ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4545/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 ianuarie 2012, pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta SC A.P.T. SRL Bradu a chemat în judecată pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș, solicitând anularea deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012, emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestația formulată de ea împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 240305 din 28 noiembrie 2011, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligații de plată în sumă de 1.593.051 lei, din care debit suma de 1.341.858 lei și accesorii în sumă de 251.193 lei. În temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ și art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc., reclamanta a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ, respectiv decizia de angajare a răspunderii solidare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”. Prin Încheierea din 14 martie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.P.T. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș și A.F.P. Argeș și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012, emisă de A.F.P.

Pitești, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a verificat cerințele prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceeași lege și a constatat că acestea sunt îndeplinite. Analizând criticile pe care reclamanta le-a adus actului administrativ contestat, respectiv faptul că este ținută să răspundă, în calitate de terț poprit, pentru o sumă datorată de debitoarea SC S.G.E.

SRL către bugetul de stat, deși reclamanta pretinde că deține dovada că nu datora către debitoare suma respectivă la data înființării popririi, curtea de apel, chiar dacă nu a putu să verifice pe această cale temeinicia și legalitatea actului administrativ, a considerat că acestea sunt serioase și de natură să creeze o îndoială în privința legalității actului atacat, astfel că prin aceasta este realizată condiția cazului bine justificat. Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a reținut că și această condiție este îndeplinită, deoarece punerea în executare a titlului executoriu mai sus menționat este de natură să creeze reclamantei pagube semnificative, în situația în care ar achita, eventual, de două ori aceeași sumă considerabilă.

Prin Încheierea din ședința Camerei de Consiliu din 22 martie 2012, Curtea de Apel Pitești a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în dispozitivul încheierii din 14 martie 2012, în sensul de a se trece corect numărul deciziei a cărei executare s-a suspendat, respectiv nr. 240305 din 28 noiembrie 2011, în loc de nr. 4657 din 09 ianuarie 2012. Împotriva Încheierii din 14 martie 2012, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 22 martie 2012, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Argeș și A.F.P. Pitești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma dispozițiilor art. 304 punctul 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte invocă faptul că hotărârea este pronunțată cu încălcarea legii, însă criticile formulate vizează în primul rând aspecte ce țin de netemeinicia cererii de suspendare.

Se arată astfel că reclamanta, prin argumentele aduse, nu a reușit să facă dovada întrunirii celor două condiții cumulative ce se cer îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ. Se mai susține că prima instanță a reținut anumite aspecte care nu sunt de natură să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și nu a aplicat principiul proporționalității, în sensul că nu a cântărit interesele părților, raportat la fiecare rezultat posibil. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”. Motivele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt, potrivit acestui text de lege „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”. Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără a exista pericolul producerii pagubei.

Înalta Curte constată că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamantă și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ.

De asemenea, având în vedere gradul de complexitate pe care îl prezintă fondul cauzei, ce presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept în care au fost emise actele administrative contestate, verificare pe care nu o poate face instanța de suspendare, în raport de argumentele de fond și de formă invocate de intimata-reclamantă și întemeiate pe înscrisurile prezentate instanței de judecată, în mod corect, a reținut prima instanță, că, în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Constatarea Înaltei Curți că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea soluției de suspendare a executării actului administrativ-fiscal contestate este legal și temeinic este confirmată de Sentința nr. 194/F-CONT din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis acțiunea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 240305 din 28 noiembrie 2011 a A.F.P. Pitești, și a Deciziei nr. 4657 din 09 ianuarie 2012 de soluționare a contestației administrative. Înalta Curte constată că întotdeauna, suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. În ceea ce privește existența condiției referitoare la paguba iminentă, Înalta Curte reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere atât cuantumul sumei reprezentând obligația fiscală reținută în sarcina reclamantei, cât mai ales consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actelor contestate ar avea-o asupra activității desfășurate de către aceasta și, implicit asupra persoanelor fizice angajate să o desfășoare.

În acest context, principiile consacrate de Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă sunt pe deplin respectate, soluția de suspendare a executării fiind de natură a preveni aplicarea arbitrară a legii și crearea unei pagube semnificative, dificil de reparat, în patrimoniul autorității publice reclamante. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței primei instanțe, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Argeș și A.F.P. Argeș prin D.G.F.P. Argeș, împotriva încheierii din 14 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2012.