ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7143/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7143/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 149 din 5 mai 2012, Curtea de Apel Pitești a admis cererea formulată de reclamantul A.M.A., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Argeș și a anulat Decizia nr. 40092 din 01 martie 2011 și, pe cale de consecință, Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 2204 din 10 ianuarie 2011. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 2204 din 10 ianuarie 2011, D.G.F.P. Argeș - A.F.P.C.M. a dispus angajarea răspunderii reclamantului A.M.A., în solidar cu SC W.P.O. SRL, pentru obligațiile fiscale datorate și neachitate la scadență de societate constând în T.V.A., impozit pe profit, venituri din amenzi și dobânzi și penalități T.V.A., în sumă totală de 2.235.844 lei.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că la data de 10 mai 2010 D.G.F.P. Argeș - pentru A.F.P.C.M. - a solicitat Tribunalului Comercial Argeș deschiderea procedurii insolvenței față de SC W.P.O. SRL, cerere împotriva căreia societatea, prin administrator A.M.A., a formulat contestație. Judecătorul sindic a admis însă cererea creditoarei și prin sentința nr. 343 din 01 martie 2011 a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență față de societate. Judecătorul fondului a constatat că nici faptul că societatea figura cu debite fiscale la data declarării stării de insolvabilitate, nici faptul că reclamantul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței nu sunt în sine suficiente pentru a se dispune antrenarea răspunderii solidare, fiind necesar a se dovedi că neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței are la bază reaua-credință a administratorului social.
Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a declarat recurs A.J.F.P. Pitești criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă material.
Necompetența ratione materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege. Actul administrativ dedus judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 republicată și nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora. Din acest motiv, se constată că, soluționând cererea de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența funcțională a autorității administrative chemate în judecată.
Curtea de Apel Pitești a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., D.G.F.P. Argeș, ca serviciu public deconcentrat. Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de reclamantă se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.
În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ și fiscal. Dreptul comun în această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și competența funcțională a autorității chemată în judecată. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului.
De altfel și în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate. Astfel, dispozițiile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent. De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 40092 din 01 martie 2011 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 207 din O.G.
nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal competent, iar nu la M.F.P., a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal. Soluția adoptată în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de A.J.F.P. Pitești în numele și pentru D.G.R.F.P. Ploiești împotriva sentinței civile nr. 93/ F-cont din 9 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.