ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7318/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, îmbunătățirea

Legii nr. 263/2010, în sensul eliminării unor dispoziții care produc un

tratament discriminatoriu pensionarilor.

În motivarea cererii,

reclamantul a expus pe larg motivele care, în opinia sa, conturează concluzia

încălcării mai multor dispoziții constituționale prin modalitatea concreta de edictare

a textelor Legii nr. 263/2010.

Prin sentința civilă

nr. 1787 din 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității,

invocată de către pârâta Camera Deputaților prin întâmpinare și, în consecință,

a respins acțiunea formulată de reclamantul D.S. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că legile nu sunt acte

administrative, iar controlul acestora nu poate avea loc decât pe calea contenciosului

constituțional, conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale.

Împotriva sentinței

civile nr. 1787 din 13 martie 2012 a formulat recurs, în termenul legal,

reclamantul D.S., solicitând casarea acesteia.

În motivarea cererii

de recurs, s-au reluat motivele de nelegalitate privind Legea nr. 263/2010 și

s-a criticat soluția de respingere a acțiunii cu motivarea că legea nu

reprezintă act administrativ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat.

Astfel, potrivit art.

2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, în sensul legii, contenciosul administrativ

reprezintă „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor in care cel

puțin una din părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie

din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

prezentei legi, fie din nesoluționarea în termen legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.”

Astfel, una dintre

condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ este și

cea privind natura actului a cărui legalitate se contestă, și anume cea de act

administrativ tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2, alin.

(1). lit. c) și art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004.

Actul administrativ

este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege ca fiind „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice (…)”.

Or, în

speță, recurentul-reclamant a supus examinării instanței de contencios

administrativ o lege, și anume Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de

pensii publice

.

Legea este actul

normativ, format din norme juridice, învestite cu forță juridică inferioară

constituției însă superioară celorlalte norme juridice și care reglementează

relații sociale ce decurg din valorile sociale fundamentale.

Legea reprezintă

izvorul de drept de cea mai înaltă forță juridică, adoptat de către organul

legislativ suprem - Parlamentul.

Conformitatea legii

raportat la dispozițiile constituționale, dispozițiile tratatelor și pactelor

internaționale la care România este parte, nu poate fi analizată decât de către

de instanța de contencios constituțional, potrivit art. 146 din Constituția

României, cadrul de exercitare al acestui control exclusiv fiind reprezentat de

Legea nr. 47/1992.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că actul

dedus judecății, Legea nr. 263/2010, nu poate face obiectul contenciosului

administrativ, respingând acțiunea ca inadmisibilă

Pentru aceste

considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a

hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul D.S.

împotriva sentinței civile nr. 1787 din 13 martie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

noiembrie 2013.