ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7143/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin sentința nr. 149 din 5 mai 2012, Curtea

de Apel Pitești a admis cererea formulată de reclamantul A.M.A., în

contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Argeș și a anulat Decizia nr. 40092

din 01 martie 2011 și, pe cale de consecință, Decizia de angajare a răspunderii

solidare nr. 2204 din 10 ianuarie 2011.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut în esență că prin Decizia de

angajare a răspunderii solidare nr. 2204 din 10 ianuarie 2011, D.G.F.P. Argeș -

A.F.P.C.M. a dispus angajarea răspunderii reclamantului A.M.A., în solidar cu

SC W.P.O. SRL, pentru obligațiile fiscale datorate și neachitate la scadență de

societate constând în T.V.A., impozit pe profit, venituri din amenzi și dobânzi

și penalități T.V.A., în sumă totală de 2.235.844 lei.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că la data de 10 mai 2010 D.G.F.P. Argeș -

pentru A.F.P.C.M. - a solicitat Tribunalului Comercial Argeș deschiderea

procedurii insolvenței față de SC W.P.O. SRL, cerere împotriva căreia

societatea, prin administrator A.M.A., a formulat contestație. Judecătorul

sindic a admis însă cererea creditoarei și prin sentința nr. 343 din 01 martie 2011

a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență față de societate.

Judecătorul fondului

a constatat că nici faptul că societatea figura cu debite fiscale la data

declarării stării de insolvabilitate, nici faptul că reclamantul nu a formulat

cerere de deschidere a procedurii insolvenței nu sunt în sine suficiente pentru

a se dispune antrenarea răspunderii solidare, fiind necesar a se dovedi că

neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței are la bază

reaua-credință a administratorului social.

Recursul exercitat în

cauză

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a declarat recurs A.J.F.P. Pitești

criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în

continuare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că

pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă

material.

Necompetența ratione

materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta

Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între

diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege.

Actul administrativ dedus

judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu

prevederile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 republicată și nu se referă la taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Din acest motiv, se

constată că, soluționând cererea de anulare a deciziei privind angajarea

răspunderii solidare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu

încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios

administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența

funcțională a autorității administrative chemate în judecată.

Curtea de Apel

Pitești a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004,

după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să

stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit

art. 28 C. proc. fisc., D.G.F.P. Argeș, ca serviciu public deconcentrat.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind competența

materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în

cauză, întrucât decizia contestată de reclamantă se referă numai la atragerea

răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul debitului

fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.

În cazul contestării

altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele

generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în

orice litigiu de contencios administrativ și fiscal.

Dreptul comun în

această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și

competența funcțională a autorității chemată în judecată.

Potrivit acestor

dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra

legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil,

întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului.

De altfel și în

procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența

organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în

raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii

sumei contestate.

Astfel, dispozițiile art.

179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor

acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe,

contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de

atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent.

De altfel, chiar în

cuprinsul Deciziei nr. 40092 din 01 martie 2011 s-a indicat că, în conformitate

cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestație

în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal competent, iar nu la

M.F.P., a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul

debitului fiscal.

Soluția adoptată în

recurs

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul

formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința

atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Argeș, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de A.J.F.P. Pitești în numele și pentru D.G.R.F.P. Ploiești împotriva

sentinței civile nr. 93/ F-cont din 9 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2013.