ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7063/2013

HOTĂRÂRE
01.11.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7063/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.N.O.F.M. a

solicitat anularea măsurilor 6, 7 și 9 din Decizia Curții de Conturi nr. 6/ V

din 30 iulie 2010.

Pârâta Curtea de

Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

de fond

Prin Sentința civilă nr.

7394 din 6 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei A.N.O.F.M. ca

neîntemeiată.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că în urma efectuării auditului financiar,

Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 6/ V din 30 iulie 2010 care la pct. 6, 7

și 9 a stabilit următoarele măsuri în sarcina ordonatului de credite:

- pct. 6: Actualizarea

organigramei și a statului de personal cu numărul de funcții de conducere

aprobat prin lege. Dispunerea de măsuri pentru recuperarea sumelor plătite în

nelegal aferente celor 4 funcții de conducere menținute în plus, în medie, pe

anul 2009 - termen de realizare: 31 octombrie 2010;

- pct. 7: Recuperarea

sumei de 9.938,00 lei și efectuarea viramentelor pe destinațiile prevăzute de

legislația în vigoare - termen de realizare: 31 octombrie 2010;

- pct. 9: Încadrarea

în cuantumul legal admis aferent cheltuielilor de întreținere și chirie a

locuințelor de serviciu pentru funcția de președinte cu rang de secretar de

stat, și funcția de secretar general - înalt funcționar public.

Analiza și

recuperarea eventualelor sume plătite nelegal în anul 2009 drept întreținere și

chirie pentru locuința de serviciu dată în folosința președintelui și a

secretarului general - termen de realizare; 31 octombrie 2010".

Reclamanta a formulat

contestație împotriva deciziei,iar prin încheierea din 11 octombrie 2010,

Comisia pentru soluționarea contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a

României a respins contestația instituției referitoare la măsurile dispuse

la pct. 6, 7 și 9 din Decizia nr. 6/ V din 30 iulie 2010.

măsura nr. 6 din decizie, parata a reținut că în cursul anului 2009 s-a

menținut un număr de 4 funcții de conducere (in medie) în plus față de numărul

reglementat prin prevederile legale, fiind plătite in mod nelegal salarii in

suma de 39.384 lei/an pentru aceste funcții de conducere.

Nu s-a realizat

actualizarea organigramei si a statului de personal pentru aparatul propriu ca

urmare a reducerii numărului funcțiilor de conducere de la 28 la 23, fiind

incălcate astfel dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 229/2008 privind

masuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice.

Curtea a reținut ca

prin H.G. nr. 1610/2006 privind aprobarea Statutului A.N.O.F.M., cu

modificările și completările ulterioare, s-a aprobat inițial un număr de 28

funcții publice de conducere.

Potrivit art. 3 din

O.U.G. nr. 229/2008: „1) La aprobarea structurii organizatorice a autorităților

și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală vor fi

respectate prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, potrivit cărora numărul total al funcțiilor publice de conducere

din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice, cu excepția funcțiilor

publice de secretar al unității administrativ-teritoriale și de șef al

oficiului prefectoral, este de maximum 12% din numărul total al funcțiilor

publice, precum și prevederile art. 16 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri

pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a

funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea

corupției, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

a) pentru

constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuție;

b) pentru

constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de

execuție;

c) pentru

constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 15 posturi de

execuție;

d) pentru constituirea

unei direcții generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de

execuție.

(2) Autoritățile și

instituțiile publice din administrația publică centrală și locală au obligația

de a face modificările corespunzătoare în structura organizatorică și în

statele de funcții, de a stabili numărul maxim de funcții publice de conducere

și de execuție, cu avizul A.N.F.P., în termen de 45 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

S-a arătat că, în

cauză nu a fost operată reducerea prevăzută de O.U.G. nr. 229/2009, aprobată de

Legea nr. 144/2009, fiind menținut în continuare numărul de 28 funcții publice

de conducere.

Reclamanta a arătat

că a făcut demersuri pentru modificarea structurii organizatorice a A.N.O.F.M.,

întocmind în acest sens un proiect de hotărâre de Guvern, pe care l-a transmis

M.M.F.P.S. spre avizare, însă acesta nu a fost adoptat și reclamanta a opinat

că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 229/2009.

Un atare punct de

vedere nu a fost reținut deoarece eventualele dificultății legate de punerea în

executare a dispozițiilor O.U.G. nr. 229/2009 nu justifică concluzia

inaplicabilității actului normativ în discuție, față de

dispozițiile imperative care instituie în sarcina autorităților publice

obligația de a stabili numărul maxim de funcții de conducere în raport de

condiționările alin. (1) al art. 3 din același act normativ.

Nici lipsa

mențiunilor privitoare la identificarea celor 4 funcții de conducere

arătate a fi menținute în plus în cursul anului 2009, respectiv cele

referitoare la modalitatea concreta de determinare a debitului constituit la

bugetul asigurărilor pentru șomaj, nu constituie argumente valabile pentru

anularea actului în discuție.

Pe de o parte, a

arătat instanța de fond, este sarcina instituției să identifice

funcțiile de conducere menținute în plus, în condițiile în care

președintele A.N.O.F.M. a stabilit statul de funcții pentru anul 2009,

identificând practic 23 de funcții de conducere. Pe de altă parte, în

raport de această identificare, va fi posibil și un calcul exact al

prejudiciului, cuantificarea efectuată de către echipa de auditori publici

externi ai Curții de Conturi a României fiind doar unul estimativ, ca urmare a verificării

prin sondaj a statelor de plată cu salariile aferente anului 2009.

nr. 7 din Decizie - "Recuperarea sumei de 9.938,00 lei și efectuarea

viramentelor pe destinațiile prevăzute de legislația în vigoare" - Curtea

de Conturi a României a reținut că suma totală de 9938 lei, reprezentând

contribuții individuale aferente drepturilor bănești plătite in baza sentinței civile

nr. 371/2008, nu a fost reținută și virată pe destinațiile legale,

încălcându-se astfel următoarele dispoziții legale:

- art. 22 alin. (1)

din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale;

- art. 215 alin. (1)

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

- art. 27 alin. (1)

din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea

ocupării forței de muncă.

Pârâta a constatat că

prin sentința civilă nr. 371 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel

Craiova, instanța de judecată a obligat A.N.O.F.M. să plătească drepturi

bănești în cuantum de 60.226 lei unui salariat, care a decedat în luna iunie

2009.

Pentru aceste

drepturi bănești a fost reținut și virat numai impozitul de 16%, fără a se

calcula, reține și vira contribuții individuale în sumă de 9.938 lei,

reprezentând:

a) contribuția de

asigurări sociale în sumă de 6.324 lei;

b) contribuția pentru

asigurările sociale de sănătate în sumă de 3.313 lei;

c) contribuția

individuală pentru șomaj în sumă de 301 lei.

Împrejurarea invocata

de către reclamanta in sensul ca sumele la plata cărora a fost obligată prin hotărârea

judecătoreasca amintită au fost achitate efectiv la un moment ulterior aceluia

la care cel care le-a obținut a decedat, a fost apreciată de către

instanța de fond ca irelevantă, câtă vreme dispozițiile legale stabilesc în

mod neechivoc obligația angajatorului de calculare si virare lunara a contribuțiilor

individuale in discuție.

măsura de la pct. 9 din decizie, echipa de control a Curții de Conturi a

României a constatat că, în perioada ianuarie-decembrie 2009, A.N.O.F.M. a decontat cheltuieli de întreținere și chirie a locuințelor de serviciu în sumă

totală de 54.7479 lei, mai mare decât cuantumul legal admis.

Suma totală de

54.747,9 lei se compune din:

a) 28.616,2 lei

pentru funcția de președinte ai A.N.O.F.M., cu rang de secretar de stat;

b) 26.131,7 lei

pentru funcția de secretar general al A.N.O.F.M. - înalt funcționar public.

S-a apreciat că au

fost încălcate dispozițiile:

- art. 2 din H.G. nr.

268/2009 privind modificarea dispozițiilor unor acte normative, prin care se

modifică art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005 pentru stabilirea unor măsuri

privind cazarea și transportul persoanelor care ocupă funcții de demnitate

publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică:

"Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați să aprobe plata

din bugetul instituțiilor pe care le conduc a unei sume forfetare pe lună, pe

bază de documente justificative, către persoanele care ocupă funcții de

demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică,

pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul București, altele decât

miniștrii și asimilații acestora, pentru care se asigură plata cheltuielilor de

cazare pentru spațiul deținut pe baza contractului de închiriere avizat și

înregistrat în condițiile legii "

- art. 4 din H.G. nr.

268/2009 privind modificarea dispozițiilor unor acte normative, prin care se

modifică art. 46 din H.G. nr. 341/ 2007 privind intrarea în categoria înalților

funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari

publici: "(1) Înaltul funcționar public are dreptul, ca urmare a

realizării mobilității în altă localitate decât cea de domiciliu, la

următoarele: a) locuință de serviciu corespunzătoare sau o sumă forfetară, pe

bază de documente justificative, stabilită prin ordin al ordonatorului de

credite, fără a se depăși 1.200 lei pe lună, cu încadrarea în bugetul

autorității publice respective (...)."

Reclamanta a

contestat aplicabilitatea textelor legale pretins a fi fost încălcate prin

decizia nr. 6/V/30 iulie 2010, pe considerentul ca textul art. 4 din H.G. nr. 268/2009

face referire la ipoteza mobilității înaltului funcționar public, instanța

de fond a arătat că prin încheierea din 11 octombrie 2010, prin care a fost soluționată

contestația împotrivă deciziei anterior menționate, s-a apreciat în

mod judicios ca decontarea cheltuielilor in discuție se realizează în baza

O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile

administrației publice și instituțiile publice.

Dispozițiile art.

2 alin. (1) din O.G. nr. 80/2001,astfel cum acestea se aflau în vigoare în

perioada de referința analizata de Curtea de Conturi a României, stabilesc

sfera beneficiarilor de locuințe,anume „persoanele care ocupa funcții de

demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de

demnitate publică, precum și secretarii generali,directorii generali si persoanele

care sunt încadrate pe funcții din cabinetul demnitarului in cadrul

ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice

centrale și instituțiilor publice.

Președintele A.N.O.F.M.

exercita o funcție asimilata funcțiilor de demnitate publica având

rang de secretar de stat, conform art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 1610/2006

privind aprobarea Statutului A.N.O.F.M.

Potrivit art. 3 din O.G.

nr. 80/2001: „(1) Locuința de serviciu se pune la dispoziție beneficiarului,

complet dotată, inclusiv cu mobilier. Chiria, cheltuielile de întreținere a

locuințelor de serviciu și amortizarea bunurilor din dotarea acestora, inclusiv

a mobilierului, se asigură de instituțiile publice în care își desfășoară

activitatea beneficiarii, în limita unei sume de 18.600 lei anual. Cuantumul

acestei sume poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului

În speță, atât președintele,

cât și secretarul general al A.N.O.F.M. au beneficiat de locuințe de

serviciu, depășind în mod evident plafonul impus de dispozițiile

legale anterior citate.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs A.N.O.F.M. și a solicitat admiterea recursului și

modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.

În motivele de recurs

s-a arătat că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În legătură cu

solicitarea de anulare a măsurii nr. 6 din Decizia Curții de Conturi nr. 6/ V

din 30 iulie 2010, menținută conform lit. a) din Încheierea din 28 din 11

octombrie 2010.

Recurenta a arătat că

A.N.O.F.M., potrivit art. 4 din Legea nr. 202/2006, ca instanță publică

funcționează potrivit prevederilor acestei legi și ale statutului propriu care

se aprobă prin H.G., iar structura organizatorică și numărul maxim de posturi

se stabilesc prin statutul propriu.

Până în anul 2009, în

cadrul A.N.O.F.M. au funcționat 13 direcții, dar prin art. 3 alin. (2) din

O.U.G. nr. 229/2008 s-a instituit în sarcina autorităților și instituțiilor

publice din administrația publică centrală și locală obligația de a face

modificările corespunzătoare în structura organizatorică și în statele de

funcții, de a stabili numărul maxim de funcții publice de conducere și de

execuție, cu avizul A.N.F.P., în termen de 45 de zile de la data intrării în

vigoare a acestei ordonanțe, respectiv de la 5 ianuarie 2009.

În raport de aceste

dispoziții, recurenta susține că a adoptat măsurile necesare în vederea

aducerii la îndeplinire a acestora, respectiv a elaborat proiectul de H.G.

pentru modificarea Statutului A.N.O.F.M., proiect care a fost transmis

M.M.F.P.S. și înregistrat la 8 februarie 2009.

Pentru că proiectul

propus nu a fost aprobat prin adresa din 16 septembrie 2009 înregistrată la

M.M.F.P.S. la 17 septembrie 2009, s-a revenit la adresa anterioară, iar prin

adresa din 14 ianuarie 2010 s-a făcut o nouă revenire.

Ulterior, prin adresa

din 44 mai 2010, înregistrată la M.M.F.P.S. la 4 mai 2010, recurenta a revenit

la adresele anterioare și a solicitat adoptarea proiectului de hotărâre.

În raport de acestea,

în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, structura organizatorică a

fost cea adoptată conform H.G. nr. 1610/ 2006, astfel cum a fost modificată

prin H.G. nr. 1550/2008 pentru că, până la sfârșitul anului 2009, nu au

intervenit evenimente legislative.

Pentru că stabilirea

numărului maxim de funcții de conducere conform O.U.G. nr. 229/2008 impune

organizarea și desființarea unor compartimente din structura organizatorică a A.N.O.F.M.,

nu puteau fi emise acte de către conducerea instituției, ci se impunea

adoptarea unei hotărâri de guvern, iar persoanele care au exercitat conducerea

compartimentelor din apartamentul central al A.N.O.F.M., și-au îndeplinit

atribuțiile aferente funcțiilor de conducere potrivit actelor de numire.

În mod eronat,

susține recurenta, instanța de fond a reținut că aceasta ar fi afirmat că în

speță nu ar fi aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 229/2008, ci s-a arătat că recurenta

nu are nicio culpă pentru că nu a fost adoptată H.G. prin care să fie

modificată H.G. nr. 1610/2006.

Referitor la anularea

măsurii din Decizia Curții de Conturi din 30 iulie 2010 s-a susținut că la data

executării sentinței civile nr. 371/2008, funcționarul public în favoarea

căruia instanța de fond a dispus acordarea drepturilor bănești restante față de

care s-ar impune reținerea și virarea contribuțiilor individuale de asigurări

sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și de șomaj, era decedat și

nu mai deținea calitatea de angajat al A.N.O.F.M. și statutul de asigurat.

Deși intimata a

reținut încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, ale art.

215 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2012,

recurenta a arătat că raportul de serviciu încetează de drept la data decesului

funcționarului public, potrivit art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 118/1999,

iar conform art. 5 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 19/2000, sunt asigurate

obligatoriu prin efectul legii persoanele care desfășoară activități pe bază de

contract individual de muncă și funcționari publici.

Pentru că A.N.O.F.M.

nu mai avea, la data executării sentinței civile nr. 371/2008, calitatea de

angajator față de o persoană decedată, nu îi incumba nicio obligație de

calculare și virare a contribuțiilor la asigurările sociale, ci numai obligația

plății impozitului pe venit în cotă de 16%.

În privința

solicitării de anulare a măsurii nr. 9 din Decizia Curții de Conturi nr. 6/ V

din 30 iulie 2010, recurenta a arătat că prin art. 2 din H.G. nr. 268/2009 a

fost modificat art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005 și adăugat art. 4 și art. 5

din același act normativ.

În temeiul art. 1 alin.

(1) din H.G. nr. 69/2005, ordonatorii principali de credite bugetare sunt

autorizați să aprobe plata din bugetul instituțiilor pe care le conduc a unei

sume forfetare pe lună, pe bază de documente justificative, către persoanele

care ocupă funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor

de demnitate publică, pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul

București, altele decât miniștrii și asimilații acestora, pentru care se

asigură plata cheltuielilor de cazare pentru spațiul deținut pe baza

contractului de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii.

La alin. (3) au fost

reglementate excepțiile, respectiv că nu beneficiază de prevederile alin. (1)

persoanele care au domiciliul în București și nici persoanele cărora le sunt

atribuite efectiv locuințe de serviciu potrivit prevederilor O.U.G. nr. 80/2001,

astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 717/2001.

În temeiul art. 46 alin.

(1) din H.G. nr. 341/2007, înaltul funcționar public are drepturi ca urmare a

realizării mobilității în altă localitate decât cea de domiciliu.

Atât președintele A.N.A.O.F.M.

cât și secretarul general A.N.O.F.M. beneficiau de locuințe de serviciu în

condițiile O.U.G. nr. 80/2001, iar recurenta a arătat că prevederile art. 2 din

H.G. nr. 268/2009, indicate de Curtea de Conturi ca fiind nerespectate de către

aceasta, nu sunt incidente în cauză și că prevederile art. 4 din H.G. nr. 268/

2009 nu sunt incidente în situația înaltului funcționar public ce exercita

funcția de secretar general al A.N.O.F.M. în perioada avută în vedere în

Decizia nr. 6/ V din 30 iulie 2010, ci numai în situația realizării mobilității

înaltului funcționar public în altă localitate decât cea de domiciliu.

S-a solicitat să se

observe că dispunerea măsurii prevăzute la pct. 9 din Decizia Curții de Conturi

nr. 6/ V din 30 iulie 2010 s-a efectuat față de încălcarea prevederilor art. 2

și ale art. 4 din H.G. nr. 268/2009, dispoziții care nu sunt aplicabile în

cauză.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii

acțiunii formulate de A.N.O.F.M. și a anulării măsurilor nr. 6, 7 și 9 din

Decizia Curții de Conturi nr. 6/ V din 30 iulie 2010, menținute conform lit. a)

din Încheierea din 11 octombrie 2010 prin care a fost respinsă, în parte,

contestația formulată de A.N.O.F.M.M. împotriva măsurilor nr. 6, 7, 8 și 9 din

decizia invocată.

Intimata Curtea de

Conturi a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca

neîntemeiat.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

În fața instanței de

fond au fost contestate măsurile 6, 7 și 9 din Decizia Curții de Conturi nr. 6/

V din 30 iulie 2010 ce au fost menținute prin Încheierea din 11 octombrie 2010

a Curții de Conturi.

În legătură cu măsura

nr. 6 din Decizia Curții de Conturi nr. 6/ V din 30 iulie 2010, criticile din

recurs sunt nefondate.

Potrivit acestei

măsuri, s-a dispus „actualizarea organigramei și a statutului de personal cu

numărul de funcții de conducere aprobat prin lege. Dispunerea de măsuri pentru

recuperarea sumelor plătite în mod nelegal aferentă celor 4 funcții de

conducere menținute în plus, în medie, pe anul 2009” și a avut ca termen de

realizare - 31 octombrie 2010.

Inițial, prin H.G. nr.

1610/2006 a fost aprobat Statutul A.N.O.F.M., dar modificat prin H.G. nr. 1559/2008,

iar pentru anul 2009 ca urmare a modificărilor, în cadrul aparatului propriu al

recurentei au fost prevăzute 13 direcții, cu un număr de 28 funcții publice de

conducere.

Ulterior, ca urmare a

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 229/2009 privind măsuri pentru reducerea unor

cheltuieli la nivelul administrației publice, aprobată prin Legea nr. 144/2009,

numărul posturilor de conducere a fost redus la 23.

Cu toate acestea, la

nivelul A.N.O.F.M. - aparatul propriu, au fost plătite tot 28 funcții de

conducere, deși pentru anul 2009, în Legea nr. 19/2009 privind bugetul

asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 au fost aprobate și finanțate tot 23

de funcții de conducere.

În motivele de

recurs, ca și în fața instanței de fond, recurenta a prezentat demersurile pe

care le-a făcut pentru modificarea Statutului A.N.O.F.M. în cursul anului 2009

printr-o hotărâre a guvernului și a invocat faptul că nu are nicio culpă pentru

neadoptarea unei hotărâri de modificare a H.G. nr. 1610/2006.

Însă, nu prezintă

relevanță faptul că recurenta a făcut demersuri pentru modificarea H.G. nr. 1610/2006,

demersuri care s-au materializat abia în 2010, deoarece în art. 3 din O.U.G.

nt.229/ 2008 s-a stabilit obligația pentru autoritățile și instituțiile publice

din administrația publică centrală și locală, de a face modificările în

structura organizatorică și în statele de funcții, în termen de 45 de zile de

la data intrării în vigoare a actului normativ, prin stabilirea numărului maxim

de funcții publice de conducere și de execuție.

De asemenea, în Legea

nr. 19/2009 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, pentru A.N.O.F.M.

- aparatul propriu, au fost aprobate și finanțate 23 funcții de conducere.

De altfel, prin H.G.

se stabilește structura organizatorică a A.N.O.F.M., dar statul de funcții a

fost aprobat pentru anul 2009 de către Președintele A.N.O.F.M. și au fost

incluse 23 funcții de conducere.

Referitor la anularea

măsurii nr. 7 din Decizia Curții de Conturi nr. 6/ V din 30 iulie 2010,

criticile din recurs sunt tot nefondate.

Recurenta susține că

nu se impune reținerea și virarea contribuțiilor individuale de asigurări

sociale, de asigurări sociale de sănătate și șomaj, deoarece persoana care era

beneficiară a drepturilor bănești stabilite prin hotărâre judecătorească era

decedată și nu mai deținea calitatea de angajat al A.N.O.F.M. și nici statutul

de asigurat.

În raport de aceste

susțineri nu se justifică de ce recurenta a calculat și virat contribuțiile de

asigurări sociale, de asigurări de sănătate ce revin angajatorului și de ce a

plătit impozitul pe venit.

Susținerile

recurentei sunt nefondate întrucât pentru drepturile salariale obținute în baza

unor hotărâri judecătorești, potrivit C. fisc., este obligatorie plata

contribuțiilor de asigurări sociale, a contribuțiilor de asigurări de sănătate

și șomaj, atât de către angajator cât și de angajat.

Faptul că persoana

care a obținut acele drepturi salariale, la momentul executării hotărârii

judecătorești este decedată, nu duce la exonerarea de plata contribuțiilor

conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, art. 215 alin. (1) din Legea nr.

95/2006 și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, având în vedere că acele

sume reprezintă drepturi salariale care au fost dobândite pentru că nu au fost

plătite de către angajator dar ele vizează o perioadă în care persoana avea

calitatea de funcționar public, calitate în care era obligatorie plata

contribuțiilor individuale prin reținerea și virarea lor de către angajator,

dar și de angajat.

În privința măsurii nr.

9 din Decizia Curții de Conturi nr. 6/ V din 30 iulie 2010, susținerile

recurentei sunt nefondate.

Prin această măsură

s-a dispus de către organele de control încadrarea în cuantumul legal admis

aferent cheltuielilor de întreținere și chirie a locuințelor de serviciu pentru

funcția de președinte cu rang de secretar de stat și funcție de

secretar-general, înalt funcționar public, deoarece echipa de control a

constatat că în perioada ianuarie - decembrie 2009, A.N.O.F.M. a decontat

cheltuieli de întreținere și chirie a locuințelor de serviciu în cuantum de

54.747,9 lei, mai care decât cuantumul legal admis.

Chiar organele de

control ale Curții de Conturi au recunoscut dreptul Președintelui A.N.O.F.M. și

a secretarului general al A.N.O.F.M. de a beneficia de decontarea cheltuielilor

de întreținere și chirie a locuințelor de serviciu, dar ce s-a considerat

greșit acordat a fost cuantumul.

Trebuie subliniat că

chiar recurenta a precizat, în cadrul motivelor de recurs, faptul că atât

Președintele A.N.O.F.M. cât și secretarul general al A.N.O.F.M., beneficiau de

locuințe de serviciu în condițiile O.U.G. nr. 80/2001, deși numai Președintele

A.N.O.F.M. deținea o funcție asimilată funcției de demnitate publică.

În cazul

Președintelui A.N.O.F.M., pentru că beneficia de locuință de serviciu în baza

O.U.G. nr. 80/2001, erau aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr.

80/2001, respectiv i se puteau deconta cheltuieli de întreținere în limita

sumei de 18.600 lei anual.

În privința

Secretarului general A.N.O.F.M., deși în motivele de recurs se invocă faptul că

art. 4 din H.G. nr. 268/2009 nu ar fi incidente pentru această funcție pentru

că nu s-a realizat mobilitatea înaltului funcționar public, la dosar nu au fost

depuse dovezi care să susțină această împrejurare.

În aceste condiții,

se consideră că stabilirea cuantumului de 1.200 lei pe lună, prevăzută de art. 46

alin. (1) din H.G. nr. 341/2007, astfel cum a fost modificat prin art. 4 din

H.G: nr. 268/2009, a fost corectă.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul ca

nefondat.

Respinge recursul

declarat de reclamanta A.N.O.F.M. împotriva sentinței civile nr. 7394 din 6

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-22
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2011
a fost încheiat cu reclamantul un contract de management cu nr. 122/2009. În plus, judecătorul cauzei a constatat faptul că, începând cu data de 6 octombrie 2009, prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2761/2009, și-au încetat apl
ÎCCJ 2010-11-17
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5047/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 434 din 22 ianuarie 2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și F
ÎCCJ 2011-02-10
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2011
24 mai 2009. Prin Sentința civilă nr. 216 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, a
ÎCCJ 2012-12-07
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5222/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a chemat în judec
ÎCCJ 2010-02-10
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții Alba-Iulia la data de 27 mai 2009, reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României,
Sursă