ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1753/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 17 mai 2010, reclamantul E.D. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9 din 3 aprilie 2012 și a solicitat desființarea acesteia și pe cale de consecință a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 19462 din 28 februarie 2012. În motivare, a susținut că intimata a emis decizia de angajare a răspunderii solidare menționată pentru obligații datorate și neachitate la scadență de către debitoarea SC C.C. SRL, pentru plata unui debit în sumă de 1.547.599 lei, constând în 752.420 lei obligații fiscale și 795.179 lei accesorii.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 366/F/Cont din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de E.D. împotriva Deciziei nr. 9 din 3 aprilie 2012, emisă de D.G.F.P. Argeș - A.F.P.C.M. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Decizia de soluționare a contestației a fost semnată conform art. 205 și art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., de organul fiscal competent să soluționeze contestația, respectiv șeful A.F.P.C.M., C.R., fiind inexact că din acest punct de vedere actul administrativ fiscal este lovit de nulitate absolută.

Pe fondul contestației, din declarațiile fiscale cu termene scadente în perioada decembrie 2005-noiembrie 2011 și deciziile de impunere emise de organele de control, Curtea a observat că valoarea creanței în sumă de 1.547.599 lei este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile, superioară valorii prag stabilită de art. 3 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, corect prin actele administrativ fiscale contestate s-a reținut insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor și starea iminentă de insolvență, încă din luna mai 2010, când debitoarea a efectuat ultimele plăți către bugetul general consolidat al statului. În această situație, a devenit limpede că în baza art. 27 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, SC C.C.

SRL trebuia să adreseze tribunalului o cerere, prin care să ceară deschiderea procedurii insolvenței, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență prevăzută de alin. (1). În cauză, debitoarea a fost declarată insolvabilă cu bunuri urmăribile prin procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate din 17 noiembrie 2011, comunicat la sediul acesteia prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, apoi prin publicitate la data de 11 ianuarie 2012 conform art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, aducându-i-se la cunoștință situația obligațiilor fiscale restante pe categorii de impozite și termene de plată, precum și măsurile de executare demarate de organul fiscal.

Așadar, în pofida susținerilor din contestație, debitorul a fost declarat insolvabil fiindu-i comunicat procesul verbal atestător, iar organul fiscal a îndeplinit toată procedura prevăzută de lege sub acest aspect. În consecință, față de considerentele prezentate, Curtea a reținut că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii solidare în baza art. 27 alin. (2) C. proc. fisc., deoarece contestatorul figura cu debite fiscale scadente și neachitate în momentul declarării stării de insolvabilitate și nu a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență cu rea-credință, desprinsă și din săvârșirea unor fapte penale pentru care a fost cercetat și arestat în perioada de referință.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul E.D. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației, desființarea Deciziei nr. 9 din 03 aprilie 2012, precum și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 19462 din 28 februarie 2012. În motivarea căii de atac, susține, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. c) C. proc. civ. pentru angajarea răspunderii solidare a recurentului. Pe de altă parte, recurentul invocă nemotivarea sentinței prin prisma dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecății a fost soluționată de o instanță necompetentă material. Necompetența ratione materiae, este o excepție de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competența materială vizează împărțirea atribuțiilor între diferitele instanțe judecătorești, competență ce derivă din lege. Actul administrativ dedus judecății are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 republicată și nu se referă la taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.

Din acest motiv, se constată că, soluționând cererea de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competență materială în litigiile de contencios administrativ și fiscal în raport de obiectul acțiunii și de competența funcțională a autorității administrative chemate în judecată. Curtea de Apel Pitești a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., D.G.F.P.J. Argeș, ca serviciu public deconcentrat.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de intimată se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existența sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere. În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competență materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ și fiscal. Dreptul comun în această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport de calitatea și competența funcțională a autorității chemată în judecată. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparține tribunalului. De altfel și în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.

Astfel, dispozițiile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent. De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 19462 din 28 februarie 2012 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal emitent și nu la M.F.P., a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal. Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 și 313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de E.D. împotriva sentinței nr. 366/F/Cont din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2014.