ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1753/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești la data de 17 mai 2010, reclamantul E.D. a formulat contestație

împotriva Deciziei nr. 9 din 3 aprilie 2012 și a solicitat desființarea

acesteia și pe cale de consecință a Deciziei de angajare a răspunderii solidare

nr. 19462 din 28 februarie 2012.

În motivare, a

susținut că intimata a emis decizia de angajare a răspunderii solidare

menționată pentru obligații datorate și neachitate la scadență de către

debitoarea SC C.C. SRL, pentru plata unui debit în sumă de 1.547.599 lei,

constând în 752.420 lei obligații fiscale și 795.179 lei accesorii.

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

366/F/Cont din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de E.D.

împotriva Deciziei nr. 9 din 3 aprilie 2012, emisă de D.G.F.P. Argeș -

A.F.P.C.M.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că Decizia de soluționare a

contestației a fost semnată conform art. 205 și art. 209 alin. (2) din O.G. nr.

92/2003 privind C. proc. fisc., de organul fiscal competent să soluționeze

contestația, respectiv șeful A.F.P.C.M., C.R., fiind inexact că din acest punct

de vedere actul administrativ fiscal este lovit de nulitate absolută.

Pe fondul

contestației, din declarațiile fiscale cu termene scadente în perioada

decembrie 2005-noiembrie 2011 și deciziile de impunere emise de organele de

control, Curtea a observat că valoarea creanței în sumă de 1.547.599 lei este

certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile, superioară valorii prag

stabilită de art. 3 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, corect

prin actele administrativ fiscale contestate s-a reținut insuficiența

fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor și starea iminentă de

insolvență, încă din luna mai 2010, când debitoarea a efectuat ultimele plăți

către bugetul general consolidat al statului.

În această situație, a

devenit limpede că în baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, SC C.C. SRL

trebuia să adreseze tribunalului o cerere, prin care să ceară deschiderea

procedurii insolvenței, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de

insolvență prevăzută de alin. (1).

În cauză, debitoarea

a fost declarată insolvabilă cu bunuri urmăribile prin procesul verbal de

declarare a stării de insolvabilitate din 17 noiembrie 2011, comunicat la

sediul acesteia prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire,

apoi prin publicitate la data de 11 ianuarie 2012 conform art. 44 alin. (3) din

O.G. nr. 92/2003, aducându-i-se la cunoștință situația obligațiilor fiscale

restante pe categorii de impozite și termene de plată, precum și măsurile de

executare demarate de organul fiscal.

Așadar, în pofida

susținerilor din contestație, debitorul a fost declarat insolvabil fiindu-i

comunicat procesul verbal atestător, iar organul fiscal a îndeplinit toată

procedura prevăzută de lege sub acest aspect.

În consecință, față

de considerentele prezentate, Curtea a reținut că sunt întrunite condițiile

pentru angajarea răspunderii solidare în baza art. 27 alin. (2) C. proc. fisc.,

deoarece contestatorul figura cu debite fiscale scadente și neachitate în

momentul declarării stării de insolvabilitate și nu a formulat cerere de

deschidere a procedurii de insolvență cu rea-credință, desprinsă și din

săvârșirea unor fapte penale pentru care a fost cercetat și arestat în perioada

de referință.

exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul E.D. a declarat

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Recurentul solicită,

în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul

admiterii contestației, desființarea Deciziei nr. 9 din 03 aprilie 2012, precum

și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 19462 din 28 februarie 2012.

În motivarea căii de

atac, susține, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27

alin. (2) lit. c) C. proc. civ. pentru angajarea răspunderii solidare a

recurentului.

Pe de altă parte,

recurentul invocă nemotivarea sentinței prin prisma dispozițiilor art. 261 pct.

5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte de

Casație și Justiție, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând

cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și

din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea

s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că

pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă

material.

Necompetența ratione

materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta

Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între

diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege.

Actul administrativ

dedus judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu

prevederile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 republicată și nu se referă la taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Din acest motiv, se

constată că, soluționând cererea de anulare a deciziei privind angajarea

răspunderii solidare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu

încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios

administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența

funcțională a autorității administrative chemate în judecată.

Curtea de Apel Pitești

a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004,

după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să

stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este,

potrivit art. 28 C. proc. fisc., D.G.F.P.J. Argeș, ca serviciu public

deconcentrat.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind

competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau

aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de intimată se referă numai la

atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul

debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.

În cazul contestării

altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele

generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în

orice litigiu de contencios administrativ și fiscal.

Dreptul comun în

această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și

competența funcțională a autorității chemată în judecată.

Potrivit acestor

dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra

legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil,

întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului.

De altfel și în

procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența

organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în

raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii

sumei contestate.

Astfel, dispozițiile art.

179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor

acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe,

contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de

atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent.

De altfel, chiar în

cuprinsul Deciziei nr. 19462 din 28 februarie 2012 s-a indicat că, în

conformitate cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se

poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la organul

fiscal emitent și nu la M.F.P., a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată

de cuantumul debitului fiscal.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 și 313 teza finală C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de E.D. împotriva sentinței nr. 366/F/Cont din 24 octombrie

2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2014.