ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7147/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7147/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, reclamanta Instituția Primarului Comunei Nanov a
solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Teleorman și Curtea
de Conturi a României, anularea Încheierii din 6 septembrie 2011 a Curții de Conturi și a Deciziei nr. 34/2011 a Camerei de Conturi Teleorman.
Prin întâmpinare,
pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Ialomița au
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința nr. 1577
din 6 martie 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de
reclamanta Instituția Primarului Comunei Nanov a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Teleorman și Curtea de Conturi a
României ca nefondată.
Recursul exercitat
în cauză
Împotriva hotărârii
pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs Instituția
Primarului Comunei Nanov, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii
cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
La primul termen de
judecată în recurs de astăzi, 7 noiembrie 2013, în temeiul art. 306 alin. (2) C.
proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a
invocat, din oficiu, motivului de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C.
proc. civ., pe care Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce
face de prisos expunerea și analiza criticilor formulate în motivarea căii de
atac.
Se constată că, prin
acțiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel București cu o cerere de anulare
a Încheierii din 6 septembrie 2011 a Curții de Conturi și a Deciziei nr. 34/2011
a Camerei de Conturi Teleorman.
Potrivit
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările
ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu
caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În
raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin.
(1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care
dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, respectiv care este actul
supus executării ce poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de
contencios administrativ.
Potrivit
dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea
Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010,
Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene
se poate formula contestație în termen de 15 zile, iar aceasta „suspendă
obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de
Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la
data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a
Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.
În
raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ ce
produce efecte juridice și este supus obligației executării este decizia emisă
de către Camera de Conturi județeană, care este o autoritate publică de nivel
local.
Este
adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se, la art. 27, că
împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit
art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării
formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de
comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios
administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială
se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului
administrativ”.
Referindu-se
la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel”.
Dat
fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de
soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie
obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a
Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile
art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.
130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv
în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De
la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate
deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul
aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în
categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența
materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare.
În
fine, trebuie menționat faptul că instanța de contencios administrativ a admis
excepția de nelegalitate a prevederilor art. 223 lit. e) și art. 228 din
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 (a
se vedea încheierea de ședință din data de 21 iunie 2011 pronunțată de Curtea
de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 441/59/2011,
rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4547 din data
de 05 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal).
În
concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de
dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ.,
stabilește că secția de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului are
competența materială de soluționare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este
un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca
autoritate publică județeană.
Soluția adoptată în
recurs
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat și, în
baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite
cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Teleorman, secția contencios
administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de Instituția Primarului Comunei Nanov împotriva sentinței
civile nr. 1577 din 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Casează
sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul
Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 noiembrie 2013.