ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4767/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4767/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, la data

de 31 martie 2011, reclamanta A.E.P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi

a României, a solicitat anularea Încheierii nr. VIII din 2 din 7 martie 2011

emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul VIII, comunicată A.E.P.

la data de 11 martie 2011, precum și a Deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2011 a

Departamentului VIII din cadrul Curții de Conturi a României.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că reprezentanții Curții de Conturi au

interpretat eronat prevederile art. 1 alin. (1) din HG nr. 69/2005, text ce

reglementează două aspecte: unul care privește decontarea sumelor forfetare pe

lună către persoanele care ocupă funcții de demnitate publică pentru suportarea

cheltuielilor de cazare în municipiul București și al doilea aspect care

vizează plata cheltuielilor de cazare pentru miniștri și asimilații acestora.

Reclamanta a arătat

că pentru acordarea sumei forfetare legiuitorul a precizat în mod concret că

această sumă poate fi decontată în baza unui document justificativ, care, în

temeiul O.M.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar – contabile, poate fi

chitanță, factură, bon fiscal, ordin de plată. Interpretarea că suma forfetară

se acordă pe bază de document justificativ, care nu poate fi decât contractul

de închiriere, este greșită.

A precizat că suma

forfetară are cuantumul fixat la 1200 lei, indiferent de valoarea chiriei, pe

când plata cheltuielilor de cazare pentru spațiile deținute nu are un cuantum

fix, pentru asigurarea acestor cheltuieli fiind necesar un contract de

închiriere încheiat în condiții speciale care necesită avize și înregistrări,

altele decât cele presupuse de reprezentanții Curții de Conturi, respectiv de

către Secretariatul General al Guvernului.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că prin H.G. nr. 268/2009 au fost

modificate prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005 și art. 46 alin. (1)

din H.G. nr. 341/2007, în sensul că acordarea sumelor forfetare a fost

condiționată de prezentarea documentelor justificative.

În baza noii

reglementări, un număr de 5 persoane din cadrul A.E.P., care ocupă funcții de

demnitate publică sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, precum

și înalții funcționari publici, au optat pentru încasarea sumelor forfetare,

necesare acoperirii cheltuielilor de cazare, iar verificările efectuate sub

acest aspect au evidențiat nerespectarea prevederilor H.G.nr. 268/2009,

întrucât, pentru acordarea sumelor forfetare, au fost acceptate ca documente

justificative, contracte de închiriere a spațiilor cu destinație de locuință,

fără a fi avizate și înregistrate, în condițiile legii.

Pârâta a menționat

că, urmare a Notei din data de 14 aprilie 2009 și a Notei nr. 90620 din 28

aprilie 2009 privind acordarea sumelor forfetare pe luna aprilie, respectiv mai

2009, emise de către Direcția buget – finanțe din cadrul A.E.P., beneficiarii

de drept ai sumelor forfetare au solicitat și au primit aprobarea ordonatorului

principal de credite pentru prelungirea termenului de prezentare a documentelor

justificative până la data de 30 iunie 2009. Ulterior acestui demers, începând

cu ultima decadă a lunii mai și pe parcursul lunii iunie 2009, aceștia au depus

la instituție contracte de închiriere perfectate cu proprietarii imobilelor

care asigură spațiile de cazare, din analiza cărora a rezultat că, pe de o

parte, termenul de valabilitate al acestor contracte nu acoperă intervalul de

timp cuprins între data intrării în vigoare a H.G.nr. 268 din 16 martie 2009 și

data semnării acestora, cu toate că sumele forfetare au fost acordate

titularilor și pentru această perioadă, iar pe de altă parte, că nu toate

contractele prezentate au fost avizate și înregistrate în condițiile legii.

Or, modificarea

introdusă prin H.G. nr. 268/2009 a avut drept scop acordarea sumei forfetare

titularilor acestui drept pe baza unor contracte încheiate în condiții de

valabilitate prevăzute de lege, aceasta cu atât mai mult cu cât finanțarea unor

astfel de cheltuieli se asigura din fonduri publice.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 6210

din data de 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a

respins

acțiunea

,

ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia în

perioada septembrie – decembrie 2010 a fost efectuată de către auditorii

publici externi din cadrul Departamentului VIII al Curții de conturi a

României, o misiune de audit, având ca obiect „auditul financiar al contului de

execuție și al bilanțului contabil pe anul 2009„, fiind încheiat procesul -

verbal de constatare nr. 13889/2 din 22 decembrie 2010.

Prin Decizia nr. 3

din 20 ianuarie 2011 au fost dispuse măsuri în sarcina reclamantei referitoare

la analiza modului de respectare a condițiilor de legalitate și validitate a

contractelor de închiriere pe baza cărora au fost acordate sumele forfetare

persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate și

luarea măsurilor legale până la recuperarea sumelor forfetare acordate fără

respectarea cerințelor legale.

Măsurile respective

au fost contestate de către autoritatea reclamantă, iar prin încheierea nr. VIII/2

din 7 martie 2011 Comisia de soluționare a contestațiilor a respins

contestația, menținând măsura luată prin decizie.Prima instanță a mai reținut

faptul că, în cadrul controlului efectuat în perioada septembrie – decembrie

2010, s-a constatat de către auditorii publici externi din cadrul

Departamentului VIII că un număr de 5 persoane din cadrul autorității

reclamante au optat pentru încasarea sumelor forfetare în vederea acoperii

cheltuielilor de cazare.

La data de 14 aprilie

2009 a fost emisă de către Direcția buget – finanțe, contabilitate și resurse

umane din cadrul A.E.P., nota privind acordarea sumelor forfetare pe luna

aprilie 2009 potrivit cu care persoanele beneficiare să prezinte documente

justificative în conformitate cu noile cerințe legale, precizându-se că în caz

contrar plata sumelor forfetare va fi sistată. O altă asemenea notă a fost

emisă și pentru luna următoare.

Pe parcursul lunii

iunie 2009, beneficiarii normelor forfetare au depus contracte de închiriere

încheiate cu proprietarii imobilelor în care au asigurate spațiile de cazare,

constatându-se că nu toate contractele sunt avizate și înregistrate în

condițiile legii, respectiv prevăzute de HG nr. 268/2009 care stabilește

modalitățile de acordare a sumelor forfetare începând cu 16 martie 2009 când a

intrat în vigoare hotărârea de guvern menționată. Astfel, s-a constatat că

documentele transmise Curții de Conturi de către A.E.P. cuprind contracte de

închiriere neînregistrate în condițiile legii și neavizate pentru perioada

cuprinsă între data aplicării hotărârii de guvern și data înscrisă în

contractele prezentate în timpul verificării.

Curtea a apreciat că

reclamanta a înțeles greșit dispozițiile pct. 5 din Ordinul M.E.F. nr. 3512, în

sensul că suma decontată poate fi în baza unui document financiar contabil ce

poate fi chitanță, bon fiscal, factură sau ordin de plată, deoarece în

realitate documentul justificativ îl reprezintă contractul de închiriere

încheiat în condițiile legii.

Judecătorul fondului

a reținut că, potrivit pct. 2 din Ordinul M.E.F. nr. 1792/2002, angajament, în

sensul acestui text legal, îl reprezintă contractul de închiriere și nu doar

chitanța de plată lunară.

Prin urmare,

chitanțele prezentate de reclamantă în mod corect au fost apreciate de către

Curtea de conturi că nu respectă cerințele legale, întrucât nu cuprind

informațiile referitoare la numărul de înregistrare a contractului în baza

căruia se dispune plata chiriei și nu sunt înregistrate la A.E.P. potrivit pct

.2 din O.M.E.F. nr. 3512/2008.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că, potrivit art. 21 din Legea 114/1996 privind locuințele,

închirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș

consemnat prin contract scris care se înregistrează la organele fiscale

teritoriale, această dispoziție legală impunându-se motivat de faptul că în

speță chiriași sunt persoane cu funcții de demnitate publică, iar plata chiriei

se face din fonduri publice.

reclamantei.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamanta A.E.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta – reclamantă a arătat, în esență, că în interpretarea și

aplicarea art. 1 din H.G. nr. 69/2005, așa cum a fost modificat prin H.G. nr. 268/2009,

instanța de fond a considerat greșit că pentru acordarea sumei forfetare lunare

în vederea suportării cheltuielilor de cazare în București a persoanelor care ocupă

funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate acestora, altele decât

miniștrii sau asimilații lor, calitatea de document justificativ o poate avea doar

contractul de închiriere, iar nu și documentele financiar – contabile constând în

chitanțe, bonuri fiscale, facturi sau ordine de plată.

De asemenea, a arătat

că instanța a făcut o gravă confuzie între contractul de prestări servicii la

care se referă pct. 5 din Ordinul M.E.F. nr. 3512/2008 și contractul de

locațiune/închiriere, reținând eronat și faptul că neînregistrarea contractelor

de închiriere conform art. 21 din Legea nr. 114/1996, ar avea ca efect neîndeplinirea

condițiilor pentru acordarea sumei forfetare, cu toate că obligația de

înregistrare aparține proprietarului imobilului, iar nu chiriașului.

În fine, recurenta -

pârâtă a arătat că documentele constând în chitanțe eliberate de locator, pe

baza cărora a acordat sumele forfetare stabilite de lege, îndeplinesc toate condițiile

prevăzute în Anexa I din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.E.F. nr. 3512/2008

pentru a dobândi calitatea de documente justificative.

Prin notele scrise depuse

la dosar, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

arătând, în esență, că hotărârea instanței este legală, pentru că după intrarea

în vigoare a H.G. nr. 268/2009, care a modificat prevederile art. 1 alin. (1)

din H.G. nr. 69/2005 și art. 46 alin. (1) din H.G. nr. 341/2007, acordarea sumelor

forfetare a fost condiționată de prezentarea documentelor justificative.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1 al prezentei decizii, problema de drept

ce se impune a fi lămurită în demersul de evaluare a legalității actelor administrative

emise de Curtea de Conturi și deduse judecății în prezenta cauză constă, în

esență, în interpretarea sintagmei „documente justificative” utilizate în art. 1

alin. (1) din H. G. nr. 69/2005, pentru stabilirea unor măsuri privind cazarea și

transportul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică numite sau

funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, așa cum au fost modificate prin

H.G. nr. 268/2009.

Prevederea normativă

menționată are următorul conținut:

„Ordonatorii

principali de credite bugetare sunt autorizați să aprobe plata din bugetul

instituțiilor pe care le conduc a unei sume forfetare pe lună, pe bază de

documente justificative, către persoanele care ocupă funcții de demnitate

publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, pentru

suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul București, altele decât

miniștrii și asimilații acestora, pentru care se asigură plata cheltuielilor de

cazare pentru spațiul deținut pe baza contractului de închiriere avizat și înregistrat

în condițiile legii."

Art. 1 din H.G. nr. 69/2005,

modificat prin H.G. nr. 268/2009, face o distincție între două categorii de

personal:

- persoanele care

ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate, altele decât

miniștrii și asimilații lor, pentru care se plătește o sumă forfetară lunară,

care nu poate depăși limita maximă stabilită în alin. (2), pe bază de documente

justificative;

- miniștrii și

asimilații lor, pentru care se asigură plata cheltuielilor de cazare pentru spațiul

deținut pe baza contractului de închiriere avizat și înregistrat în condițiile

legii.

În opinia recurentei

– reclamante, de vreme ce norma citată menționează expres calitatea de document

justificativ a contractului de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii

doar pentru miniștrii și asimilații acestora, pentru cealaltă categorie de

persoane, documentele justificative ar putea consta inclusiv în chitanțe

eliberate de locator, fără a fi însoțite de contracte de închiriere încheiate

și înregistrate conform legii.

Această interpretare

nu poate fi acceptată, pentru că, pe de o parte, sensul distincției făcute în art.

1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005, modificată, vizează cuantumul sumei pe care ordonatorii

de credite bugetare sunt autorizați să o aprobe, în care în cazul miniștrilor

și asimilaților acestora asigura plata tuturor cheltuielilor de cazare, datorate

în baza unui contract de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii.

Aceasta nu înseamnă

însă că persoanele din prima categorie, care puteau beneficia de suma forfetară

lunară, nu erau ținute să facă dovadă efectuării unor cheltuieli de cazare în

municipiul București, în baza unor contracte de închiriere încheiate și

înregistrate în condițiile legii, conform art. 21 din Legea nr. 114/1996.

În ceea ce privește sarcina

înregistrării contractului la autoritățile fiscale, care, după cum susține recurenta

- reclamantă, revine proprietarului, Înalta Curte reține că valorile sociale

ocrotite prin art. 21 din Legea nr. 114/1996 nu se limitează la raportul juridic

fiscal creat între stat și contribuabilul care obține venituri din cedarea

folosinței bunurilor, conform art. 81 alin. (2) din C. fisc. În calitatea sa de

ordonator principal de credite, autorizat să aprobe efectuarea unor plăți din

fonduri publice, A.E.P. avea la rândul său obligația de a verifica regularitatea

documentelor prezentate de persoanele care tindeau la obținerea beneficiului

art. 1 alin. (1) teza 1 din hotărârea de guvern, așa cum, de altfel, s-a propus

în Nota privind acordarea sumelor forfetare pe luna aprilie 2009, întocmită de

propria Direcție buget – finanțe, contabilitate și resurse umane.

În fine, Înalta Curte

constată că nu se pune problema unei confuzii între contractul de prestări

servicii și contractul de locațiune/închiriere ori a aplicării greșite a Ordinului

M.E.F. nr.  3512/2008, prima instanță interpretând în mod logic normele de

drept pertinente, ținând seama de obiectul de reglementare al H.G. nr. 69/2005.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare

a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct.

9 sau 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.E.P. împotriva Sentinței civile nr. 6210 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2013.