ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5204/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5204/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanții C.M., C.D.E., M.A., L.V.A., F.N.G., S.N.V., D.N.M.,

P.N.C., G.A.M., D.M.M., P.I.L., S.M.L., S.A.D., G.V.D., S.S.I., V.D.L.L., G.P.D.M.,

M.D.A.M., P.V.M., S.F.F., C.V.M., V.T.T., B.D.M. au solicitat, în contradictoriu

cu Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtului

să răspundă cererii formulate la data de 22 noiembrie 2010, prin care au solicitat

să le comunice, în calitate de organ tutelar, dacă diplomele și adeverințele

ce țin loc de diplomă, emise de Universitatea S.H., unde au promovat examenul

de licență, le conferă drepturile înscrise pe acestea, respectiv de a ocupa posturi

pentru care sunt necesare studii superioare de profilul celor în care au fost licențiați,

sub sancțiunea unor daune cominatorii în sumă de 1.000 RON/zi de întârziere.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că au absolvit facultățile înscrise pe diplomele/adeverințele

depuse la dosar, susținând examenul de licență organizat de Universitatea

S.H.

După prezentarea acestor

acte oficiale conducerilor școlilor sau grădinițelor unde lucrau, reclamanții

au arătat că au întâmpinat greutăți, în sensul că unii directori au acceptat

să îi promoveze pe posturi cu studii superioare, alții au refuzat, cu motivarea

că aceste documente emise de Universitate nu ar crea niciun fel de efecte, respectiv

obligații pentru ei, deoarece ar fi urmat forma de învățământ la distanță.

Fiind posesorii unor documente

oficiale emise de o Universitate public recunoscută de ani de zile, se consideră

vătămați în drepturile lor și consideră că nu aveau nicio culpă în legătură

cu modul de organizare a Universității S.H. și relațiile acesteia cu Ministerul.

Mai mult, au invocat principiul

dreptului câștigat și aparența în drept, susținând că diplomele/adeverințele

eliberate nu au fost anulate în instanță sau înscrise în fals.

În aceste condiții,

s-au adresat ministerului pârât, singurul în drept să se pronunțe în prima

fază.

Ministerul era obligat

în termen de 30 de zile să le răspundă cererii formulate, dar nu au primit niciun

răspuns, fiind vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în sensul

art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

În temeiul art. 8 din

Legea nr. 554/2004, au solicitat instanței obligarea pârâtului să le răspundă,

sub sancțiunea de daune cominatorii.

Pârâtul Ministerul Educației

Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii,

iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii.

de Apel

Prin sentința

nr. 6707 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a respins acțiunea

reclamanților, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță, analizând excepția lipsei calității procesuale

pasive, dar și fondul cauzei, a reținut, în raport de prevederile art. 7

alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 749/2009 că actele de studii pot fi eliberate

doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat

o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze

provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate

(în cazul reclamantei anul 2006).

Așadar, universitatea

nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii

și forme de învățământ neautorizate/neacreditate, chiar în situația în care examenul

de finalizare a studiilor-licența, ar fi susținut în cadrul unei facultăți autorizată

să funcționeze la zi.

Pe de altă parte, instanța

a avut în vedere și art. 3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității

„S.H.” din București, de unde rezultă că în structura Universității „S.H.” din București

vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate

provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

Modalitatea de acreditare

și autorizare a instituțiilor învățământ superior a fost reglementată prin Legea

nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările

ulterioare.

Conform acestor acte normative

formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă

procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a

prevăzut într-adevăr o condiție, aceea că aceste forme de învățământ se pot organiza

doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ „zi”.

Totodată, a reținut

că nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul

facultăților forme de învățământ la distanta (ID) cu specializările autorizate sau

acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul

de a putea organiza școlarizarea incumba obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare

pentru aceste programe.

Legiuitorul a statuat

în sensul ca formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri

la zi, respectiv ca nu pot fi organizate cursuri la ID și FR daca universitatea

respectiva nu are organizate și cursuri Ia zi la disciplina respectivă.

Aceste prevederi legale

nu exonerează instituția de învățământ superior de obliga de a se supune, în conformitate

cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în

vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii

descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării

prin hotărâre de Guvern.

În cazul Universității

„S.H.” din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ

la distanță au fost organizate și desfășurate în cazul reclamanților fără a

se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv a dispozițiilor

Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005, în special faptul parcurgerii procedurii

prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ, răspunsurile

la interogatoriu nefiind apreciate ca relevante sub acest aspect.

În plus, Curtea a reținut

că Guvernul României a stabilit pentru fiecare an universitar domeniile de studii

universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările

organizate de acestea.

Universitatea „S.H.” din

București avea dreptul să organizeze admitere doar la specializările/programele

acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern,

începând cu anul I de studiu.

Hotărârile de guvern nu

au fost emise pentru a fi ignorate, ci pentru asigura și informa cu privire la cadrul

legal în care urma să fie desfășurat procesul de învățământ.

În acest context, instanța

de fond a constatat că este responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ

superior de a organiza proces de învățământ în limitele legii, iar lipsa de răspundere

și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept.

Prin urmare, instanța

de fond a apreciat că Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și

Sportului nu poate fi obligat să avizeze emiterea unor diplome, iar pârâta Universitatea

S.H. nu poate fi autorizată să emită în favoarea reclamantei o astfel de diplomă

dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmată

nu au fost autorizate/acreditate, considerente care coroborate conduc în temeiul

art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 la respingerea atât a cererii principale,

cât și a cererii de chemare în garanție, urmare a soluției adoptată în privința

acțiunii introductive.

Reluând analizarea excepției

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului

și Sportului, dar și a excepției inadmisibilității acțiunii,

instanța de fond le-a respins pentru următoarele considerente:

În speță, prin acțiunea

formulată reclamanții au solicitat ca autoritatea pârâtă să le comunice dacă diplomele

și adeverințele ce țin loc de diplomă emise de Universitatea S.H. le conferă drepturile

înscrise pe acestea, respectiv dreptul de a ocupa posturi pentru care sunt necesare

studii superioare de profilul celor în care au fost licențiați.

Nu poate fi reținută excepția

lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că există identitate între

persoana autorității pârâte care potrivit dispozițiilor H.G. nr. 81/2010 este

organ de specialitate al administrației publice centrale, având rol de sinteză și

coordonare în aplicarea Strategiei și programului de guvernare în domeniul educației,

învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și

sporului, inclusiv obligația de a aviza emiterea tipizatelor viitoarelor diplome

de licență, după cum menționează și în cursul întâmpinării.

Potrivit Legii nr. 90/2001,

Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de organ

de specialitate al administrației publice centrale, are funcții specifice care implică

exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.

Cererea formulată de reclamanți

se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

În speță, reclamanții

au solicitat autorității pârâte la data de 22 noiembrie 2010, făcând dovada înregistrării

cererii, să li se comunice dacă diplomele și adeverințele emise de Universitatea

S.H. le conferă anumite drepturi.

Prin urmare, prima instanță

a apreciat că nu se poate susține că în speță Ministerul Educației Cercetării,

Tineretului și Sportului nu are calitate procesuală pasivă.

Art. 2 alin. (1) lit.

h) din Legea contenciosului administrativ definește nesoluționarea în termen legal

a unei cereri, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la

înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Prin urmare, prima instanță

a respins și excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanți, invocată

de același pârât prin întâmpinare deoarece reclamanții s-au adresat instanței de

contencios administrativ pentru refuzul autorității pârâte de a soluționa cererea

formulată în termenul legal, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din

aceeași lege.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată.

Prin Ordinul

Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007 pentru

aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior, se reține în art. 12 coroborat cu art. 38 că un document de tip situație

școlară se eliberează la cerere pe baza reglementărilor din instituție, iar adeverințele

au termen de valabilitate de maximum 12 luni.

Diplomele și adeverințele

de care fac vorbire reclamanții în acțiunea formulată au fost emise de Universitatea

S.H., astfel încât nu poate fi obligat ministerul să le comunice reclamanților regimul

diplomelor și adeverințelor emise de către o universitate, ci instituția de învățământ

superior respectivă.

reclamanți

Împotriva

sentinței Curții de apel, au declarat recurs reclamanții invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În

motivarea căii de atac, recurenții au arătat, în esență, că raportat la

temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii, art. 1 și art. 8

din Legea nr. 554/2004, prima instanță a respins în mod corect

excepția inadmisibilității

acțiunii și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului

,

dar pe fond, motivarea este greșită deorece se reține o situație

de drept inaplicabilă speței și o situație de fapt,

alta decât cea avută în

vedere prin cererea de sesizare a autorității pârâte.

Sub acest aspect, recurenții

au arătat că instanța și-a motivat soluția raportându-se la prevederile

art. 5, art. 12 și art. 28 din Ordinul Ministerului Educației Cercetării,

Tineretului și Sportului nr. 2284/2009, la art. 7 din H.G. nr. 749/2009, fără

să observe faptul că toți recurenții dețin actele de studii în urma

absolvirii examenului de licență.

În concluzie, motivarea

instanței pe fondul cauzei este greșită, deoarece face trimitere la o

normă de drept inaplicabilă speței.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

de drept relevante

Recurenții-reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune îndreptată împotriva

Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului prin care au

solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtului la formularea unui răspuns față de

petiția ce i-a fost adresată la 22 noiembrie 2010, iar pe de alta, obligarea autorității

pârâte la plata unor daune cominatorii în sumă de 1.000RON/zi de întârziere.

Prin hotărârea pronunțată

în cauză, prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția

lipsei calității procesuale a pârâtului și a respins acțiunea promovată

de reclamanți, ca nefondată.

Nelegalitatea hotărârii

primei instanțe a vizat, în special motivarea acesteia care, în opinia recurenților,

dezvoltă o situație de drept inaplicabilă speței deduse judecății și o situație

de fapt, alta decât cea avută în vedere prin cererea de sesizare a autorității

pârâte.

Examinarea acestui motiv

de recurs presupune studiul considerentelor hotărârii atacate, prin raportare la

prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și la chestiunile esențiale

deduse judecății atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin apărările

de care autoritatea pârâtă a înțeles să se prevaleze în cauză.

Din analiza considerentelor

sentinței, se constată că prima instanță a decelat în mod corect obiectul

acțiunii cu care a fost învestită, apreciind că se circumscrie prevederilor

art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, ca

fiind nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în raport de care, excepțiile

invocate în cauză au primit o dezlegare corectă.

Cu toate acestea, deși

aparent a dezlegat fondul cauzei, respingând acțiunea ca nefondată, considerentele

sentinței sunt străine de natura pricinii.

Sub acest aspect, se constată

că prima instanță nu și-a motivat soluția pe o analiză a raportului

juridic dedus judecății, ci pe considerente legate de acreditarea și autorizarea

instituțiilor de învățâmânt, cu trimitere la H.G. nr. 749/2009 și

regimul juridic al actelor de studii prevăzut de Ordinul Ministerului Educației

Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, care nu se circumscriu

obiectului și cadrului legal aplicabil speței.

În plus, recurenții

au susținut că nu li s-a răspuns la cererea adresată autorității pârâte

la data de 22 noiembrie 2010, cerere care nu a fost depusă la dosar în primul ciclu

procesual, deși instanța avea obligația să o examineze și să

lămurească circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei.

Procedând în acest mod,

judecătorul fondului a ignorat practic obiectul acțiunii și nu a cercetat,

de fapt, fondul cauzei, motiv pentru care, soluția pe care Înalta Curte este chemată

să o pronunțe nu poate fi decât casarea cu trimitere spre rejudecare, asigurându-se

astfel părților toate garanțiile procesuale pe care judecata cauzei în primă instanță

le oferă, precum și dublul grad de jurisdicție instituit de lege în materia contenciosului

administrativ.

adoptate în recurs

Pentru toate considerentele

expuse, având în vedere prevederile art. 312 alin. (5), art. 314, coroborate cu

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum și art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului

administrativnr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte

va admite recursul, va casa sentința atacată și va dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării,

se va face aplicarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că se va

depune la dosar cererea de sesizare a autorității pârâte din data de 22

noiembrie 2010 și, numai după examinarea acesteia se va proceda la cercetarea

efectivă a fondului raportului litigios, cu luarea în considerare a celor statuate

în cuprinsul prezentei decizii dar și a celorlalte critici formulate în recurs a

căror examinare a devenit inutilă, raportat la soluția casării cu trimitere spre

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de

C.M., C.D.E., M.A., L.V.A., F.N.G., S.N.V., D.N.M.,

P.N.C., D.M.M., S.A.D., G.V.D., S.S.I., V.D.L.L., G.P.D.M., M.D.A.M., P.V.M., S.F.F.,

C.V.M., V.T.T., B.D.M. și D.N. împotriva sentinței nr. 6707 din 14 noiembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 aprilie 2013.