ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1419/2015

Decizia nr. 1419/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. Vâlcea, solicitând instanței să dispună:

- anularea Deciziei nr. 18 din 04 aprilie 2012, prin care a fost soluționată contestația administrativă a reclamantului, și a Deciziei nr. 5161 din 25 ianuarie 2012 privind răspunderea solidară a reclamantului cu debitoarea declarată insolvabilă SC C. SRL, precum și a actelor care au stat la baza acestor decizii și a actelor subsecvente;

- suspendarea executării Deciziei nr. 5161 din 25 ianuarie 2012, și a actelor care au stat la baza acesteia și a celor subsecvente, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii în anulare.

Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 348 din 22 ianuarie 2013, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței, tribunalul a precizat faptul că, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și de valoarea creanței contestate care se situează peste pragul valoric de 500.000 lei, competența în primă instanță aparține curții de apel.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 235 din 20 decembrie 2013, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

- Cererea de suspendare a actului administrativ fiscal contestat este inadmisibilă, întrucât reclamantul a refuzat să achite cauțiunea fixată de instanță.

- Pe fondul cauzei, curtea de apel a arătat că, prin Decizia nr. 5161 din 25 ianuarie 2012, pârâta B. Vâlcea a decis atragerea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea declarată insolvabilă SC C. SRL pentru suma totală de 1.045.655 lei, compusă din debit fiscal principal (T.V.A., profit, impozit venituri alte surse) de 788.386 lei și debit accesoriu (dobânzi și penalități) de 243.863 lei.

Prin Decizia nr. 18 din 04 aprilie 2012, pârâta a respins contestația administrativă formulată de reclamant, reținând, în esență, că acestuia i-a fost respectat dreptul de a fi ascultat, fiind convocat la organul fiscal în acest sens, însă fără rezultat, respectiv că faptele sale au determinat insolvabilitatea societății.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză, prima instanță a concluzionat în sensul că faptele imputate reclamantului prin actele atacate în cauză se adeveresc.

În concret, prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 10 martie 2010, reclamantul a predat către numitul D. arhiva societății SC C. SRL de la înființare până la data respectivă (documente financiar-contabile, chitanțiere, avize de expediție, registrul unic de control, registrul de evidență fiscală, 6 ștampile, contracte comerciale, corespondență), mijloacele fixe din patrimoniul societății, obiectele de inventar și 14 file CEC necompletate.

Reclamantul a deținut calitatea de unic asociat și administrator la SC C. SRL până la data de 22 martie 2010.

Prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate încheiat de E. Rm. Vâlcea la data de 22 decembrie 2010 (fila 74 dosar tribunal), a fost declarată insolvabilă SC C. SRL din cauza faptului că reprezentantul societății nu a pus la dispoziția organelor fiscale documentele contabile ale societății la zi și a faptului că, în condițiile imposibilității contactării administratorului social, nu au putut fi identificate bunuri care să aparțină societății.

Emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare a respectat dreptul reclamantului de a fi ascultat.

Actul administrativ analizat este suficient de explicit în privința naturii debitelor imputate și a cuantumului acestora pentru ca reclamantul să poată înțelege „cuantumul și natura debitelor contestate”, așa cum impune art. 28 alin. (23) lit. c) C. proc. fisc.

În speță, sunt întrunite condițiile impuse de art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., întrucât:

- reclamantul a refuzat să pună la dispoziția organelor fiscale actele contabile ale SC C. SRL;

- reclamantul a realizat o serie de achiziții/livrări de bunuri ori de alte operațiuni care, din diverse motive, prezentate însă pe larg și în concret de organul fiscal în Raportul de inspecție fiscală, nu se reflectă realitatea operațiunilor partenerilor ori care au fost realizate cu nerespectarea dispozițiilor legale;

- activele societății nu au putut fi identificate;

- procesul-verbal de predare a documentelor contabile către numitul D. nu îl absolvă pe reclamant de răspundere în situația în care acesta nu are dată certă, iar data de întocmire este anterioară celei în care reclamantul a renunțat la calitatea de administrator.

În recursul său, reclamantul a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii sau casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru refacerea expertizei contabile.

În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanță a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată nu este motivată în mod corespunzător.

În concret, instanța nu a analizat susținerile sale, precum și probatoriile administrate în cauză, ci a preluat doar concluziile din raportul de inspecție fiscală.

Mai mult decât atât, instanța s-a raportat la aspectele reținute în decizia de impunere și nu la cele din decizia de antrenare a răspunderii solidare.

În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, precum și a măsurilor dispuse de organul fiscal în actul de control încheiat.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

- Nu există dovezi că a înstrăinat cu rea-credință activele SC C. SRL și astfel ar fi provocat în mod direct sau indirect insolvabilitatea acesteia.

- Înainte de data de 01 aprilie 2010, a prezentat documentele contabile ale SC C. SRL la toate controalele efectuate de organele fiscale.

- Din data de 22 martie 2010 nu a mai avut calitatea de administrator și asociat al societății debitoare și a predat noului administrator actele contabile, împreună cu „mijloacele fixe aflate în patrimoniul societății, obiectele de inventar, filele CEC necompletate”.

- Operațiunile considerate fictive de către organele fiscale de control au la bază documente justificative.

- Insolvența SC C. SRL a fost determinată de un debit din anul 2010, realizat după momentul ieșirii sale din societate, așa cum rezultă din Dosarul nr. x/90/2011 al Tribunalului Vâlcea.

- A semnat actele prin care și-a exprimat acordul pentru începerea inspecției fiscale din eroare și a fost sancționat contravențional, dar nu a retras actele contabile arătate organului fiscal.

- Consemnările din procesul-verbal de predare a documentelor contabile către numitul D. sunt reale, iar instanța a respins în mod nejustificat cererea sa de încuviințare a unei adrese către acesta din urmă pentru a comunica o persoană de la domiciliul său care poate prezenta actele contabile ale societății, având în vedere situația sa personală, respectiv că este deținut în Penitenciarul Ploiești.

- Nu i s-a respectat dreptul de a fi ascultat înainte de emiterea deciziei de antrenare a răspunderii solidare, fapt ce contravine prevederilor art. 43 alin. (2) lit. j) C. proc. fisc. și pct. 1.5 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. 560/2005 al președintelui F.

- Natura sumelor datorate pentru care se solicită angajarea răspunderii solidare și nu este certă și nu este dovedită; nu este indicat titlul de creanță al sumei considerată debit.

Intimata a formulat întâmpinare în care a invocat excepția nulității recursului și excepția lipsei calității de reprezentant. Totodată, partea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele prezentate la filele 55-58 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție.

II. Soluția Înaltei Curți asupra excepțiilor invocate;

Cele două memorii de recurs au fost formulate de avocat G., cu împuternicire avocațială aflată la fila 5 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție și de avocat H. Ca atare, cele două excepții sunt nefondate.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 18 din 04 aprilie 2012, prin care a fost soluționată contestația administrativă, și a Deciziei nr. 5161 din 25 ianuarie 2012 privind răspunderea solidară a reclamantului cu debitoarea declarată insolvabilă SC C. SRL, precum și a actelor care au stat la baza acestor decizii.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului, pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.3 din decizia de față.

Înalta Curte apreciază că această soluție este corectă, în raport de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente în materie.

În concret, instanța de control judiciar reține:

I. În speță este nefondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât curtea de apel s-a pronunțat argumentat asupra legalității deciziei privind răspunderea solidară a reclamantului cu debitoarea declarată insolvabilă SC C. SRL, precum și a deciziei de soluționare a contestației administrative.

Instanța de fond a expus în detaliu argumentele pentru care a reținut îndeplinirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii solidare, prin raportare la probatoriile administrate în cauză.

II. În speță este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 5161 din 25 ianuarie 2012, B. Vâlcea a decis atragerea răspunderii solidare a recurentului cu debitoarea declarată insolvabilă SC C. SRL pentru suma totală de 1.045.655 lei, compusă din debit fiscal principal (T.V.A., profit, impozit venituri alte surse) de 788.386 lei și debit accesoriu (dobânzi și penalități) de 243.863 lei (filele 19-23 dosar tribunal).

Prin Decizia nr. 18 din 04 aprilie 2012, B. Vâlcea a respins contestația administrativă formulată de recurent.

Temeiul de drept al angajării răspunderii solidare îl constituie art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., iar aspectele de fapt reținute de organul fiscal sunt următoarele:

- reprezentantul legal al societății debitoare nu a prezentat organelor de inspecție fiscală documentele de evidență contabilă, situație în care au fost avute în vedere datele din balanțele de verificare, bilanțurile și declarațiile depuse la organul fiscal și informațiile din declarațiile informative cod 394 privind achizițiile și livrările pe teritoriul național de la societățile cu care operatorul economic a avut relații comerciale în perioada 2008-2009;

- SC C. SRL avea evidențiate în balanța de verificare, la data de 31 decembrie 2009, un sold debitor 213 „Mijloace fixe” în sumă de 209.100 lei, bunuri care nu au fost identificate de executorii fiscali; reprezentantul societății nu a prezentat documentele de evidență contabilă care să justifice proveniența mijloacelor fixe și existența faptică a acestora;

- SC C. SRL a achiziționat marfă de la pretinși furnizori care, în fapt, nu au desfășurat activitate la sediul declarat sau erau în procedură de lichidare judiciară ori nu au declarat livrări către societatea debitoare;

- prin înregistrarea de operațiuni fictive, recurentul, cu rea-credință, a creat proveniența stocului de marfă pentru a deduce T.V.A. și a diminua profitul impozabil cu cheltuielile aferente achizițiilor de mărfuri; prejudiciul creat este de 906.271 lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit;

- recurentul nu a condus contabilitatea conform prevederilor legale;

- SC C. SRL a livrat fictiv bunuri la prețuri supraevaluate și a căror plată s-a făcut preponderent în numerar către alte societăți comerciale; tranzacțiile cu bunuri fictive s-au făcut pentru a da proveniență bunurilor la societățile care au efectuat achizițiile și a permite deducerea T.V.A.-ului;

- operațiunile ilegale au fost efectuate de recurent cu rea-credință, în calitate de administrator al societății debitoare până la data de 22 martie 2010, cu scopul folosirii veniturilor societății în interes personal și în legătură directă cu incapacitatea de plată a acesteia;

În mod corect, instanța de fond a confirmat soluția administrativă adoptată de autoritatea fiscală.

Conform art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. (în forma în vigoare în perioada în care au fost derulate operațiunile comerciale), „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane: b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia”.

Recurentul a deținut calitatea de unic asociat și administrator la SC C. SRL până la data de 22 martie 2010.

În speță, debitele fiscale ale SC C. SRL au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. 1182 din 30 septembrie 2010 emisă de B. Vâlcea și prin deciziile referitoare la accesorii (filele 47-480 dosar Curtea de Apel Pitești). Cu toate că recurentul contestă realitatea acestor debite, nu a solicitat anularea deciziilor de impunere anterior arătate, în temeiul art. 205 și urm. C. proc. fisc.

Prin procesul-verbal încheiat de E. Rm. Vâlcea la 22 decembrie 2010, SC C. SRL a fost declarată insolvabilă, cu motivarea că reprezentantul societății nu a pus la dispoziția organelor fiscale documentele contabile ale societății la zi și nu au putut fi identificate bunuri care să aparțină societății (filele 74-77 dosar tribunal).

La stabilirea debitelor fiscale, organul de control a avut în vedere declarațiile depuse de SC C. SRL, evidențele proprii ale acesteia și rezultatele controalelor încrucișate derulate la partenerii săi comerciali.

Așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 246 dosar Curtea de Apel Pitești, recurentul a fost de acord cu începerea inspecției fiscale la societatea debitoare, începând cu data de 01 aprilie 2010. Cu toate acestea, la data de 13 aprilie 2010, când s-a prezentat echipa de inspecție fiscală, recurentul nu era la sediul societății și a comunicat telefonic că refuză să prezinte documentele de evidență contabilă, motiv pentru care a fost sancționat prin procesul-verbal de contravenție din 13 aprilie 2010. Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 102 din 28 ianuarie 2013, a reținut existența faptei contravenționale și a înlocuit amenda contravențională cu sancțiunea avertisment (filele 61-66 dosar Curtea de Apel Pitești).

La data de 12 aprilie 2010, reprezentantul societății, numitul I. s-a prezentat la B. Vâlcea și a arătat faptul că a predat documentele contabile ale societății recurentului.

Faptele anterior descrise probează comportamentul culpabil al recurentului care, cu rea-credință nu a adus la cunoștința organului de control schimbarea administratorului societății, ci, dimpotrivă, s-a comportat ca un veritabil reprezentant al societății, nu a pus la dispoziția acestuia documentele contabile ale societății necesare pentru buna desfășurare a activității de control fiscal și pentru stabilirea corectă a stării de fapt fiscale.

Totodată, conform consemnărilor din raportul de inspecție fiscală, recurentul a realizat o serie de achiziții/livrări de bunuri cu încălcarea dispozițiilor legale. Este de observat faptul că recurentul nu a contestat nici acest raport inspecție fiscală.

La sediul social al SC C. SRL nu au fost identificate bunuri de către echipa de inspecție fiscală.

În raport de cele mai sus prezentate, rezultă în mod indubitabil faptul că sunt întrunite condițiile impuse art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. pentru antrenarea răspunderii solidare a recurentului cu debitoarea SC C. SRL.

În altă ordine de idei, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare: din actele aflate la filele 106-108 dosar Curtea de Apel Pitești, rezultă că recurentul a fost convocat pentru a fi audiat la data de 28 martie 2011, prin scrisoare recomandată, dar acesta a refuzat să ridice corespondența.

Este lipsită de substanță afirmația recurentului referitoare la faptul că, în Decizia nr. 5161 din 25 ianuarie 2012, nu se indică natura sumelor datorate pentru care se solicită angajarea răspunderii solidare. După cum s-a prezentat anterior, suma aflată în discuție este de 1.045.655 lei, compusă din debit fiscal principal (T.V.A., profit, impozit venituri alte surse) de 788.386 lei și debit accesoriu (dobânzi și penalități) de 243.863 lei.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului și excepția lipsei calității de reprezentant.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 235/F/Cont din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2015.