ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4767/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 martie 2011, reclamanta A.E.P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea Încheierii nr. VIII din 2 din 7 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul VIII, comunicată A.E.P. la data de 11 martie 2011, precum și a Deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2011 a Departamentului VIII din cadrul Curții de Conturi a României.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că reprezentanții Curții de Conturi au interpretat eronat prevederile art. 1 alin. (1) din HG nr. 69/2005, text ce reglementează două aspecte: unul care privește decontarea sumelor forfetare pe lună către persoanele care ocupă funcții de demnitate publică pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul București și al doilea aspect care vizează plata cheltuielilor de cazare pentru miniștri și asimilații acestora. Reclamanta a arătat că pentru acordarea sumei forfetare legiuitorul a precizat în mod concret că această sumă poate fi decontată în baza unui document justificativ, care, în temeiul O.M.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar – contabile, poate fi chitanță, factură, bon fiscal, ordin de plată.

Interpretarea că suma forfetară se acordă pe bază de document justificativ, care nu poate fi decât contractul de închiriere, este greșită. A precizat că suma forfetară are cuantumul fixat la 1200 lei, indiferent de valoarea chiriei, pe când plata cheltuielilor de cazare pentru spațiile deținute nu are un cuantum fix, pentru asigurarea acestor cheltuieli fiind necesar un contract de închiriere încheiat în condiții speciale care necesită avize și înregistrări, altele decât cele presupuse de reprezentanții Curții de Conturi, respectiv de către Secretariatul General al Guvernului. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că prin H.G.

nr. 268/2009 au fost modificate prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005 și art. 46 alin. (1) din H.G. nr. 341/2007, în sensul că acordarea sumelor forfetare a fost condiționată de prezentarea documentelor justificative. În baza noii reglementări, un număr de 5 persoane din cadrul A.E.P., care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, precum și înalții funcționari publici, au optat pentru încasarea sumelor forfetare, necesare acoperirii cheltuielilor de cazare, iar verificările efectuate sub acest aspect au evidențiat nerespectarea prevederilor H.G.nr. 268/2009, întrucât, pentru acordarea sumelor forfetare, au fost acceptate ca documente justificative, contracte de închiriere a spațiilor cu destinație de locuință, fără a fi avizate și înregistrate, în condițiile legii.

Pârâta a menționat că, urmare a Notei din data de 14 aprilie 2009 și a Notei nr. 90620 din 28 aprilie 2009 privind acordarea sumelor forfetare pe luna aprilie, respectiv mai 2009, emise de către Direcția buget – finanțe din cadrul A.E.P., beneficiarii de drept ai sumelor forfetare au solicitat și au primit aprobarea ordonatorului principal de credite pentru prelungirea termenului de prezentare a documentelor justificative până la data de 30 iunie 2009. Ulterior acestui demers, începând cu ultima decadă a lunii mai și pe parcursul lunii iunie 2009, aceștia au depus la instituție contracte de închiriere perfectate cu proprietarii imobilelor care asigură spațiile de cazare, din analiza cărora a rezultat că, pe de o parte, termenul de valabilitate al acestor contracte nu acoperă intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare a H.G.nr.

268 din 16 martie 2009 și data semnării acestora, cu toate că sumele forfetare au fost acordate titularilor și pentru această perioadă, iar pe de altă parte, că nu toate contractele prezentate au fost avizate și înregistrate în condițiile legii. Or, modificarea introdusă prin H.G. nr. 268/2009 a avut drept scop acordarea sumei forfetare titularilor acestui drept pe baza unor contracte încheiate în condiții de valabilitate prevăzute de lege, aceasta cu atât mai mult cu cât finanțarea unor astfel de cheltuieli se asigura din fonduri publice. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6210 din data de 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea , ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia în perioada septembrie – decembrie 2010 a fost efectuată de către auditorii publici externi din cadrul Departamentului VIII al Curții de conturi a României, o misiune de audit, având ca obiect „auditul financiar al contului de execuție și al bilanțului contabil pe anul 2009„, fiind încheiat procesul - verbal de constatare nr. 13889/2 din 22 decembrie 2010. Prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2011 au fost dispuse măsuri în sarcina reclamantei referitoare la analiza modului de respectare a condițiilor de legalitate și validitate a contractelor de închiriere pe baza cărora au fost acordate sumele forfetare persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate și luarea măsurilor legale până la recuperarea sumelor forfetare acordate fără respectarea cerințelor legale.

Măsurile respective au fost contestate de către autoritatea reclamantă, iar prin încheierea nr. VIII/2 din 7 martie 2011 Comisia de soluționare a contestațiilor a respins contestația, menținând măsura luată prin decizie.Prima instanță a mai reținut faptul că, în cadrul controlului efectuat în perioada septembrie – decembrie 2010, s-a constatat de către auditorii publici externi din cadrul Departamentului VIII că un număr de 5 persoane din cadrul autorității reclamante au optat pentru încasarea sumelor forfetare în vederea acoperii cheltuielilor de cazare. La data de 14 aprilie 2009 a fost emisă de către Direcția buget – finanțe, contabilitate și resurse umane din cadrul A.E.P., nota privind acordarea sumelor forfetare pe luna aprilie 2009 potrivit cu care persoanele beneficiare să prezinte documente justificative în conformitate cu noile cerințe legale, precizându-se că în caz contrar plata sumelor forfetare va fi sistată.

O altă asemenea notă a fost emisă și pentru luna următoare. Pe parcursul lunii iunie 2009, beneficiarii normelor forfetare au depus contracte de închiriere încheiate cu proprietarii imobilelor în care au asigurate spațiile de cazare, constatându-se că nu toate contractele sunt avizate și înregistrate în condițiile legii, respectiv prevăzute de HG nr. 268/2009 care stabilește modalitățile de acordare a sumelor forfetare începând cu 16 martie 2009 când a intrat în vigoare hotărârea de guvern menționată. Astfel, s-a constatat că documentele transmise Curții de Conturi de către A.E.P. cuprind contracte de închiriere neînregistrate în condițiile legii și neavizate pentru perioada cuprinsă între data aplicării hotărârii de guvern și data înscrisă în contractele prezentate în timpul verificării.

Curtea a apreciat că reclamanta a înțeles greșit dispozițiile pct. 5 din Ordinul M.E.F. nr. 3512, în sensul că suma decontată poate fi în baza unui document financiar contabil ce poate fi chitanță, bon fiscal, factură sau ordin de plată, deoarece în realitate documentul justificativ îl reprezintă contractul de închiriere încheiat în condițiile legii. Judecătorul fondului a reținut că, potrivit pct. 2 din Ordinul M.E.F. nr. 1792/2002, angajament, în sensul acestui text legal, îl reprezintă contractul de închiriere și nu doar chitanța de plată lunară. Prin urmare, chitanțele prezentate de reclamantă în mod corect au fost apreciate de către Curtea de conturi că nu respectă cerințele legale, întrucât nu cuprind informațiile referitoare la numărul de înregistrare a contractului în baza căruia se dispune plata chiriei și nu sunt înregistrate la A.E.P.

potrivit pct .2 din O.M.E.F. nr. 3512/2008. De asemenea, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 21 din Legea 114/1996 privind locuințele, închirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș consemnat prin contract scris care se înregistrează la organele fiscale teritoriale, această dispoziție legală impunându-se motivat de faptul că în speță chiriași sunt persoane cu funcții de demnitate publică, iar plata chiriei se face din fonduri publice. 3. Recursul reclamantei. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta A.E.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta – reclamantă a arătat, în esență, că în interpretarea și aplicarea art. 1 din H.G.

nr. 69/2005, așa cum a fost modificat prin H.G. nr. 268/2009, instanța de fond a considerat greșit că pentru acordarea sumei forfetare lunare în vederea suportării cheltuielilor de cazare în București a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate acestora, altele decât miniștrii sau asimilații lor, calitatea de document justificativ o poate avea doar contractul de închiriere, iar nu și documentele financiar – contabile constând în chitanțe, bonuri fiscale, facturi sau ordine de plată. De asemenea, a arătat că instanța a făcut o gravă confuzie între contractul de prestări servicii la care se referă pct. 5 din Ordinul M.E.F.

nr. 3512/2008 și contractul de locațiune/închiriere, reținând eronat și faptul că neînregistrarea contractelor de închiriere conform art. 21 din Legea nr. 114/1996, ar avea ca efect neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea sumei forfetare, cu toate că obligația de înregistrare aparține proprietarului imobilului, iar nu chiriașului. În fine, recurenta - pârâtă a arătat că documentele constând în chitanțe eliberate de locator, pe baza cărora a acordat sumele forfetare stabilite de lege, îndeplinesc toate condițiile prevăzute în Anexa I din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.E.F. nr. 3512/2008 pentru a dobândi calitatea de documente justificative. 4. Apărările intimatei Prin notele scrise depuse la dosar, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că hotărârea instanței este legală, pentru că după intrarea în vigoare a H.G.

nr. 268/2009, care a modificat prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005 și art. 46 alin. (1) din H.G. nr. 341/2007, acordarea sumelor forfetare a fost condiționată de prezentarea documentelor justificative. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1 al prezentei decizii, problema de drept ce se impune a fi lămurită în demersul de evaluare a legalității actelor administrative emise de Curtea de Conturi și deduse judecății în prezenta cauză constă, în esență, în interpretarea sintagmei „documente justificative” utilizate în art. 1 alin. (1) din H. G. nr. 69/2005, pentru stabilirea unor măsuri privind cazarea și transportul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, așa cum au fost modificate prin H.G. nr. 268/2009.

Prevederea normativă menționată are următorul conținut: „Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați să aprobe plata din bugetul instituțiilor pe care le conduc a unei sume forfetare pe lună, pe bază de documente justificative, către persoanele care ocupă funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul București, altele decât miniștrii și asimilații acestora, pentru care se asigură plata cheltuielilor de cazare pentru spațiul deținut pe baza contractului de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii." Art. 1 din H.G. nr. 69/2005, modificat prin H.G.

nr. 268/2009, face o distincție între două categorii de personal: - persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții asimilate, altele decât miniștrii și asimilații lor, pentru care se plătește o sumă forfetară lunară, care nu poate depăși limita maximă stabilită în alin. (2), pe bază de documente justificative; - miniștrii și asimilații lor, pentru care se asigură plata cheltuielilor de cazare pentru spațiul deținut pe baza contractului de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii. În opinia recurentei – reclamante, de vreme ce norma citată menționează expres calitatea de document justificativ a contractului de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii doar pentru miniștrii și asimilații acestora, pentru cealaltă categorie de persoane, documentele justificative ar putea consta inclusiv în chitanțe eliberate de locator, fără a fi însoțite de contracte de închiriere încheiate și înregistrate conform legii.

Această interpretare nu poate fi acceptată, pentru că, pe de o parte, sensul distincției făcute în art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 69/2005, modificată, vizează cuantumul sumei pe care ordonatorii de credite bugetare sunt autorizați să o aprobe, în care în cazul miniștrilor și asimilaților acestora asigura plata tuturor cheltuielilor de cazare, datorate în baza unui contract de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii. Aceasta nu înseamnă însă că persoanele din prima categorie, care puteau beneficia de suma forfetară lunară, nu erau ținute să facă dovadă efectuării unor cheltuieli de cazare în municipiul București, în baza unor contracte de închiriere încheiate și înregistrate în condițiile legii, conform art. 21 din Legea nr. 114/1996.

În ceea ce privește sarcina înregistrării contractului la autoritățile fiscale, care, după cum susține recurenta - reclamantă, revine proprietarului, Înalta Curte reține că valorile sociale ocrotite prin art. 21 din Legea nr. 114/1996 nu se limitează la raportul juridic fiscal creat între stat și contribuabilul care obține venituri din cedarea folosinței bunurilor, conform art. 81 alin. (2) din C. fisc. În calitatea sa de ordonator principal de credite, autorizat să aprobe efectuarea unor plăți din fonduri publice, A.E.P. avea la rândul său obligația de a verifica regularitatea documentelor prezentate de persoanele care tindeau la obținerea beneficiului art. 1 alin. (1) teza 1 din hotărârea de guvern, așa cum, de altfel, s-a propus în Nota privind acordarea sumelor forfetare pe luna aprilie 2009, întocmită de propria Direcție buget – finanțe, contabilitate și resurse umane.

În fine, Înalta Curte constată că nu se pune problema unei confuzii între contractul de prestări servicii și contractul de locațiune/închiriere ori a aplicării greșite a Ordinului M.E.F. nr. 3512/2008, prima instanță interpretând în mod logic normele de drept pertinente, ținând seama de obiectul de reglementare al H.G. nr. 69/2005. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 9 sau 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.E.P. împotriva Sentinței civile nr. 6210 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2013.