ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș, secția civilă, sub nr. 11374/109/2012 reclamantul P.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeș, anularea deciziei prin

care s-a dispus angajarea răspunderii sale solidare pentru suma de 1.334.280

lei, alături de SC T.G.D.R. SRL.

Prin sentința civilă nr.

2935 din 21 mai 2013 Tribunalul Argeș a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ședința publică

din data de 14 noiembrie 2013, reclamantul a precizat că înțelege să conteste

Decizia nr. 195782 din 06 iulie 2012 emisă de D.G.F.P. Argeș - A.F.P. Pitești,

prin care s-a răspuns la contestația prealabilă, și Decizia de angajare a răspunderii

solidare nr. 145125 din 18 august 2012.

instanțe

Prin sentința nr. 218

din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea cererii

formulate de reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Ploiești,

reprezentată de A.J.F.P. Argeș (fostă D.G.F.P. Argeș), anularea Deciziei nr.

195782 din 6 iulie 2012 și a Deciziei nr. 145125 din 18 mai 2012 emise de D.G.F.P.

Argeș și obligarea pârâtei la plata sumei de 8,3 lei cheltuieli de judecată

către reclamant.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr.

145125 din 18 mai 2012 s-a stabilit angajarea răspunderii solidare a

reclamantului P.D. în vederea realizării creanțelor fiscale în sumă de

1.334.280 lei reprezentând debite în valoare de 956.598 lei și accesorii

aferente de 377.682 lei.

Decizia a fost emisă

la data de 18 mai 2012, raportându-se la perioada în care P.D. a exercitat

funcția de administrator în cadrul SC T.G.D.R. SRL.

Chiar în decizie se

arată că reclamantul a deținut calitatea de administrator și asociat până la

data de 22 decembrie 2009, dată la care a cesionat părțile sociale către C.M.D.,

pierzând calitatea de asociat și administrator.

Forma C. proc. fisc.

în vigoare la data pierderii calității de asociat și administrator al

societății debitoare prevedea în categoria faptelor susceptibile să determine

antrenarea răspunderii solidare pentru datoriile societății: dobândirea cu

rea-credință, în orice mod de active de la debitorii care își provoacă astfel

insolvabilitatea; provocarea insolvabilității persoanei juridice debitoare prin

înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor

mobile și imobile proprietatea acesteia.

Prin urmare, numai

pentru asemenea fapte se poate dispune antrenarea răspunderii solidare în

privința reclamantului, însă în cauză autoritatea fiscală a avut în vedere

faptele nou reglementate de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, care nu

erau prevăzute pe perioada exercitării mandatului de către reclamant.

exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr.

218 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen

legal pârâta D.G.R.F.P. Ploiești, reprezentată prin A.J.F.P. Argeș, susținând

că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Prin Decizia de

angajare a răspunderii solidare nr. 145125 din 18 mai 2012, conform art. 25 alin.

(2) lit. f), art. 27 alin. (2) lit. c) și d) și art. 28 din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus angajarea răspunderii pentru

suma de 1.334.280 lei asupra numitului P.D.

Luând în considerare

motivele prezentate de organul fiscal competent, emitent al deciziei, motivația

reclamantului, documentele existente la dosarul cauzei, precum și actele

normative în vigoare, s-a considerat nerelevantă situația cesionării părților

sociale ale agentului economic la data de 22 decembrie 2009, întrucât

obligațiile înregistrate de SC T.G.D.R. SRL rezultă și din perioada în care

numitul P.D. avea calitatea de asociat și administrator al societății.

Mai mult, debitoarea SC

T.G.D.R. SRL avea posibilitatea ca, prin reprezentanții săi legali, în temeiul

Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, să solicite intrarea în insolvență,

constatând că se află în imposibilitatea de a-și achita obligațiile fiscale.

Prima instanță nu a

analizat în profunzime cauza și nu a ținut cont de evoluția evenimentelor

descrise de autoritatea pârâtă și cu aplicarea greșită a legii a dispus anularea

actelor administrative emise pentru angajarea răspunderii solidare a

reclamantului.

De asemenea, nu a

fost avut în vedere faptul că la data preluării societății de către cesionarul Cobzaru

Mihai existau obligații neachitate către bugetul statului de aproximativ 29.000

lei, față de care răspunderea îi revenea în exclusivitate fostului asociat și

administrator P.D.

În concluzie, pentru

motivele expuse, recurenta a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentințe, respingerea acțiunii ca

nefondată și menținerea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă, ca fiind

legale și temeinice.

formulate în cauză

Intimatul P.D. a

formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat

de pârâtă, ca nefondat, și menținerea sentinței civile nr. 218 din 20 noiembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

II. Aprecierile

Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304

1

C.

proc. civ. (1865), Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit

considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Hotărârea primei

instanțe, în sensul admiterii cererii reclamantului P.D. și anulării actelor

administrative contestate reprezentate de Deciziile nr. 145125 din 18 mai 2012

și nr. 195782 din 06 iulie 2012 emise de autoritatea pârâtă, se bazează pe

interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și

a dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, în mod corect

prima instanță a reținut că la emiterea deciziei de antrenare a răspunderii

solidare a reclamantului P.D. pentru datoriile societății SC T.G.D.R. SRL, în

vederea realizării creanței în valoare totală de 1.334.280 lei, autoritatea

pârâtă a avut în vedere faptele nou reglementate de art. 27 alin. (2) din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 54/2010, care însă nu erau prevăzute pe durata exercitării mandatului de

administrator al societății de către reclamant.

Cum reclamantul a

deținut calitatea de administrator și asociat până la data de 22 decembrie 2009,

când a cesionat părțile sociale către numitul C.M.D., împrejurare necontestată

în cauză, angajarea răspunderii sale solidare pentru datoriile societății putea

fi antrenată pentru faptele prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G.

nr. 92/2003, forma în vigoare în perioada în care reclamantul a desfășurat

activitate în cadrul societății.

Prin urmare, organele

fiscale trebuiau să invoce, să dovedească și să rețină în sarcina reclamantului

fie dobândirea cu rea-credință, în orice mod, de active de la debitorii care

își provoacă astfel insolvabilitatea, fie provocarea insolvabilității persoanei

juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice

formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.

Cum niciuna dintre

aceste fapte nu a fost invocată în decizia de angajare a răspunderii solidare,

în mod just prima instanță a reținut nelegalitatea acesteia, precum și a

deciziei de soluționare a contestației administrative.

Argumentele de fapt

și de drept care au fundamentat hotărârea primei instanțe nu au fost combătute

în niciun fel de recurentă, întreaga motivare a cererii de recurs reprezentând

o reluare a etapelor procedurii de angajare a răspunderii solidare, precum și a

motivelor expuse în deciziile contestate.

În aceste

circumstanțe, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și

temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P.

Ploiești prin A.J.F.P. Argeș va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

Conform art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.500 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, către intimatul

P.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Argeș împotriva sentinței nr.

218/F/Cont din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata, către intimatul-reclamant P.D., a sumei de 1500 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2015.