ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7318/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților, îmbunătățirea Legii nr. 263/2010, în sensul eliminării unor dispoziții care produc un tratament discriminatoriu pensionarilor. În motivarea cererii, reclamantul a expus pe larg motivele care, în opinia sa, conturează concluzia încălcării mai multor dispoziții constituționale prin modalitatea concreta de edictare a textelor Legii nr. 263/2010. Prin sentința civilă nr. 1787 din 13 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, invocată de către pârâta Camera Deputaților prin întâmpinare și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.S.

ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că legile nu sunt acte administrative, iar controlul acestora nu poate avea loc decât pe calea contenciosului constituțional, conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Împotriva sentinței civile nr. 1787 din 13 martie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul D.S., solicitând casarea acesteia. În motivarea cererii de recurs, s-au reluat motivele de nelegalitate privind Legea nr. 263/2010 și s-a criticat soluția de respingere a acțiunii cu motivarea că legea nu reprezintă act administrativ. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat.

Astfel, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, în sensul legii, contenciosul administrativ reprezintă „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor in care cel puțin una din părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termen legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.” Astfel, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ este și cea privind natura actului a cărui legalitate se contestă, și anume cea de act administrativ tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2, alin. (1). lit. c) și art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004.

Actul administrativ este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (…)”. Or, în speță, recurentul-reclamant a supus examinării instanței de contencios administrativ o lege, și anume Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice . Legea este actul normativ, format din norme juridice, învestite cu forță juridică inferioară constituției însă superioară celorlalte norme juridice și care reglementează relații sociale ce decurg din valorile sociale fundamentale.

Legea reprezintă izvorul de drept de cea mai înaltă forță juridică, adoptat de către organul legislativ suprem - Parlamentul. Conformitatea legii raportat la dispozițiile constituționale, dispozițiile tratatelor și pactelor internaționale la care România este parte, nu poate fi analizată decât de către de instanța de contencios constituțional, potrivit art. 146 din Constituția României, cadrul de exercitare al acestui control exclusiv fiind reprezentat de Legea nr. 47/1992. În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că actul dedus judecății, Legea nr. 263/2010, nu poate face obiectul contenciosului administrativ, respingând acțiunea ca inadmisibilă Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva sentinței civile nr. 1787 din 13 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2013.