ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4545/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 26

ianuarie 2012, pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta SC A.P.T. SRL Bradu

a chemat în judecată pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș, solicitând anularea

deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012, emisă de pârâtă, prin care s-a respins

contestația formulată de ea împotriva deciziei de angajare a răspunderii

solidare nr. 240305 din 28 noiembrie 2011, prin care au fost stabilite în

sarcina sa obligații de plată în sumă de 1.593.051 lei, din care debit suma de

1.341.858 lei și accesorii în sumă de 251.193 lei.

În temeiul art. 15

din Legea contenciosului administrativ și art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.,

reclamanta a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ, respectiv

decizia de angajare a răspunderii solidare, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii

de suspendare, reclamanta a arătat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile

cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv

„cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Prin Încheierea din

14 martie 2012,

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.P.T. SRL, în

contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș și A.F.P. Argeș și a

dispus suspendarea executării deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012, emisă de

A.F.P. Pitești, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a verificat cerințele prevăzute de art. 14 alin.

1 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei

pagube iminente, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din

aceeași lege și a constatat că acestea sunt îndeplinite.

Analizând criticile

pe care reclamanta le-a adus actului administrativ contestat, respectiv faptul

că este ținută să răspundă, în calitate de terț poprit, pentru o sumă datorată

de debitoarea SC S.G.E. SRL către bugetul de stat, deși reclamanta pretinde că deține

dovada că nu datora către debitoare suma respectivă la data înființării

popririi, curtea de apel, chiar dacă nu a putu să verifice pe această cale

temeinicia și legalitatea actului administrativ, a considerat că acestea sunt

serioase și de natură să creeze o îndoială în privința legalității actului

atacat, astfel că prin aceasta este realizată condiția cazului bine justificat.

Referitor la condiția

prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a reținut că și această

condiție este îndeplinită, deoarece punerea în executare a titlului executoriu

mai sus menționat este de natură să creeze reclamantei pagube semnificative, în

situația în care ar achita, eventual, de două ori aceeași sumă considerabilă.

Prin Încheierea din

ședința Camerei de Consiliu din 22 martie 2012, Curtea de Apel Pitești a

îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în dispozitivul încheierii

din 14 martie 2012, în sensul de a se trece corect numărul deciziei a cărei

executare s-a suspendat, respectiv nr. 240305 din 28 noiembrie 2011, în loc de nr.

4657 din 09 ianuarie 2012.

Împotriva Încheierii

din 14 martie 2012, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 22 martie

2012, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Argeș și A.F.P. Pitești, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma dispozițiilor art. 304 punctul

9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând recursul

formulat, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte invocă faptul că

hotărârea este pronunțată cu încălcarea legii, însă criticile formulate vizează

în primul rând aspecte ce țin de netemeinicia cererii de suspendare.

Se arată astfel că

reclamanta, prin argumentele aduse, nu a reușit să facă dovada întrunirii celor

două condiții cumulative ce se cer îndeplinite pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ.

Se mai susține că prima

instanță a reținut anumite aspecte care nu sunt de natură să răstoarne

prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și nu a aplicat

principiul proporționalității, în sensul că nu a cântărit interesele părților,

raportat la fiecare rezultat posibil.

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi arătate în continuare.

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Suspendarea actelor

administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când

legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de

lege.

Înalta Curte reține

că în cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care

„Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de

reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată

instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În

acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”.

Motivele prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004

sunt, potrivit acestui text de lege „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”.

Dispozițiile mai sus

citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi

despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.

Înalta Curte constată

că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor

indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat,

fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și

diligențele depuse de reclamantă și efectele posibile și previzibile ale

executării actului administrativ.

De asemenea, având în

vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune

verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept în care au

fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face

instanța de suspendare, în raport de argumentele de fond și de formă invocate

de intimata-reclamantă și întemeiate pe înscrisurile prezentate instanței de

judecată, în mod corect, a reținut prima instanță, că, în cauză este

îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Constatarea Înaltei

Curți că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea

soluției de suspendare a executării actului administrativ-fiscal contestate

este legal și temeinic este confirmată de Sentința nr. 194/F-CONT din 27

aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, prin care s-a admis acțiunea reclamantei privind

anularea Deciziei nr. 240305 din 28 noiembrie 2011 a A.F.P. Pitești, și a

Deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012 de soluționare a contestației

administrative.

Înalta Curte constată

că întotdeauna, suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la

momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată

prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului

Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de

vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de

Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței

de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a

drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui

risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

În ceea ce privește

existența condiției referitoare la paguba iminentă, Înalta Curte reține că și

aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei

reprezentând obligația fiscală reținută în sarcina reclamantei, cât mai ales

consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actelor

contestate ar avea-o asupra activității desfășurate de către aceasta și,

implicit asupra persoanelor fizice angajate să o desfășoare.

În acest

context, principiile consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă sunt pe deplin respectate, soluția de

suspendare a executării fiind de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii

și crearea unei pagube semnificative, dificil de reparat, în patrimoniul

autorității publice reclamante.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței

primei instanțe, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.F.P. Argeș și A.F.P. Argeș prin D.G.F.P. Argeș, împotriva

încheierii din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2012.