme în Decizia nr. 74/2001, C9, potrivit căreia rechizitoriul trebuie să cuprindă încadrarea juridică a faptei menționate în partea descriptivă și dispoziția de trimitere în judecată.

La instanța de apel, s-au formulat critici referitoare la încadrarea juridică a infracțiunii săvârșită, reținută de instanța de fond solicitându-se în mod expres, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. Inculpata prezentă în fața instanței de fond, asistată de apărătorul său ales, până la începerea cercetării judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 320

1

C. proc. pen., a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoștea și le-a însușit și nu a solicitat administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

Asupra recunoașterii vinovăției inculpatul nu ar mai putea reveni, cu atât mai mult în fața instanței de control judiciar, solicitarea sa de aplicare a procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., fiind irevocabilă.

Având în vedere dispozițiile art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen. anterior, coroborate cu prevederile exprese ale alin. (6) ale aceluiași articol (în caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340 - 344 se aplică în mod corespunzător), atât instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, cât și instanțele de control judiciar, au obligația să verifice dacă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârșite de inculpat este corectă, iar în caz contrar, să dispună schimbarea încadrării juridice. Schimbarea de încadrare juridică însă nu poate genera adăugarea la acuzația inițială a unor elemente noi care să schimbe radical consecințele angajării răspunderii penale, respectiv să majoreze considerabil limitele între care se poate stabili pedeapsa. Acest raționament juridic nu lipsește de eficiență norma referitoare la schimbarea încadrării juridice, ci doar exclude aplicarea sa în ipotezele în care ar genera modificarea acuzației formulate în sensul agravării sale.

Având ca titlu marginal Judecata în cazul recunoașterii vinovăției, art. 320

1

C. proc. pen. anterior, prevede că până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cazul aplicării acestei proceduri instanța pronunță condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii. Ceea ce a recunoscut inculpata este fapta descrisă și caracterizată în drept în actul de sesizare, respectiv săvârșirea unui omor asupra nou-născutului imediat după naștere în condițiile în care se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naștere.

Ceea ce deosebește pruncuciderea de omorul calificat asupra unei rude apropiate și profitând de starea de neputință a acesteia de a se apăra este chiar starea specifică în care se afla și a acționat mama, respectiv tulburare pricinuită de naștere. A schimba încadrarea juridică echivalează cu schimbarea situației de fapt reținută prin rechizitoriu, cu consecința în acest caz a modificării acuzației în materie penală.

Ca urmare, schimbarea încadrării juridice, astfel încât să se rețină o infracțiune nouă, respectiv omorul calificat, neavută în vedere de acuzația inițială pentru care a fost trimis în judecată inculpata, cu alte limite de pedeapsă, net superioare și alte condiții de incriminare, încalcă dispozițiile legale atât în ceea ce privește limitele fixate de procedura prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. anterior, dar și de limitele procesului echitabil.

Trebuie în final amintită și poziția reprezentantului Ministerului Public la data invocării de către inculpată a dispozițiilor art 320 C. proc. pen. anterior, care nu a solicitat respingerea cererii apreciind, în consecință, că acțiunea penală se poate judeca în cadrul procedurii simplificate.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că în cadrul procedurii simplificate, după repunerea cauzei pe rol, în instanța de apel, s-au administrat probe pe situația de fapt, respectiv s-a dispus și efectuat o expertiză psihiatrică, care, deși nu a schimbat concluziile expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, a condus la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat, inculpata fiind condamnată în baza art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. anterior și art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

IV. În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 13 C. pen. anterior referitor la aplicarea legii penale mai favorabile (1) în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

(2) Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.

Art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare reia conținutul alin. (1) al textului menționat anterior.

Mecanismul de aplicare a legii mai favorabile în situații tranzitorii de legi succesive presupune:

a) evaluarea influenței modificărilor legislative cu privire la conținutul infracțiunii și sancțiune;

b) compararea condițiilor de existență și a efectelor instituțiilor autonome în raport de incriminare și sancțiune.

a1) evaluarea influenței modificărilor legislative cu privire la conținutul infracțiunii.

Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârșirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost condamnat cu reținerea circumstanțelor atenuante și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Examinarea textelor de lege se realizează în raport de consecințele produse de acuzație cu referire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului.

Potrivit art. 177 C. pen. anterior, uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Potrivit art. 200 alin. (1) C. pen., (1), uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Acțiunea asupra nou-născutului s-a realizat de către mamă imediat după actul nașterii în intervalul celor 24 de ore, astfel încât sunt întrunite exigențele noului text.

a.2) compararea limitelor de pedeapsă în raport de fiecare dintre conținuturile stabilite anterior.

Examinarea textelor de lege se realizează în raport de consecințele produse de acuzație cu referire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. Pedeapsa decurge din norma de incriminare. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, să se combine incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Infracțiunea de pruncucidere preluată în art. 200 alin. (1) C. pen. prevede aceleași condiții de incriminare, dar limite mai reduse de pedeapsă, respectiv de la 1 la 5 ani, iar nu de la 2 la 7 ani închisoare, cum prevedea art. 177 C. pen. anterior. Înalta Curte observă faptul că în raport de limitele de pedeapsă, legea nouă este mai favorabilă, deoarece pedeapsa prevăzută de lege are atât o limită minim mai redusă cât și un maxim mai redus și astfel este mai favorabilă în raport de intervenirea altor instituții ori în cazul intervenirii unui act de clemență.

b) compararea condițiilor de existență și a efectelor instituțiilor autonome în raport de incriminare și sancțiune.

În cauză procedura recunoașterii vinovăției produce efecte în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, astfel încât acestea sunt, în condițiile noii legi mai favorabile, 8 luni - 3 ani și 4 luni.

Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este strict legată de aplicarea legii. În consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă.

Ca urmare, instanța de recurs urmează a reduce proporțional pedeapsa stabilită de instanța de fond pentru pruncucidere, între limitele noii legi mai favorabile. Instanța de fond, pentru infracțiunea de pruncucidere s-a orientat către mediu, astfel încât, în recurs se va menține această individualizare judiciară stabilindu-se o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În cauză principiul aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri și cu privire la instituția autonomă a suspendării condiționate. Examinarea cauzei cu privire la legea incidență în cazul unor instituții diferite de incriminare și sancțiune este impusă de lege, care spre deosebire de codul penal anterior prevede criterii de stabilire a instituțiilor autonome. Legea nr. 187/2012 stabilește legea mai favorabilă distinct față de cea stabilită în raport de încadrarea juridică și sancțiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracțiuni (art. 10), suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voința legiuitorului este clară și neechivocă, pentru evaluarea legii penale mai favorabile cu privire la situația concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituțiilor autonome incidente fiecărui caz în parte. În ceea ce privește măsura suspendării condiționate a executării pedepsei, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/20012, aceasta se va menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, însă va opera, de asemenea, o reducere proporțională a duratei termenului de încercare.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art 385

9

punctul 17 C. proc. pen. anterior, se constată că acesta a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Ca urmare, în baza art. 395

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul și va proceda la rejudecare în sensul menționat anterior.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen. anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata P.I. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 19 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie.

Casează în totalitate decizia recurată și, în parte, Sentința penală nr. 70 din 2 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor legii penale mai favorabile și, rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 200 alin. (1) C. pen.

În baza art. 200 alin. (1) cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata P.I. la pedeapsa de 2 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pruncucidere.

Reduce termenul de încercare stabilit de prima instanță de la 5 ani la 4 ani.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2014.

Procesat de GGC - NN