ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6469/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 5791/102/2011, reclamantul T.H., în contradictoriu cu pârâții I.J.P. Mureș și I.G.P.R., a solicitat obligarea pârâtului de rang 1 la comunicarea către reclamant a Dispoziției șefului I.J.P. nr. 199905 din 19 aprilie 2011 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia; în principal, anularea Deciziei I.G.P.R. nr. 4041 din 10 august 2011 și a Dispoziției Șefului I.J.P. nr. 199905 din 19 aprilie 2011 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a sancțiunii disciplinare aplicate, iar în subsidiar, modificarea sancțiunii cu aceea a mustrării scrise; reîncadrarea reclamantului pe funcția avută anterior, respectiv Agent 1 - Șef Principal de Poliție al I.P.J.

Mureș, în cadrul Poliției Orașului Luduș, Compartiment Ordine Publică - Sisteme de Securitate, precum și obligarea pârâtului la plata diferenței de drepturi salariale aferente funcției anterioare și celei prezente, de la data retrogradării și până la data reîncadrării efective, cu cheltuieli de judecată. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență. 2.1. Prin sentința nr. 3087 din 24 iulie 2012, Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.H., în contradictoriu cu pârâții I.J.P.

Mureș și I.G.P.R. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Mureș a reținut că, în cauză, capătul de cerere principal este anularea actului administrativ emis de către un organ al administrației publice centrale, iar potrivit art. 17 C. proc. civ., este unanim admis că, dacă cererile aflate în raport de accesorialitate sunt de competența instanțelor judecătorești, trebuie să opereze prorogarea în favoarea instanței competente să judece cererea principală, chiar dacă s-ar nesocoti norme de competență materială sau exclusivă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 12 ianuarie 2013. 2.2. Prin Sentința nr. 199/2013 din 4 aprilie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

A constatat existența unui conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a reținut că, reclamantul, prin acțiunea în contencios administrativ, a înțeles să solicite în principal, anularea Deciziei nr. 4041 din 10 august 2011 a I.G.P.R. și a dispoziției din 19 aprilie 2011 a Șefului I.P.J. Mureș, celelalte petite fiind subsecvente. Actul administrativ care produce efecte juridice și este supus executării, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este dispoziția emisă de Șeful I.P.J. Mureș și nu Decizia nr. 4041 din 10 august 2011 a I.G.P.R.

prin care s-a soluționat reclamația administrativă. Așadar, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de tribunal, iar I.P.J. Mureș este o autoritate publică locală, actul emis de aceasta fiind supus cenzurii tribunalului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanțele au fost investite cu cererea formulată de către reclamantul T.H. prin care, în principal, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 4041 din 10 august 2011 a I.G.P.R. și a dispoziției din 19 aprilie 2011 a Șefului I.P.J. Mureș, celelalte petite fiind subsecvente. Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”. În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., potrivit cărora: „Art. 23 - (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. (2). Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (3). Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi,sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.

(4) .În cazurile prevăzute la alin. (1) și (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.” De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”. În raport de textele menționate anterior, se constată că a intervenit o unificare a competenței materiale în domeniul funcției publice la nivelul tribunalelor, fără a mai conta calitatea de autoritate centrală sau locală a instituției publice cu care s-a format raportul de serviciu.

Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, în raport de dispozițiile art. 4 și art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe T.H., I.P.J. Mureș și I.G.P.R. în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2013.