ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 353/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1473/46/2013 la data de 21 iunie 2013, reclamanta S.C. D.E.C. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeș, suspendarea executării Deciziei de impunere din 31 octombrie 2012, a Raportului de inspecție fiscală din 31 octombrie 2012, precum și a Procesului-verbal din 30 noiembrie 2012. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 163/F-CONT din 1 august 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de petenta S.C.

D.E.C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Argeș și drept urmare a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 31 octombrie 2012, până la pronunțarea instanței de fond. 3. Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva Sentinței nr. 163/F-CONT din 1 august 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Ploiești, reprezentată de A.J.F.P. Argeș. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, cu privire la care prin Raportul asupra admisibilității în principiu, s-a reținut că pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (2) C. proc.

civ., recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. Ploiești a susținut că prima instanță a procedat la o veritabilă analiză secvențială a unor mijloace de probă privind raporturile de drept fiscal ce vizează chiar fondul procesului de contencios fiscal. A mai arătat recurenta că hotărârea instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a legii întrucât nu s-a demonstrat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări. În acest sens, recurenta a indicat că motivația instanței de fond referitoare la îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat este total eronată și lipsită de temei legal întrucât a fost analizat fondul cauzei și practic legalitatea tranzacțiilor efectuate, fapt inadmisibil însă în cadrul soluționării unei cereri de suspendare.

În fine, s-a mai susținut că instanța de fond nu a analizat sub nicio formă cerința pagubei iminente, neexistând în cuprinsul hotărârii atacate nici un considerent în acest sens. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 482 pct. 8 C. proc. civ., privitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că nu poate fi primită excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată întrucât la dosar a fost depusă, astfel cum s-a solicitat de altfel și de către instanță, delegația consilierului juridic iar prin raportul de admisibilitate a recursului, încuviințat în procedura de filtru și comunicat părților s-a stabilit că motivele și criticile recurentei-pârâte pot fi circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Conform celor succint expuse anterior, societatea reclamantă S.C. D.E.C. S.R.L.

a investit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere din 31 octombrie 2012, precum și a actelor administrativ fiscale premergătoare prin care s-a reținut că datorează la bugetul de stat obligații fiscale suplimentare în sumă de 1.995.741 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA, precum și accesorii ale acestora. Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare.

Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of.

nr. 394 din 13 iunie 2012), "dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ [...] constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia". Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Din perspectiva considerentelor teoretice expuse, Înalta Curte constată, în acord cu susținerile recurentei-pârâte, că prima instanță, în mod eronat, a apreciat că este îndeplinită în cauză cerința referitoare la existența unui caz bine justificat, pe baza analizei conținutului și concluziilor cuprinse într-un raport de expertiză contabilă, extrajudiciară, întocmit la data de 1 februarie 2013 de dl. expert D.G.

Pe lângă faptul că efectuarea acestui raport de expertiză depus la dosar de către reclamanta-intimată, nu a fost dispusă ca probă admisă și pusă în discuția părților, în condițiile și cu respectarea prevederilor art. 330 și urm. din C. proc. civ., nici în prezenta cauză și nici într-o altă cauză, Înalta Curte apreciază că cercetarea și valorificarea concluziilor acestuia prin contrapunere la conținutul actelor fiscale contestate, a căror executare este solicitată, se circumscrie în mod evident unei analize a fondului cauzei, ceea ce nu este însă posibil și nici admisibil pe calea procedurii sumare a suspendării de executare. Într-un atare context, concluzia instanței de fond în sensul îndeplinirii cerinței cazului bine justificat apare ca neîntemeiată, limitele procedurii sumare a suspendării de executare fiind evident depășite.

În plus, este de remarcat și faptul că motivele de nelegalitate prezentate de reclamanta intimată și circumscrise cazului bine justificat, cum ar fi de exemplu pretinsa nelegalitate a metodei folosite pentru determinarea bazei de impunere, respectiv în ce măsură metoda estimării a fost corect sau nu aleasă de organele de control, nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului ci necesită chiar o evaluare a aspectelor de fond având efect direct asupra acestora. În fine, chiar în condițiile în care determinarea neîndeplinirii cerinței uneia dintre condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale, arătate, face ca demersul reclamantei-intimate să nu poată conduce la admiterea cererii, Înalta Curte, cu titlu complementar, arată că și criticile recurentei referitoare la cerința pagubei iminente sunt întemeiate.

Argumentația primei instanțe în sensul că dat fiind cuantumul exorbitant al obligațiilor fiscale stabilite, raportat și la sumele rulate, în mod curent, de către societate se poate ajunge la concluzia producerii unui prejudiciu ireparabil în ipoteza executării actului, este contrazisă de jurisprudența dominantă a Înaltei Curți în această materie, în sensul că doar referirea la cuantumul sumei în discuție, nu conduce, ca atare, la constatarea îndeplinirii unei atare condiții. Prin urmare, reținând pentru toate argumentele arătate temeinicia criticilor recurentei-pârâte, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 14 și 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, republicată va admite recursul, va casa hotărârea primei instanțe apreciată ca fiind dată cu greșita aplicare a normelor de drept material și rejudecând, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea intimatei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. D.E.C. S.R.L. Admite recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Ploiești reprezentată de A.J.F.P. Argeș împotriva Sentinței nr. 163/F-CONT din 1 august 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei S.C. D.E.C. S.R.L., ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2015. Procesat de GGC - N