ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6649/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1009 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția lipsei de interes în ce privește capătul 2 de cerere, invocată de pârâtă, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.A.A. în contradictoriu cu pârâta A.N..E.V.A.R., ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 7.612,36 lei. Examinând cu prioritate excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, în ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea legitimației de membru A.N.E.V.A.R.

și a parafelor care i-au fost retrase ca urmare a aplicării sancțiunii excluderii din asociație, susținând pe de o parte că decizia de excludere nu putea fi pusă în executare până la data respingerii contestației administrative adresate Conferinței Naționale a A.N.E.V.A.R.., iar pe de altă parte că restituirea însemnelor se impune ca o consecință a admiterii de către instanță a cererii de anulare a deciziei de sancționare, instanța a reținut netemeinicia acestei excepții.

Având în vedere obiectul acestui capăt de cerere și motivele invocate, Curtea a arătat că reclamanta tinde la înlăturarea măsurilor de punere în executare a deciziei de excludere din A.N.E.V.A.R., decizie pe care o contestă prin prezenta acțiune, astfel că interesul său este neîndoielnic, fiind lipsit de relevanță sub acest aspect faptul că s-a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de excludere sau că exercitarea profesiei de evaluator nu este condiționată de deținerea calității de membru A.N.E.V.A.R. Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Președintelui A.N.E.V.A.R., i-a fost aplicată reclamantei C.A.A.

sancțiunea excluderii din asociație pentru încălcarea mai multor prevederi din Codul deontologic al profesiei de evaluator, anexă la Statutul A.N.E.V.A.R. S-a reținut că reclamanta a colaborat cu D.M. pentru elaborarea unor rapoarte de evaluare al căror beneficiar final era A.B., cu toate că se afla în raporturi de muncă cu această societate bancară, în calitate de director al departamentului evaluări, că nu a solicitat ca în rapoartele de evaluare astfel întocmite să se facă precizarea că nu sunt rapoarte de evaluare independente și că a indus în eroare Biroul de analiză al Comisiei de Etică și Disciplină cu privire la poziția sa în bancă, afirmând că a fost absolvită de răspundere și i s-a menținut poziția, în timp ce la data de 06 noiembrie 2008 raportul său de muncă cu A.B.

încetase. Această decizie, emisă conform art. 28 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (3) lit. b) teza I din Statutul A.N.E.V.AR., a avut la bază sesizarea Senatului și a Comisiei de Etică și Disciplină formulată de către D.M.l, membru A.N.EV.A..R., împotriva reclamantei, referatul din 26 noiembrie 2008 al Comisiei de Etică și Disciplină, elaborat pe baza probelor administrate în cauză, inclusiv declarațiile scrise și audierea celor două persoane implicate, prin care s-au constatat abaterile disciplinare reținute în sarcina reclamantei și s-a propus sancționarea sa cu excluderea din asociație, precum și hotărârea din 17 decembrie 2008 prin care Consiliul Director a aprobat această sancțiune. Contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de sancționare a fost respinsă prin Hotărârea din 24 aprilie 2009 a Conferinței Naționale a A.N.E.V.A.R.

Curtea a analizat primul motiv de nelegalitate a actului contestat invocat de reclamantă, care vizează faptul că ar fi fost sancționată pentru încălcarea unor prevederi ale Codului deontologic care nu erau în vigoare la data săvârșirii faptelor investigate, reținând că forma Codului deontologic în vigoare în 2008 (fila 43) se regăsește în cuprinsul Standardelor Internaționale de Evaluare - ediția a 8-a (fila 130), obligatorii pentru membrii A.N.E.V.A.R. începând cu data de 01 ianuarie 2008, conform deciziei adoptate în acest sens de Președintele A.N.E.V.A.R. și publicată în Buletinul Informativ al asociației din 2007 (fila 129). Totodată, s-a reținut că reclamanta a fost sancționată pentru încălcări ale normelor de deontologie profesională în vigoare atât la data comiterii faptelor analizate, cât și la data aplicării sancțiunii, fiind astfel respectate exigențele principiului legalității angajării răspunderii disciplinare.

Au fost înlăturate și criticile aduse de reclamantă la adresa referatului întocmit de Comisia de Etică și Disciplină (fila 123), întrucât, din conținutul acestuia, rezultă că respectă cerințele prevăzute de art. 15 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de Etică și Disciplină a A.N.E.V.A.R., respectiv poartă semnătura secretarului Comisiei și prezintă într-o măsură suficientă descrierea faptelor reținute în sarcina reclamantei și motivarea în fapt a sancțiunii propuse. De altfel, mențiunile respective ale referatului nu sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, iar reclamanta nu a invocat și nici nu a dovedit vătămarea care i s-ar fi produs prin pretinsele lipsuri ale referatului și care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului și a deciziei subsecvente de sancționare.

În ce privește contraargumentele Comisiei la apărările persoanei investigate, instanța a constatat că nemenționarea acestora în referat nu este de natură a afecta validitatea actelor întocmite în cadrul procedurii disciplinare, în măsura în care, așa cum rezultă din cuprinsul explicațiilor scrise (fila 104) și al celor verbale, astfel cum au fost consemnate în referat, reclamanta nu a formulat apărări pertinente și concludente. Referitor la principalul motiv invocat de reclamantă în susținerea acțiunii, lipsa dovezilor cu privire la săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și calificate ca încălcări ale Codului deontologic, Curtea a constatat însă că săvârșirea faptelor rezultă din coroborarea sesizării formulate de D.M.

împotriva reclamantei (fila 100), cu explicațiile scrise date de părți la solicitarea Comisiei de Etică și Disciplină (fila 104, 118) și, mai ales, cu explicațiile date de reclamantă cu ocazia audierii în fața Comisiei, așa cum au fost consemnate în referatul întocmit la finalul investigației disciplinare, în cuprinsul căruia s-a menționat expres că reclamanta a confirmat faptul că a colaborat cu expertul Dunăreanu la întocmirea de rapoarte de evaluare inclusiv pentru clienții A.B, fără a semna aceste rapoarte ca evaluator. Prin contestația formulată împotriva deciziei de sancționare și prin acțiune, reclamanta neagă aceste afirmații, susținând că nu a colaborat niciodată la întocmirea de rapoarte de evaluare având ca beneficiar final A.B., cu cel care a făcut sesizarea.

Aceste susțineri au fost înlăturate de către instanță, căci, în mod surprinzător, o asemenea precizare, cu adevărat relevantă, nu a fost făcută de reclamantă în cuprinsul explicațiilor scrise date la solicitarea Comisiei de Etică și Disciplină, ci pentru prima dată în cuprinsul contestației, și nici nu sunt confirmate de alte probe, pe care reclamanta ar fi fost în măsură să le facă, din care să rezulte că serviciile de consultanță prestate dlui D. pentru care a fost remunerată, au vizat în exclusivitate evaluări fără legătură cu activitatea unității bancare a cărei angajată era. Prin urmare, s-au apreciat ca fiind dovedite faptele reclamantei constând în aceea că, în perioada în care a ocupat funcția de director al departamentului evaluări din cadrul A.B., a colaborat la realizarea de către D.M.

a unor rapoarte de evaluare având ca beneficiar final banca, fără a semna aceste rapoarte în calitate de coautor și fără a se face mențiune în cuprinsul lor că nu sunt rapoarte independente, și totodată, a încercat pe parcursul derulării investigațiilor să inducă în eroare Biroul de analiză al Comisiei de Etică și Disciplină. Curtea a reținut totodată că faptele astfel descrise constituie abateri disciplinare, din descrierea faptelor rezultând cu evidență în ce constau, în concret, încălcările Codului deontologic reținute în sarcina reclamantei, cu precizarea că prin încercarea de inducere în eroare a Biroului de analiză al Comisiei de Disciplină reclamanta și-a încălcat obligația de a nu acționa în mod înșelător sau fraudulos (pct. 2.1.1 Cap. 2.1 din Codul deontologic), iar sancțiunea aplicată respectă marja de apreciere recunoscută de lege organelor autorității pârâte cu competențe în cadrul procedurii disciplinare.

În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea legitimației și a parafelor, Curtea a apreciat că acesta este la rândul său neîntemeiat, pretențiile formulate având caracter accesoriu față de primul capăt de cerere. Refuzul pârâtei de a-i elibera reclamantei legitimația și parafele în perioada dintre aplicarea sancțiunii și soluționarea contestației administrative este justificat, actul de aplicare a sancțiunii disciplinare fiind executoriu, ca orice act administrativ, în lipsa unei dispoziții legale sau regulamentare care să prevadă în mod expres faptul că executarea sancțiunii se suspendă prin exercitarea unei căi de atac. Totodată, în baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., a fost obligată reclamanta, partea căzută în pretenții, să plătească pârâtei cheltuielile de judecată ocazionate de proces, respectiv suma de 7.612,36 lei reprezentând onorariul de avocat. Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta C.A.A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Motivele de recurs au fost structurate astfel: 1. Referitor la fondul litigiului s-a imputat instanței de fond: - nesocotirea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., respectiv neexercitarea rolului activ pentru aflarea adevărului în sensul concret al administrării de probe chiar din oficiu; - nesocotirea principiului neretroactivității legii, în contextul în care presupusele fapte de încălcare a Codului Deontologic se situau în timp până la finele lunii martie 2008, iar prin hotărârea de excludere se aplică Codul deontologic intrat ulterior în vigoare; - aplicarea greșită a prevederilor art. 15(4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de Etică și Disciplină a A.N.E.V.A.R., reținându-se în mod nelegal că în cauză au fost îndeplinite condițiile cerute ad validitatem pentru întocmirea referatuluidin 26 noiembrie 2008 care a stat la baza deciziei de excludere; - nesocotirea prevederilor statutului A.N.E.V.A.R.

(art. 28 alin. (1) și ale Regulamentului de organizare și funcționare al A.N.E.V.A.R. (art. 20) în emiterea Deciziei nr. 4 din octombrie 2009, în sensul ignorării condițiilor ce trebuie întrunite cumulativ pentru aplicarea sancțiunilor și de criteriile pe care organele abilitate trebuie să le aibă în vedere la stabilirea sancțiunii. S-a mai arătat că în ce privește cele 6 fapte reglementate distinct de Codul Deontologic al profesiei de evaluator, în lipsa unor probe, instanța le-a considerat ca fiind dovedite faptele de încălcare și, prin urmare, corectă sancțiunea aplicată, bazându-se în această analiză doar pe sesizarea făcută de expertul evaluator D.M. și pe consemnarea greșită a explicațiilor date de recurenta-reclamantă.

Or, sesizarea s-a făcut de către D.M. ca un gest de răzbunare, considerând-o vinovată pe recurentă de măsura excluderii acestuia de pe lista experților agreați de către A.B. 2. Referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 7.612,36 lei s-a apreciat de către recurentă că această sumă este exagerat de mare în raport cu obiectul, complexitatea, dificultatea pricinii deduse judecății, singurele probe administrate în cauză fiind înscrisurile depuse de părți. Examinând cauza prin perspectiva obiectului ei, a probatoriului existent la dosar și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul este fondat și îl va admite pentru cele ce vor fi expuse în continuare: Prin acțiunea în anulare, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta C.A.Aț a cerut verificarea legalității actelor administrative reprezentate de Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 emisă de Președintele A.N.E.V.A.R.

prin care i s-a aplicat sancțiunea cu „excludere din asociație” și de Hotărârea Conferinței Naționale a A.N.E.V.A.R. din 25 aprilie 2009 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 4/2009. Totodată reclamanta a solicitat obligarea asociației pârâte la eliberarea legitimației și parafelor care să-i permită exercitarea profesiei de evaluator în cadrul A.N.E.V.A.R. Conform considerentelor sentinței, instanța și-a motivat soluția de respingere a acțiunii, considerând-o neîntemeiată, făcând referire la materialul probator furnizat de pârâtă, mai exact la următoarele înscrisuri: sesizarea formulată de expertul evaluator D.M.

cu privire la activitatea reclamantei (fila 100 dosar fond înregistrat inițial la Judecătoria Sectorului 1 București), explicațiile punctuale date de reclamantă ca răspuns la adresele Comisiei de Etică și Disciplină, filele 104-106 din dosarul sus-menționat) și Referatul din 26 noiembrie 2008 întocmit de Comisia de Etică și Disciplină. Înlăturarea apărărilor reclamantei în legătură cu actele contestate și în final concluzia instanței nu își găsesc corespondent în probatoriul existent, astfel că este întemeiată critica recurentei privind lipsa de rol activ conferit de 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Reclamantei i-au fost imputate 6 fapte ce ar reprezenta încălcări ale Codului deontologic al profesiei de evaluator - încadrate în capitolele „Integritate”, „Conflicte de Interese” și „Asistență din exterior” - iar înscrisurile depuse de pârâtă și enumerate deja, nu pot constitui prin ele însele dovezi ale acestei încălcări, ale săvârșirii unor abateri a căror gravitate să atragă sancțiunea cu excluderea din cadrul A.N.E.V.A.R. Cu ocazia discutării probatoriului în fața instanței de recurs, recurenta a solicitat ca intimata să depună la dosar, în integralitatea sa, dosarul disciplinar pe baza căruia s-a aplicat sancțiunea în discuție. Așa cum s-a consemnat în practicarea deciziei de față, reprezentantul A.N.E.V.A..R.

a precizat că toate înscrisurile care formează dosarul disciplinar al recurentei au fost depuse la dosarul cauzei și că mai există alte înscrisuri în posesia intimatei. Precizarea este extrem de relevantă, demonstrând că o evaluare reală, prin raportare la documente/probe care să dovedească săvârșirea abaterilor reținute de C.E.D., vinovăția reclamantei, oportunitatea și legalitatea măsurii aplicate prin Decizia nr. 4/2009 a Președintelui A.N.E.V.A.R., nu poate fi făcută. Chiar dacă actele administrative se bucură, de principiu, de prezumția de legalitate,în lipsa oricăror elemente care să susțină realitatea celor menționate în actul sancționator, instanța nu va primi afirmațiile autorității pârâte, astfel că va admite acțiunea în anulare în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 1 din același act normativ.

În privința solicitării de obligare a A.N.E.V.A.R. la eliberarea legitimației și parafelor, se observă că această obligație nu ar mai putea fi dusă la îndeplinire față de Încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 27247/299/2012 prin care s-a luat act de dizolvarea Asociației „Societatea Științifică de Evaluare” Soceval (fostă A.N.E.V.A.R.), s-a dispus înregistrarea dizolvării asociației în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la grefa Judecătoriei Sectorului 1 București, luându-se act de numirea lichidatorului SP M.B. M. I.P.U.R.L. În acest context apare ca neutilă cercetarea motivului de recurs ce vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligată recurenta-reclamantă.

Având în vedere cele punctate, instanța de control judiciar constată incidența art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 („când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”), cu consecința admiterii recursului, a modificării sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii și a anulării actelor administrative contestate. Văzând și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.A.A. împotriva sentinței civile nr. 1009 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C.A.A. Anulează Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Președintelui A.N.E.R. (în prezent Asociația Societatea Științifică de Evaluare - Soceval) și Hotărârea din 25 aprilie 2009 a C.N.A.N.E.R. (în prezent Asociația Societatea Științifică de Evaluare - Soceval). Respinge celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.