ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3812/2013

Asupra recursului de față, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI a civilă, prin sentința civilă nr. 5925/2012 de la 3 mai 2012, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari bloc C 7 BIS ca neîntemeiată, cu motivarea că dreptul de proprietate este recunoscut și apărat de lege, însă acesta trebuie exercitat fără a afecta dreptul de proprietate al celorlalți proprietari din condominiu sau dreptul de proprietate comună, iar, în cauză, nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reclamanta având obligația obținerii unui acord și a celorlalte avize legale pentru schimbarea destinației imobilului.

Prin decizia civilă nr. 456/2012 de la 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a V a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC P. SA, reținând că, din probatoriul administrat, nu rezultă săvârșirea faptei ilicite imputate pârâtei sub forma abuzului de drept. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC P. SA a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că refuzul abuziv, repetat și nejustificat al intimatei de a da acordul chiriașului recurentei să-și înceapă activitatea în spațiu, ca și debranșarea spațiului de la apă și canal prin tăierea țevilor, interzicerea accesului personalului calificat de la SC E. SA pentru branșarea spațiului la curent electric și a personalului de specialitate în spațiul tehnic de la subsolul blocului în vederea reparării țevilor tăiate constituie fapte ilicite, care au condus la imposibilitatea și împiedicarea folosirii părților comune ale condominiului, fiind, astfel, îndeplinită prima condiție a răspunderii civile delictuale. Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, respectiv a art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente : Exercitarea dreptului de proprietate, indiferent de titularul acestuia, presupune respectarea anumitor limite și îngrădiri, acestea fiind expres prevăzute atât de legea fundamentală, cât și de acte normative speciale. Astfel, legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții instituie în sarcina proprietarului obligația de întreținere în bune condiții a structurii de rezistență a clădirii, elementele de construcție exterioare ale clădirii, curțile și grădinile, precum și spațiile comune din interiorul clădirii, lucrările de modificare trebuind efectuate cu obținerea autorizațiilor și avizelor prevăzute de normele legale incidente în materie.

Mai mult, potrivit art. 42 din același act normativ, schimbarea destinației locuinței, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării, în același sens fiind și prevederile art. 11 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Așadar, legiuitorul a înțeles să condiționeze efectuarea oricăror lucrări de obținerea autorizației de construire sau de demolare, anterior începerii acestora, pentru a asigura disciplina în construcții, fiind posibil ca în același comportament ilicit al unei persoane să fie întrunite, în același timp, atât acțiuni, cât și omisiuni ilicite.

În condițiile în care certificatul de urbanism a fost emis la data de 10 aprilie 2008, iar autorizația pentru intrarea în legalitate a lucrărilor de demolare a pereților spațiului a fost emisă la data de 25 februarie 2009, înalta Curte reține că, până la această dată, nu se poate vorbi de o faptă ilicită imputabilă intimatei pentru a fi îndeplinită condiția răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și urm. C. civ. Totodată, nici inacțiunile intimatei, până la data obținerii autorizației, nu constituie fapte ilicite în sensul articolelor anterior menționate, ci fapta recurentei de a nu obține autorizațiile necesare și obligatorii reprezintă un comportament împotriva legii de natură a angaja răspunderea autorului său.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA București împotriva deciziei civile nr. 456/2012 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea reclamantei SC P. SA la plata sumei de 8.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta Asociația de Proprietari Bloc C 7 BIS.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P. SA București împotriva deciziei civile nr. 456/2012 din 6 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă reclamanta SC P. SA la plata sumei de 8400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta Asociația de Proprietari Bloc C 7 BIS. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.