ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2155/2015

Decizia nr. 2155/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1.Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 mai 2013, sub nr. 1308/46/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș - Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), solicitând anularea Deciziei nr. 286.968 din 16 noiembrie 2012 (de soluționare a contestației înregistrată la AFP Pitești sub nr. 261.243 din 22 octombrie 2012), a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 224.721 din 28 august 2012 emisă de AFP Pitești, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Prin Sentința nr. 206/F-CONT din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea Deciziei nr. 286.968 din 16 noiembrie 2012, emisă de DGFP Argeș și a Deciziei nr. 224721 din 28 august 2012, emisă de AFP Pitești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) și d) C. proc. fisc., care reprezintă temeiul pentru care pârâta a angajat răspunderea solidară a reclamantului cu SC B. SRL.

A mai reținut că, în ceea ce privește dispozițiile alin. (2) lit. c), deși reclamantul a fost administrator al societății, deci dispozițiile acestui text îi sunt aplicabile, pârâta nu a făcut în nici un fel și dovada relei-credințe a acestuia.

După cum rezultă din Dosarul nr. x/1259/2012 al Tribunalului Specializat Argeș, reclamantul a solicitat deschiderea procedurii de insolvență față de SC B. SRL, procedură deschisă la data de 20 noiembrie 2012 de către judecătorul sindic, iar motivul pentru care nu a făcut acest lucru anterior nu este reaua-credință, ci doar încercarea acestuia de a redresa societatea.

Decizia de antrenare a răspunderii solidare nu este motivată în acord cu dispozițiile legale mai sus citate, în sensul că nu arată argumentele pentru care s-a apreciat că reclamantul a acționat cu rea-credință în scopul determinat de lege.

Se specifică doar faptul că societatea comercială are datorii față de bugetul consolidat al statului, că legea prezumă insolvența acesteia pentru neplata după 90 de zile de la scadență a datoriilor, valoarea creanței fiind superioară valorii prag instituită de art. 3 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 85/2006 și că, deși convocat la sediul organului fiscal pentru a fi ascultat, înainte de emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, reclamantul A. nu s-a prezentat.

La rândul ei, decizia administrativă emisă de DGFP Argeș conține propriile argumente referitoare la reaua-credință a reclamantului, exprimate cu ocazia combaterii celor prezentate de reclamant în contestația administrativă, argumente nelegale și netemeinice.

Sub aspectul relei-credințe, DGFP Argeș a arătat că aceasta este pe deplin dovedită, prin nedeclararea stării de insolvență în care se afla societatea, solicitând deschiderea procedurii abia la data de 05 noiembrie 2012, iar în dosarul în care pârâta a solicitat deschiderea procedurii încă din data de 05 mai 2009, reclamantul a dat dovadă de rea-credință, tergiversând judecarea cererii, formulând o serie de acțiuni și opoziții, care au fost respinse în final.

C. proc. fisc. trage la răspundere doar pe asociatul care a determinat cu rea - credință neachitarea respectivelor datorii la scadență, deci care, prin acțiune sau prin omisiune voită, nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile specifice cu scopul de a opri plata datoriilor fiscale.

În speță, prezumțiile folosite de pârâtă pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului nu sunt pertinente pentru aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din C. proc. fisc. și sunt răsturnate de concluziile lichidatorului desemnat în procedura de insolvență, care nu a identificat elemente de atragere a răspunderii personale a administratorului debitoarei, în raportul întocmit în desfășurarea procedurii.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, invocând următoarele motive de casare:

A arătat recurenta că, în mod nelegal, s-a admis acțiunea formulata și s-a dispus anularea Deciziei nr. 286.968 din 16 noiembrie 2012 emisa de DGFP Argeș și a Deciziei nr. 224.721 din 28 august 2012 emisă de AFP Pitești, reținându-se că "pârâta nu a dovedit ca reclamantul a acționat cu rea-credința în sensul prevăzut de art. 27 alin. (2) lit. c) și d C. proc. fisc. ".

De asemenea, în mod nelegal, s-a reținut că prezumțiile folosite de pârâtă pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului nu sunt pertinente pentru aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) d C. proc. fisc..

Contrar celor reținute, lichidatorul judiciar a identificat elemente de atragere a răspunderii personale a intimatului-reclamant, astfel cum rezulta din Dosarul nr. x/1259/2012 al Tribunalului Specializat Argeș și a formulat acțiune în angajarea răspunderii acestuia în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 ce face obiectul dosarului nr. x/1259/2012/a1 al Tribunalului Specializat Argeș, în legătură cu care recurenta depune extras de pe site-ul tribunalului privind dosarele nr. x/1259/2012 și nr. x/1259/2012/a1.

Totodată, prin Decizia nr. 286.968 din 16 noiembrie 2012, a fost respinsă ca neîntemeiata contestația formulata de intimatul-reclamant împotriva Deciziei nr. 224.721 din 28 august 2012 privind suma de 5.507.286 lei (reprezentând debit 2.018.991 lei, dobânzi 3.194.494 lei și penalități 293.801 lei).

Prin Decizia nr. 224.721 din 28 august 2012 pentru angajarea răspunderii solidare conform art. 27, 28 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Finanțelor Publice Pitești a angajat răspunderea pentru suma de 5.507.286 lei asupra domnului A., în calitate de administrator și asociat unic al SC B. SRL, sumă stabilită în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2), lit. c) și d) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În decizia de angajare a răspunderii solidare sunt cuprinse toate elementele obligatorii conform prevederilor art. 28 și art. 43 din O.G. 92/2003 (factorii generatori ai creanțelor sunt menționați în decizia de angajare și anume declarațiile fiscale depuse la organul fiscal competent, a deciziilor de calcul, a deciziilor de impunere nr. 838 din 28 noiembrie 2008, 1003 din 25 martie 2008, 394.632 din 17 noiembrie 2008, 131.539 din 17 septembrie 2009, 202.306 din 05 aprilie 2012 și a PVC nr. 15/05.2009, 116.082 din 15 ianuarie 2010, 131.126 din 08 martie 2010; natura și cuantumul detaliat al obligațiilor).

Creanța în sumă de 5.507.286 lei este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile și rezultă din declarațiile fiscale, deciziile de impunere, procese-verbale de contravenție și din deciziile de calcul accesorii cu termene scadente în perioada 25 octombrie 2008 - 25 iulie 2012, valoarea creanței fiind superioara valorii prag instituită de art. 3, alin. (1), pct. 12 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, rezultând astfel starea iminența de-insolvență.

Reaua-credință a reclamantului este pe deplin dovedită, așa cum s-a menționat în decizia de angajare a răspunderii solidare, prin nedeclararea stării de insolvență în care se afla societatea la data emiterii acesteia, contrar obligației prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În acest sens, recurenta-pârâtă a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș încă din data de 05 mai 2009, însă debitorul, dând dovadă de rea-credință, a tergiversat în mod nejustificat judecarea cererii, formulând o serie de acțiuni și opoziții la deschiderea procedurii, toate aceste cereri fiind în final respinse.

Ulterior, însuși debitorul a înțeles să renunțe la contestațiile formulate, solicitând deschiderea procedurii insolvenței în data de 05 noiembrie 2012.

Aceste împrejurări au fost de natură a crea o situație nefavorabilă debitorului, care cu rea-credința a insistat în continuarea activității, în condițiile în care starea de insolvență era evidentă.

În temeiul dispozițiilor C. proc. fisc., intimatul-reclamant, în calitate de administrator și asociat unic al SC B. SRL, avea dreptul la audiere, în vederea lămuririi faptelor și împrejurărilor relevante în luarea deciziei.

În acest sens, cu adresa nr. 200.664 din 17 iulie 2012, confirmată de primire în data de 02 august 2012, reclamantul a fost invitat la sediul Administrației Finanțelor Publice Pitești în termen de 15 zile de la comunicare, pentru consultarea documentației aflate la dosar, precum și pentru a prezenta obiecțiuni, precizări și orice alte înscrisuri/documente pe care le considera utile în apărarea sa, însă nu s-a prezentat.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, iar - în subsidiar - solicitând respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că instanța de recurs are posibilitatea să rejudece litigiul în fond, numai în funcție de existența unor motive de casare, însă criticile recurentei nu vizează legalitatea sentinței, ci exclusiv temeinicia acesteia.

Recursul formulat este și nefondat. În motivare, recurenta nu arata nici sub ce aspect Sentința nr. 206/F/2013 ar cuprinde motive străine de natura cauzei ori contradictorii și nici în ce măsura această hotărâre este rezultatul greșitei aplicări a legii materiale.

A susținut intimatul că, astfel cum s-a reținut în mod judicios prin sentința recurată, sancțiunea atragerii răspunderii solidare prevăzuta în art. 27 și art. 28 C. proc. fisc. poate fi aplicată numai în ipoteza în care administratorii sau asociați acționează cu rea-credință în sensul neîndeplinirii obligațiilor fiscale ce le revin.

În cauză, astfel cum a reținut și instanța de fond, recurenta nu a dovedit elementul volițional.

Înlăturarea obligației de a dovedi reaua-credință nesocotește dispozițiile legale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce prezumă buna-credință.

Nici nedeclararea stării de insolvabilitate și nici exercitarea drepturilor procesuale în numele SC B. SRL nu pot fi apreciate ca o dovadă a intenției frauduloase.

De altfel, ulterior respingerii contestației formulate de către societate împotriva actelor administrativ fiscale care stau la baza creanței AFP Pitești, societatea a renunțat la contestația formulata împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței promovată de către AFP Pitești, iar această cerere a fost conexată la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulata de către SC B. SRL, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/1259/2012.

Prin Încheierea de ședință din 3 februarie 2014, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a fost admis în principiu, reținându-se că se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este fondat numai în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de casare (reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la nemotivarea corespunzătoare a hotărârii atacate (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte arată că instanța de judecată nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 488 pct. 6 raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau în întregime străină de natura pricinii, arătând argumentele pentru care au fost admise sau respinse cererile părților, iar nu fiecare susținere a acestora.

Or, în speță, această cerință este, evident, îndeplinită, din examinarea considerentelor sentinței rezultând că instanța de fond a analizat și motivat punctual, în fapt și în drept, soluția pe fiecare capăt de cerere formulat.

În plus, recurenta pârâtă nu a arătat care ar fi motivele contradictorii sau cu totul străine de natura pricinii pe care le-ar cuprinde sentința recurată.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la greșita aplicare a normelor de drept material, invocarea acestuia apare ca fiind justificată.

Prima instanță a considerat fără temei că decizia de angajare a răspunderii solidare nu este motivată, "nestabilind motivele de fapt care ar justifica pertinent aplicarea art. 27 C. proc. fisc.".

Potrivit art. 27 alin. (2) lit. c), d C. proc. fisc., "Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: ...

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Instanța de fond a apreciat eronat că nu erau îndeplinite condițiile legale ale angajării răspunderii administratorului, pe motiv că reaua credință a acestuia a fost doar afirmată, nu și dovedită.

Din ansamblul actelor dosarului, rezultă suficiente elemente de natură să conducă la concluzia relei credințe a administratorului A. în neîndeplinirea obligației legale de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale ale SC B. SRL, exigibile și rămase neachitate.

Astfel, decizia de impunere prin care s-au stabilit obligațiile fiscale ale societății a fost emisă la 28 noiembrie 2008 și a fost contestată de societate, iar aceasta contestație a fost respinsă irevocabil la 06 decembrie 2011.

AFP Pitești a transmis societății Notificarea din 17 iulie 2012 de deschidere a procedurii de angajare a răspunderii solidare, intimatul-reclamant nedând curs acesteia, deși a luat cunoștință de conținutul ei la data de 02 august 2012.

La data de 06 decembrie 2011, intimatul-reclamant avea deci cunoștință de obligațiile fiscale scadente, creanța era exigibilă de mai mult de 90 de zile și depășea pragul valoric prevăzut de art. 3 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Cu toate acestea, a depus cererea de intrare în insolvență abia la 05 noiembrie 2012 după ce s-a emis Decizia nr. 224.721 din 28 august 2012 de angajare a răspunderii sale solidare.

Nu poate fi primită apărarea intimatului-reclamant în sensul că nu i-ar fi fost comunicat procesul-verbal de insolvabilitate nr. 240.743 din 28 noiembrie 2011, fiind vătămat dreptul său la apărare prin faptul că nu a putut contesta acest proces-verbal.

Astfel, la fila ... din vol. ... al dosarului de fond se regăsește dovada de comunicare primită la data de 06 decembrie 2011, prin mandatarul desemnat, C..

De asemenea, intimatul-reclamant nu a fost în măsură să prezinte vreo justificare rezonabilă cu privire la faptul că nu a înțeles să se prezinte pentru a-și formula apărări, deși a fost notificat cu privire la deschiderea procedurii de angajare a răspunderii sale solidare.

O dovadă a relei-credințe în neîndeplinirea obligației de a cere deschiderea procedurii insolvenței este și aceea că, încă din data de 05 mai 2009, AFP Pitești a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, fiind îndeplinite condițiile art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 (Dosar nr. x/1259/2009), iar intimatul-reclamant nu numai că nu a înțeles să iasă din pasivitate și să formuleze la rândul său cerere, dar a înțeles să conteste cererea formulată de organul fiscal în condițiile în care, după mai multe luni, a renunțat la judecarea contestației și a formulat și el cerere, întemeiată însă pe art. 27 alin. (2), 5 din Legea nr. 85/2006 ("Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă"), deși în speță era incident evident alin. (1) din același articol ("Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență").

Prin urmare, intimatul-reclamant a procedat la formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței numai după ce a luat cunoștință de faptul că i s-a angajat deja răspunderea solidară, iar aspectul că se prevalează de raportul lichidatorului judiciar, nu poate fi reținut de Înalta Curte ca un argument împotriva susținerii relei-credințe, de vreme ce, pe de o parte, acest raport a fost întocmit abia la 27 decembrie 2012, iar, pe de altă parte, prin raport nu s-a constatat cu certitudine că nu există fapte imputabile administratorilor sau asociaților, ci doar că nu s-au identificat de către lichidator, pe motiv că debitoarea nu a desfășurat activitate în perioada 2009 - 2012 și nu mai are bunuri din anul 2011 (ca urmare a executării silite efectuate de ANAF).

Din verificarea, în sistemul ECRIS, a dosarelor nr. x/1259/2012, nr. x/1259/2012/a1 și, respectiv, nr. x/1259/2009, la care părțile au făcut referire în fața instanței de fond și a instanței de recurs, Înalta Curte reține și faptul că, potrivit celor consemnate în Sentința nr. 468 din 8 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/1259/2012/a1, modificată prin Decizia nr. 4867/R-COM din 28 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, raportul cauzal întocmit inițial în procedura insolvenței a fost completat la 12 septembrie 2013 de către lichidatorul judiciar definitiv G., care a concluzionat că administratorii statutari se fac vinovați de săvârșirea faptei prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care s-a promovat acțiune în antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor A., C. și D..

În acest context, Înalta Curte constată că este lipsit de argumente și de orice suport probator considerentul instanței de fond privind împrejurarea că intimatul reclamant nu s-ar face vinovat de faptul că nu a solicitat, cu rea-credință, deschiderea procedurii de insolvență față de SC B. SRL, întrucât acesta ar fi încercat mai întâi redresarea societății.

Față de aceste împrejurări, având în vedere că, prin aplicarea greșită a normelor de drept material, prima instanță a anulat decizia de angajare a răspunderii solidare ca nelegală pentru că organul fiscal nu ar fi stabilit motivele de fapt care să justifice aplicarea art. 27 C. proc. fisc., iar argumentele referitoare la reaua credință a intimatului-reclamant din decizia emisă de DGFP Argeș în soluționarea contestației administrative nu ar fi temeinice, sentința urmează a fi casată în tot, iar acțiunea reclamantului respinsă ca neîntemeiată.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, cu majoritate, va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, va casa sentința recurată și, pe fond, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței civile nr. 206/F-CONT din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2015.

OPINIA SEPARATĂ

Redactată de judecător E., în temeiul art. 426 alin. (2) C. proc. civ. (2010)

În dezacord cu concluzia majorității, apreciez că recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 218 din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 224.721 din data de 28 august 2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice Pitești și Decizia nr. 286.968 din 16 noiembrie 2012 privind soluționarea contestației administrative înregistrate la Administrația Finanțelor Publice Pitești sub nr. 261.243 din 22 octombrie 2012.

Preliminar, se impune a se aminti că nelegalitatea Deciziei nr. 224.721 din 28 februarie 2012, de angajare a răspunderii solidare a reclamantului pentru obligațiile fiscale ale SC "B."SRL în cuantum de 5.507.286 lei, a fost invocată în raport de:

(i) necomunicarea procesului-verbal de insolvabilitate a SC "B." SRL;

(ii) nemotivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantului;

(iii) contestarea pretinsei creanțe deținute de către Administrația Finanțelor Publice Pitești;

(iv) neîndeplinirea condițiilor, conform dispozițiilor legale, pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului.

Considerentele decisive pe care prima instanță și-a întemeiat hotărârea de admitere a cererii reclamantului, în sensul anulării Deciziilor nr. 286.968 din 16 noiembrie 2012 și nr. 224.721 din 28 august 2012, au vizat, în esență, următoarele:

Temeiul juridic pe care s-a fundamentat decizia de angajare a răspunderii solidare a reclamantului pentru obligațiile fiscale ale SC "B." SRL, a fost reprezentat de prevederile art. 27 alin. (2) lit. c)) și d) C. proc. fisc.

În ceea ce privește art. 27 alin. (2) lit. c)), se constată că, deși reclamantul a fost administrator al societății, astfel că acest text îi este aplicabil, pârâta nu a făcut în niciun fel dovada relei-credințe.

Referitor la art. 27 alin. (2) lit. d)), pentru angajarea răspunderii solidare a asociaților, condiția esențială ce trebuie îndeplinită este ca aceștia să fi determinat cu rea-credință nedeclararea și/sau plata la scadență a obligațiilor fiscale.

Însă, reaua-credință trebuie dovedită, iar nu doar afirmată, și trebuie să existe la momentul la care obligațiile trebuiau/puteau fi declarate și plătite.

În speță, decizia de angajare a răspunderii solidare nu este motivată în acord cu dispozițiile legale invocate, în sensul că nu se arată argumentele pentru care s-a apreciat că reclamantul a acționat cu rea-credință în scopul determinat de lege.

Prezumțiile folosite de pârâtă pentru angajarea răspunderii reclamantului sunt înlăturate de concluziile lichidatorului desemnat în procedura de insolvență, care nu a identificat elemente de atragere a răspunderii personale a administratorului societății debitoare, în raportul întocmit în desfășurarea procedurii.

În concluzie, prima instanță a constatat că pârâta nu a dovedit că reclamantul a acționat cu rea-credință, în sensul prevăzut de art. 27 alin. (2) lit. c)) și d) C. proc. fisc., astfel că a dispus admiterea cererii în contencios administrativ promovată de reclamant, în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Motivele de nelegalitate pentru care recurenta-pârâtă a solicitat casarea hotărârii instanței sunt cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. (2010).

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Din această perspectivă, se constată că hotărârea primei instanțe este în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât evidențiază situația de fapt și chestiunile esențiale supuse judecății, se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, prezintă într-o modalitate clară, fluentă și inteligibilă punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, dar și motivele pentru care apărările formulate de pârâtă nu și-au găsit corespondent în soluția adoptată.

Totodată, nu sunt identificate considerente contradictorii ori străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă textul are în vedere "încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", fiind exclusă încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de procedură.

Soluționând raportul juridic dedus judecății, prima instanță a identificat normele de drept substanțial pe care pârâta și-a fundamentat decizia de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, acestea fiind reprezentate de art. 27 alin. (2) lit. c)) și d) C. proc. fisc., cu următorul conținut:

"Art. 27. Răspunderea solidară

/.../

(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

/.../

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;

/.../".

Aceste dispoziții legale au fost în mod corect interpretate și aplicate de prima instanță, în sensul că, în ambele ipoteze vizate de art. 27 alin. (2) lit. c)) și d), o condiție esențială ce se impune a fi îndeplinită este legată de reaua-credință în neîndeplinirea obligației legale de a cere deschiderea procedurii insolvenței, pe de o parte, și, pe de altă parte, în determinarea nedeclarării/neachitării la scadență a obligațiilor fiscale.

Din analiza actului administrativ contestat, respectiv Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 224.721 din 28 august 2012, se observă că argumentele care justifică, în opinia pârâtei, aplicarea art. 27 alin. (2) lit. c)) și d) din C. proc. fisc., sunt reprezentate exclusiv de faptul că AFP Pitești are o creanță certă, lichidă și exigibilă față de SC "B. SRL, cu o vechime mai mare de 90 de zile și într-un cuantum care depășește valoarea prag prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Nu rezultă din conținutul deciziei contestate care sunt acele motive și elemente probatorii pentru care s-a considerat că reclamantul, cu rea-credință, a acționat în sensul art. 27 alin. (2) lit. c)) și d), respectiv, nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței și, în plus, a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Or, reaua-credință la care norma legală face referire expresă, trebuie dovedită, și nu doar afirmată, împrejurare reținută corect de prima instanță și decisivă în analiza legalității actului administrativ contestat.

Din această perspectivă, se impune a fi subliniat faptul că exercitarea de către societate a dreptului legal de a contesta obligațiile fiscale, atât în procedura contenciosului administrativ, cât și în procedura insolvenței, indiferent de rezultatul acestor demersuri, nu poate conduce sub nicio formă la concluzia că administratorul societății a acționat cu rea-credință, în sensul art. 27 alin. (2) lit. c)) și d) C. proc. fisc.

În acest context, sunt concludente constatările și concluziile lichidatorului judiciar F., desemnat de judecătorul sindic la data de 20 noiembrie 2012, prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenței față de SC "B." SRL, în sensul că "nu au fost identificate, din documentele analizate, fapte care ar fi sub incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006 în vederea atragerii răspunderii administratorului sau a altor persoane și acțiuni care să ducă la anularea acte frauduloase în perioada celor 3 ani consecutivi intrării în procedura de insolvență, ca urmare a faptului că societatea nu a mai desfășurat activitate în perioada 2009 - 2012".

Considerentele prezentate în opinia majoritară, legate de constatările cuprinse în Raportul-completare întocmit de lichidatorul judiciar G. la data de 12 septembrie 2013, precum și de consemnările din Sentința nr. 468/F din 08 aprilie 2014, modificată prin Decizia nr. 4867/R-COM din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/1259/2012/a1 sunt străine de natura cauzei.

Astfel, nici recurenta-pârâtă și nici intimatul-reclamant nu au invocat în susținerea poziției lor procesuale, în primă instanță și în recurs, Raportul lichidatorului judiciar F., Sentința nr. 468/F din 08 aprilie 2014 și Decizia nr. 4867/R-COM din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/1259/2012/a1.

De asemenea, până la data închiderii dezbaterilor în recurs, reprezentată de termenul de judecată din 12 mai 2015, când a fost finalizată faza publică și contradictorie a litigiului, nici una dintre părți nu a depus la dosarul cauzei înscrisurile cusute și numerotate, constând în extras tipărit la 19 mai 2015 din sistemul Ecris privind Fișa dosarului nr. x/1259/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Comercial Argeș și Sentința nr. 468/F din 08 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în Dosarul nr. x/1259/2012/a1, înscrisuri analizate în motivarea opiniei majoritare.

Totodată, nu exista la dosarul cauzei, la data închiderii dezbaterilor, extrasul tipărit din sistemul Ecris privind Fișa dosarului nr. x/1259/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului Comercial Argeș.

În plus, din datele și lucrările dosarului întocmite până la rămânerea instanței de recurs în pronunțare nu rezultă faptul că Tribunalul Argeș a pronunțat Sentința nr. 468/F din 08 aprilie 2014, că această sentință a fost modificată de Curtea de Apel Pitești prin Decizia nr. 4867/R-COM din 28 noiembrie 2014 și nici că lichidatorul judiciar F. a fost înlocuit cu lichidatorul G., care a completat Raportul procedurii insolvenței la data de 12 septembrie 2013.

În aceste condiții, ținând seama de dreptul părților la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, opina separată a fost fundamentată exclusiv pe date, informații și înscrisuri existente la dosarul cauzei la momentul rămânerii instanței în pronunțare și comunicate legal tuturor părților din proces.

În concluzie, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, având în vedere principiul legalității, principiu fundamental al statului de drept, potrivit cu care orice decizie a instanței trebuie să fie în concordanță cu legea și să se întemeieze pe aceasta, apreciez că recursul declarat de autoritatea pârâtă se impune a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. (2010).

Procesat de GGC - ED