ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6984/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2599/101/2013, reclamanta P.I.C. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea S.H. București, solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii și chematul în garanție M.E.C.T.S. solicitând obligarea acestuia la tipizarea formularelor de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea prev.de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a unor daune cominatorii în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate.

De asemenea, a solicitat chemarea în garanție a M.E.C.T.S., prin Ministru, cu obligarea chematului în garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea prev.de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a unor daune cominatorii în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate, precum și obligarea chematului în garanție să recunoască diploma de licență și suplimentul de diplomă. Pârâtul M.E.C.T.S.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007, procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularelor tipizate este o procedură ce implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S. și SC R. SA, Compania de material Didactic, nicidecum absolvenții universităților respective. Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite Adeverințele de studiu pentru reclamantă și a făcut demersuri către M.E.C.T.S.

în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor. Totodată, a formulat și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și a suplimentului la diplomă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și la obligarea chematului în garanție la plata tuturor sumelor solicitate, cu orice titlu, de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința nr. 3607 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 2599/101/2013, s-a admis excepția de necompetență materială cu soluționarea cauzei de către Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, și s-a declinat competența de soluționare a cererii privind pe reclamanta P.I.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și chematul în garanție M.E.C.T.S., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că Universitatea S.H.

din București este, conform Legii nr. 443/2002, instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ superior care, poate fi asimilată autorității publice centrale, având în vedere faptul că are competență ce se exercită la nivel național, pe întreg teritoriul țării. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 604 din 31 ianuarie 2007, nepublicată, a reținut că dacă obiectul cauzei este contestarea unor acte emise de o instituție de învățământ superior, căreia, prin lege i-a fost acordată personalitate juridică de drept privat și a fost recunoscută utilitatea publică la nivel național, fiind asimilată potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 unei autorități publice centrale, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. Pentru aceste motive, Tribunalul a reținut că pârâta Universitatea S.H. București este asimilată autorității publice centrale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 24 mai 2013. 2.2. Prin Sentința nr. 254 din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 801/54/2013 s-a admis excepția necompetenței materiale; s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de P.I.C., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și chematul în garanție M.E.C.T.S., în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, în condițiile în care niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. S-a apreciat in speță, că o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale, astfel că tribunalul este competent a soluționa cauza. Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În speța de față, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său. Cu privire la cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S., s-a susținut că potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, astfel că va fi soluționată de către tribunal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Pârâta Universitatea S.H. este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b)) teza întâi din Legea nr. 554/2004. Universitatea S.H. a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, M.E.C.T.S. este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior; de asemenea, controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu M.E.C.T.S., neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea S.H. este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea S.H. - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe P.I.C., Universitatea S.H. București și M.E.C.T.S., secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2013.