ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6984/2013

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

cererea înregistrată la data de 12 februarie 2013 pe rolul Tribunalului

Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr.

2599/101/2013, reclamanta P.I.C. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea S.H.

București, solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii

și chematul în garanție M.E.C.T.S. solicitând obligarea acestuia la tipizarea

formularelor de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea prev.de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 și a unor daune cominatorii în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare zi

de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate.

De asemenea, a solicitat chemarea în garanție

a M.E.C.T.S., prin Ministru, cu obligarea chematului în garanție să aprobe

tipizarea formularelor de diplomă de licență, în termen de 30 de zile de la

data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea prev.de art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a unor daune cominatorii în cuantum de 2.000

lei pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de

studii solicitate, precum și obligarea chematului în garanție să recunoască

diploma de licență și suplimentul de diplomă.

Pârâtul M.E.C.T.S. a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere

faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007,

procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularelor tipizate este o

procedură ce implică numai instituțiile de învățământ superior particulare

acreditate, M.E.C.T.S. și SC R. SA, Compania de material Didactic, nicidecum

absolvenții universităților respective.

Pârâta Universitatea S.H. a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit

obligațiile legale de a emite Adeverințele de studiu pentru reclamantă și a

făcut demersuri către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului de

materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul

2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare,

în scopul livrării lor.

Totodată, a formulat și cerere de chemare în

garanție a M.E.C.T.S., solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea

formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și a suplimentului la

diplomă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, precum și la obligarea chematului în garanție la plata

tuturor sumelor solicitate, cu orice titlu, de către reclamantă, cu cheltuieli

de judecată.

negativ de competență

2.1. Prin sentința nr. 3607 din 24 aprilie

2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 2599/101/2013, s-a

admis excepția de necompetență materială cu soluționarea cauzei de către

Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal,

și s-a declinat competența de soluționare a cererii privind pe reclamanta P.I.C.

în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și chematul în garanție M.E.C.T.S.,

în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul

a reținut că Universitatea S.H. din București este, conform Legii nr. 443/2002,

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ superior care,

poate fi asimilată autorității publice centrale, având în vedere faptul că are

competență ce se exercită la nivel național, pe întreg teritoriul țării.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 604

din 31 ianuarie 2007, nepublicată, a reținut că dacă obiectul cauzei este

contestarea unor acte emise de o instituție de învățământ superior, căreia,

prin lege i-a fost acordată personalitate juridică de drept privat și a fost

recunoscută utilitatea publică la nivel național, fiind asimilată potrivit art.

2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 unei autorități publice centrale,

sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct.

1 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Tribunalul a reținut că

pârâta Universitatea S.H. București este asimilată autorității publice

centrale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova la data de 24 mai 2013.

2.2. Prin Sentința nr. 254 din 17 iunie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 801/54/2013 s-a admis excepția

necompetenței materiale; s-a declinat competența de soluționare a cauzei

privind acțiunea formulată de P.I.C., în contradictoriu cu pârâta Universitatea

S.H. și chematul în garanție M.E.C.T.S., în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția

contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de

competență și s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea

conflictului de competență.

Pentru pronunța această hotărâre, curtea de

apel a reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de

legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale,

în condițiile în care niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare

pentru pârâta aflată în discuție.

S-a apreciat in speță, că o asemenea

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale, astfel că tribunalul este competent a soluționa cauza.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său

sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța

de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței

teritoriale.

În speța de față, reclamanta a optat pentru

instanța de la domiciliul său.

Cu privire la cererea de chemare în garanție

a M.E.C.T.S., s-a susținut că potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală, astfel că va fi soluționată de către tribunal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

conflictului negativ de competență

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a

pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei.

Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei

instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și

suplimentul la diplomă.

Pârâta Universitatea S.H. este o autoritate publică, în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b)) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

Universitatea S.H.

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit art.

121 din Legea nr. 1/2011, M.E.C.T.S. este autoritate publică și este abilitat să

urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în

domeniul învățământului superior; de asemenea, controlează modul în care

universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală

și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu M.E.C.T.S.,

neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică,

responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art.

116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera

organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative

autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea S.H. nu poate fi considerată

autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le

emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu

dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea S.H. este o autoritate

publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește

cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității

publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o

asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată

decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în

cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două

criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie

actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației

publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat,

astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea

S.H. - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C.

proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea

instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea

de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de

către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Având în vedere considerentele expuse, în

temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Mehedinți, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe P.I.C., Universitatea S.H. București și M.E.C.T.S., secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29

octombrie 2013.