ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 353/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe

rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 1473/46/2013 la data de 21 iunie 2013, reclamanta S.C.

D.E.C. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeș,

suspendarea executării Deciziei de impunere din 31 octombrie 2012, a Raportului

de inspecție fiscală din 31 octombrie 2012, precum și a Procesului-verbal din

30 noiembrie 2012.

instanțe

Prin Sentința nr.

163/F-CONT din 1 august 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de petenta S.C.

D.E.C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Argeș și drept urmare a dispus

suspendarea executării Deciziei de impunere din 31 octombrie 2012, până la

pronunțarea instanței de fond.

și motivele înfățișate

Împotriva Sentinței

nr. 163/F-CONT din 1 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta

D.G.R.F.P. Ploiești, reprezentată de A.J.F.P. Argeș.

În esență, prin

motivele de recurs dezvoltate, cu privire la care prin Raportul asupra

admisibilității în principiu, s-a reținut că pot fi încadrate în motivele

prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform art. 489 alin.

(2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. Ploiești a susținut că prima

instanță a procedat la o veritabilă analiză secvențială a unor mijloace de

probă privind raporturile de drept fiscal ce vizează chiar fondul procesului de

contencios fiscal.

A mai arătat

recurenta că hotărârea instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a

legii întrucât nu s-a demonstrat îndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări.

În acest sens,

recurenta a indicat că motivația instanței de fond referitoare la îndeplinirea

condiției referitoare la cazul bine justificat este total eronată și lipsită de

temei legal întrucât a fost analizat fondul cauzei și practic legalitatea

tranzacțiilor efectuate, fapt inadmisibil însă în cadrul soluționării unei

cereri de suspendare.

În fine, s-a mai

susținut că instanța de fond nu a analizat sub nicio formă cerința pagubei

iminente, neexistând în cuprinsul hotărârii atacate nici un considerent în

acest sens.

considerentele instanței de recurs

Analizând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de casare

prevăzut de art. 482 pct. 8 C. proc. civ., privitor la aplicarea greșită a

normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este fondat

pentru considerentele în continuare arătate.

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte arată că nu poate fi primită excepția nulității recursului

invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată întrucât la dosar a

fost depusă, astfel cum s-a solicitat de altfel și de către instanță, delegația

consilierului juridic iar prin raportul de admisibilitate a recursului,

încuviințat în procedura de filtru și comunicat părților s-a stabilit că

motivele și criticile recurentei-pârâte pot fi circumscrise motivului de casare

reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform celor succint

expuse anterior, societatea reclamantă S.C. D.E.C. S.R.L. a investit instanța

de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

republicată cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere din 31

octombrie 2012, precum și a actelor administrativ fiscale premergătoare prin

care s-a reținut că datorează la bugetul de stat obligații fiscale suplimentare

în sumă de 1.995.741 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA, precum și

accesorii ale acestora.

Măsura de suspendare

a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată

în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să

asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora

actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de

către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare.

Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie

2012, publicată în M. Of. nr. 394 din 13 iunie 2012), "dreptul de a

solicita suspendarea executării unui act administrativ [...] constituie o

garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea

efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ

unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra

acesteia".

Această măsură de

protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ,

poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute

cumulativ de lege:

- cazul bine

justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca

fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă,

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Îndeplinirea celor

două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept

prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente

pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau

impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final,

anulat de instanță.

Din perspectiva

considerentelor teoretice expuse, Înalta Curte constată, în acord cu

susținerile recurentei-pârâte, că prima instanță, în mod eronat, a apreciat că

este îndeplinită în cauză cerința referitoare la existența unui caz bine

justificat, pe baza analizei conținutului și concluziilor cuprinse într-un

raport de expertiză contabilă, extrajudiciară, întocmit la data de 1 februarie

2013 de dl. expert D.G.

Pe lângă faptul că

efectuarea acestui raport de expertiză depus la dosar de către

reclamanta-intimată, nu a fost dispusă ca probă admisă și pusă în discuția

părților, în condițiile și cu respectarea prevederilor art. 330 și urm. din C.

proc. civ., nici în prezenta cauză și nici într-o altă cauză, Înalta Curte

apreciază că cercetarea și valorificarea concluziilor acestuia prin

contrapunere la conținutul actelor fiscale contestate, a căror executare este

solicitată, se circumscrie în mod evident unei analize a fondului cauzei, ceea

ce nu este însă posibil și nici admisibil pe calea procedurii sumare a

suspendării de executare.

Într-un atare

context, concluzia instanței de fond în sensul îndeplinirii cerinței cazului

bine justificat apare ca neîntemeiată, limitele procedurii sumare a suspendării

de executare fiind evident depășite.

În plus, este de

remarcat și faptul că motivele de nelegalitate prezentate de reclamanta

intimată și circumscrise cazului bine justificat, cum ar fi de exemplu pretinsa

nelegalitate a metodei folosite pentru determinarea bazei de impunere,

respectiv în ce măsură metoda estimării a fost corect sau nu aleasă de organele

de control, nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului ci

necesită chiar o evaluare a aspectelor de fond având efect direct asupra

acestora.

În fine, chiar în

condițiile în care determinarea neîndeplinirii cerinței uneia dintre condițiile

ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru a se dispune suspendarea executării

actelor administrativ fiscale, arătate, face ca demersul reclamantei-intimate

să nu poată conduce la admiterea cererii, Înalta Curte, cu titlu complementar,

arată că și criticile recurentei referitoare la cerința pagubei iminente sunt întemeiate.

Argumentația primei

instanțe în sensul că dat fiind cuantumul exorbitant al obligațiilor fiscale

stabilite, raportat și la sumele rulate, în mod curent, de către societate se

poate ajunge la concluzia producerii unui prejudiciu ireparabil în ipoteza

executării actului, este contrazisă de jurisprudența dominantă a Înaltei Curți

în această materie, în sensul că doar referirea la cuantumul sumei în discuție,

nu conduce, ca atare, la constatarea îndeplinirii unei atare condiții.

Prin urmare, reținând

pentru toate argumentele arătate temeinicia criticilor recurentei-pârâte,

Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborat cu

art. 14 și 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004,

republicată va admite recursul, va casa hotărârea primei instanțe apreciată ca

fiind dată cu greșita aplicare a normelor de drept material și rejudecând, va

respinge, ca neîntemeiată, acțiunea intimatei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. D.E.C. S.R.L.

Admite recursul

declarat de pârâta D.G.R.F.P. Ploiești reprezentată de A.J.F.P. Argeș împotriva

Sentinței nr. 163/F-CONT din 1 august 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei S.C. D.E.C. S.R.L., ca

neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2015.

Procesat de GGC - N