ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1874/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1874/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Prin încheierea din 13 mai 2013, pronunțată

în Dosarul nr. 2508/3/2013, Curtea de Apel București, în baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a

menținut starea de arest preventiv a inculpaților I.J., I.E. și A.D.A.

S-a reținut că măsura

arestării preventive a inculpaților este temeinică și legală, iar temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în

continuare privarea de libertate a acestora.

S-a constatat că în

cauză, există indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.

cu referire la art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în

judecată, reținându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent și

pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanță.

S-a apreciat că sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prev. de dispozițiile art. 148 lit. f) C.

proc. pen., sens în care s-a constatat că pedeapsa pentru infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani și există

probe, din care rezultă că, judecați în stare de libertate, aceștia prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările în care

faptele au fost comise, ce denotă implicarea inculpaților în activitatea

infracțională desfășurată, rolul fiecăruia, caracterul repetat și relativ

organizat al acțiunilor întreprinse, cât și faptul că aceste activități ilicite

constituiau o sursă constantă de venit și un mod de viață.

S-a mai avut în

vedere și împrejurarea că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă

instanță, context în care menținerea stării de arest se impune și în acord cu

dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor

omului.

S-a apreciat că

măsura arestării preventive este necesară și justificată, iar o altă măsură

preventivă, mai puțin restrictivă, ar fi insuficientă pentru a se asigura buna

desfășurare a procesului penal.

Împotriva încheierii

au declarat recurs inculpații I.J., I.E. și A.D.A. și, în esență, au solicitat,

admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării

preventive și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a

nu părăsi țara sau localitatea.

Analizând recursurile

declarate, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații

I.J., I.E. și A.D.A. sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în

continuare:

Prin Sentința penală

nr. 264 din data de 22 martie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, în temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea

încadrării juridice dată faptelor comise de inculpații I.J., I.E. și A.D.A.,

din infracțiunea prev. de disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de disp. art. 2 alin.

(1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și s-a

dispus condamnarea inculpaților după cum urmează:

În temeiul

dispozițiilor art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art 74

alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnată inculpata

I.J. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc în formă continuată.

În temeiul disp. art.

2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art 74 alin. (1) lit. a) C.

pen. rap la art. 76 C. pen. a fost condamnată inculpata I.E. la o pedeapsă de 5

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc

în formă continuată.

În temeiul disp. art

2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c)

C. pen. rap. la art .76 C. pen. a fost condamnat A.D.A. la o pedeapsă de 5 ani

și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de

mare risc în formă continuată.

S-a reținut în ceea

ce o privește pe inculpata I.J. că la datele de 05 noiembrie 2012, 13 noiembrie

2012 și 15 noiembrie 2012 a distribuit, în vederea comercializării, către

A.D.A. mai multe cantități de heroină.

În amestec cu cofeină

și paracetamol, în schimbul sumei totale de 480 RON, precum și aceea că la data

de 23 noiembrie 2012 a fost depistată ca deținând cantitatea de aproximativ

44,70 gr. heroină în amestec cu cofeină și paracetamol destinată

comercializării.

În ceea ce o privește

pe inculpata I.E., s-a reținut că a distribuit, la data de 16 octombrie 2012,

în vederea comercializării către A.D.A. cantitatea de 0,09 gr. substanță care

conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, în schimbul sumei de 60 RON,

precum și aceea că a comercializat la data de 13 noiembrie 2012 heroină către

A.D.A. și la data de 01 noiembrie 2012 aceeași substanță către D.A.F.

Cu privire la

inculpatul A.D.A. s-a reținut că la data de 16 octombrie 2012, a intermediat

comercializarea cantității de 0,09 gr heroină în amestec cu cofeină și

paracetamol către colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 60 RON, drogurile de

mare risc fiindu-i distribuite de către I.E.

De asemenea, la data

de 5 noiembrie 2012 a intermediat comercializarea cantității de 0,20 grame

heroină în amestec cu cofeină și paracetamol împreună cu S.C. către

colaboratorul A.R. în schimbul sumei de 140 RON, din care suma de 20 RON a

reprezentat comision, drogurile de mare risc fiindu-i distribuite de I.J.

A mai intermediat la

data de 13 noiembrie 2012 comercializarea cantității de 0,12 grame heroină în

amestec cu cofeină și paracetamol împreună cu S.C., în schimbul sumei de 130

RON, din care suma de 10 RON a reprezentat comision, drogurile fiindu-i, de

asemenea, distribuite în vederea comercializării de I.J. și la 15 noiembrie

2012 comercializarea cantității de 0,36 gr. Heroina în amestec cu cofeină către

colaboratorul A.R., în schimbul sumei de 240 RON, drogurile de mare risc

fiindu-i distribuite în vederea comercializării tot de către I.J.

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față

de inculpații I.J., I.E. și A.D.A. în conformitate cu dispozițiile legale,

instanța, în mod temeinic, a apreciat că măsura arestării preventive este

necesară și justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă,

ar fi insuficientă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și a

dispus menținerea măsurii arestări preventive a inculpaților.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive a inculpaților I.J., I.E. și A.D.A., reține

că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă

sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă

inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, din analiza

coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în

fața instanței de judecată până în prezent, Înalta Curte constată că în cauză,

există, motive plauzibile de a bănui că inculpații au săvârșit faptele ce li se

rețin în sarcină.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă

a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere

infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, respectiv trafic de droguri de

mare risc prevăzută de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, ce sunt

sancționate cu pedepse ce depășesc limita arătată.

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul

la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană

nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

menținerea arestării preventive a inculpaților I.J., I.E. și A.D.A. este

justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni caracterizate

de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările

comiterii și urmările produse, impun menținerea detenției provizorii.

Din această

perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret

pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de droguri de mare risc în

formă continuată poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de

ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale inculpaților ori

din modul în care aceștia au acționat.

În cauza de față,

stabilirea pericolului social al faptelor și persoanelor asupra cărora s-a

conturat existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă că au

comis infracțiunile pentru care au fost deja condamnați chiar nedefinitiv - are

în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța

valorilor puse în pericol.

În ceea ce privește

cererea inculpaților I.J., I.E. și A.D.A. de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau

țara, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C.

proc. pen., față de considerentele expuse mai sus, de circumstanțele cauzei în

acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării

preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii

judiciare cu privire la inculpați și față de caracterul proporțional al măsurii

cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva acestora și cu scopul

urmărit, astfel că, cererile inculpaților nu sunt întemeiate.

În consecință, Înalta

Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursurile declarate de inculpații I.J., I.E. și A.D.A. împotriva

încheierii din data de 13 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2508/3/2013 (1329/2013), cu obligarea

recurenților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este

inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații I.J., I.E. și A.D.A. împotriva

încheierii din data de 13 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2508/3/2013 (1329/2013).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 30 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN