ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5204/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.M., C.D.E., M.A., L.V.A., F.N.G., S.N.V., D.N.M., P.N.C., G.A.M., D.M.M., P.I.L., S.M.L., S.A.D., G.V.D., S.S.I., V.D.L.L., G.P.D.M., M.D.A.M., P.V.M., S.F.F., C.V.M., V.T.T., B.D.M.

au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtului să răspundă cererii formulate la data de 22 noiembrie 2010, prin care au solicitat să le comunice, în calitate de organ tutelar, dacă diplomele și adeverințele ce țin loc de diplomă, emise de Universitatea S.H., unde au promovat examenul de licență, le conferă drepturile înscrise pe acestea, respectiv de a ocupa posturi pentru care sunt necesare studii superioare de profilul celor în care au fost licențiați, sub sancțiunea unor daune cominatorii în sumă de 1.000 RON/zi de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au absolvit facultățile înscrise pe diplomele/adeverințele depuse la dosar, susținând examenul de licență organizat de Universitatea S.H.

După prezentarea acestor acte oficiale conducerilor școlilor sau grădinițelor unde lucrau, reclamanții au arătat că au întâmpinat greutăți, în sensul că unii directori au acceptat să îi promoveze pe posturi cu studii superioare, alții au refuzat, cu motivarea că aceste documente emise de Universitate nu ar crea niciun fel de efecte, respectiv obligații pentru ei, deoarece ar fi urmat forma de învățământ la distanță. Fiind posesorii unor documente oficiale emise de o Universitate public recunoscută de ani de zile, se consideră vătămați în drepturile lor și consideră că nu aveau nicio culpă în legătură cu modul de organizare a Universității S.H. și relațiile acesteia cu Ministerul. Mai mult, au invocat principiul dreptului câștigat și aparența în drept, susținând că diplomele/adeverințele eliberate nu au fost anulate în instanță sau înscrise în fals.

În aceste condiții, s-au adresat ministerului pârât, singurul în drept să se pronunțe în prima fază. Ministerul era obligat în termen de 30 de zile să le răspundă cererii formulate, dar nu au primit niciun răspuns, fiind vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. În temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, au solicitat instanței obligarea pârâtului să le răspundă, sub sancțiunea de daune cominatorii. Pârâtul Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 6707 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, analizând excepția lipsei calității procesuale pasive, dar și fondul cauzei, a reținut, în raport de prevederile art. 7 alin. (1) și alin. (2) din H.G.

nr. 749/2009 că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate (în cazul reclamantei anul 2006). Așadar, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate, chiar în situația în care examenul de finalizare a studiilor-licența, ar fi susținut în cadrul unei facultăți autorizată să funcționeze la zi. Pe de altă parte, instanța a avut în vedere și art. 3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S.H.” din București, de unde rezultă că în structura Universității „S.H.” din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare. Conform acestor acte normative formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea că aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ „zi”. Totodată, a reținut că nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanta (ID) cu specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID.

Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumba obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe. Legiuitorul a statuat în sensul ca formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv ca nu pot fi organizate cursuri la ID și FR daca universitatea respectiva nu are organizate și cursuri Ia zi la disciplina respectivă. Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obliga de a se supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de Guvern.

În cazul Universității „S.H.” din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate în cazul reclamanților fără a se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005, în special faptul parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ, răspunsurile la interogatoriu nefiind apreciate ca relevante sub acest aspect. În plus, Curtea a reținut că Guvernul României a stabilit pentru fiecare an universitar domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea.

Universitatea „S.H.” din București avea dreptul să organizeze admitere doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern, începând cu anul I de studiu. Hotărârile de guvern nu au fost emise pentru a fi ignorate, ci pentru asigura și informa cu privire la cadrul legal în care urma să fie desfășurat procesul de învățământ. În acest context, instanța de fond a constatat că este responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza proces de învățământ în limitele legii, iar lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului nu poate fi obligat să avizeze emiterea unor diplome, iar pârâta Universitatea S.H.

nu poate fi autorizată să emită în favoarea reclamantei o astfel de diplomă dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmată nu au fost autorizate/acreditate, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 la respingerea atât a cererii principale, cât și a cererii de chemare în garanție, urmare a soluției adoptată în privința acțiunii introductive. Reluând analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului, dar și a excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond le-a respins pentru următoarele considerente: În speță, prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat ca autoritatea pârâtă să le comunice dacă diplomele și adeverințele ce țin loc de diplomă emise de Universitatea S.H.

le conferă drepturile înscrise pe acestea, respectiv dreptul de a ocupa posturi pentru care sunt necesare studii superioare de profilul celor în care au fost licențiați. Nu poate fi reținută excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că există identitate între persoana autorității pârâte care potrivit dispozițiilor H.G. nr. 81/2010 este organ de specialitate al administrației publice centrale, având rol de sinteză și coordonare în aplicarea Strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sporului, inclusiv obligația de a aviza emiterea tipizatelor viitoarelor diplome de licență, după cum menționează și în cursul întâmpinării.

Potrivit Legii nr. 90/2001, Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, are funcții specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control. Cererea formulată de reclamanți se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv nesoluționarea în termenul legal a unei cereri. În speță, reclamanții au solicitat autorității pârâte la data de 22 noiembrie 2010, făcând dovada înregistrării cererii, să li se comunice dacă diplomele și adeverințele emise de Universitatea S.H. le conferă anumite drepturi. Prin urmare, prima instanță a apreciat că nu se poate susține că în speță Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului nu are calitate procesuală pasivă.

Art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ definește nesoluționarea în termen legal a unei cereri, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. Prin urmare, prima instanță a respins și excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanți, invocată de același pârât prin întâmpinare deoarece reclamanții s-au adresat instanței de contencios administrativ pentru refuzul autorității pârâte de a soluționa cererea formulată în termenul legal, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată.

Prin Ordinul Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, se reține în art. 12 coroborat cu art. 38 că un document de tip situație școlară se eliberează la cerere pe baza reglementărilor din instituție, iar adeverințele au termen de valabilitate de maximum 12 luni. Diplomele și adeverințele de care fac vorbire reclamanții în acțiunea formulată au fost emise de Universitatea S.H., astfel încât nu poate fi obligat ministerul să le comunice reclamanților regimul diplomelor și adeverințelor emise de către o universitate, ci instituția de învățământ superior respectivă.

3. Recursul declarat de reclamanți Împotriva sentinței Curții de apel, au declarat recurs reclamanții invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții au arătat, în esență, că raportat la temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii, art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a respins în mod corect excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului , dar pe fond, motivarea este greșită deorece se reține o situație de drept inaplicabilă speței și o situație de fapt, alta decât cea avută în vedere prin cererea de sesizare a autorității pârâte. Sub acest aspect, recurenții au arătat că instanța și-a motivat soluția raportându-se la prevederile art. 5, art. 12 și art. 28 din Ordinul Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2009, la art. 7 din H.G.

nr. 749/2009, fără să observe faptul că toți recurenții dețin actele de studii în urma absolvirii examenului de licență. În concluzie, motivarea instanței pe fondul cauzei este greșită, deoarece face trimitere la o normă de drept inaplicabilă speței. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune îndreptată împotriva Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului prin care au solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtului la formularea unui răspuns față de petiția ce i-a fost adresată la 22 noiembrie 2010, iar pe de alta, obligarea autorității pârâte la plata unor daune cominatorii în sumă de 1.000RON/zi de întârziere. Prin hotărârea pronunțată în cauză, prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului și a respins acțiunea promovată de reclamanți, ca nefondată. Nelegalitatea hotărârii primei instanțe a vizat, în special motivarea acesteia care, în opinia recurenților, dezvoltă o situație de drept inaplicabilă speței deduse judecății și o situație de fapt, alta decât cea avută în vedere prin cererea de sesizare a autorității pârâte.

Examinarea acestui motiv de recurs presupune studiul considerentelor hotărârii atacate, prin raportare la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și la chestiunile esențiale deduse judecății atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin apărările de care autoritatea pârâtă a înțeles să se prevaleze în cauză. Din analiza considerentelor sentinței, se constată că prima instanță a decelat în mod corect obiectul acțiunii cu care a fost învestită, apreciind că se circumscrie prevederilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, ca fiind nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în raport de care, excepțiile invocate în cauză au primit o dezlegare corectă.

Cu toate acestea, deși aparent a dezlegat fondul cauzei, respingând acțiunea ca nefondată, considerentele sentinței sunt străine de natura pricinii. Sub acest aspect, se constată că prima instanță nu și-a motivat soluția pe o analiză a raportului juridic dedus judecății, ci pe considerente legate de acreditarea și autorizarea instituțiilor de învățâmânt, cu trimitere la H.G. nr. 749/2009 și regimul juridic al actelor de studii prevăzut de Ordinul Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, care nu se circumscriu obiectului și cadrului legal aplicabil speței. În plus, recurenții au susținut că nu li s-a răspuns la cererea adresată autorității pârâte la data de 22 noiembrie 2010, cerere care nu a fost depusă la dosar în primul ciclu procesual, deși instanța avea obligația să o examineze și să lămurească circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei.

Procedând în acest mod, judecătorul fondului a ignorat practic obiectul acțiunii și nu a cercetat, de fapt, fondul cauzei, motiv pentru care, soluția pe care Înalta Curte este chemată să o pronunțe nu poate fi decât casarea cu trimitere spre rejudecare, asigurându-se astfel părților toate garanțiile procesuale pe care judecata cauzei în primă instanță le oferă, precum și dublul grad de jurisdicție instituit de lege în materia contenciosului administrativ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 312 alin. (5), art. 314, coroborate cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum și art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativnr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, se va face aplicarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că se va depune la dosar cererea de sesizare a autorității pârâte din data de 22 noiembrie 2010 și, numai după examinarea acesteia se va proceda la cercetarea efectivă a fondului raportului litigios, cu luarea în considerare a celor statuate în cuprinsul prezentei decizii dar și a celorlalte critici formulate în recurs a căror examinare a devenit inutilă, raportat la soluția casării cu trimitere spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.M., C.D.E., M.A., L.V.A., F.N.G., S.N.V., D.N.M., P.N.C., D.M.M., S.A.D., G.V.D., S.S.I., V.D.L.L., G.P.D.M., M.D.A.M., P.V.M., S.F.F., C.V.M., V.T.T., B.D.M. și D.N. împotriva sentinței nr. 6707 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2013.