ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7070/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2382 din 03 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Nota din 16 august 2010, s-a propus, în ce privește candidații cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializări care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum și titlurile obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior care cuprind specializările autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, precum și forma de învățământ pentru care au fost autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, că nu au dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010. Instanța de fond a constatat că nota în discuție nu este un act juridic, deoarece nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, ci este o operațiune administrativă.

Operațiunile administrative sunt operațiuni prealabile emiterii actului administrativ și nu dau naștere, prin ele însele, la drepturi și obligații. Nota din 16 august 2010 reprezintă un punct de vedere cu privire la modul de aplicare a legii la o situație de fapt. Prin această notă nu i-a fost impusă Universității București, care a refuzat înscrierea reclamantei la examenul de obținere a definitivării în învățământ, vreo obligație. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.C. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și anularea actului emis de M.E.C.T.S. din 16 august 2010 prin care în mod nelegal i-a fost refuzată participarea la susținerea examenului de definitivat în învățământ în sesiunea august 2010, repararea pagubei prin restabilirea situației anterioare emiterii actului contestat respectiv recunoașterea dreptului de a susține examenul de definitivat, obligarea M.E.C.T.S.

la emiterea unui act administrativ prin care să i se recunoască în mod oficial diploma de studii obținută în urma susținerii examenului de licență, eliberată de către Universitatea S.H. Facultatea de Sociologie - psihologie la data de 9 aprilie 2008. Se invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în sensul că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății iar sentința nr. 2382 din 3 aprilie 2012 a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În motivarea primului motiv de recurs se arată că nota M.E.C.T.S. - D.G.J.C.

din 16 august 2010 constituie act administrativ unilateral cu caracter individual prin care i s-a adus o gravă atingere drepturilor recunoscute de lege și atestate printr-un înscris oficial în condițiile în care nu i-a fost recunoscut dreptul de a susține examenul de definitivat în învățământ și implicit drepturile dobândite în urma susținerii examenului de licență, atestate cu eliberarea diplomei de licență, încălcându-i-se astfel un interes legitim. În continuare dă o definiție a actului administrativ ca fiind „acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești”, această definiție regăsindu-se și în literatura de specialitate.

Față de această definiție susține că actul comunicat de D.G.J.C. din 16 august 2010 îndeplinește toate condițiile de calificare ca act administrativ, în condițiile în care acest act i-a fost comunicat de către pârât iar potrivit acestuia accesul la examenul de definitivat nu i-a fost permis, producând așadar efecte juridice ca un act administrativ unilateral cu caracter individual. Greșit a interpretat instanța de fond în sensul că excluderea din examen a unor candidați a fost decisă de către o comisie de examinare ca urmare a reanalizării dosarelor, excluderea s-a datorat notei M.E.C.T.S.

prin care i s-a recunoscut dreptul de a susține examenul de acordare a definitivării în învățământ, aspect ce reiese inclusiv din adresa Universității București din 8 septembrie 2011. Pe fondul cauzei, în privința cererii de anulare a actului administrativ sunt reiterate susținerile din fața instanței de fond și arată că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea principiului „egalității de tratament” reglementat prin Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în alte situații Ministerul a recunoscut valabilitatea acestor studii, principiul „securității juridice”, câtă vreme nu au fost difuzate informații în legătură cu facultățile acreditate și apoi cel al neretroactivității actelor administrative, în condițiile în care la data înmatriculării în anul I de studiu (2004) era în vigoare Legea nr. 88/1994 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor.

Această lege nu prevedea acreditarea sau autorizarea formelor de învățământ ci doar a facultăților, colegiilor și specializărilor. Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul Universității S.H. a fost acreditată conform H.G. nr. 693/2003 publicată în M. Of. nr. 466 din 30 iunie 2003. În privința capătului de cerere vizând repararea pagubei prin restabilirea situației anterior emiterii actului contestat susține că a respectat procedura stabilită de M.E.C.T.S. pentru susținerea examenului național de definitivare în învățământ parcurgând etapa I eliminatorie realizată de către Inspectoratele școlare în perioada stagiului practic cu durata de un an, dar i s-a interzis participarea la cea de-a doua etapă și anume proba scrisă și de aceea prin cererea formulată solicită recunoașterea dreptului de a trece la această etapă.

Referitor la cel de al treilea petit, solicită obligarea M.E.C.T.S. la emiterea unui act administrativ prin care să-i fie recunoscută în mod oficial diploma de studii susținând că nu există vreun temei legal care să conducă la invalidarea diplomei în condițiile în care a urmat cursurile universitare iar diploma a fost eliberată cu respectarea normelor privind regimul actelor de studii în învățământul superior. Intimatul M.E.C.T.S. prin întâmpinarea formulată solicită respingerea recursului formulat menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală susținând în principal că adresa D.G.J.C. din 16 august 2010 nu îndeplinește condițiile pentru a fi calificat act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, se susține că pentru recunoașterea studiilor efectuate se impune ca specializare urmată, la o anumită formă de învățământ să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Încălcarea legii și desfășurarea procesului de învățământ în alte condiții decât cele statuate în mod clar de către legiuitor au drept consecință nerecunoașterea procesului educațional desfășurat în afara legii. În privința cererii de recunoaștere a diplomei de licență se arată că diplomele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior acreditate își produc efectele fără nicio altă formalitate.

Examinând sentința atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., cu referire la art. 137 C. proc. civ., cu precădere față de cele vizând modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate a primului capăt din acțiunea reclamantei-recurente vizând anularea notei D.G.J.C. din 16 august 2010 emisă de M.E.C.T.S., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de fond a soluționat corect această excepție pentru următoarele considerente: Una din condițiile de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ o reprezintă existența unui act administrativ nelegal prin care a fost lezat dreptul sau interesul legitim al reclamantului.

Definiția actului administrativ este dată de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind - „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. Din cuprinsul acestui text legal se desprind câteva elemente definitorii și anume este un act unilateral adică expresia manifestării de voință a unui singur subiect al raportului juridic, cel înzestrat cu putere publică și anume autoritățile publice, este un act juridic deoarece dă naștere modifică sau stinge raporturi juridice, scopul emiterii actului administrativ fiind acela de executarea sau organizarea executării legii.

Verificând dacă în speță actul contestat îndeplinește elementele unui act administrativ se constată că prin nota D.G.J.C. din 16 august 2010 emisă de intimatul M.E.C.T.S. cu referire generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ și a examenului de acordare a gradului didactic II în contextul prezentării succinte a situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea obținerii definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile juridice diferite a candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul de studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în H.G.

privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și particular. Acest act nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, este o corespondență prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condițiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituțiilor abilitate a organiza acest examen fără a institui însă obligații pentru un anume subiect și fără a avea așadar forța unui act juridic. În acest sens, este de remarcat și că respectiva corespondență nu se referă efectiv la reclamantă conținând numai o modalitate de interpretare a textelor de lege incidente, propusă universităților care au solicitat respectivele clarificări.

Împrejurarea că reclamata nu a fost admisă la susținerea examenului de definitivat în învățământ, de către instituția organizatoare care, raportându-se la prevederile legale în vigoare și eventual la interpretarea propusă a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de participare la concurs nu este de natură a conferi notei atacate natura juridică a unui act administrativ, în condițiile în care organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ revine inspectoratelor școlare prin comisiile județene de examen/comisa de examen a municipiului București numită prin decizia Inspectoratul Școlar General, comisie care verifică îndeplinirea condițiilor de participare la examenul de definitivat și care înștiințează candidatul despre admiterea sau respingerea cererii.

Drept urmare, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile recurentei pe acest aspect Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același cod va respinge recursul și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală. Raportat la modalitatea de soluționare a recursului și a analizării cu precădere a excepției de inadmisibilitate a capătului principal din acțiunea reclamantei se apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte critici subsidiare cuprinse în recursul promovat de reclamantă cu referire la fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.C.a împotriva sentinței civile nr. 2382 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2013.