ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7070/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2382 din 03 aprilie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu

cu pârâtul M.E.C.T.S.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Nota din 16 august 2010,

s-a propus, în ce privește candidații cu studii universitare de lungă/scurtă

durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la

specializări care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de

funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor

de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările,

durata studiilor, precum și titlurile obținute de absolvenții învățământului

universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare din

cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, structurile

și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze

provizoriu din instituțiile de învățământ superior care cuprind specializările

autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, precum și forma de învățământ

pentru care au fost autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, că nu au

dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a

gradului didactic II în sesiunea august 2010.

Instanța de fond a

constatat că nota în discuție nu este un act juridic, deoarece nu dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, ci este o operațiune administrativă.

Operațiunile

administrative sunt operațiuni prealabile emiterii actului administrativ și nu

dau naștere, prin ele însele, la drepturi și obligații.

Nota din 16 august 2010

reprezintă un punct de vedere cu privire la modul de aplicare a legii la o

situație de fapt. Prin această notă nu i-a fost impusă Universității București,

care a refuzat înscrierea reclamantei la examenul de obținere a definitivării

în învățământ, vreo obligație.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta C.C. solicitând modificarea hotărârii în

sensul admiterii acțiunii și anularea actului emis de M.E.C.T.S. din 16 august

2010 prin care în mod nelegal i-a fost refuzată participarea la susținerea

examenului de definitivat în învățământ în sesiunea august 2010, repararea

pagubei prin restabilirea situației anterioare emiterii actului contestat

respectiv recunoașterea dreptului de a susține examenul de definitivat,

obligarea M.E.C.T.S. la emiterea unui act administrativ prin care să i se

recunoască în mod oficial diploma de studii obținută în urma susținerii

examenului de licență, eliberată de către Universitatea S.H. Facultatea de

Sociologie - psihologie la data de 9 aprilie 2008.

Se invocă motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în sensul că instanța de

fond a interpretat greșit actul dedus judecății iar sentința nr. 2382 din 3

aprilie 2012 a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În motivarea primului

motiv de recurs se arată că nota M.E.C.T.S. - D.G.J.C. din 16 august 2010 constituie

act administrativ unilateral cu caracter individual prin care i s-a adus o

gravă atingere drepturilor recunoscute de lege și atestate printr-un înscris

oficial în condițiile în care nu i-a fost recunoscut dreptul de a susține examenul

de definitivat în învățământ și implicit drepturile dobândite în urma

susținerii examenului de licență, atestate cu eliberarea diplomei de licență,

încălcându-i-se astfel un interes legitim.

În continuare dă o

definiție a actului administrativ ca fiind „acea formă juridică principală a

activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare

unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica sau a stinge

drepturi și obligații în realizarea puterii publice, sub controlul principal de

legalitate al instanțelor judecătorești”, această definiție regăsindu-se și în

literatura de specialitate.

Față de această

definiție susține că actul comunicat de D.G.J.C. din 16 august 2010

îndeplinește toate condițiile de calificare ca act administrativ, în condițiile

în care acest act i-a fost comunicat de către pârât iar potrivit acestuia

accesul la examenul de definitivat nu i-a fost permis, producând așadar efecte

juridice ca un act administrativ unilateral cu caracter individual.

Greșit a interpretat

instanța de fond în sensul că excluderea din examen a unor candidați a fost

decisă de către o comisie de examinare ca urmare a reanalizării dosarelor,

excluderea s-a datorat notei M.E.C.T.S. prin care i s-a recunoscut dreptul de a

susține examenul de acordare a definitivării în învățământ, aspect ce reiese

inclusiv din adresa Universității București din 8 septembrie 2011.

Pe fondul cauzei, în

privința cererii de anulare a actului administrativ sunt reiterate susținerile

din fața instanței de fond și arată că actul administrativ contestat a fost

emis cu încălcarea principiului „egalității de tratament” reglementat prin

Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în

care în alte situații Ministerul a recunoscut valabilitatea acestor studii,

principiul „securității juridice”, câtă vreme nu au fost difuzate informații în

legătură cu facultățile acreditate și apoi cel al neretroactivității actelor

administrative, în condițiile în care la data înmatriculării în anul I de

studiu (2004) era în vigoare Legea nr. 88/1994 privind acreditarea

instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor. Această lege

nu prevedea acreditarea sau autorizarea formelor de învățământ ci doar a

facultăților, colegiilor și specializărilor. Facultatea de Sociologie -

Psihologie din cadrul Universității S.H. a fost acreditată conform H.G. nr. 693/2003

publicată în M. Of. nr. 466 din 30 iunie 2003.

În privința capătului

de cerere vizând repararea pagubei prin restabilirea situației anterior

emiterii actului contestat susține că a respectat procedura stabilită de M.E.C.T.S.

pentru susținerea examenului național de definitivare în învățământ parcurgând

etapa I eliminatorie realizată de către Inspectoratele școlare în perioada

stagiului practic cu durata de un an, dar i s-a interzis participarea la cea

de-a doua etapă și anume proba scrisă și de aceea prin cererea formulată

solicită recunoașterea dreptului de a trece la această etapă.

Referitor la cel de

al treilea petit, solicită obligarea M.E.C.T.S. la emiterea unui act

administrativ prin care să-i fie recunoscută în mod oficial diploma de studii susținând

că nu există vreun temei legal care să conducă la invalidarea diplomei în

condițiile în care a urmat cursurile universitare iar diploma a fost eliberată

cu respectarea normelor privind regimul actelor de studii în învățământul

superior.

Intimatul M.E.C.T.S. prin

întâmpinarea formulată solicită respingerea recursului formulat menținerea

soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală susținând în principal că

adresa D.G.J.C. din 16 august 2010 nu îndeplinește condițiile pentru a fi

calificat act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, se susține

că pentru recunoașterea studiilor efectuate se impune ca specializare urmată,

la o anumită formă de învățământ să fie acreditată sau autorizată să

funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în

anul I de facultate. Încălcarea legii și desfășurarea procesului de învățământ

în alte condiții decât cele statuate în mod clar de către legiuitor au drept

consecință nerecunoașterea procesului educațional desfășurat în afara legii.

În privința cererii

de recunoaștere a diplomei de licență se arată că diplomele eliberate în

conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior

acreditate își produc efectele fără nicio altă formalitate.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., cu referire la art. 137 C. proc. civ., cu precădere față de cele

vizând modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate a primului

capăt din acțiunea reclamantei-recurente vizând anularea notei D.G.J.C. din 16

august 2010 emisă de M.E.C.T.S., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

instanța de fond a soluționat corect această excepție pentru următoarele

considerente:

Una din condițiile de

admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ o reprezintă existența

unui act administrativ nelegal prin care a fost lezat dreptul sau interesul

legitim al reclamantului.

Definiția actului

administrativ este dată de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind -

„actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice”.

Din cuprinsul acestui

text legal se desprind câteva elemente definitorii și anume este un act

unilateral adică expresia manifestării de voință a unui singur subiect al

raportului juridic, cel înzestrat cu putere publică și anume autoritățile

publice, este un act juridic deoarece dă naștere modifică sau stinge raporturi

juridice, scopul emiterii actului administrativ fiind acela de executarea sau

organizarea executării legii.

Verificând dacă în

speță actul contestat îndeplinește elementele unui act administrativ se

constată că prin nota D.G.J.C. din 16 august 2010 emisă de intimatul M.E.C.T.S.

cu referire generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ și a

examenului de acordare a gradului didactic II în contextul prezentării succinte

a situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea obținerii

definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul

didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile

juridice diferite a candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă

durată sau care au finalizat ciclul de studii universitare de licență la specializările

care nu se regăsesc în H.G. privind autorizarea de funcționare provizorie sau

acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și particular.

Acest act nu dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, este o corespondență prin care

autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor

de lege incidente cu privire la condițiile de studii pe care trebuie să le

îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat,

comunicată tuturor instituțiilor abilitate a organiza acest examen fără a

institui însă obligații pentru un anume subiect și fără a avea așadar forța

unui act juridic.

În acest sens, este

de remarcat și că respectiva corespondență nu se referă efectiv la reclamantă

conținând numai o modalitate de interpretare a textelor de lege incidente,

propusă universităților care au solicitat respectivele clarificări.

Împrejurarea că

reclamata nu a fost admisă la susținerea examenului de definitivat în

învățământ, de către instituția organizatoare care, raportându-se la

prevederile legale în vigoare și eventual la interpretarea propusă a constatat

că aceasta nu îndeplinește condițiile de participare la concurs nu este de

natură a conferi notei atacate natura juridică a unui act administrativ, în

condițiile în care organizarea și desfășurarea examenului național de

definitivare în învățământ revine inspectoratelor școlare prin comisiile

județene de examen/comisa de examen a municipiului București numită prin

decizia Inspectoratul Școlar General, comisie care verifică îndeplinirea

condițiilor de participare la examenul de definitivat și care înștiințează

candidatul despre admiterea sau respingerea cererii.

Drept urmare,

apreciind ca fiind neîntemeiate criticile recurentei pe acest aspect Înalta

Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la art. 316 din același cod va respinge recursul și va

menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

Raportat la

modalitatea de soluționare a recursului și a analizării cu precădere a

excepției de inadmisibilitate a capătului principal din acțiunea reclamantei se

apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte critici subsidiare cuprinse

în recursul promovat de reclamantă cu referire la fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta C.C.a împotriva sentinței civile nr. 2382 din 3 aprilie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2013.