ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 31.07.2014, reclamanta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (brevitatis causa ANCPI) în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat: - anularea constatărilor de la punctele 2, 5.1, 8 și 10.2 și a măsurilor de la pct. I.2.2 și II.9. din Decizia nr. 111/15 din 28 mai 2014, emisă de Șeful Departamentului III al Curții de Conturi; - anularea încheierii nr. 111/82 din 14 iulie 2014 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 224 din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a anulat măsura privind stabilirea întinderii prejudiciului determinat de plata nelegală a sumei reprezentând contravaloarea chiriei pentru locuința de serviciu unui angajat al entității și recuperarea acestuia prevăzută la punctul II.9 din Decizia nr. III/15 din 28 mai 2014 și menținută prin încheierea nr. III/82 din 14 iulie 2014. De asemenea, a menținut măsura privind corectarea contului de execuție pe anul 2013 și transmiterea acestuia ordonatorului principal de credite, prevăzută la punctul I.2.2 din Decizia nr. III/15 din 28 mai 2014, în condițiile stabilite în procesul-verbal nr. III/40466 din 14 iulie 2014 încheiat de Comisia de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 224 din 30 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au promovat recursuri reclamanta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și pârâta Curtea de Conturi a României, în condițiile art. 483 Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.). Recurenta-reclamantă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și-a întemeiat calea de atac pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României și-a întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din 28 februarie 2017, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestora. II. Analiza motivelor de casare invocate 1. Motivele de fapt și de drept relevante Recursul reclamantei Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară vizează, în mod evident, respingerea cererii sale de anulare a măsurii prevăzute la pct. I.2.2 din Decizia nr. III 115 din 28 mai 2014. Prin această măsură s-a dispus "corectarea contului de execuție pe anul 2013 și transmiterea acestuia ordonatorului principal de credite". S-a reținut de către echipa de audit a intimatei, aspecte reținute și de către instanța de fond că prin Măsura nr. I.2.2 "Corectarea contului de execuție pe anul 2013 și transmiterea acestuia ordonatorului principal de credite" s-a dispus astfel întrucât echipa de audit a constatat necalcularea și neevidențierea în situațiile financiare de la data de 31.12.2013 a amortizării la activele necorporale. Concret, s-a constatat existența unui număr mare de licențe achiziționate încă din anul 2009, precum și programe informatice (software A.), pentru care ANCPI nu a înregistrat cheltuieli cu amortizarea în valoare de 27.318.751,75 RON, consecința acestei omisiuni fiind denaturarea situațiilor financiare prin prezentarea unor informații eronate în cadrul activelor instituției, precum și a contului de rezultat patrimonial, care nu mai prezintă o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței entității pentru exercițiul financiar al anului 2013. Temeiul legal al măsurii dispuse l-au constituit dispozițiile art. 14 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, precum și cele ale punctului 1.1.4.3 din Capitolul III - Prevederi referitoare la elementele de bilanț din Anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1971/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare. Motivarea recursului constă în aceea că nu poate fi efectuată nici o înregistrare contabilă antedatată, cu atât mai mult cu cât aceasta ar modifica situațiile financiare depuse la ordonatorul superior de credite, care la rândul lui le-a centralizat și depus la Ministerul de Finanțe, unde s-au centralizat la nivel național. Pentru a putea regla orice eroare constatată, Ministerul de Finanțe a dispus prin OMFP mai sus menționat, Capitolul II pct. 2.7.2.3. Corectarea erorilor contabile "Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea și depunerea situațiilor financiare, vor fi corectate în anul în care acestea se constată. Corectarea unor asemenea erori aferente exercițiilor precedente se efectuează pe seama rezultatului reportat. În notele la situațiile financiare trebuie prezentate informații suplimentare cu privire la erorile constatate. O altă critică vizează aspectul că prin Decizia și încheierea contestate nu s-a indicat baza legală a măsurii dispuse și cum trebuie aplicată în practica aceasta. Trebuie subliniat că, astfel cum a afirmat și reclamanta, inclusiv prin cererea de recurs, ANCPI a transmis ordonatorului superior de credite prin Rapoartele explicative anexate situațiilor financiare de la trimestrele II, III și anuale "Auditul financiar făcut de către auditorii Curții de conturi asupra contului de execuție al bugetului de stat pe anul 2013 efectuat la ANCPI în perioada 10.03.-30.04.2014 a constatat necalcularea și neevidențierea în situațiile financiare la data de 31.12.2013 a cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor necorporale în valoare de 27.318.751,75 RON. Această eroare a fost reglată în nota contabilă 11 din 17 aprilie 2014, cheltuiala fiind pusă pe seama rezultatului reportat. În aceste condiții ale recunoașterii aspectelor de fond care au condus la măsura contestată față de aceleași critici secundare ale reclamantei că nu știe cum să se conformeze măsurii instanței de fond a arătat în mod neechivoc că soluția a fost oferită în procesul-verbal nr. III/40466 încheiat de Comisia de soluționare a contestației la data de 14 iulie 2014: " Având în vedere situația modificării formei de finanțare precum și transferul entității de la un ordonator principal de credite la altul, operațiunea trebuie să corecteze situațiile financiare pe 2014. " Din tot cuprinsul cererii de recurs nu se regăsește o critică în concret a acestui aspect pe drept subliniat de către instanța de fond, ci doar o reluare a criticilor inițiale, inutilă în raport de recunoașterea amintită, astfel că, față de aspectele invocate, acest recurs nu apare ca întemeiat. Cât privește recursul Curții de Conturi acesta vizează anularea de către instanța de fond a măsurii dispuse la pct. II.9 din Decizia nr. III/15/2014. Prin această măsură s-a dispus "stabilirea întinderii prejudiciului determinat de plata nelegală reprezentând contravaloarea chiriei pentru locuința de serviciu unui angajat al entității și recuperarea acestuia potrivit legii". Prin recurs se arată că sentința ar conține prevederi contradictorii, reținându-se în argumentație atât motive în favoarea soluției pronunțate cât și argumente ce susțin legalitatea măsurii de la pct. II.

S-a reținut că la încheierea contractului individual de muncă al salariatului B. nr. 804 din 10 decembrie 2012 s-a inserat o clauză de mobilitate potrivit căreia salariatul a beneficiat de transport și cazare, nu au fost respectate prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, deoarece nu s-a prevăzut cuantumul prestațiilor suplimentare în bani sau modalitățile prestațiilor suplimentare în natură în contractul individual de muncă. Totodată, nici prin contractul individual de muncă ori prin regulamentul intern, nu s-a prevăzut programul deplasărilor, durata și frecvența acestora și nici cuantumul și regimul decontării cheltuielilor de cazare și transport efectuate cu deplasarea. Închirierea locuinței de serviciu s-a efectuat, în anul 2013, în baza Referatului nr. 107/XII din 23.01.2013, aprobat pentru delegarea angajatului de la OCPI Timiș la ANCPI - administrație (în București), deși activitatea desfășurată la ANCPI - administrație nu a constituit o delegare, ci îndeplinirea sarcinilor în cadrul funcției pentru care s-a încheiat C.I.M. nr. 804 din 10 decembrie 2012 pe postul de Șef serviciu la Direcția Informatică. Acest Referat nu a fost acceptat de auditori drept temei legal pentru plata contravalorii cheltuielilor cu locuința de serviciu, deoarece făcea referire la delegarea salariatului, fapt ce nu necesită locuință de serviciu, apreciindu-se că au fost încălcate și prevederile art. 14 alin. (2) și alin. (3), art. 22, art. 52 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 25, art. 43 și art. 44 din Codul muncii, art. 29 din Hotărârea nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996. În realitate constatările pornesc de la o interpretare a Codului Muncii realizată de auditorii Curții de Conturi în general specialiști în alte domenii decât juridice. Oricum, din sentința instanței de fond nu rezultă o motivare contradictorie, ci vădirea nu doar a faptului că prevederile legale trebuie interpretate unele în raport cu altele, ci și astfel ca ele să poată produce efecte și nu doar să reprezinte un text abstract. Astfel, și aici intră în analiză și cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretarea și aplicarea greșită a legii se raportează la art. 25 alin. (2) din Codul Muncii și a art. 29 din H.G. nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, pentru următoarele considerente: - contractul individual de muncă nr. 804/10.12 2012 avea înserată o clauză de mobilitate potrivit căreia salariatul avea dreptul să beneficieze de cheltuieli de' transport și cazare. în baza art. 25 din C. muncii, însă cu respectarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din același act normativ, ceea ce nu s-a realizat în speță, deoarece nu a fost specificat în contractul individual de muncă cuantumul prestațiilor suplimentare în bani sau modalitățile prestațiilor suplimentare în natură. Răspunsul la aceste critici este reprezentat de chiar afirmațiile din recurs conform cărora "nu este permis ca, pentru a da eficiență unor norme de drept, în speță clauzei de mobilitate, să se facă aplicarea forțată a altor reglementări, precum cea a delegării și a locuinței de serviciu, ce nu au nicio legătură cu situația de fapt existentă, după cum în mod eronat a reținut instanța de fond. Legea prevede reglementări distincte, de sine stătătoare pentru cele trei situații - de mobilitate, de delegare și de detașare -, pentru fiecare din ele angajatul putând să dispună de anumite drepturi specifice, tară ca acestea să se poată "împrumuta" de la o situație la alta" situația premisă fiind chiar invers decât a reținut recurenta. Astfel, câtă vreme conform specificului muncii salariatului nu se putea vorbi despre delegație sau detașare, clauza de mobilitate apărea ca cea mai apropiată de activitatea desfășurată. Apare ca evident faptul că angajatul avea dreptul la decontarea cheltuielilor cu cazarea, or orice altă modalitate decât locuința de serviciu ar fi impus costuri mai mari nu doar cu cazarea ci și cu diurna aferentă. De altfel, asupra acestui aspect al economiei realizate, relevant în susținerile Curții de Conturi, nu se face în vreun fel vorbire în recursul de față. Este real faptul că s-a realizat o îmbinare a mai multor instituții - delegarea (C. muncii), locuința de serviciu - Legea nr. 114/196, H.G. nr. 1866/2006, însă aceasta nu apare ca nelegală. Or, Curtea de Conturi făcând aceste aprecieri nu vine și cu o soluție reală. În fapt, singurul aspect criticat este acela că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) C. muncii nu s-a prevăzut cuantumul prestațiilor suplimentare în bani. o prevedere expresă a cuantumului unei chirii, în condițiile unei piețe imobiliare atât de fluctuante precum cea din București la nivelul perioadei 2012-2013 nici nu era posibil astfel că soluția reclamantei, la care instanța de fond a achiesat, apare ca justificată. Corelativ, acordarea vizei de CFPP pentru astfel de operațiune (pct. 10.2 Decizie) nu apare ca eronată, întrunindu-se condițiile mai sus menționate. 2. Temeiul de drept al soluției instanței de recurs Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei Autoritatea Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu apare ca fondat ca de altfel și cel al pârâtei Curtea de Conturi a României, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, ambele căi de atac urmează a fi respinse.